- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 22 ianuarie 2004
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Gianturco împotriva Italiei
Traducere în română Auto
CAUZE PRIMEI SECȚIUNI DE GIANTURCO v. ITALIA (Declarare nr. 40672/98 Cerere nr. 40680/98 Cerere nr. 40681/98 Cerere nr. 40884/98) JUDGMENTUL (Resoluționarea franceză) STRASBOURG 22 ianuarie 2004 Prezenta hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Gianturco v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca o cameră compusă din C.L. Președintele Rozakis Lorenzen Bonello Kovler Zagrebelsky, dna Steiner Hajiyev, judecători și dl S Nielsen, grefierul adjunct, care a deliberat în privat la 16 decembrie 2003, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat în patru cereri (nu.
40672/98; nr. 40680/98; nr. 40681/98; nr. 40884/98) împotriva Republicii Italiene depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți italiani, dl Francesco Gianturco și dl Giuseppe Gianturco („Convenția”) Reclamanții”), respectiv la 6, 11, 18 și 23 martie 1998. Reclamanții sunt reprezentați de dl Baldi, un avocat care practică la Napoli. Guvernul italian („ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza și de co-agentii lor succesivi, respectiv dl Esposito și dl F. Crisafulli. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că nu au putut recupera posesia apartamentelor lor într-un timp rezonabil.
Invocând art. 6 § 1 din Convenție, ei se plângeau în continuare în legătură cu durata procedurii de evacuare. La 5 septembrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat că cererile sunt admisibile. Dl Francesco Gianturco a murit la 7 mai 2003. La 18 iunie 2003, moștenitorii reclamantului, și anume dna Manuela Zurini și dl Erkan Gianturco au exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții. La 8 septembrie 2003 și, la 28 octombrie 2003, respectiv, guvernul și reclamanții au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazurilor. Primul reclamant s-a născut în 1927 și a trăit în Napoli. Al doilea reclamant s-a născut în 1928 și locuiește în Napoli.
Ei au fost proprietarii de patru apartamente din Arzano (Naples), pe care le-au lăsat respectiv L.U., L.C., C.S., G.R. și G.F. cererea nr. 40672/98 Într-o scrisoare a servit chiriașului la 24 noiembrie 1986, reclamanții au informat chiriașul cu privire la intenția lor de a încheia închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și l-au chemat să apară în fața judecătorului Casoria (Naples). 10. Prin decizia din 20 februarie 1987, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Casoria a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1989. 11. La 28 ianuarie 1994, reclamanții au notificat locatarului care l-a solicitat să abandoneze sediul.
La 23 aprilie 1994, ei au informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 28 aprilie 1994. 12. Între 28 aprilie 1994 și 8 martie 1999, judecătorul a făcut douăsprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit că nu are succes, deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 13. La 3 iunie 2001, chiriașul a părăsit spontan locația și reclamanții au recuperat posesia apartamentului lor. Cererea nr. 40680/98 14. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 24 noiembrie 1986, reclamanții au informat chiriașul cu privire la intenția lor de a încheia contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și l-au convocat să apară în fața judecătorului Casoria (Naples).
15. Prin decizia din 13 februarie 1987, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Casoria a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1989. 16. La 28 ianuarie 1994, reclamanții au notificat locatarului care l-a obligat să abandoneze sediul. 17. La 23 aprilie 1994, ei au informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 28 aprilie 1994. 18. Între 28 aprilie 1994 și 8 martie 1999, judecătorul a făcut treisprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit că nu are succes, deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie.
19. La 4 septembrie 1999, chiriașul a încheiat o nouă închiriere. Soluția nr. 40681/98 20. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 24 noiembrie 1986, reclamanții au informat chiriașul de intenția lor de a încheia închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și l-au chemat să apară în fața judecătorului Casoria (Naples). 21. Prin decizia din 13 februarie 1987, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Casoria a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1989. 22. La 28 ianuarie 1994, reclamanții au notificat locatarului care l-a obligat să abandoneze sediul. 23. La 23 aprilie 1994, ei au informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 28 aprilie 1994. 24. Între 28 aprilie 1994 și 8 martie 1999, judecătorul a făcut treisprezece încercări de recuperare a posesiunii.
Fiecare încercare s-a dovedit că nu are succes, deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 25. Într-o dată neespecificată din mai 2000, reclamanții au recuperat posesia apartamentului. Cererea nr. 40884/98 26. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 24 noiembrie 1986, reclamanții au informat chiriașul de intenția lor de a încheia închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și au convocat-o să apară în fața magistratului Casoria (Naples). 27. Prin decizia din 6 februarie 1987, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Casoria a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1988. 28. La 31 ianuarie 1994, reclamanții au notificat locatarului care o cere să abandoneze sediul.
29. La 23 aprilie 1994, ei au informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 28 aprilie 1994. 30. Între 28 aprilie 1994 și 8 martie 1999, judecătorul a făcut treisprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit că nu are succes, deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 31. La o dată neespecificată din februarie 2001, reclamanții au recuperat posesia apartamentului. La 8 septembrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei propune să plătească pentru fiecare cerere menționată mai sus sumă de 4.085 euro (patru mii optzeci și cinci de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase.
Dl Giuseppe Gianturco va primi suma de 8.170 euro (opt mii o sută șaptezeci și șaptezeci de euro) – adică 2.042,50 euro (doi mii patruzeci și cincizeci de euro) pentru fiecare cerere. Dna Manuela Zurini și dl Erkan Gianturco, care sunt moștenitorii dlui Francesco Gianturco, vor primi fiecare suma de 4.085 euro (4 mii și optzeci și cinci euro) – adică 1.021.25 euro (o mie de douăzeci și un euro și douăzeci și cinci de cenți) pentru fiecare cerere. Aceste sume acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și sunt plătite în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzelor.
Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în prezent. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzelor către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 33. La 28 octombrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de dl Giuseppe Gianturco, dna Emanuela Zurini și dl Erkan Gianturco: „Notăm că guvernul Italiei sunt pregătiți să plătească pentru fiecare cerere menționată mai sus sumă de 4,085 euro (patru mii optzeci și cinci de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase. Dl Giuseppe Gianturco va primi suma de 8.170 euro (opt mii o sută șaptezeci și șaptezeci de euro) – adică 2.042,50 euro (doi mii patruzeci și cincizeci de euro) pentru fiecare cerere.
Dna Manuela Zurini și dl Erkan Gianturco, care sunt moștenitorii dlui Francesco Gianturco, vor primi fiecare suma de 4.085 euro (4 mii și optzeci și cinci euro) – adică 1.021.25 euro (o mie de douăzeci și cinci de cenți). Aceste sume vor acoperi atât prejudiciu material, cât și costuri morale. Acceptăm propunerea și renunțăm la orice alte afirmații în ceea ce privește Italia în ceea ce privește faptele cererilor. Declarăm că cazurile sunt reglementate cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au ajuns. Ne angajăm în continuare să nu solicităm trimiterea cauzelor către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 34. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție).
În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentelor cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzile Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). 35. În consecință, cazurile ar trebui să fie eliminate din listă.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazurile din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazurilor în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 ianuarie 2004, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASES OF GIANTURCO v. ITALY (Application no. 40672/98 Application no. 40680/98 Application no. 40681/98 Application no. 40884/98) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 22 January 2004 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Gianturco v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis , President , Mr P. Lorenzen , Mr G. Bonello , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky , Mrs E. Steiner , Mr K. Hajiyev, judges , and Mr S . Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 16 December 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in four applications (no. 40672/98; no. 40680/98; no. 40681/98; no. 40884/98) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Italian nationals, Mr Francesco Gianturco and Mr Giuseppe Gianturco (“the applicants”), respectively on 6, 11, 18 and 23 March 1998.
The applicants are represented by Mr E. Baldi, a lawyer practising in Naples. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza and by their successive co-Agents, respectively Mr V. Esposito and Mr F. Crisafulli.
The applicants complained under Article 1 of Protocol No. 1 that they had been unable to recover possession of their flats within a reasonable time. Invoking Article 6 § 1 of the Convention, they further complained about the length of the eviction proceedings.
On 5 September 2002, after obtaining the parties' observations, the Court declared the applications admissible.
Mr Francesco Gianturco died on 7 May 2003. On 18 June 2003, the applicant's heirs, namely Mrs Manuela Zurini and Mr Erkan Gianturco expressed the wish to continue the proceedings before the Court.
On 8 September 2003 and on 28 October 2003 the Government and the applicants respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the cases. THE FACTS
The first applicant was born in 1927 and lived in Naples. The second applicant was born in 1928 and lives in Naples.
They were the owners of four flats in Arzano (Naples), which they had let respectively to L.U., L.C., C.S., G.R. and G.F. 1) Application no. 40672/98
In a writ served on the tenant on 24 November 1986, the applicants informed the tenant of their intention to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1987 and summoned him to appear before the Casoria (Naples) Magistrate.
By a decision of 20 February 1987, which was made enforceable on the same day, the Casoria Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1989.
On 28 January 1994, the applicants served notice on the tenant requiring him to vacate the premises. On 23 April 1994, they informed the tenant that the order for possession would be enforced by a bailiff on 28 April 1994.
Between 28 April 1994 and 8 March 1999, the bailiff made twelve attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On 3 June 2001, the tenant spontaneously left the premises and the applicants recovered possession of their flat. 2) Application no. 40680/98
In a writ served on the tenant on 24 November 1986, the applicants informed the tenant of their intention to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1987 and summoned him to appear before the Casoria (Naples) Magistrate.
By a decision of 13 February 1987, which was made enforceable on the same day, the Casoria Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1989.
On 28 January 1994, the applicants served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
On 23 April 1994, they informed the tenant that the order for possession would be enforced by a bailiff on 28 April 1994.
Between 28 April 1994 and 8 March 1999, the bailiff made thirteen attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On 4 September 1999, the tenant entered into a new lease. 3) Application no. 40681/98
In a writ served on the tenant on 24 November 1986, the applicants informed the tenant of their intention to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1987 and summoned him to appear before the Casoria (Naples) Magistrate.
By a decision of 13 February 1987, which was made enforceable on the same day, the Casoria Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1989.
On 28 January 1994, the applicants served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
On 23 April 1994, they informed the tenant that the order for possession would be enforced by a bailiff on 28 April 1994.
Between 28 April 1994 and 8 March 1999, the bailiff made thirteen attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On an unspecified date of May 2000, the applicants recovered possession of the flat. 4) Application no. 40884/98
In a writ served on the tenant on 24 November 1986, the applicants informed the tenant of their intention to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1987 and summoned her to appear before the Casoria (Naples) Magistrate.
By a decision of 6 February 1987, which was made enforceable on the same day, the Casoria Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1988.
On 31 January 1994, the applicants served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.
On 23 April 1994, they informed the tenant that the order for possession would be enforced by a bailiff on 28 April 1994.
Between 28 April 1994 and 8 March 1999, the bailiff made thirteen attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On an unspecified date of February 2001, the applicants recovered possession of the flat. THE LAW
On 8 September 2003, the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay for each application cited above the sum of 4,085 euros (four thousand eighty-five euros) with a view to securing a friendly settlement. Mr Giuseppe Gianturco will receive the sum of 8,170 euros (eight thousand one hundred and seventy euros) – i.e. 2,042.50 euros (two thousand forty-two euros and fifty cents) for each application. Mrs Manuela Zurini and Mr Erkan Gianturco, who are Mr Francesco Gianturco's heirs, will each receive the sum of 4,085 euros (four thousand and eighty-five euros) – i.e. 1,021.25 euros (one thousand twenty-one euros and twenty-five cents) for each application. These sums shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and shall be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the cases. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present cases. The Government further undertake not to request the referral of the cases to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 28 October 2003, the Court received the following declaration signed by Mr Giuseppe Gianturco, Mrs Emanuela Zurini and Mr Erkan Gianturco : “We note that the Government of Italy are prepared to pay for each application cited above the sum of 4,085 euros (four thousand eighty-five euros) with a view to securing a friendly settlement. Mr Giuseppe Gianturco will receive the sum of 8,170 euros (eight thousand one hundred and seventy euros) – i.e. 2,042.50 euros (two thousand forty-two euros and fifty cents) for each application. Mrs Manuela Zurini and Mr Erkan Gianturco, who are Mr Francesco Gianturco's heirs, will each receive the sum of 4,085 euros (four thousand and eighty-five euros) – i.e. 1,021.25 euros (one thousand twenty-one euros and fifty-five cents). These sums will cover both pecuniary and non-pecuniary damage and costs. We accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of the applications. We declare that the cases are definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and applicants have reached. We further undertake not to request the referral of the cases to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). In this connection the Court considers that it has already specified the nature and extent of the obligations which arise for the respondent Government in cases concerning eviction of tenants (see Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, ECHR 1999-V), and the question of the performance of those obligations is currently pending before the Committee of Ministers. Therefore, a continuation of the examination of the present applications is not required. In these circumstances the Court accepts that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the cases should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the cases out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the cases before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 22 January 2004, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President