- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 27 mai 2004
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Monti împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE STENO MONTI c. ITALY (Declarația nr. 63833/00) JUDGMENTUL (Resoluție în adevăr) STRASBOURG 27 mai 2004 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale În cazul lui Steno Monti c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: C.L.
Rozakis Președintele Lorenzen Bonello Doamna Tulkens, Kovler Zagrebelsky dna Steiner judecătorii și judecătorii Secțiunii Nielsen Grefier care au deliberat în particular la 6 mai 2004, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 63833/00) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („ Convenția”) de către un național italian, dl Steno Monti, la 9 octombrie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de dl A. Boncompagni, un avocat care practică în Sansepolcro (Arezzo). Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agenții lor succesivi, respectiv de dl U. Leanza și de dl I.M.
Braguglia, precum și de agenții lor succesivi, respectiv V. Esposito și dl Cristafulli. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că nu a putut recupera posesia apartamentului său într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, el s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. La 10 octombrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 6 aprilie 2004, atât reclamantul, cât și Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul s-a născut în 1922 și locuiește în Sansepolcro (Arezzo). El este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat L.B.
Într-o scrisoare înregistrată din 20 ianuarie 1992, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1993 și i-a solicitat să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 20 aprilie 1993, reclamantul a reiterat intenția sa de a anula închirierea și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Florenței. 10. Prin decizia din 12 iulie 1993, care a fost făcută executivă la 4 august 1993, Magistratul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie evacuate până la 31 decembrie 1993. 11. La 10 martie 1995, reclamantul a notificat locatarului care o cere să abandoneze sediul.
12. La 27 martie 1995, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 30 mai 1995 13. Între 30 mai 1995 și 7 mai 1996, judecătorul a făcut trei încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit că nu a avut succes, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 14. La 2 aprilie 1997, reclamantul a efectuat un al doilea anunț cu privire la chiriașul care a solicitat-o să părăsească sediul. 15. La 23 aprilie 1997, reclamantul a făcut o declarație legală că a cerut urgent ca locație pentru copiii săi. 16. La 8 mai 1997, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 23 iunie 1997. 17. Între 23 iunie 1997 și 3 septembrie 1998, judecătorul a făcut patru încercări de recuperare a posesiunii.
Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 18. În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 431/98, la 31 august 1999, chiriașul a cerut suspendarea procedurii de deportare. 19. La 15 decembrie 2000, judecătorul Florenței a hotărât amânarea procedurii de evacuare până la 11 iulie 2002. 20. La 11 iulie 2002, reclamantul a recuperat posesia apartamentului cu ajutorul poliției. mii opt sute cincizeci de euro și cincizeci de cenți) către dl Steno Monti, în vederea asigurării unei decontații prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 63833/00. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe valoarea la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz.
Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 22. În aceeași zi, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 14.853,50 euro (patruzeci și opt sute cincizeci și cincizeci de sute de euro) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru dl Steno Monti, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 63833/00 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță.
Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 23. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri.
În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzile Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). 24. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 mai 2004, în temeiul articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului
FIRST SECTION
CASE OF STENO MONTI v. ITALY (Application no. 63833/00) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 27 May 2004 This judgment is final but it may be subject to editorial revision In the case of Steno Monti v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr P. Lorenzen , Mr G. Bonello , Mrs F. Tulkens, Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky , Mrs E. Steiner , judges , and Mr S. Nielsen , Section Registrar , Having deliberated in private on 6 May 2004, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 63833/00) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mr Steno Monti, on 9 October 2000.
The applicant was represented by Mr A. Boncompagni, a lawyer practising in Sansepolcro (Arezzo). The Italian Government (“the Government”) were represented by their successive Agents, respectively Mr U. Leanza and Mr I.M. Braguglia, and by their successive co-Agents, respectively Mr V. Esposito and Mr F. Crisafulli.
The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, that he had been unable to recover possession of his flat within a reasonable time. Invoking Article 6 § 1 of the Convention, he further complained about the length of the eviction proceedings.
On 10 October 2002, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
On 6 April 2004, both the applicant and the Government submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant was born in 1922 and lives in Sansepolcro (Arezzo).
He is the owner of a flat in Florence, which he had let to L.B.
In a registered letter of 20 January 1992, the applicant informed the tenant that he intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1993 and asked her to vacate the premises by that date.
In a writ served on the tenant on 20 April 1993, the applicant reiterated his intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Florence Magistrate.
By a decision of 12 July 1993, which was made enforceable on 4 August 1993, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1993.
On 10 March 1995, the applicant served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.
On 27 March 1995, he informed the tenant that the order for possession would be enforced by a bailiff on 30 May 1995.
Between 30 May 1995 and 7 May 1996, the bailiff made three attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On 2 April 1997, the applicant served a second notice on the tenant requiring her to vacate the premises.
On 23 April 1997, the applicant made a statutory declaration that he urgently required the premises as accommodation for his children.
On 8 May 1997, he informed the tenant that the order for possession would be enforced by a bailiff on 23 June 1997.
Between 23 June 1997 and 3 September 1998, the bailiff made four attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
Pursuant to section 6 of Law no. 431/98, on 31 August 1999, the tenant asked for a suspension of the eviction proceedings.
On 15 December 2000, the Florence Magistrate decided to postpone the eviction proceedings until 11 July 2002.
On 11 July 2002, the applicant recovered possession of the flat with the assistance of the police. THE LAW
On 6 April 2004, the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 14,853.50 euros (fourteen thousand eight hundred fifty three euros and fifty cents) to Mr Steno Monti with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 63833/00. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three-months period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On the same day, the Court received the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 14,853.50 euros (fourteen thousand eight hundred fifty three euros and fifty cents) covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr Steno Monti with a view to securing a friendly settlement of the application no. 63833/00 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and applicant has reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). In this connection the Court considers that it has already specified the nature and extent of the obligations which arise for the respondent Government in cases concerning eviction of tenants (see Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, ECHR 1999-V), and the question of the performance of those obligations is currently pending before the Committee of Ministers. Therefore, a continuation of the examination of the present application is not required. In these circumstances the Court accepts that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 27 May 2004, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President