Kizilkaya împotriva Turciei

Decizia nr. 35775/02, de către Hasan KIZIL KAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 8 februarie 2007 ca Camera compusă din: B.M. Zupančič, Președintele, J. Hedigan, R. Türmen, C. Bîrsan, Dna A. Gyulumyan, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători și dl Grefier al Secțiunii S Quesada, având în vedere cererea depusă la 4 septembrie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, având în vedere decizia parțială din 9 februarie 2006, având în vedere deliberarea, hotărârea după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Hasan Kızılkaya, este un cetățen turc născut în 1978 și în momentul introducerii cererii pe care le trăia la Istanbul.

El este reprezentat în fața Curții de către dna F. Karakaș, avocat practicant la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 iunie 1995, reclamantul a fost arestat la Batman pentru suspiciune de a fi membru al unei organizații teroriste ilegale și a fost arestat în custodie de poliție. La 23 iunie 1995, a fost predat polițiștilor de la Institutul Antiterrorist al Direcției de Securitate din Istanbul. În iunie 1995, Tribunalul de Securitate de Stat din Istanbul a ordonat detenția sa în rezidenție. La 10 iulie 1995, procurorul public a depus o acuzație împotriva reclamantului și a altor două persoane, acuzându-le de a fi membri ai PKK, producând explozivi, bombardament și extorcare, în temeiul articolelor 168 și 264 din Codul penal.

La 26 februarie 2003, Curtea a condamnat reclamantul. Cu toate acestea, având în vedere timpul în care reclamantul a fost reținut în reținere și în starea sa de sănătate, Curtea a ordonat eliberarea. La 15 ianuarie 2004, Curtea de Casație a anulat decizia Curții de Securitate de Stat din Istanbul pentru anumite motive procedurale. Prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004, publicată în jurnalul oficial în iunie 2004, Curtea de Casație a anulat decizia Curții de Securitate de Stat din Istanbul. Curtea de Securitate a statului a fost abolită. Cazul reclamantului a fost reluat în fața Curții de Securitate din Istanbul și este încă în așteptare. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 5 § 3 din Convenție cu privire la durata detenției sale în reținere.

De asemenea, s-a plâns în temeiul art. 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale. La 10 ianuarie 2007, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească ex-grația reclamantului o sumă totală de 7.000 EUR (sprezece mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător.

Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.” La 11 decembrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească ex-gratie reclamantului o sumă totală de 7.000 EUR (sprezece mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista sa de cazuri.

THIRD SECTION

DECISION Application no. 35775/02 by Hasan KIZILKAYA against Turkey The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 8 February 2007 as a Chamber composed of: Mr B.M. Zupančič, President, Mr J. Hedigan, Mr R. Türmen, Mr C. Bîrsan, Mrs A. Gyulumyan, Mr E. Myjer, Mr David Thór Björgvinsson, judges, and Mr S . Quesada , Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 4 September 2002, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having regard to the partial decision of 9 February 2006, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Hasan Kızılkaya, is a Turkish national who was born in 1978 and at the time of introduction of the application he was living in Istanbul.

He is represented before the Court by Mrs F. Karakaș, a lawyer practising in Istanbul. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 3 June 1995 the applicant was arrested in Batman on suspicion of being a member of an illegal terrorist organisation and taken into police custody. On 23 June 1995 he was handed over to the police officers from the Anti-Terrorism Institute of the Istanbul Security Directorate. On 29 June 1995 the Istanbul State Security Court ordered his detention on remand. On 10 July 1995 the Public Prosecutor filed an indictment against the applicant and two others, charging them with being members of PKK, producing explosives, bombing and extortion, under Articles 168 and 264 of the Criminal Code.

On 26 February 2003 the court convicted the applicant. Nevertheless, considering the time that the applicant was detained on remand and his state of health, the court ordered his release. On 15 January 2004 the Court of Cassation quashed the decision of the Istanbul State Security Court on some procedural grounds. By Law no. 5190 of 16 June 2004, published in the official journal on 30 June 2004, the State Security Courts have been abolished. The applicant’s case has therefore been resumed before the Istanbul Assize Court and it is still pending. COMPLAINTS The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention about the length of his detention on remand. He also complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the criminal proceedings.

THE LAW On 10 January 2007 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Turkey offer to pay ex gratia to the applicant an all-inclusive amount of EUR 7,000 (seven thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned application pending before the European Court of Human Rights. This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by the applicant and/or his duly authorised representative. It shall be payable within three months from the date of notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

This payment will constitute the final settlement of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.” On 11 December 2006 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative: “I note that the Government of Turkey are prepared to pay ex gratia to the applicant an all-inclusive amount of EUR 7,000 (seven thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned application pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by me. It shall be payable within three months from the date of notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases.

Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Registrar President