CASE OF GIANTURCO v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list (friendly settlement)
CASE OF GIANTURCO v. ITALY (CtEDO, 2004)
CAUZE PRIMEI SECȚIUNI DE GIANTURCO v. ITALIA (Declarare nr. 40672/98 Cerere nr. 40680/98 Cerere nr. 40681/98 Cerere nr. 40884/98) JUDGMENTUL (Resoluționarea franceză) STRASBOURG 22 ianuarie 2004 Prezenta hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Gianturco v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca o cameră compusă din C.L. Președintele Rozakis Lorenzen Bonello Kovler Zagrebelsky, dna Steiner Hajiyev, judecători și dl S Nielsen, grefierul adjunct, care a deliberat în privat la 16 decembrie 2003, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat în patru cereri (nu. 40672/98; nr. 40680/98; nr. 40681/98; nr. 40884/98) împotriva Republicii Italiene depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți italiani, dl Francesco Gianturco și dl Giuseppe Gianturco („Convenția”) Reclamanții”), respectiv la 6, 11, 18 și 23 martie 1998. Reclamanții sunt reprezentați de dl Baldi, un avocat care practică la Napoli. Guvernul italian („ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza și de co-agentii lor succesivi, respectiv dl Esposito și dl F. Crisafulli. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că nu au putut recupera posesia apartamentelor lor într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, ei se plângeau în continuare în legătură cu durata procedurii de evacuare. La 5 septembrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat că cererile sunt admisibile. Dl Francesco Gianturco a murit la 7 mai 2003. La 18 iunie 2003, moștenitorii reclamantului, și anume dna Manuela Zurini și dl Erkan Gianturco au exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții. La 8 septembrie 2003 și, la 28 octombrie 2003, respectiv, guvernul și reclamanții au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazurilor. Primul reclamant s-a născut în 1927 și a trăit în Napoli. Al doilea reclamant s-a născut în 1928 și locuiește în Napoli. Ei au fost proprietarii de patru apartamente din Arzano (Naples), pe care le-au lăsat respectiv L.U., L.C., C.S., G.R. și G.F. cererea nr. 40672/98 Într-o scrisoare a servit chiriașului la 24 noiembrie 1986, reclamanții au informat chiriașul cu privire la intenția lor de a încheia închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și l-au chemat să apară în fața judecătorului Casoria (Naples). 10. Prin decizia din 20 februarie 1987, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Casoria a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1989. 11. La 28 ianuarie 1994, reclamanții au notificat locatarului care l-a solicitat să abandoneze sediul. La 23 aprilie 1994, ei au informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 28 aprilie 1994. 12. Între 28 aprilie 1994 și 8 martie 1999, judecătorul a făcut douăsprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit că nu are succes, deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 13. La 3 iunie 2001, chiriașul a părăsit spontan locația și reclamanții au recuperat posesia apartamentului lor. Cererea nr. 40680/98 14. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 24 noiembrie 1986, reclamanții au informat chiriașul cu privire la intenția lor de a încheia contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și l-au convocat să apară în fața judecătorului Casoria (Naples). 15. Prin decizia din 13 februarie 1987, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Casoria a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1989. 16. La 28 ianuarie 1994, reclamanții au notificat locatarului care l-a obligat să abandoneze sediul. 17. La 23 aprilie 1994, ei au informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 28 aprilie 1994. 18. Între 28 aprilie 1994 și 8 martie 1999, judecătorul a făcut treisprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit că nu are succes, deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 19. La 4 septembrie 1999, chiriașul a încheiat o nouă închiriere. Soluția nr. 40681/98 20. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 24 noiembrie 1986, reclamanții au informat chiriașul de intenția lor de a încheia închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și l-au chemat să apară în fața judecătorului Casoria (Naples). 21. Prin decizia din 13 februarie 1987, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Casoria a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1989. 22. La 28 ianuarie 1994, reclamanții au notificat locatarului care l-a obligat să abandoneze sediul. 23. La 23 aprilie 1994, ei au informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 28 aprilie 1994. 24. Între 28 aprilie 1994 și 8 martie 1999, judecătorul a făcut treisprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit că nu are succes, deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 25. Într-o dată neespecificată din mai 2000, reclamanții au recuperat posesia apartamentului. Cererea nr. 40884/98 26. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 24 noiembrie 1986, reclamanții au informat chiriașul de intenția lor de a încheia închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și au convocat-o să apară în fața magistratului Casoria (Naples). 27. Prin decizia din 6 februarie 1987, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Casoria a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1988. 28. La 31 ianuarie 1994, reclamanții au notificat locatarului care o cere să abandoneze sediul. 29. La 23 aprilie 1994, ei au informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 28 aprilie 1994. 30. Între 28 aprilie 1994 și 8 martie 1999, judecătorul a făcut treisprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit că nu are succes, deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 31. La o dată neespecificată din februarie 2001, reclamanții au recuperat posesia apartamentului. La 8 septembrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei propune să plătească pentru fiecare cerere menționată mai sus sumă de 4.085 euro (patru mii optzeci și cinci de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase. Dl Giuseppe Gianturco va primi suma de 8.170 euro (opt mii o sută șaptezeci și șaptezeci de euro) – adică 2.042,50 euro (doi mii patruzeci și cincizeci de euro) pentru fiecare cerere. Dna Manuela Zurini și dl Erkan Gianturco, care sunt moștenitorii dlui Francesco Gianturco, vor primi fiecare suma de 4.085 euro (4 mii și optzeci și cinci euro) – adică 1.021.25 euro (o mie de douăzeci și un euro și douăzeci și cinci de cenți) pentru fiecare cerere. Aceste sume acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și sunt plătite în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzelor. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în prezent. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzelor către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 33. La 28 octombrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de dl Giuseppe Gianturco, dna Emanuela Zurini și dl Erkan Gianturco: „Notăm că guvernul Italiei sunt pregătiți să plătească pentru fiecare cerere menționată mai sus sumă de 4,085 euro (patru mii optzeci și cinci de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase. Dl Giuseppe Gianturco va primi suma de 8.170 euro (opt mii o sută șaptezeci și șaptezeci de euro) – adică 2.042,50 euro (doi mii patruzeci și cincizeci de euro) pentru fiecare cerere. Dna Manuela Zurini și dl Erkan Gianturco, care sunt moștenitorii dlui Francesco Gianturco, vor primi fiecare suma de 4.085 euro (4 mii și optzeci și cinci euro) – adică 1.021.25 euro (o mie de douăzeci și cinci de cenți). Aceste sume vor acoperi atât prejudiciu material, cât și costuri morale. Acceptăm propunerea și renunțăm la orice alte afirmații în ceea ce privește Italia în ceea ce privește faptele cererilor. Declarăm că cazurile sunt reglementate cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au ajuns. Ne angajăm în continuare să nu solicităm trimiterea cauzelor către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 34. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentelor cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzile Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). 35. În consecință, cazurile ar trebui să fie eliminate din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazurile din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazurilor în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 ianuarie 2004, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului