AFFAIRE SARIOGLU c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

04.12.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE SARIOGLU c. TURQUIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SARIO. TURCIA (solicitarea nr. 48054/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 decembrie 2003 DEFINITIVF 24/03/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Sar Președintele Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Zupančič Gyulumyan, judecători și judecători de Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 noiembrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 48054/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat Saffet Sar La 8 aprilie 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 26 septembrie 2000, Curtea (prima secțiune) a decis să comunice cererea guvernului. Prin scrisoarea din 29 iulie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. La data de 19 decembrie 1996, reclamantul a fost arestat și arestat în incinta Secției antiteroriste a Direcției de Securitate a lui Izmir. La 19 decembrie 1996, reclamantul a fost suspectat că face parte dintr-o organizație ilegală înarmată, DHKP/C (Parlamentul Revoluționar de Eliberare a Poporului/Frontului). În timpul arestului său, reclamantul a fost interogat de polițiști și a făcut o declarație. La 28 decembrie 1996, reclamantul a fost mai întâi ascultat de procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Izmir ( Acuzarea a contestat conținutul declarației sale făcute poliției declarând că polițiștii l-au obligat să semneze un text care nu corespundea realității. La 25 martie 1997, procurorul l-a pus sub acuzare pe reclamant în fața Curții de Securitate a Statului, compus din trei magistrați de carieră, printre care unul care se ocupă de magistratura militară. Reprovocat în special reclamantului de a fi membru al DKSP/C, și, pentru incendierea unei construcții, și-a revendicat condamnarea pentru apartenență la o bandă armată și incendiere voluntară (artic1es 168 alin. (2), 369) și 411 din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Prin Hotărârea din 29 decembrie 1997, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani, 17 luni și 20 de zile. În hotărârea sa, Comisia a considerat că, fără a aduce atingere dezmințirii reclamantului în fața Curții, elementele de probă, cum ar fi procesele-verbale de indicare a locurilor și de confruntare, confirmă versiunea faptelor propuse de acuzare, precum și conținutul mărturiei reclamantului colectată de poliție. 10. În memoriul său, recurentul a afirmat în special că declarația pe care a semnat-o sub constrângere constituia baza condamnării sale. 11. Prin hotărârea din 19 octombrie 1998, pronunțată la 28 octombrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 12. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 13. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care a judecat-o și condamnat nu constituie o instanță independentă și imparțială a statului care a condamnat-o nu constituie un tribunal independent și imparțial. El a văzut o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție care, în partea sa relevantă, se citește astfel: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) asupra admisibilității 14. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni prevăzut la art. 35 din convenție. Această excepție se împarte în două ramuri. 15. Într-o primă etapă, acesta susține că termenul de șase luni începe să curgă de la data la care Curtea de Casație și-a pronunțat hotărârea, și anume 19 octombrie 1998 și subliniază că cererea a fost depusă la 3 septembrie 1999. 16. Curtea arată că cererea a fost formulată la 8 aprilie 1999, data trimiterii formulei la grefa Curții, adică în termen de șase luni de la decizia internă definitivă. 17. Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului. 18. Într-o a doua etapă, guvernul susține că decizia internă definitivă, referitoare la motivul privind lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului, este cea pronunțată de aceeași instanță. În această privință, acesta susține că Curtea de Casație nu avea niciun drept să se pronunțe cu privire la acest motiv și, din acest motiv, nu constituia o acțiune internă eficientă pentru remedierea situației denunțate. 29 decembrie 1997. Or, el subliniază că cererea a fost introdusă la 8 aprilie 1999. În sprijinul argumentării sale, guvernul face trimitere la jurisprudența Curții (printre altele, Irfan Kalan c. Turcia (dec), n 73561/01, 2 octombrie 2001). 19. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Özdemir c. Turcia 59659/00, § 26, 6 februarie 2003). Nu există nicio diferență între situația de fapt și de drept constatată în această cauză și cea din speță, Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară. 20. Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului. 21. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special acest ...raklar c. Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond și constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 1 din convenție [a se vedea Özel menționat anterior, § 33-34 și Özdemir menționat anterior, §§ 36.23]. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate de Codul Penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, el putea să se teamă în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa îndrumată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-a avut reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998 IV, § 72 in fine 24. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului Izmir nu era o instanță independentă și imparțială în sensul art. 6 alin. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale și morale 26. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material și moral pe care îl estimează la 25 000 de dolari americani (USD). 27. Guvernul contestă aceste pretenții. 28. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o compensație în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, punctul 85). 29. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu, § 49). 30. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, redresarea cea mai adecvată ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencel menționat anterior, punctul 27). Reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată fără a le cripta și nu furnizează nicio justificare. 32. Guvernul nu se pronunță. 33. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea, hotărând în echitate, acordă reclamantului 2 000 EUR, cu excepția celor 630 EUR plătite de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare și care nu au fost deja luate în considerare în cerere. Interese moratoriu 34. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Izmir; Spune că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral; spune că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii de euro), minus 630 EUR (șase sute treizeci de euro) percepute pentru asistență judiciară, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale exigibile în momentul plății, care trebuie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 4 decembrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte