SERTKAYA v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
SERTKAYA v. TURKEY (CtEDO, 2003)
SECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 77113/01 de Abbas SERTKAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 11 decembrie 2003 ca Cameră compusă din: Ress Caflisch Kūris Türmen Zupančič Hedigan dna Tsatsa-Nikolovska, judecători și dl V. Berger Având în vedere cererea depusă la 28 iulie 2001, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Abbas Sertkaya, este un cetățean turc, născut în 1974 și locuiește în Muș. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Orhan Tural, avocat care practică la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 iulie 1995, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus un acuzat Curții și a acuzat reclamantul și alți patru suspecți de a fi membru al unei organizații teroriste și de a fi implicați în acte vizate de separarea unei părți a teritoriului statului. Procurorul public a solicitat ca reclamantul să fie condamnat și condamnat în temeiul art. 125 din Codul Penal turc. Reclamantul a fost acuzat de incendiare în 7 păduri diferite în scopuri teroriste în provincia Bursa în 1994. La 19 iulie 1995, Tribunalul de Securitate de Stat din Istanbul a început procesul împotriva reclamantului și a altor patru suspecți. La 6 februarie 1996, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a ordonat detenția reclamantului în reținere. La 4 mai 1996, reclamantul a fost reținut în reținere. La 27 februarie 1997, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a solicitat Tribunalului Penal de Primă Instanță de Bursa să audă un martor. La 1 iulie 1997, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a solicitat Tribunalului Penal de Primă Instanță din Varto să asculte martori pentru a afla dacă reclamantul se afla în Varto la momentul presupuselor activități penale. La 22 septembrie 1997, Curtea penală din Bursa a auzit dovezi de la un martor. La 11 noiembrie 1997, Curtea penală din Varto a auzit dovezi de la cinci martori. Între 19 iulie 1995 și 22 octombrie 1998, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a avut ședințe la fiecare două luni. La 16 noiembrie 1999, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul și-a prezentat observațiile cu privire la fondul cazului. La 16 noiembrie 1999, reclamantul a fost eliberat de la detenție în reținere. La 13 februarie 2001, reclamantul a fost achitat de toate acuzațiile din cauza lipsei de probe. La 21 februarie 2001, hotărârea a devenit definitivă în ceea ce privește reclamantul. La 22 octombrie 2001, Curtea de Casație a susținut decizia Curții de Securitate de Stat. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 3 din Convenție, că a fost torturat în custodie de poliție și că, în cursul a șase ani, a trăit cu frica de pedeapsa cu moartea. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că nu a fost judecat într-un timp rezonabil și că a fost acuzat de o infracțiune care a purtat o sentință mai grea decât actul pe care se presupune că l-a comis. În plus, el plânge că Curtea de Securitate de Stat nu a reluat procedurile conduse de Curte înainte de modificarea compoziției Curții de la un judecător militar la un judecător civil și, prin urmare, nu îndeplinește cerințele unui tribunal echitabil și independent înscris în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. În temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost judecat într-un timp rezonabil. Curtea consideră că nu poate, pe baza dosarului, determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 2 litera (b) din Regulamentul Curții, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție că a fost supus torturii în custodie de poliție și că, în cursul a șase ani, a trăit cu frica de pedeapsa cu moartea. În ceea ce privește plângerea reclamantului cu privire la tortura la care a fost supus, Curtea constată că reclamantul nu a furnizat nici o detaliu cu privire la tipul de maltraturi pe care le-a fost infliși și nici nu a furnizat nici o probă medicală în sprijinul acuzației sale. Tribunalul consideră că afirmația reclamantului de a fi supusă torturei în custodie de poliție nu este justificată. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că această parte a cererii este declarată inadmisibilă ca fiind evident nefondată în sensul art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește plângerea sa privind frica de pedeapsa cu moartea, Curtea consideră că pur și simplul fapt că reclamantul ar fi putut fi condamnat la pedeapsa cu moarte și că a trăit cu această frică nu este în sine suficient pentru a constitui o încălcare în sensul articolului 3 din Convenție. Prin urmare, Curtea consideră că această parte a plângerii ar trebui, de asemenea, să fie declarată inadmisibilă ca fiind manifest-ill fondată (a se vedea Çınar c. Turcia , nr. 17864/91, Hotărârea Comisiei din 5 septembrie 1994, Hotărâri și Raporturi 79-A/B/5). Reclamantul se plâng în temeiul articolului 5 din Convenție din cauza lungii detenției sale în reținere. Curtea remarcă că detenția reclamantului la retragere a fost întreruptă la 16 noiembrie 1999 în timp ce reclamantul a depus o plângere în fața Curții la 28 iunie 2001. Prin urmare, această parte a plângerii ar trebui să fie declarată inadmisibilă în conformitate cu articolul șase luni. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că nu a primit un proces echitabil de către un tribunal independent și imparțial. Curtea constată că reclamantul a fost achitat de toate acuzațiile împotriva lui și, prin urmare, nu poate fi considerat o victimă în sensul articolului 34 din Convenție și trebuie respins în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la [Notă1] durata procedurii penale; declara restul cererii inadmisibile. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress [Notă1] Resumă plângerile fără a cita neapărat articolele invocate ale convenției.