Tas împotriva Turciei

SECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND DECIZIA PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 21179/02 de Sabri TAȘ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 8 iulie 2004 ca secțiune compusă din: Ress Cabral Barreto Caflesch Türmen Hedigan dna H.S. Greve Traja, judecători și dl Berger grefier având în vedere cererea depusă la 15 mai 2002, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Dl Sabri Taș, reclamantul, este un național turc, născut în 1964 și locuiește în Batman. El este reprezentat în fața Curții de dl Beștaș și dna Beștaș, avocați care practică în Diyarbakır. Faptele cazului, așa cum a fost prezentat de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: La 7 februarie 1993, reclamantul a fost arestat la Batman de către ofițerii de poliție din Biroul Antiterrorist Batman și a fost arestat până la 5 martie 1993. La 5 martie 1993, Curtea de judecător Batman a hotărât că reclamantul a fost reținut în reținere.

La 6 aprilie 1993 și la 10 octombrie 1994, procurorul public de la Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a depus două facturi de acuzare acuzând reclamantul de a fi membru al unei organizații teroriste ilegale și subminând integritatea statului. La 5 mai 1993, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a început procesul împotriva reclamantului și a altor douăzeci și un suspecți și a ordonat detenția reclamantului în reținere. La 1 decembrie 1995, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a condamnat reclamantul și a aplicat art. 125 din Codul Penal, l-a condamnat la închisoare pe viață. Acuzațiile au fost aduse în temeiul articolelor 168 și 125 din Codul Penal. La 9 iulie 1996, după apelul reclamantului împotriva hotărârii de mai sus la Curtea de Casație, această hotărâre a fost anulată și trimisă la instanță de primă instanță.

La 11 iunie 1999, ca urmare a numeroaselor audieri efectuate, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır l-a acuzat de aceeași infracțiune. La 31 ianuarie 2000, după apelul reclamantului împotriva hotărârii de mai sus în fața Curții de Casație, această hotărâre a fost anulată și trimisă în fața instanței de primă instanță. La 28 septembrie 2000, ca urmare a numeroaselor audieri care au fost desfășurate în absența reclamantului, Curtea de Securitate de Stat Diyarbakır l-a acuzat de aceeași infracțiune. La 2 aprilie 2001, cu privire la recursul reclamantului împotriva hotărârii de mai sus la Curtea de Casație, respectiva hotărâre a fost anulată și trimisă în fața instanței de primă instanță. Ori pe propunerea sa, ori la cererea reclamantului, la sfârșitul fiecărei audieri, Curtea de Securitate de Stat a examinat și a ordonat detenția continuată a reclamantului.

Natura acuzațiilor, starea dovada și conținutul dosarului constituiau baza de detenție continuată a reclamantului. La 31 ianuarie 2002, ca urmare a numeroase audieri care au fost desfășurate în absența reclamantului, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır l-a acuzat de art. 168/2 din Codul Penal și l-a condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare. Din perioada pe care a petrecut-o în custodie și în detenție a constituit 9 ani, el a fost eliberat la aceeași dată. Reclamantul nu a apelat împotriva acestei hotărâri. La 7 februarie 2002 a devenit final. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție că a fost ținut în custodie de poliție incomunicat timp de 27 de zile.

El susține în continuare sub aceeași direcție că în ultimii 9 ani a fost judecat, el a trăit cu frica de pedeapsa cu moartea. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 5 § 1 din Convenția de a fi luat în custodie ilegală. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 5 § 2 din Convenție pentru faptul că nu a fost informat în mod prompt despre motivele reale de a fi luată în custodie. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul art. 5 § 3 din Convenție pentru a fi reținută pentru o perioadă de timp necorespunzătoare, 9 ani, fără motive care ar putea justifica aceste acte. Reclamantul susține că nu a fost judecat într-un timp rezonabil și că nu a fost judecat de un tribunal independent și imparțial în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție din cauza procesului și condamnării de către Securitatea de Stat Diyarbakır.

El susține, de asemenea, că, având în vedere că a fost reținut tot timpul în care a fost judecat, el nu a fost presupus nevinovat de către instanța relevantă, care a încălcat art. 6 § 2 din Convenție. În cele din urmă, susține încălcarea articolului 6 § 3 din Convenție din moment ce a fost arestat și judecat din cauza acuzațiilor împotriva unui martor, dar nu a primit posibilitatea de a depune mărturie împotriva acestor acuzații. Reclamantul susține că lungimea excesivă a perioadelor de custodie și de proces, însoțită de faptul că a trăit cu frica de a fi condamnat la moarte timp de 9 ani, a constituit o tortură în sensul articolului 3 din Convenție. În cazul în cauză, nu există nici un indiciu că tratamentul se plângea că a ajuns la pragul de severitate necesar pentru a introduce chestiunea în domeniul de aplicare al articolului 3 din Convenție.

Rezulta că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § și 4 din Convenție. Reclamantul se plâng, în conformitate cu art. 5 § 1 din Convenție, că a fost luat în custodie ilegală. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 5 § 2 din Convenție pentru faptul că nu a fost informat cu privire la motivele reale de a fi luat în custodie. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție, Curtea nu poate trata chestiunea decât într-o perioadă de șase luni de la data apariției reale a chestiunii. În absența recourslor interne, perioada de șase luni de la data actului reclamat. Curtea observă că perioada de custodie a reclamantului s-a încheiat la 5 Martie 1993. Reclamantul și-a depus cererea la 15 mai 2002, adică mai mult de șase luni mai târziu.

Rezulta că aceste plângeri au fost introduse din timp și trebuie respinse în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Reclamantul susține în temeiul articolului 5 § 3 că perioada sa de detenție a fost irazonabilă. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plânge că procedura penală interzisă împotriva acestuia nu a fost încheiată într-un termen rezonabil, conform articolului 6 § 1 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat.

că el nu a avut un proces echitabil în fața Curții de Securitate de Stat din Diyarbakır. El a afirmat în continuare că, întrucât a fost reținut în timpul judecății, el nu a fost presupus nevinovat de către instanța relevantă, care a încălcat art. 6 § 2 din Convenție. El afirmă în cele din urmă încălcarea art. 6 § 2 6 § 3 din Convenție, de când a fost arestat și judecat din cauza acuzațiilor formulate de un martor, dar nu i s-a dat posibilitatea să depună mărturie împotriva acestor acuzații. Curtea constată că reclamantul nu a făcut apel împotriva hotărârii finale din 1 ianuarie 2002 care l-a condamnat la 12 ani și 6 În urma că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recourslor interne.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantului privind durata procedurilor penale și durata perioadei de detenție în detenție; Declarații restul cererii este inadmisibil. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress

THIRD SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 21179/02 by Sabri TAȘ against Turkey The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 8 July 2004 as a Chamber composed of: Mr G. Ress , President , Mr I. Cabral Barreto , Mr L. Caflisch , Mr R. Türmen , Mr J. Hedigan , Mrs H.S. Greve , Mr K. Traja, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 15 May 2002, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Sabri Taș, is a Turkish national, who was born in 1964 and lives in Batman. He is represented before the Court by Mr M. Beștaș and Ms M. Beștaș, lawyers practising in Diyarbakır.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows: On 7 February 1993 the applicant was taken into custody in Batman by the police officers from the Batman Anti-Terrorist Branch and he was held in custody until 5 March 1993. On 5 March 1993, the Batman Magistrate’s Court decided that the applicant be detained on remand. On 6 April 1993 and on 10 October 1994, the Public Prosecutor at Diyarbakır State Security Court filed two bills of indictment accusing the applicant of being a member of an illegal terrorist organization and undermining the integrity of the State. On 5 May 1993 Diyarbakır State Security Court commenced the trial against the applicant and twenty-one other suspects and ordered the applicant’s detention on remand.

On 1 December 1995, Diyarbakır State Security Court convicted the applicant and applying Article 125 of the Criminal Code, sentenced him to lifetime imprisonment. The charges were brought under Articles 168 and 125 of the Criminal Code. On 9 July 1996, upon the applicant’s appeal against the above judgment to the Court of Cassation, the said judgment was quashed and sent back to the court of first instance. On 11 June 1999, as a result of numerous hearings that were conducted, Diyarbakır State Security Court charged him of the same crime. On 31 January 2000, upon the applicant’s appeal against the above judgment to the Court of Cassation, the said judgment was quashed and sent back to the court of first instance.

On 28 September 2000, as a result of numerous hearings that were conducted in the applicant’s absence, Diyarbakır State Security Court charged him of the same crime. On 2 April 2001, upon the applicant’s appeal against the above judgment to the Court of Cassation, the said judgment was quashed and sent back to the court of first instance. Either on its own motion or at the applicant’s requests, at the end of every hearing, the State Security Court examined and ordered the applicant’s continued detention. The nature of the charges, the state of the evidence and the content of the case file constituted the basis of the applicant’s continued detention. On 31 January 2002, as a result of numerous hearings that were conducted in the applicant’s absence, Diyarbakır State Security Court charged him of Article 168/2 of the Criminal Code and sentenced him to 12 years and 6 months of imprisonment.

Since the time period that the applicant has spent in custody and detention amounted to 9 years, he was released on the same date. The applicant has not appealed against this judgment. On 7 February 2002 it became final. COMPLAINTS The applicant complains under Article 3 of the Convention that he was held in police custody incommunicado for 27 days. He further claims under the same heading that during the 9 years that he was tried, he lived with the fear of the death penalty. The applicant complains under Article 5 § 1 of the Convention of being unlawfully taken into custody. The applicant further complains under Article 5 § 2 of the Convention for not being promptly informed of the actual reasons for being taken into custody.

The applicant further complains under Article 5 § 3 of the Convention for being detained for an unreasonable period of time, 9 years, without any reasons which could justify such acts. The applicant alleges that he was not tried within a reasonable time and that he was not tried by an independent and impartial tribunal in violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of being tried and convicted by Diyarbakır State Security. He further asserts that since he was detained during the whole time he was being tried, he was not presumed innocent by the relevant court, which breached Article 6 § 2 of the Convention. He finally alleges the breach of Article 6 § 3 of the Convention since he was arrested and tried on account of the allegations against made by a witness, but he was not given the opportunity to testify against such allegations.

THE LAW