AFFAIRE SACIK c. TURQUIE

AFFAIRE SACIK c. TURQUIE (CtEDO, 2003)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SAÇIK c. TURCIA (Cercetarea nr. 60847/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 octombrie 2003 DEFINIF 09/01/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Saçěk c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Hedigan Tisatsa-Nikolovska, judecători și de Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 septembrie 2003, Hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 60847/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Ayd La 19 iunie 2000, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 7 iunie 2001, Curtea (prima secțiune) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. Prin scrisoarea din 29 iulie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. CIRCUMSTANȚELE SPĂLĂȚII Reclamantul, Ayd. Saçćk, resortisant turc, s-a născut în 1975 și locuiește în prezent în Elveția. La 14 noiembrie 1997, în cadrul unei operațiuni împotriva unei organizații ilegale, PKK-YCK, reclamantul, atunci student la facultatea de scrisori a Universității din Istanbul, a fost arestat și reținut împreună cu alte șapte persoane la sediul secției antiteroriste din cadrul Direcției de Securitate de Istanbul ( La cererea Direcției, reținerea reclamantului a fost prelungită cu patru zile de către procurorul Republicii în apropierea Curții de Securitate a statului de temniță ( noiembrie 1997, din cauza numărului mare de acuzați și a dificultăților în obținerea probelor. În timpul interogatoriilor, reclamantul a invocat dreptul său de a păstra tăcerea și nu a răspuns la întrebările adresate de polițiști. La 21 noiembrie 1997, reclamantul a fost mai întâi ascultat de procuror. În fața acestuia, reclamantul a negat orice apartenență la PKK-YCK. , recunoscând în același timp că a participat la anumite evenimente organizate de către Organizația Tineretului Patriot . Pentru a protesta împotriva anumitor măsuri luate de autoritățile din învățământul superior. Recunoscând că Organizația Tineretului Patriot a avut legături cu PK-YCK, el a susținut totuși că nu a participat la niciuna dintre activitățile ilegale ale PK-YCK. 10. După ce a fost ascultat de judecător, reclamantul și-a confirmat declarația făcută procurorului. Judecătorul a ordonat eliberarea sa pe motiv că nu erau suficiente dovezi și indicii pentru a suspecta pe reclamant. 11. La 24 noiembrie 1997, procurorul a formulat opoziție la predarea în libertate a reclamantului. Judecătorii din fond au făcut dreptate în acest sens și, în aceeași zi, au emis un mandat de arestare împotriva acestuia din urmă. Prin urmare, reclamantul a fost arestat în incinta Universității din Istanbul și a dus la casa de arestare din Üsküdar. 12. La 1 decembrie 1997, procurorul l-a pus sub acuzare pe reclamant în fața Curții de Securitate a Statului, compusă din trei magistrați, printre care unul care face parte din magistratura militară, care îi reproșează în special acestuia din urmă că este membru al PKK-YCK, și-a revendicat condamnarea în temeiul art. 168 alin. (2) din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. 13. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a contestat toate acuzațiile aduse împotriva sa. 14. Prin hotărârea din 20 aprilie 1999, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de asistență la o organizație ilegală în temeiul articolului 169 din Codul Penal și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani și 9 luni. Comisia a considerat că elementele de probă conținute în dosar - cum ar fi raportul de expertiză care atestă că scrierea pe bucățile de hârtie găsite în gura reclamantului și care se referă la organizarea ilegală a acestuia din urmă a fost, într-adevăr, cea a acestuia din urmă, declarația reclamantului recunoscând că a pus afișe în numele organizației respective, mărturia unui coinculpat în același sens cu acuzațiile împotriva reclamantului etc. - confirmă vinovăția reclamantului. 15. Reclamantul a formulat un recurs în fața Curții de Casație. Aceasta, după ce a ținut o audiere la care nici reclamantul, nici consiliul său nu au fost prezenți, a confirmat, printr-o hotărâre din 16 decembrie 1999, hotărârea de condamnare atacată. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 16. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4239/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002 nepublicată) și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 21-22, 6 februarie 2003, nepublicată. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 17. Reclamantul susține că Curtea de Securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie un Instanța independentă și imparțială care i-ar fi putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Cu privire la admisibilitate 18. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Hotărârea din 28 octombrie , Rec., p. 1998, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998-VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond și constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din convenție [a se vedea Özel citată anterior, § 33-34, și Özdemir citată anterior, §§ 36.20. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate de Codul Penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, el se putea teme în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa îndrumată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-a exprimat reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 În fine, Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului Istanbul nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) punctul II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 22. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale și morale 23. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material, pe care îl lasă la aprecierea Curții, și, moral, pe care îl evaluează la 7 622 EUR. 24. Guvernul contestă aceste pretenții. 25. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o compensație în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, punctul 85. 26. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu, de exemplu, de la 3074 la punctul 49). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 27. Reclamantul solicită, de asemenea, 1 524 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Reclamantul nu furnizează nicio justificare. 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Curtea consideră că, în scopul pregătirii prezentei cauze, reclamantul a trebuit să prezinte anumite cheltuieli. De aceea, ea alocă reclamantului suma solicitată, și anume 1 524 EUR. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a statului Istanbul A declarat că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral pretins Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 1 524 EUR (mii cinci sute douăzeci și patru de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate la data plății, care trebuie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 9 octombrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

SAÇIK c. TURQUIE

(Requête n

o

60847/00)

ARRÊT

STRASBOURG

9 octobre 2003

DÉFINITIF

09/01/2004

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Saçık c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L.

Caflisch

,

P.

Kūris

,

R.

Türmen

,

J.

Hedigan

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska,

juges

,

et de

M.

V.

Berger,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 septembre 2003,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

60847/00) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, Aydın Saçık («

le requérant

»), a saisi la Cour le 19 juin 2000 en vertu de l'article

34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

Ö. Kılıç, avocat à Istanbul. Le

gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par son agent.

3.

Le 7 juin 2001, la Cour (première section) a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le restant de la requête au Gouvernement.

4.

Par

une lettre du 29 juillet 2002, la Cour a informé les parties qu'elle se prononcerait, en application de l'article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

5.

Le requérant, Aydın Saçık, ressortissant turc, est né en 1975 et réside actuellement en Suisse.

6.

Le 14 novembre 1997, dans le cadre d'une opération menée contre une organisation illégale, le PKK-YCK, le requérant, alors étudiant à la faculté de lettres de l'Université d'Istanbul, fut arrêté et placé en garde à vue avec sept autres personnes dans les locaux de la section anti-terroriste de la Direction de la sûreté d'Istanbul («

la Direction

»).

7.

A la demande de la Direction, la garde à vue du requérant fut prolongée de quatre jours par le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul («

le procureur

») («

la cour de sûreté de l'Etat

»). Puis, un juge assesseur de cette juridiction prolongea la garde à vue jusqu'au 21

novembre 1997, en raison du nombre important de prévenus et de difficultés quant à l'obtention des preuves.

8.

Lors des interrogatoires, le requérant invoqua son droit de garder le silence et ne répondit pas aux questions posées par les policiers.

9.

Le 21 novembre 1997, le requérant fut d'abord entendu par le procureur. Devant celui-ci, le requérant nia toute appartenance

au PKK-YCK

, tout en admettant avoir participé à certaines manifestations organisées par «

l'Organisation de la Jeunesse Patriote

» afin de protester contre certaines mesures prises par les autorités de l'enseignement supérieur. Reconnaissant que

l'Organisation de la Jeunesse Patriote

avait des liens avec le PKK-YCK, il soutint cependant n'avoir participé à aucune des activités illégales de cette dernière.

10.

Lorsqu'il fut entendu par le juge assesseur, le requérant confirma sa déposition faite auprès du procureur. Le juge ordonna sa remise en liberté au motif qu'il n'y avait pas de preuves et d'indices suffisants pour soupçonner le requérant.

11.

Le 24 novembre 1997, le procureur forma opposition à la remise en liberté du requérant. Les juges du fond y firent droit et, le jour même, délivrèrent un mandat d'arrêt contre ce dernier. Par conséquent, le requérant se vit arrêter dans l'enceinte de l'Université d'Istanbul et emmener à la maison d'arrêt d'Üsküdar.

12.

Le 1er décembre 1997, le procureur mit le requérant en accusation devant la cour de sûreté de l'Etat, composée de trois magistrats, dont l'un relevant de la magistrature militaire. Reprochant notamment à ce dernier d'être membre du PKK-YCK, il requit sa condamnation en vertu des articles

168 § 2 du code pénal et 5 de la loi n

o

3713 sur la lutte contre le terrorisme.

13.

Devant la cour de sûreté de l'Etat, le requérant contesta toutes les accusations portées à son encontre.

14.

Par un arrêt du 20 avril 1999, la cour de sûreté de l'Etat déclara le requérant coupable d'assistance à une organisation illégale en vertu de l'article 169 du code pénal et le condamna à une peine d'emprisonnement de 3 ans et 9 mois. Elle considéra que les éléments de preuve contenus dans le dossier - tels que le rapport d'expertise attestant que l'écriture apposée sur les morceaux de papier retrouvés dans la bouche du requérant et faisant référence à l'organisation illégale était bien celle de ce dernier, la déclaration du requérant reconnaissant avoir posé des affiches au nom de ladite organisation, le témoignage d'un coaccusé dans le même sens que les accusations contre le requérant, etc. - confirmaient la culpabilité du requérant.

15.

Le requérant forma un pourvoi devant la Cour de cassation. Celle-ci, après avoir tenu une audience à laquelle ni le requérant ni son conseil ne furent présents, confirma, par un arrêt du 16 décembre 1999, l'arrêt de condamnation attaqué.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

16.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Özel c. Turquie

(n

o

42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002, non publié) et

Özdemir c.

Turquie

,

n

o

59659/00, §§ 21-22, 6 février 2003, non publié).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

17.

Le requérant allègue que la cour de sûreté de l'Etat qui l'a jugé et condamné ne constitue pas un «

tribunal indépendant et impartial

» qui eut pu lui garantir un procès équitable en raison de la présence d'un juge militaire en son sein. Il y voit une violation de l'article 6

partie pertinente, se lit ainsi

:

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)

(...)

»

A.

Sur la recevabilité

18.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Çıraklar c. Turquie

, arrêt du 28

octobre

1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998-VII) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité.

B.

Sur le fond

19.

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article

6

§

1 de la Convention (voir

Özel

précité, §§ 33-34, et

Özdemir

précité, §§

35

‑

36).

20.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu'il est compréhensible que le requérant, qui répondait devant une cour de sûreté de l'Etat d'infractions prévues et réprimées par le code pénal, ait redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, il pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l'Etat se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu'étaient objectivement justifiés les doutes nourris par le requérant quant à l'indépendance et à l'impartialité de cette juridiction (

Incal c. Turquie

, arrêt du 9 juin 1998,

Recueil

1998

‑

IV, p. 1573, § 72

in fine

).

21.

La Cour conclut que, lorsqu'elle a jugé et condamné le requérant, la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul n'était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l'article 6 § 1.

II.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

22.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

23.

Le requérant allègue avoir subi un préjudice matériel, qu'il laisse à l'appréciation de la Cour, et, moral, qu'il évalue à 7 622 euros (EUR).

24.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

25.

En ce qui concerne le dommage matériel allégué, la Cour ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure devant la cour de sûreté de l'Etat aurait abouti si l'infraction à la Convention n'avait pas eu lieu. Il n'y a donc pas lieu d'accorder au requérant une indemnité à ce titre

(

Findlay c. Royaume-Uni

, arrêt du 25 février 1997,

Recueil

1997-I, p. 284, § 85).

26.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante (

Çıraklar

précité, p. 3074, § 49).

B.

Frais et dépens

27.

Le requérant demande également 1 524 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Le requérant ne fournit aucun justificatif.

28.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

29.

La Cour estime qu'aux fins de la préparation de la présente affaire, le requérant a dû exposer certains frais. Dés lors, elle alloue au requérant la somme sollicitée, à savoir 1 524 EUR.

C.

Intérêts moratoires

30.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention en raison du manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul

;

3.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral allégué

;

4.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44 § 2 de la Convention, 1 524 EUR (mille cinq cent vingt- quatre euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 9 octobre 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président