CtEDO 22.04.2004 Auto

CASE OF LUCILLA PETRINI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
22.04.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF LUCILLA PETRINI v. ITALY (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZE DE LUCILLA PETRINI v. ITALY (Declarații nos. 66292/01 și 66299/01) JUDGMENTUL (Resoluție plăcută) STRASBOURG 22 aprilie 2004 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale În cazul Lucilla Petrini v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele Lorenzen Bonello Kovler Zagrelsky Dna Steiner Hajiyev, judecătorii și dl Nielsen Grefier, deliberat în privat la 25 martie 2004, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat în două cereri (n. 66292/01 și 66299/01) împotriva Republicii Italiene depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Lucilla Petrini („Reclamantul”), la 7 februarie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de dna L. Grenga, avocat care practică la Roma. Guvernul italian („Guvernul”) a fost reprezentat de agenții lor succesivi, respectiv dl U. Leanza și dl I.M. Braguglia, și, de succesivii lor co-agenți, respectiv dl V. Esposito și dl Cristafulli. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, ea s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. La 10 octombrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat că cererile sunt admisibile. La 10 februarie 2004 și la 19 februarie 2004, respectiv, reclamantul și Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzelor. FACTE Reclamantul s-a născut în 1929 și trăiește în Roma. Ea este proprietara a două apartamente din Roma, pe care le-a dat-o, respectiv, la A.O. și D.D.S. cererea nr. 66292/01 Într-o scrisoare înregistrată din 15 iulie 1992, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 ianuarie 1993 și i-a cerut să abandoneze locația până la data respectivă. Locatarul a spus reclamantului că nu va părăsi sediul. 10. Prin decizia din 24 martie 1994, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul de la Roma a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediul să fie evacuat până la 31 iulie 1995. 12. La 14 septembrie 1995, reclamantul a notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul. 13. La 3 octombrie 1995, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 27 octombrie 1995. 14. Între 27 octombrie 1995 și 6 iulie 2001, judecătorul a făcut 17 încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 15. Reclamantul nu a recuperat posesia apartamentului. Cerere nr. 66299/01 16. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 5 mai 1989, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închirierea contractului la expirarea termenului la 30 noiembrie 1989 și i-a cerut să abandoneze locația până la data respectivă. De asemenea, a convocat chiriașul să apară în fața magistratului de la Roma. 17. Prin decizia din 25 noiembrie 1989, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul de la Roma a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 30 noiembrie 1990. 18. La 22 noiembrie 1991, reclamantul a notificat locatarului care l-a solicitat să abandoneze sediul. 19. La 17 decembrie 1991, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 13 februarie 1992. 20. Între 13 februarie 1992 și 31 iulie 2001, judecătorul a făcut treizeci și trei încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare a dovedit că nu a avut succes, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinii de posesie. 21. La 19 februarie 2004, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 10.000,00 euro (o mie de euro) doamnei Lucilla Petrini în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererilor înregistrate în temeiul nr. 66292/01 și 66299/01. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni începând cu notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzelor. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe valoarea la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în perioada de decontare plus trei puncte procentuale. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern asupra încălcării Convenției Europene a Drepturilor Omului în prezent. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzelor către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 23. La 10 februarie 2004, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 10.000,00 euro ( zece mii de euro) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale și pentru doamna Lucilla Petrini, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererilor nr. 66292/01 și 66299/01 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestor cereri. Declar că cazurile sunt reglementate cu siguranță. Această declarație se face în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit trimiterea cauzelor către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 24. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentelor cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzile Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții. 25. În consecință, cazurile ar trebui să fie eliminate din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazurile din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazurilor în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 aprilie 2004, în temeiul articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă