CtEDO 27.11.2003 Auto

CASE OF ISTITUTO NAZIONALE CASE SRL v. ITALY (No. 2)

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
27.11.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF ISTITUTO NAZIONALE CASE SRL v. ITALY (No. 2) (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

CAUZE PRIMEI SECȚIUNI DE ISTITUTO NAZIONALE CAUZA SRL v. ITALY (nr. 2) (Aplicații nr. 4193/98, 41935/98 și 42732/98) JUGUL (Resoluție în adevăr) STRASBOURG 27 noiembrie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Istituto Nazionale Cazul Srl v. Italia (nr. 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (nr. Președintele Rozakis Lorenzen Bonello Kovler Zagrebelsky, dna Steiner Hajiyev, judecători și dl Nielsen, grefierul adjunct, care a deliberat în privat la 6 noiembrie 2003, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazurile au apărut în trei cereri (nr. 41932/98; 41935/98 și 42732/98) împotriva Republicii Italiene depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (nr. 1998. Reclamantul a fost reprezentat de dl E. Baldi, avocat practicant la Napoli. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor succesivi, respectiv de dl U. Leanza și de dl I.M. Braguglia, precum și de co-agentii lor succesivi, respectiv de dl V. Esposito și dl Cristafulli. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că aceasta Invocând art. 6 § 1 din Convenție, acesta s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. În urma comunicării cererilor de către Comisie la Guvern, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. În septembrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat că cererile sunt admisibile. La 26 iunie 2003 și la 1 iulie 2003, reclamantul și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzelor. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 23 ianuarie 1987, reclamantul l-a informat cu privire la intenția sa de a anula închirierea la expirarea termenului la 3 decembrie 1988 și l-a convocat să apară în fața magistratului Torre Annunziata. Prin decizia din 25 februarie 1987, care a fost făcută executivă în aceeași zi, magistratul Torre Annunziata a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 31 martie 1990. La 21 aprilie 1995, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să abandoneze sediul și i-a informat de asemenea că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 2 mai 1995. Între 2 mai 1995 și 5 noiembrie 1997, judecătorul a făcut șase încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 10. La 1 septembrie 2000, chiriașul a părăsit spontan locația și reclamantul a recuperat posesia apartamentului. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 23 iunie 1983, reclamantul l-a informat cu privire la intenția sa de a anula închirierea la expirarea termenului la 31 decembrie 1983 și l-a convocat să apară în fața magistratului Torre Annunziata. 12. Prin decizia din 8 octombrie 1983, care a fost făcută executivă în aceeași zi, magistratul Torre Annunziata a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie eliminate până la 1 ianuarie 1986. 13. La 2 februarie 1995, reclamantul a notificat locatarului care le impune să abandoneze sediul. 14. La 21 aprilie 1995, acesta l-a informat că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 2 mai 1995. 15. Între 2 mai 1995 și 5 noiembrie 1997, judecătorul a făcut șase încercări de recuperare a posesiei. Fiecare încercare s-a dovedit că nu a avut succes, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 16. La 3 iunie 2001, chiriașul a părăsit spontan sediul și reclamantul a recuperat posesia apartamentului. Cererea nr. 42732/98 17. Într-o scrisoare servită la M.A. (chiriatul) la 23 ianuarie 1987, reclamantul a informat-o despre intenția sa de a încheia contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1988 și a convocat-o să apară în fața magistratului Torre Annunziata. 18. Prin decizia din 25 februarie 1987, care a fost făcută executivă în aceeași zi, magistratul Torre Annunziata a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 30 mai 1991. 19. La 2 februarie 1995, reclamantul a notificat locatarului care o cere să abandoneze locația. 20. La 21 aprilie 1995, acesta i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 2 mai 1995. 21. Între 2 mai 1995 și 27 noiembrie 1998, judecătorul a făcut opt încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit că nu a avut succes, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 22. La 3 august 2002, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. HOTĂRÂREA 23. La 1 iulie 2003, Curtea a primit următoarele declarații de la Guvern: 1) cererea nr. 4193/98 „Declar că guvernul Italiei oferă să plătească 3,085 euro (trei mii optzeci și cinci) la Istituto Nazionale Cazul S.r.l. În vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 4193/98, această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern de o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 2) Cerere nr. 41935/98 „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 3.585 (trei mii cinci sute optzeci și cinci de euro) la Istituto Nazionale Cazul S.r.l., în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 41935/98. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție. 3) Cerere nr. 42732/98 „Declar că Guvernul Italiei ofera să plătească 4.085 (patru mii optzeci și cinci) Euro-uri către Istituto Nazionale Cazul S.r.l. în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 42732/98. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 24. La 26 iunie 2003, Curtea a primit următoarele declarații semnate de directorul societății reclamante, dl Giuseppe Gianturco: 1) cererea nr. 41932/98 „Not că Guvernul Italiei sunt dispus să plătească o sumă totală de 3.085 (trei mii de mii-cinci) Euro-uri care acoperă prejudiciu material și moral și costuri pentru Istituto Nazionale Cazul S.r.l., în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 4193/98, care sunt în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunțe la orice alte cereri în ceea ce privește Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. Mă angajam în continuare să nu solicit trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții. 2) Cererea nr. 41935/98 „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 3.585 (trei mii cinci sute oipt-cincă) Euro-uri care acoperă prejudiciu material și moral și costuri pentru Istituto Nazionale Cazul S.r.l., în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 41935/98, în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă angaj să nu solicit semnalarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 3) Cererea nr. 42732/98 constat că Guvernul Italiei sunt dispus să plătească o sumă totală de 4.085 (patru mii de mii-cinci) Euro-uri care acoperă prejudiciu material și moral și costuri pentru Istituto Nazionale Cazul S.r.l., în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 42732/98, care sunt în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunțe la orice alte cereri în ceea ce privește Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. Mă angajam în continuare să nu solicit trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 25. Curtea ia act de acordurile achiziționate între părți (art. 39 din Convenție). În acest sens, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care apar guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentelor cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că așezările se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzile Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții. 26. În consecință, cazurile ar trebui să fie eliminate din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazurile din listă; ia act de angajamentele părților de a nu solicita o recerere a cazurilor în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 noiembrie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă