SECȚIUNEA A TREIA CAUZA FROTAL-ALUGUER DE ECHIPAMENTOS S.A. c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 56110/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 decembrie 2003 DEFINITIVF 04/03/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Frotal-Aluguer de Equipatos S.A.c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Kūris Zupančič Hedigan Tsatsa-Nikolovska, judecători și Berger, grefier de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 5 septembrie 2002 și 13 noiembrie 2003, a adoptat hotărârea adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 56110/00) îndreptată împotriva Republicii Portugheze, printre care o societate anonimă de drept portughez, Frotal-Aluguer de Equipatos S.A. ( Recurenta este reprezentata de C. Santos, avocat la Lisabona. Guvernul portughez (atmosfera) a fost reprezentat pana la 25 februarie 2003 de agentul sau, domnul A. Henriques Gaspar, procuror general adjunct, si de la acea data de noul său agent, dl J. Miguel, de asemenea procuror general adjunct. Recurenta susținea că durata unei proceduri civile la care a fost parte a depășit termenul rezonabil. Cererea a fost atribuită celei de a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 5 septembrie 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. Recurenta a avut în posesia sa o scrisoare de schimb care i-a fost dată de o altă societate, C. Lda. 28 noiembrie 1994, în fața instanței de la Lisabona, o procedură de executare în vederea recuperării sumei în cauză. La 2 iunie și 13 octombrie 1995, reclamanta a solicitat confiscarea (penhora) a două mașini aparținând debitoarei, care a avut loc la 9 ianuarie 1996. 10. La 7 februarie 1996, o societate ) execuției. La 18 noiembrie 1997 a avut loc o audiere și printr-o hotărâre din 27 martie 1998, tribunalul a respins opoziția. La apelul lui Lda. La 27 septembrie 1999, societatea responsabilă de vânzarea judiciară a informat instanța că, având în vedere starea proastă de conservare a mașinilor în cauză, numai reclamanta a făcut o propunere de cumpărare, ridicându-se la 40 000 PTE, adică 200 EUR. 13. printr-o ordonanță din 7 ianuarie 2000, judecătorul a autorizat vânzarea, care a avut loc la 14 martie 2000. 14. La 2 mai 2000, grefa stabilește numărătoarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată, din lipsă de impulsul procedurii de către reclamant. 15. Procedura este încă în curs de desfășurare în fața Tribunalului de la Lisabona. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE 16. Societatea reclamantă denunță durata procedurii. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 17. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 noiembrie 1994, data sesizării Tribunalului de la Lisabona. Procedura fiind încă în curs de desfășurare, durata în cauză este de aproape nouă ani. 18. Pentru a verifica dacă a existat o depășire a termenului rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de provocarea litigiului pentru reclamant (Silva Pontes c. Portugalia, Hotărârea din 23 martie 1994, seria A n Pentru reclamantă, durata în cauză este în mod evident excesivă. 20. Guvernul contestă această teză. El subliniază că procedura a avut o desfășurare normală și că faptul că se află încă în curs de desfășurare este imputabil numai recurentei însăși. 21. Curtea constată mai întâi că procedura nu era complexă. 22. În continuare, Curtea consideră că comportamentul recurentei nu poate explica durata totală a procedurii. Cu toate acestea, Curtea arată că recurenta nu a contestat afirmația guvernului potrivit căreia prelungirea procedurii în ceea ce privește perioada ulterioară 14 martie 2000, data vânzării judiciare a bunurilor confiscate, se datorează lipsei de activitate a recurentei, aceasta din urmă fiind un termen datorat acesteia din urmă. 23. În ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, Curtea apreciază, având în vedere circumstanțele cauzei, care impun o evaluare globală, că o perioadă de aproximativ nouă ani pentru a obține o decizie definitivă, care, în plus, nu a avut încă loc, pe baza unei cereri întemeiate pe un titlu executoriu nu poate fi considerată rezonabilă (a se vedea Hotărârea din 21 aprilie 1998, Estima Jorge c. Portugalia) (a se vedea Hotărârea din 21 aprilie 1998, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1998-II, p. 773, punctul 45. Această concluzie nu este zguduită de inactivitatea recurentei în ceea ce privește perioada ulterioară datei de 14 martie 2000. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 26. Recurenta nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă după decizia privind admisibilitatea, deși, în scrisoarea adresată Consiliului la 11 septembrie 2002, ar fi atras atenția asupra articolului 60 din Regulamentul de procedură al Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție trebuie să fie prezentată în observațiile scrise privind fondul. Prin urmare, având în vedere lipsa unui răspuns în termenele stabilite în scrisoarea care însoțește decizia privind admisibilitatea, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde o sumă în temeiul articolului 41 din Convenție ( Willekens c. Belgia, nr. 50859/99, § 27, 24 aprilie 2003). A spus că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Făcută în franceză, apoi comunicată în scris la 4 decembrie 2003 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
c. PORTUGAL
(Requête n
o
56110/00)
ARRÊT
4 décembre 2003
04/03/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Frotal-Aluguer de Equipamentos S.A. c. Portugal,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
L.
Caflisch
,
P.
Kūris
,
B.
Zupančič
,
J.
Hedigan
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska,
juges
,
et de
M.
V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 5 septembre 2002 et 13 novembre 2003,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
56110/00) dirigée contre la République portugaise et dont une société anonyme de droit portugais, Frotal-Aluguer de Equipamentos S.A. («
la requérante
»), a saisi la Cour le 28 février 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») était représenté jusqu'au
25 février 2003 par son agent, M. A. Henriques Gaspar, Procureur général adjoint, et à partir de cette date par son nouvel agent, M. J. Miguel, également Procureur général adjoint.
3.
La requérante alléguait que la durée d'une procédure civile à laquelle elle était partie avait dépassé le délai raisonnable.
4.
La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement.
5.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.
Par une décision du 5 septembre 2002, la Cour a déclaré la requête recevable.
7.
La requérante est une société anonyme de droit portugais ayant son siège à Oeiras (Portugal).
8.
La requérante avait en sa possession une lettre de change qui lui avait été donnée par une autre société, «
», et dont le montant s'élevait à 1
200
000 escudos portugais (PTE), soit 5
985 euros (EUR). Cette lettre n'ayant pas été payée dans le délai prévu, la requérante introduisit, le
28 novembre 1994, devant le tribunal de Lisbonne une procédure d'exécution en vue du recouvrement de la somme en cause.
9.
Les 2 juin et 13 octobre 1995, la requérante demanda la saisie (
penhora
) de deux machines appartenant à la débitrice,
qui eut lieu le
9 janvier 1996.
10.
Le 7 février 1996, une société «
» forma tierce opposition (
embargos de terceiro
) à l'exécution. Une audience eut lieu le 18 novembre 1997 et par un jugement du 27 mars 1998, le tribunal rejeta l'opposition. Sur appel de «
P.
Lda.
», la cour d'appel (
Tribunal da Relação
) de Lisbonne confirma la décision entreprise par un arrêt du 25 février 1999.
11.
Le 13 avril 1999, le juge ordonna de procéder à la vente judiciaire des machines en question.
12.
Le 27 septembre 1999, la société responsable de la vente judiciaire informa le tribunal que, vu le mauvais état de conservation des machines en question, seule la requérante avait fait une proposition d'achat, s'élevant à 40
000 PTE, soit 200 EUR.
13.
Par une ordonnance du 7 janvier 2000, le juge autorisa la vente, qui eut lieu le 14 mars 2000.
14.
Le 2 mai 2000, le greffe établit le décompte des frais et dépens, faute d'impulsion de la procédure par la requérante.
15.
La procédure est toujours pendante devant le tribunal de Lisbonne.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
16.
La société requérante dénonce la durée de la procédure. Elle invoque l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
17.
La période à considérer a commencé le 28 novembre 1994, date de la saisine du tribunal de Lisbonne. La procédure étant à ce jour toujours pendante, la durée en cause est de presque neuf ans.
18.
Pour rechercher s'il y a eu dépassement du délai raisonnable, il y a lieu d'avoir égard aux circonstances de la cause et aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour le requérant (
Silva Pontes c. Portugal
, arrêt du
23 mars 1994, série A n
o
286-A, p. 15, § 39).
19.
Pour la requérante, la durée en cause est manifestement excessive.
20.
Le Gouvernement conteste cette thèse. Il souligne que la procédure a eu un déroulement normal et que le fait qu'elle se trouve toujours pendante n'est imputable qu'à la requérante elle-même.
21.
La Cour constate d'abord que la procédure n'était pas complexe.
22.
Elle estime ensuite que le comportement de la requérante ne saurait expliquer la durée totale de la procédure. Cela dit, la Cour relève que la requérante n'a pas contesté l'affirmation du Gouvernement selon laquelle la prolongation de la procédure, s'agissant de la période postérieure au
14 mars 2000, date de la vente judiciaire des biens saisis, est due à l'absence d'activité de la requérante. Il s'agit là d'un délai imputable à cette dernière.
23.
S'agissant du comportement des autorités judiciaires, la Cour estime, au vu des circonstances de la cause, qui commandent une évaluation globale, qu'un laps de temps de neuf ans environ pour obtenir une décision définitive, qui de surcroît n'a pas encore eu lieu, sur une demande fondée sur un titre exécutoire ne peut passer pour raisonnable (voir
Estima Jorge
c. Portugal
, arrêt du 21 avril 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998-II, p. 773, § 45). Cette conclusion n'est pas ébranlée par l'inactivité de la requérante s'agissant de la période postérieure au 14 mars 2000.
24.
Il y a eu donc dépassement du délai raisonnable et, partant, violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
25.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
26.
La requérante n'a présenté aucune demande de satisfaction équitable après la décision sur la recevabilité bien que, dans la lettre qui a été adressée à son conseil le 11 septembre 2002, son attention eût été attirée sur l'
article
60 du
règlement de la Cour qui dispose que toute demande de satisfaction équitable au titre de l'article
41 de la Convention doit être exposée dans les observations écrites sur le fond. Partant, étant donné l'absence de réponse dans les délais fixés à la lettre accompagnant la décision sur la recevabilité, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'octroyer de somme au titre de l'article
41 de la Convention (
Willekens c. Belgique
, n
o
50859/99, §
27, 24 avril 2003).
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
4 décembre 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président