AFFAIRE CAVUSOGLU ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

04.12.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE CAVUSOGLU ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA CAAVUȘOULU ȘI ALTELE c. TURCIA (Cercetarea nr. 47757/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 decembrie 2003 DEFINITIVF 04/03/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Cavușoui și a altor c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Zupančič Gyulumyan, judecători și Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 noiembrie 2003, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 47757/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, Özgür Cavusouilu, Inanç Özen și Veli Akda Reclamanții, care au fost admiși în beneficiul asistenței judiciare, sunt reprezentați de domnul I.G. Kireçkaya, avocată la Izmir. Guvernul turc este reprezentat de agentul său. La 26 septembrie 2000, Curtea (prima secțiune) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. Prin scrisoarea din 29 iulie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din Convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. Reclamanții, Özgür Cauravușoui, Inanç Özen și Veli Akdai, sunt resortisanți turci, născuți în 1974, 1977 și 1973. La depunerea cererii lor, primul reclamant avea reședința în Denizli, iar ceilalți doi erau reținuți în închisoarea Buca. În cadrul unei operațiuni împotriva unei organizații ilegale, MLKP (Parteneriatul Comunist Marxist Leninist), reclamanții au fost arestați și reținuți succesiv la sediul secțiunii antiterorism din cadrul Direcției de Securitate a La 27 noiembrie 1995, Ö. Ö. Cauvușoui și I. Özen au fost inițial ascultate de procurorul Republicii în apropierea Curții de Securitate a statului Izmir ( Procurorul i-a pus sub acuzare pe Ö. ÖVussolu și I. Özen la 15 decembrie 1995 și pe V. Akda Curtea de Securitate a statului se alătură dosarului lui V. Akda Prin hotărârea din 20 mai 1997, Curtea de Securitate a Statului a declarat I. Özen și V. Akdać vinovați de faptele care le erau reproșate și i-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni. La 17 iunie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 13. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). Reclamanții susțin că Curtea de Securitate a statului care i-a judecat și condamnat nu constituie un tribunal independent și egoist care le-a putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. Ei văd o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către un tribunal independent și imparțial (...) care va decide (...) temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Cu privire la admisibilitate 15. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni prevăzut în art. 35 din Convenție. El susține că decizia internă definitivă, referitoare la cauza privind lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului, este cea pronunțată de aceeași instanță. În această privință, acesta susține că Curtea de Casație nu avea competența de a se pronunța cu privire la acest motiv și, prin urmare, recursul nu constituia o acțiune internă eficientă pentru remedierea situației denunțate. Acesta concluzionează că reclamanții ar fi trebuit să își depună cererea în termen de șase luni de la data la care hotărârea Curții de Securitate a statului a fost pronunțată, și anume la 20 mai 1997. Or, el subliniază că cererea a fost introdusă la 2 decembrie 1998. Guvernul face trimitere la jurisprudența Curții (printre altele, Bayram Y 38587/97, 29 ianuarie 2002 și Irfan Kalan c. Turcia (dec), n 73561/01, 2 octombrie 2001). 16. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Özdemir c. Turcia 59659/00, § 26, 6 februarie 2003. Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 17. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, printre altele, c. Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec. 1998 VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 1 din convenție (a se vedea Özel menționat anterior, § 33-34, și Özdemir menționat anterior, §§ 36.19). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamanții, care răspundeau în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate prin Codul Penal, s-au temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, ei se puteau teme în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-au exprimat reclamanții cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998 IV, § 72 În fine, Curtea concluzionează că, atunci când i-a judecat și condamnat pe reclamanți, Curtea de Securitate a statului Izmir nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) al doilea. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite decât să șteargă în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În opinia Curții, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă (Cauvușo În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencel menționat anterior, punctul 27). 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Ele nu furnizează documente justificative. 27. Guvernul contestă aceste pretenții. 28. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în materie, Curtea, hotărând în echitate, acordă în comun reclamanților 2 000 EUR, minus suma de 630 EUR plătită de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare și care nu au fost deja luate în considerare în cerere. Interese moratoriu 29. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a statului Izmir A declarat că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral; a declarat că Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 2 000 EUR (două mii de euro), minus 630 EUR (șase sute treizeci de euro) percepute pentru asistență judiciară, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte costuri fiscale datorate la momentul plății, care urmează să fie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 4 decembrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte