VEFA contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 31139/96 prezentată de Ahmet VEFA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 2 decembrie 2003 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dl Pellonpäääst Türmen Fischbach Casadevall Pavlovschi Borrego, judecători și Elens-Passos, Grefère Adjunct de Secțiune Având în vedere cererea formulată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 29 martie 1996, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere decizia parțială a Curții (prima secțiune) din 16 noiembrie 1999, Având în vedere decizia de a invoca dispozițiile art. 29 alin. (3) din Convenție pentru a examina, în același timp, admisibilitatea și fondul cauzei restului cererii, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât ( soluționarea pe cale amiabilă a cauzei, După ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul, Ahmet Vefa, este un cetățean turc, născut în 1971. La momentul faptelor, el era student și își avea reședința în Șanläurfa.

El este reprezentat în fața Curții de către domnul Vefa, avocat la Diyarbakakr. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 martie 1995, reclamantul a fost arestat și arestat în incinta Secției Antiteroriste a Direcției de Securitate de la Șanleurfa pentru relații cu organizația ilegală PKK. A doua zi, fratele reclamantului a fost respins, la fel ca tatăl reclamantului. La martie 1995, Vefa a făcut depoziții poliției. La 24 martie 1995, după ce a fost audiat de procurorul Republicii Șanlurga ( La 27 martie 1995, reclamantul a sesizat procurorul și a negat declarațiile sale poliției, susținând că le-a semnat fără să le citească; la 27 martie 1995, reclamantul a fost legat la ochi.

La 26 aprilie 1995, procurorul Republicii lângă curtea de securitate din statul Diyarbakýr l-a acuzat pe reclamant de propagandă a PKK. La prima audiere, care a avut loc la 3 mai 1995, cererea avocatului reclamantului de eliberare a acestuia în timpul procedurii a fost respinsă, având în vedere natura infracțiunii reprobabile și starea actuală a probelor. Același lucru s-a întâmplat și cu privire la cererea formulată în ședința din 6 iunie 1995. Prin hotărârea pronunțată la 6 octombrie 1995, Curtea de Securitate a statului a informat reclamantul. La 18 iulie 1996 această hotărâre a devenit definitivă. Vefa a introdus, în zadar, o acțiune în despăgubire pentru prejudiciile materiale și morale cauzate de privarea de libertate în litigiu, în conformitate cu Legea nr. 466. GRIFS Invochează art. 5 alineatul (3) din convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a custodiei sale și a detenției sale provizorii.

La 13 mai 2003, guvernul a transmis Curții următoarea declarație, semnată la 28 aprilie 2003: Declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei, guvernul turc oferă domnului Ahmet Vefa, cu titlu gratuit, suma de 4 352 EUR (patru mii trei sute cincizeci de euro) cu titlu de prejudiciu moral, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. După expirarea termenului respectiv de trei luni și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se va plăti un dobândă simplă la o rată care va fi egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale.

La 14 martie 2003, Curtea primise următoarea declarație, semnată în aceeași zi de către reprezentantul reclamantului, observ că guvernul turc este pregătit să plătească domnului Ahmet Vefa, cu titlu gratuit, suma de 4 352 EUR (patru mii trei sute cincizeci și două de euro) pentru prejudicii morale și pentru cheltuieli de judecată în vederea unei soluionări pe cale penală a cauzei având ca origine cererea menionată anterior pendinte în faa Curii Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curii pronunate în conformitate cu art. 37 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. După expirarea termenului respectiv de trei luni și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se va plăti un dobândă simplă la o rată care va fi egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.

Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Această declarație se soluționează în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamantul Curtea ia notă de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile. În lumina circumstanțelor, Comisia concluzionează că litigiul a fost soluționat în sensul art. 37 alin. (1) lit. (b) din Convenție și consideră că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale și nu percepe niciun motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii în temeiul art. 37 alin. (1) în fine Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza din rol.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cauza din rol. Françoise Elens-Passos Nicolas Bratza Grefier Adjunct Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n o 31139/96 présentée par Ahmet VEFA contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 2 décembre 2003 en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM.

M. Pellonpää , R. Türmen , M. Fischbach , J. Casadevall , S. Pavlovschi , J. Borrego Borrego, juges , et de M me F. Elens-Passos, greffière adjointe de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 29 mars 1996, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu la décision partielle de la Cour (première section) du 16 novembre 1999, Vu la décision de se prévaloir des dispositions de l’article 29 § 3 de la Convention afin d’examiner en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire du restant de la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur (“le Gouvernement”) et celles présentées en réponse par le requérant, Vu les déclarations formelles des parties dont il ressort qu’elles sont parvenues à un règlement amiable de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Ahmet Vefa, est un ressortissant turc, né en 1971. A l’époque des faits, il était étudiant et résidait à Șanlıurfa.

Il est représenté devant la Cour par M e M. Vefa, avocat à Diyarbakır. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 21 mars 1995, le requérant, soupçonné d’avoir des relations avec l’organisation illégale PKK, fut arrêté et placé en garde à vue dans les locaux de la section antiterroriste de la Direction de la sûreté de Șanlıurfa. Le lendemain, le frère du requérant –lui-même avocat– demanda à s’entretenir avec l’intéressé ainsi qu’à assister aux interrogatoires. Cette demande fut rejetée, tout comme celle du père du requérant. Le 23 mars 1995, A. Vefa fit des dépositions à la police. Le 24 mars 1995, après avoir été entendu par le procureur de la République de Șanlıurfa (« le procureur »), le requérant fut traduit devant le juge unique du tribunal correctionnel de cette province, lequel ordonna sa mise en détention provisoire.

Le 27 mars 1995, le requérant saisit le procureur et dénia ses aveux faits à la police, alléguant les avoir signé sans les lire puisqu’il avait les yeux bandés. Le 26 avril 1995, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État de Diyarbakır inculpa le requérant de propagande du PKK. A la première audience, tenue le 3 mai 1995, la demande de l’avocat du requérant tendant à ce que celui-ci soit libéré pendant la procédure fut écartée, ce « eu égard à la nature du délit reproché et l’état actuel des preuves ». Il en fut de même pour la demande formulée à l’audience du 6 juin 1995. Par un arrêt, prononcé le 6 octobre 1995, la cour de sûreté de l’État acquitta le requérant. Le 18 juillet 1996 ce jugement devint définitif.

Le 11 octobre 1996, suite à l’acquittement du requérant, M e Vefa introduisit, en vain, une action en réparation du préjudice matériel et moral du fait de la privation de liberté litigieuse, et ce, conformément à la loi n o 466. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée excessive de sa garde à vue ainsi que de celle de sa détention provisoire. EN DROIT Le 13 mai 2003, le Gouvernement a fait parvenir à la Cour la déclaration suivante, signée le 28 avril 2003 : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire susmentionnée, le gouvernement turc offre de verser à M. Ahmet Vefa, à titre gracieux, la somme de 4 352 EUR (quatre mille trois cent cinquante deux euros) au titre du préjudice moral ainsi que pour frais et dépens, dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.

A compter de l’expiration dudit délai de trois mois et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le versement vaudra règlement définitif de l’affaire ». Le 14 mars 2003, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée le même jour par le représentant du requérant : « Je note que le gouvernement turc est prêt à verser à M. Ahmet Vefa, à titre gracieux, la somme de 4 352 EUR (quatre mille trois cent cinquante deux euros) au titre du préjudice moral ainsi que pour frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

Cette somme sera payée dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai de trois mois et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et le requérant sont parvenus ». La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties.

A la lumière des circonstances, elle conclut que le litige a été résolu au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention. Elle estime par ailleurs que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles et n’aperçoit aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer l’affaire du rôle. Françoise Elens-Passos Nicolas Bratza Greffière adjointe Président