AFFAIRE CETINKAYA ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

18.12.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-3-b;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE CETINKAYA ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

TURCIA (solicitarea nr. 57944/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 decembrie 2003 DEFINITIVF 14/06/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Ceinkaya și alte c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește într-o cameră compusă din dnii Cabral Barreto președinte Caflisch Kūris Türmen Zupančič Hedigan Gyulumyan, judecători și Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 27 noiembrie 2003, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se găsește o cerere (n 57944/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care patru resortisanți ai acestui stat, domnii Yavuz Ceinkaya și Mehmet Ayd Mustafa seri, avocat al lui Izmir. Guvernul turc este reprezentat de agentul său. La 28 noiembrie 2000, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. Prin scrisoarea din 29 iulie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. Reclamanții, dnii Céretinkaya și Ayd.n, născuți în 1975 și 1977, precum și dnii mei Adëbelli și Yüksel, născuți în 1959 și, respectiv, în 1955, sunt cetățeni turci. La momentul faptelor, reclamanții erau studenți, iar reclamantele erau femei casnice. Pe 6 și 10 iulie 1996, cei patru reclamanți au fost arestați și reținuți de polițiști din secția antiteroristă a Direcției de Securitate a La 2 august 1996, procurorul i-a acuzat pe reclamanți pentru apartenență și asistență la o organizație armată ilegală și a solicitat aplicarea articolelor 168 și/sau 169 din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. La 27 iunie 1997, Curtea de Securitate a statului i-a declarat pe reclamanții vinovați de fapte reprobabile și i-a condamnat la închisoare. Cu toate acestea, prin hotărârea din 1 iulie 1998, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre pentru viciu de procedură. Prin urmare, Curtea de Securitate a statului reexaminează cazul. La 2 decembrie 1998, l-a condamnat pe dl Cétinkaya la 18 ani de închisoare, dl. Yüksel, la 4 ani și 6 luni, și Ad mail, precum și domnul Aydän, la 3 ani și 9 luni fiecare. Reclamanții au luat măsuri în fața Curții de Casație care, printr-o hotărâre din 29 septembrie 1999, a confirmat condamnarea reclamanților. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 10. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4239/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 11. Reclamanții susțin că Curtea de Securitate a statului care i-a judecat și condamnat nu constituie un tribunal echitabil și independent. Care le-ar putea garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul acestuia și care denunță, de asemenea, o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil din cauza faptului că nu a fost informat în timp util cu privire la avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație. Acestea consideră că este o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (b) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) Guvernul invită Curtea să respingă, pentru nerespectarea termenului de șase luni prevăzut în art. 35 din Convenție, obiecția privind componența Curții de Securitate a statului. Acesta susține că hotărârea internă definitivă, referitoare la cauza privind lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului, este cea pronunțată de aceeași instanță. În această privință, acesta susține că nici Curtea de Securitate a statului, nici Curtea de Casație nu au competența de a se pronunța cu privire la acest motiv, în măsura în care componența cursurilor de securitate ale statului era cuprinsă, la momentul faptelor, de legislația internă. Acesta concluzionează că reclamanții ar fi trebuit să depună cererea în termen de șase luni de la data la care și-au dat seama de ineficiența căilor de atac interne, și anume de la hotărârea Curții de Securitate a statului, și anume la 2 decembrie 1998. 24 martie 2000. În susținerea argumentării sale, guvernul face trimitere la jurisprudența Curții (Kalan c. Turcia (dec.), nr. 73561/01, 2 octombrie 2001). 13. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Özdemir c. Turcia (hotărârea din 6 iunie 2003, § 26). Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 14. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Siraklar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, VII) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că obiecția referitoare la art. 6 din Convenție trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; în plus, aceasta constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; pe fondul independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului 15. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 1 din convenție (a se vedea Özel c. Turcia, Hotărârea din 7 noiembrie 2002, §§ 33-34 și Özdemir, citată anterior, §§§ 36). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamanții, care răspundeau în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate prin Codul Penal, s-au temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, ei se puteau teme în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-au exprimat reclamanții cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 17. Curtea concluzionează că, atunci când i-a judecat și condamnat pe reclamanți, Curtea de Securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurii penale 18. Guvernul contestă existența unei încălcări. 19. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa 20. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamanților de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze prezentele obiecțiuni (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Çiraklar c. Turcia, Rec., 1998-VII, p. 3074, § 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 21. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impediment a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții susțin că au suferit un prejudiciu material. Pentru evaluarea acestuia din urmă, solicită Curții să numească un expert. Reclamanții susțin, de asemenea, că au suferit un prejudiciu moral. Yavuz Ceinkaya îl va evalua la 50 000 EUR (EUR), Zeynep Yüksel la 35 000 EUR, Helya Ad În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula asupra rezultatului la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamanților o despăgubire în acest sens, în temeiul Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997, p. 284, punctul 85. 25. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu, glazuraraklar, citată anterior, p. 3074, § 49 26). În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (a se vedea Gençel, citată anterior, punctul 27). Reclamanții solicită, de asemenea, 2 840 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Reclamanții nu furnizează nicio justificare. 28. Guvernul nu se pronunță. 29. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea, hotărând în mod echitabil, acordă în comun reclamanților 2 000 EUR. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Izmir A declarat că nu este necesar să se examineze celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 din Convenție A declarat că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 18 decembrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Moduleer Președinte