- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 aprilie 2005
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Brocco împotriva Italiei
Traducere în română Auto
CAUZA TERZĂ A SECȚIUNEI DE BROCCO v. ITALY (Documentul nr. 68074/01) JUDGMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 7 aprilie 2005 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Brocco v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: B.M.
Zupančič Președintele Hedigan Bîrsan doamna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky doamna Gyulumyan Jaeger, judecătorii și dl Berger, grefierul Secțiunii, care a deliberat în privat la 17 martie 2005, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 68074/01) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („ Convenția”) de doi resortisanți italieni, dl Roberto Brocco și dl Paolo Brocco („reclamanții”) la 4 iulie 2000. Reclamanții au fost reprezentați de dl Roberto Brocco, avocat practicant la Roma. Guvernul italian („Guvernul”) au fost reprezentați de agenții lor, dl U. Leanza și dl I.M.
Braguglia, precum și de agenții lor succesivi, respectiv V. Esposito și dl Cristafulli. Reclamanții au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că nu au putut recupera posesia apartamentului lor într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, ei s-au plâns în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. La 18 martie 2004, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 4 ianuarie 2005 și la 21 ianuarie 2005, reclamanții și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamanții s-au născut respectiv în 1963 și 1959 și trăiesc în Roma. A.C., mama reclamanților, a fost proprietarul unui apartament din Roma pe care l-a lăsat A.F.
Într-o scrisoare înregistrată din 2 mai 1987, A.C. a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și i-a cerut să abandoneze locația până la data respectivă. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 15 iunie 1987, A.C. a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea magistratului Roma. 10. Prin decizia din 30 noiembrie 1987, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul de la Roma a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1988. 11. La 2 octombrie 1989, A.C. a notificat locatarului care o cere să abandoneze sediul. 12. La 30 octombrie 1989, ea informează chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 19 decembrie 1989. 13. Între 19 decembrie 1989 și 25 ianuarie 2000, judecătorul a făcut patruzeci și șapte de încercări de recuperare a posesiunii.
Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 14. Între timp, la 27 februarie 1996, A.C., mama reclamanților, a murit și reclamanții au moștenit apartamentul. 15. La 28 martie 1996, reclamanții au devenit partid în procedura națională în calitate de moștenitori. 16. La 14 februarie 2000, reclamanții au recuperat posesia apartamentului THE LEY 17. La 21 ianuarie 2005, Curtea a primit următoarea declarație de guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 12.000 de euro (douăzeci de mii de euro) dlui Roberto Brocco și dlui Paolo Brocco în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 68074/01.
Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe valoarea la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în perioada de decontare plus trei puncte procentuale. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz.
Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 18. La 4 ianuarie 2005, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „Not că guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 12.000 de euro (douăzeci de mii de euro) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale și pentru dl Roberto Brocco și dl Paolo Brocco, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 68074/01 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins.
În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 19. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 20. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Președintele grefierului Vincent Berger Boštjan M. Zupančič
THIRD SECTION
CASE OF BROCCO v. ITALY (Application no. 68074/01) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 7 April 2005 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Brocco v. Italy, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Mr B.M. Zupančič , President , Mr J. Hedigan , Mr C. Bîrsan , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr V. Zagrebelsky , Mrs A. Gyulumyan , Ms R. Jaeger, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having deliberated in private on 17 March 2005, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 68074/01) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Italian nationals, Mr Roberto Brocco and Mr Paolo Brocco (“the applicants”) on 4 July 2000.
The applicants were represented by Mr Roberto Brocco, a lawyer practising in Rome. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agents, Mr U. Leanza and Mr I.M. Braguglia, and by their successive co-Agents, respectively Mr V. Esposito and Mr F. Crisafulli.
The applicants complained under Article 1 of Protocol No. 1 that they had been unable to recover possession of their flat within a reasonable time. Invoking Article 6 § 1 of the Convention, they further complained about the length of the eviction proceedings.
On 18 March 2004, after obtaining the parties' observations, the Court declared the application admissible.
On 4 January 2005 and on 21 January 2005, the applicants and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicants were respectively born in 1963 and 1959 and live in Rome.
A.C., the applicants' mother, was the owner of a flat in Rome which she had let to A.F.
In a registered letter of 2 May 1987, A.C. informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1987 and asked her to vacate the premises by that date.
In a writ served on the tenant on 15 June 1987, A.C. reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Rome Magistrate.
By a decision of 30 November 1987, which was made enforceable on the same day, the Rome Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1988.
On 2 October 1989, A.C. served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.
On 30 October 1989, she informed the tenant that the order for possession would be enforced by a bailiff on 19 December 1989.
Between 19 December 1989 and 25 January 2000, the bailiff made forty-seven attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
In the meanwhile, on 27 February 1996, A.C., the applicants' mother, died and the applicants inherited the flat.
On 28 March 1996, the applicants became party in the national proceedings as heirs.
On 14 February 2000, the applicants recovered possession of the flat THE LAW
On 21 January 2005, the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 12,000 euros (twelve thousand euros) to Mr Roberto Brocco and Mr Paolo Brocco with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 68074/01. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 4 January 2005, the Court received the following declaration signed by the applicants: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 12,000 euros (twelve thousand euros) covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr Roberto Brocco and Mr Paolo Brocco with a view to securing a friendly settlement of application no. 68074/01 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and applicants have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). In this connection the Court considers that it has already specified the nature and extent of the obligations which arise for the respondent Government in cases concerning eviction of tenants (see Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, ECHR 1999-V), and the question of the performance of those obligations is currently pending before the Committee of Ministers. Therefore, a continuation of the examination of the present application is not required. In these circumstances the Court accepts that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 7 April 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Registrar President