AFFAIRE BERTUCCELLI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

04.12.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BERTUCCELLI c. ITALIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

În cauza Bertuccelli c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Tulkens dnii Kovler Zagrebelsky, hagiyev, judecători și al dlui Nielsen grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 noiembrie 2003, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se găsește o cerere (n 37110/97) îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant al acestui stat, Marco Bertuccelli, reclamantul, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Drepturilor Omului la 24 iunie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către domnul J. Gattai, avocat la Viareggio. Guvernul italian ( La 13 iunie 2002, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. DE FAPT, CIRCONSTANCES DE LA ESPECE Reclamantul s-a născut în 1965 și locuiește în Viaregio. Este proprietarul unei case în Viaregio, separată în două blocuri, pe care le închiriase A.T. și, respectiv, M.S. Printr-un act notificat la 12 mai 1990, reclamantul i-a acordat M.S. liber și l-a numit pe cel interesat să se prezinte în fața judecătorului de judecată din Viareggio. Printr-o ordonanță din 17 mai 1990, care a devenit executorie la 1 septembrie 1990, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat cel târziu la 1 iulie 1993. La 16 aprilie 1994, reclamantul a făcut o declarație solemnă că avea nevoie urgentă de a recupera apartamentul pentru a-și face propria locuință. La 26 aprilie 1994, reclamantul a însemnat chiriașului comanda de a elibera apartamentul. 10. La 25 mai 1994, el i-a însemnat opinia că expulzarea va fi executată pe 14 iunie 1994 prin intermediul unui aprod al justiției. 11. În perioada 14 iunie 1994 - 30 aprilie 1998, aprodul judiciar a încercat 17 tentative de expulzare, toate aceste încercări s-au soldat cu un eșec, întrucât reclamantul nu a putut obține ajutorul forței publice în executarea expulzării. 12. La 18 mai 1998, reclamantul și-a recuperat apartamentul. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 13. Începând din 1947, legislația în materie de chirii de locuințe a fost marcată de diferite intervenții ale autorităților publice, referitoare la controlul chiriilor prin blocarea acestora, amestecată de creșterile legale impuse din când în când de guvern, precum și la prelungirea legală a tuturor contractelor de leasing în curs și, în cele din urmă, cu suspendarea sau stabilirea executării forțate a expulzărilor. În ceea ce privește prelungirea contractelor de muncă, suspendarea executării forțate și eșalonarea expulzărilor, dreptul intern relevant este prezentat în hotărârea Curții în cauza Imobiliar Saffi c. Italia [GC], nr. 27743/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. În cele din urmă, un decret-lege nr. 147 din 24 iunie 2003, convertit în lege nr. 200/03, a suspendat în unele cazuri executarea forțată a ordonanțelor de expulzare până la 30 iunie 2004. Sistemul de control al chiriilor 14. În ceea ce privește controlul chiriilor, evoluția legislației italiene se poate rezuma după cum urmează. 15. Prima măsură relevantă a fost Legea nr. 392 din 27 iulie 1978, care a pus în aplicare un sistem de chirii echitabile ) bazat pe o serie de criterii, cum ar fi suprafața și cheltuielile de construcție a apartamentului. 16. O a doua măsură a fost adoptată de autoritățile italiene în august 1992, în scopul liberalizării progresive a pieței de închiriere. Atunci va intra în vigoare o legislație care să atenueze restricțiile privind valoarea chiriilor (patti in deroga) În cele din urmă, Legea nr. 431 din 9 decembrie 1998 a reformat regimul închirierilor și a liberalizat chiriile. Obligațiile locatarului în caz de restituire tardivă 18. În acest sens, art. 1591 din Codul civil italian prevede că locatarul care nu a părăsit locul este obligat să plătească proprietarului suma convenită până la data plecării sale, precum și să o despăgubească pentru orice eventual prejudiciu 19. Cu toate acestea, legea nr. 61 din 1989 a plafonat, printre altele, compensația pe care proprietarul o putea solicita la o sumă egală cu chiria plătită de locatar în momentul expirării contractului de închiriere, indexată cu privire la creșterea costului vieții (art. 24 din Legea nr. 392 din 27 iulie 1978) și majorată cu 20%, pentru întreaga perioadă în care proprietarul nu a putut beneficia de apartamentul său. 20. Hotărârea nr. 482 pronunțată în 2000 de Curtea Constituțională se referea la întrebarea dacă o astfel de plafonare era conformă cu Constituția. Instanța constituțională a răspuns afirmativ în ceea ce privește perioadele în care suspendarea expulzărilor fusese impusă prin lege și a explicat că această limitare viza reglementarea închirierilor, în timp ce legislația de excepție era în vigoare și că deficitul de locuințe impunea suspendarea măsurilor de executare forțată. În cazul în care expulzările ar fi fost suspendate în temeiul legii, legislația ar fi stabilit în prealabil cuantumul despăgubirii datorate de către locatar, ambele măsuri fiind provizorii și excepționale; de altfel, proprietarul ar fi găsit o compensație pentru faptul că era scutit de a demonstra existența unui prejudiciu. 21. Curtea Constituțională a declarat neconstituțională plafonarea despăgubirii care poate fi solicitată de proprietar în cazul în care se afla în incapacitatea de a prelua proprietatea apartamentului din cauza comportamentului locatarului și nu a intervenției legiuitorului. În consecință, instanța constituțională i-a permis proprietarului să inițieze o procedură civilă pentru a obține integral despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de locatar. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL N 1 ȘI A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIA 22. Reclamantul se plânge de imposibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul, din cauza lipsei de asistență din partea forțelor publice și a încălcării dreptului său de proprietate, astfel cum este recunoscut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, care prevede Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 23. De asemenea, reclamantul invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de care dispune partea în cauză Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 24. Curtea a tratat deja în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolelor 1 din Protocolul nr. 1 și 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Hotărârea Imobiliare Saffi, citată anterior, §§ 46-75; Lunari c. Italia, nr. 21463/96, 11 ianuarie 2001, § 34-46; Palumbo c. Italia, n 15919/89, 30 noiembrie 2000, § 33-48). 25. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Curtea constată că reclamantul a trebuit să aștepte aproximativ trei ani și unsprezece luni de la prima încercare de expulzare a aprodului judiciar înainte de a-și putea recupera apartamentul. 26. Prin urmare, în acest caz, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 alineatul (1) din Convenție. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită în primul rând repararea prejudiciului material suferit și cifra în modul următor: 15 000 EUR (EUR) pentru lucrări de restructurare care, în opinia sa, nu puteau fi efectuate separat de celălalt apartament situat în casa de care este proprietarul. Reclamantul prezintă lista de prețuri oficiale a Ordinului Inginerilor din Florența 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. Pagubă morală 31. Reclamantul solicită 5 000 EUR pentru daune morale. 32. Guvernul contestă aceste pretenții. 33. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, aceasta îi acordă suma solicitată. Costuri și cheltuieli de judecată 34. Reclamantul solicită, de asemenea, rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în mod următor 4522,77 EUR pentru cheltuielile procedurii de executare 612 EUR pentru plata unui geometru pentru verificarea stării locului în vederea realizării lucrărilor prevăzute; 4966,73 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. 35. Guvernul contestă aceste pretenții. 36. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale și 2 000 EUR pentru procedura în fața Curții și pentru acordarea acesteia reclamantului. 37. Curtea alocă suma de 2 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 38. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, afirmă că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția menționată 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune morale ii. 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 4 decembrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte