CASE OF MONTI c. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list (friendly settlement)
CASE OF MONTI c. ITALY (CtEDO, 2004)
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE STENO MONTI c. ITALY (Declarația nr. 63833/00) JUDGMENTUL (Resoluție în adevăr) STRASBOURG 27 mai 2004 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale În cazul lui Steno Monti c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele Lorenzen Bonello Doamna Tulkens, Kovler Zagrebelsky dna Steiner judecătorii și judecătorii Secțiunii Nielsen Grefier care au deliberat în particular la 6 mai 2004, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 63833/00) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („ Convenția”) de către un național italian, dl Steno Monti, la 9 octombrie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de dl A. Boncompagni, un avocat care practică în Sansepolcro (Arezzo). Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agenții lor succesivi, respectiv de dl U. Leanza și de dl I.M. Braguglia, precum și de agenții lor succesivi, respectiv V. Esposito și dl Cristafulli. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că nu a putut recupera posesia apartamentului său într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, el s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. La 10 octombrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 6 aprilie 2004, atât reclamantul, cât și Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul s-a născut în 1922 și locuiește în Sansepolcro (Arezzo). El este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat L.B. Într-o scrisoare înregistrată din 20 ianuarie 1992, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1993 și i-a solicitat să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 20 aprilie 1993, reclamantul a reiterat intenția sa de a anula închirierea și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Florenței. 10. Prin decizia din 12 iulie 1993, care a fost făcută executivă la 4 august 1993, Magistratul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie evacuate până la 31 decembrie 1993. 11. La 10 martie 1995, reclamantul a notificat locatarului care o cere să abandoneze sediul. 12. La 27 martie 1995, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 30 mai 1995 13. Între 30 mai 1995 și 7 mai 1996, judecătorul a făcut trei încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit că nu a avut succes, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 14. La 2 aprilie 1997, reclamantul a efectuat un al doilea anunț cu privire la chiriașul care a solicitat-o să părăsească sediul. 15. La 23 aprilie 1997, reclamantul a făcut o declarație legală că a cerut urgent ca locație pentru copiii săi. 16. La 8 mai 1997, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 23 iunie 1997. 17. Între 23 iunie 1997 și 3 septembrie 1998, judecătorul a făcut patru încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 18. În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 431/98, la 31 august 1999, chiriașul a cerut suspendarea procedurii de deportare. 19. La 15 decembrie 2000, judecătorul Florenței a hotărât amânarea procedurii de evacuare până la 11 iulie 2002. 20. La 11 iulie 2002, reclamantul a recuperat posesia apartamentului cu ajutorul poliției. mii opt sute cincizeci de euro și cincizeci de cenți) către dl Steno Monti, în vederea asigurării unei decontații prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 63833/00. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe valoarea la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 22. În aceeași zi, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 14.853,50 euro (patruzeci și opt sute cincizeci și cincizeci de sute de euro) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru dl Steno Monti, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 63833/00 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 23. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzile Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). 24. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 mai 2004, în temeiul articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului