Decizia nr. 17749/02 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 22 martie 2007 în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Bîrsan Türmen dna Fura-Sandström dna Gyulumyan Myjer David Thór Björgvinsson, judecători și grefierul secțiunii Quesada având în vedere cererea depusă la 8 februarie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: Reclamantul, dl Kemal Aydın, este un cetățen turc născut în 1961 și trăiește în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Tepe și dna D. Bayır, avocați care practică în Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 iunie 1995, reclamantul a fost arestat și a fost arestat în custodie de poliție pe suspectul de implicarea sa în activitățile unei organizații armate ilegale. La 29 iunie 1995, a fost adus în fața unui judecător care și-a ordonat reținerea în custodie. Procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul în acuzarea sa din 10 iulie 1995, a acuzat reclamantul de aderare la o organizație ilegală, extorcare și de a arunca cocktailuri Molotov în șapte ocazii diferite. Acuzațiile au fost acuzate în temeiul articolelor 168 § 2 și 264 din Codul Penal. La 25 iulie 1995, procedura penală a început în fața Curții de Securitate de Stat Istanbul. Până la 8 august 2001, instanța a hotărât să prelungească în custodie, ținând seama de conținutul dosarului și de starea dovezii, la sfârșitul fiecărei audieri. În această dată, Curtea, ținând seama de natura acuzațiilor, de starea dovezii și de durata pe care le-a petrecut deja în detenție, a decis să elibereze reclamantul în așteptarea procesului. În urma promulgării Legii nr. 5190 la 16 iunie 2004, care a abolit Curtea de Securitate de Stat, Curtea de Securitate de İstanbul a dobândit competența asupra cazului reclamantului. Cazul este încă în așteptare în fața acestei instanțe. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 5 § 3 și 6 § 1 din Convenție cu privire la durata rezidenției sale în custodie și la durata procedurii penale. Reclamantul a susținut, în conformitate cu art. 13, coroborat cu articolele 5 § 3 și 6 § 1 din Convenție, că lipsa unui remediu intern eficace. Reclamantul a susținut în conformitate cu art. 14 coroborat cu art. 6 din Convenție că a fost discriminat pentru că a fost acuzat de infracțiuni comise împotriva statului. La 23 februarie 2007, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească ex gratie 7,000 EUR (sapte mii de euro) dlui Kemal Aydın în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 17749/02. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data deciziei Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Se plătește în euro, care va fi transformată în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către solicitant, fără taxe și taxe care pot fi aplicabile. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru valoarea la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în perioada de neîndeplinire plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 19 februarie 2007, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Turciei sunt pregătite să plătească ex grația suma de 7.000 EUR (sprezece mii de euro) către dl Kemal Aydın, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 17749/02. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri. De asemenea, remarc că suma indicată va fi plătită, în euro, care va fi convertită în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite și taxe care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri.
Application no. 17749/02
by Kemal AYDIN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 22
March 2007 as a Chamber composed of:
Mr
B.M.
Zupančič
,
President
,
Mr
C.
Bîrsan
,
Mr
R.
Türmen
,
Mrs
E.
Fura-Sandström
,
Mrs
A.
Gyulumyan
,
Mr
E.
Myjer
,
Mr
David Thór
Björgvinsson,
judges
,
and Mr
S.
Quesada
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 8
February 2002,
Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,
Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Kemal Aydın, is a Turkish national who was born in 1961 and lives in İstanbul. He was represented before the Court by Ms
M.
Tepe and Ms D. Bayır, lawyers practising in İstanbul.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 3 June 1995 the applicant was arrested and taken into police custody on suspicion of his involvement in the activities of an illegal armed organisation. On 29 June 1995 he was brought before a judge who ordered his remand in custody.
The public prosecutor at the Istanbul State Security Court in his indictment, dated 10 July 1995, accused the applicant of membership of an illegal organisation, extortion and of throwing Molotov cocktails on seven different occasions. The charges were brought under Articles 168 § 2 and 264 of the Criminal Code.
On 25 July 1995 the criminal proceedings commenced before the İstanbul State Security Court. Until 8 August 2001 the court, taking into account the content of the case file and the state of the evidence, decided to prolong the applicant’s remand in custody at the end of each hearing. On that date, the court, taking into account the nature of the accusations, the state of the evidence and the amount of time already spent in detention, decided to release the applicant pending trial.
Subsequent to the promulgation of Law no. 5190 on 16 June 2004, which abolished the State Security Courts, the İstanbul Assize Court acquired jurisdiction over the applicant’s case. The case is still pending before this court.
The applicant complained under Articles 5 § 3 and 6 § 1 of the Convention about the length of his remand in custody and the length of the criminal proceedings.
The applicant argued under Article 13 in conjunction with Articles
5 §
3 and 6 § 1 of the Convention about the lack of an effective domestic remedy.
The applicant alleged under Article 14 in conjunction with Article 6 of the Convention that he was discriminated against because he was charged with crimes committed against the State.
On 23 February 2007 the Court received the following declaration from the Government:
“I declare that the Government of Turkey offer to pay
ex gratia
EUR 7,000 (seven thousand euros) to Mr Kemal Aydın with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 17749/02. This sum shall cover any pecuniary and non
‑
pecuniary damage as well as costs.
This sum will be payable within three months from the date of the decision by the Court pursuant to Article
37 § 1 of the European Convention on Human Rights. It shall be paid in euros, to be converted into new Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by the applicant, free of any taxes and charges that may be applicable. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
The payment will constitute the final resolution of the case.”
On 19 February 2007 the Court received the following declaration signed by the applicant:
“I note that the Government of Turkey are prepared to pay
ex gratia
the sum of EUR
7,000 (seven thousand euros) to Mr Kemal Aydın with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 17749/02. This sum shall cover any pecuniary and non
‑
pecuniary damage as well as costs.
I also note that the amount indicated will be paid, in euros, to be converted into new Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, and free of any taxes and charges that may be applicable, within three months from the date of the decision by the Court pursuant to Article
37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case.
This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached.”
The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1
in fine
of the Convention). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Santiago
Quesada
Boštjan M.
Zupančič
Registrar
President