KIZILKAYA v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
KIZILKAYA v. TURKEY (CtEDO, 2007)
Decizia nr. 35775/02, de către Hasan KIZIL KAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 8 februarie 2007 ca Camera compusă din: B.M. Zupančič, Președintele, J. Hedigan, R. Türmen, C. Bîrsan, Dna A. Gyulumyan, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători și dl Grefier al Secțiunii S Quesada, având în vedere cererea depusă la 4 septembrie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, având în vedere decizia parțială din 9 februarie 2006, având în vedere deliberarea, hotărârea după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Hasan Kızılkaya, este un cetățen turc născut în 1978 și în momentul introducerii cererii pe care le trăia la Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dna F. Karakaș, avocat practicant la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 iunie 1995, reclamantul a fost arestat la Batman pentru suspiciune de a fi membru al unei organizații teroriste ilegale și a fost arestat în custodie de poliție. La 23 iunie 1995, a fost predat polițiștilor de la Institutul Antiterrorist al Direcției de Securitate din Istanbul. În iunie 1995, Tribunalul de Securitate de Stat din Istanbul a ordonat detenția sa în rezidenție. La 10 iulie 1995, procurorul public a depus o acuzație împotriva reclamantului și a altor două persoane, acuzându-le de a fi membri ai PKK, producând explozivi, bombardament și extorcare, în temeiul articolelor 168 și 264 din Codul penal. La 26 februarie 2003, Curtea a condamnat reclamantul. Cu toate acestea, având în vedere timpul în care reclamantul a fost reținut în reținere și în starea sa de sănătate, Curtea a ordonat eliberarea. La 15 ianuarie 2004, Curtea de Casație a anulat decizia Curții de Securitate de Stat din Istanbul pentru anumite motive procedurale. Prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004, publicată în jurnalul oficial în iunie 2004, Curtea de Casație a anulat decizia Curții de Securitate de Stat din Istanbul. Curtea de Securitate a statului a fost abolită. Cazul reclamantului a fost reluat în fața Curții de Securitate din Istanbul și este încă în așteptare. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 5 § 3 din Convenție cu privire la durata detenției sale în reținere. De asemenea, s-a plâns în temeiul art. 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale. La 10 ianuarie 2007, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească ex-grația reclamantului o sumă totală de 7.000 EUR (sprezece mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.” La 11 decembrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească ex-gratie reclamantului o sumă totală de 7.000 EUR (sprezece mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista sa de cazuri.