TAS v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
TAS v. TURKEY (CtEDO, 2004)
SECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND DECIZIA PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 21179/02 de Sabri TAȘ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 8 iulie 2004 ca secțiune compusă din: Ress Cabral Barreto Caflesch Türmen Hedigan dna H.S. Greve Traja, judecători și dl Berger grefier având în vedere cererea depusă la 15 mai 2002, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Dl Sabri Taș, reclamantul, este un național turc, născut în 1964 și locuiește în Batman. El este reprezentat în fața Curții de dl Beștaș și dna Beștaș, avocați care practică în Diyarbakır. Faptele cazului, așa cum a fost prezentat de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: La 7 februarie 1993, reclamantul a fost arestat la Batman de către ofițerii de poliție din Biroul Antiterrorist Batman și a fost arestat până la 5 martie 1993. La 5 martie 1993, Curtea de judecător Batman a hotărât că reclamantul a fost reținut în reținere. La 6 aprilie 1993 și la 10 octombrie 1994, procurorul public de la Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a depus două facturi de acuzare acuzând reclamantul de a fi membru al unei organizații teroriste ilegale și subminând integritatea statului. La 5 mai 1993, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a început procesul împotriva reclamantului și a altor douăzeci și un suspecți și a ordonat detenția reclamantului în reținere. La 1 decembrie 1995, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a condamnat reclamantul și a aplicat art. 125 din Codul Penal, l-a condamnat la închisoare pe viață. Acuzațiile au fost aduse în temeiul articolelor 168 și 125 din Codul Penal. La 9 iulie 1996, după apelul reclamantului împotriva hotărârii de mai sus la Curtea de Casație, această hotărâre a fost anulată și trimisă la instanță de primă instanță. La 11 iunie 1999, ca urmare a numeroaselor audieri efectuate, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır l-a acuzat de aceeași infracțiune. La 31 ianuarie 2000, după apelul reclamantului împotriva hotărârii de mai sus în fața Curții de Casație, această hotărâre a fost anulată și trimisă în fața instanței de primă instanță. La 28 septembrie 2000, ca urmare a numeroaselor audieri care au fost desfășurate în absența reclamantului, Curtea de Securitate de Stat Diyarbakır l-a acuzat de aceeași infracțiune. La 2 aprilie 2001, cu privire la recursul reclamantului împotriva hotărârii de mai sus la Curtea de Casație, respectiva hotărâre a fost anulată și trimisă în fața instanței de primă instanță. Ori pe propunerea sa, ori la cererea reclamantului, la sfârșitul fiecărei audieri, Curtea de Securitate de Stat a examinat și a ordonat detenția continuată a reclamantului. Natura acuzațiilor, starea dovada și conținutul dosarului constituiau baza de detenție continuată a reclamantului. La 31 ianuarie 2002, ca urmare a numeroase audieri care au fost desfășurate în absența reclamantului, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır l-a acuzat de art. 168/2 din Codul Penal și l-a condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare. Din perioada pe care a petrecut-o în custodie și în detenție a constituit 9 ani, el a fost eliberat la aceeași dată. Reclamantul nu a apelat împotriva acestei hotărâri. La 7 februarie 2002 a devenit final. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție că a fost ținut în custodie de poliție incomunicat timp de 27 de zile. El susține în continuare sub aceeași direcție că în ultimii 9 ani a fost judecat, el a trăit cu frica de pedeapsa cu moartea. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 5 § 1 din Convenția de a fi luat în custodie ilegală. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 5 § 2 din Convenție pentru faptul că nu a fost informat în mod prompt despre motivele reale de a fi luată în custodie. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul art. 5 § 3 din Convenție pentru a fi reținută pentru o perioadă de timp necorespunzătoare, 9 ani, fără motive care ar putea justifica aceste acte. Reclamantul susține că nu a fost judecat într-un timp rezonabil și că nu a fost judecat de un tribunal independent și imparțial în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție din cauza procesului și condamnării de către Securitatea de Stat Diyarbakır. El susține, de asemenea, că, având în vedere că a fost reținut tot timpul în care a fost judecat, el nu a fost presupus nevinovat de către instanța relevantă, care a încălcat art. 6 § 2 din Convenție. În cele din urmă, susține încălcarea articolului 6 § 3 din Convenție din moment ce a fost arestat și judecat din cauza acuzațiilor împotriva unui martor, dar nu a primit posibilitatea de a depune mărturie împotriva acestor acuzații. Reclamantul susține că lungimea excesivă a perioadelor de custodie și de proces, însoțită de faptul că a trăit cu frica de a fi condamnat la moarte timp de 9 ani, a constituit o tortură în sensul articolului 3 din Convenție. În cazul în cauză, nu există nici un indiciu că tratamentul se plângea că a ajuns la pragul de severitate necesar pentru a introduce chestiunea în domeniul de aplicare al articolului 3 din Convenție. Rezulta că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § și 4 din Convenție. Reclamantul se plâng, în conformitate cu art. 5 § 1 din Convenție, că a fost luat în custodie ilegală. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 5 § 2 din Convenție pentru faptul că nu a fost informat cu privire la motivele reale de a fi luat în custodie. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție, Curtea nu poate trata chestiunea decât într-o perioadă de șase luni de la data apariției reale a chestiunii. În absența recourslor interne, perioada de șase luni de la data actului reclamat. Curtea observă că perioada de custodie a reclamantului s-a încheiat la 5 Martie 1993. Reclamantul și-a depus cererea la 15 mai 2002, adică mai mult de șase luni mai târziu. Rezulta că aceste plângeri au fost introduse din timp și trebuie respinse în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Reclamantul susține în temeiul articolului 5 § 3 că perioada sa de detenție a fost irazonabilă. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plânge că procedura penală interzisă împotriva acestuia nu a fost încheiată într-un termen rezonabil, conform articolului 6 § 1 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. că el nu a avut un proces echitabil în fața Curții de Securitate de Stat din Diyarbakır. El a afirmat în continuare că, întrucât a fost reținut în timpul judecății, el nu a fost presupus nevinovat de către instanța relevantă, care a încălcat art. 6 § 2 din Convenție. El afirmă în cele din urmă încălcarea art. 6 § 2 6 § 3 din Convenție, de când a fost arestat și judecat din cauza acuzațiilor formulate de un martor, dar nu i s-a dat posibilitatea să depună mărturie împotriva acestor acuzații. Curtea constată că reclamantul nu a făcut apel împotriva hotărârii finale din 1 ianuarie 2002 care l-a condamnat la 12 ani și 6 În urma că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantului privind durata procedurilor penale și durata perioadei de detenție în detenție; Declarații restul cererii este inadmisibil. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress