Klajic împotriva Croației

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 3745/02, de către Milan KLAJI îi confruntă cu Croația Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 11 decembrie 2003 în calitate de Cameră compusă din: Președintele C.L. Rozakis Lorenzen Bonello doamna Tulkens Vajić Levits doamna Botoucharova, judecători și dl S IELSEN Având în vedere cererea depusă la 18 decembrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Milan Klajić, este un cetățean croat născut în 1951 și trăiește în Hanau, Germania. El este reprezentat în fața Curții de către dl Ranko Radović, un avocat care practică la Zagreb.

Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor Lidija Lukina-Karajković. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este co-proprietar al unei case din Čepin, Croația. Afirmă că, de la 26 noiembrie 1991 până la 14 iunie 1992, casa a fost ocupată de membrii armatei croate. Imediat după plecarea lor, în noaptea 14 iunie 1992, casa a ars.

La 21 iunie 1994, reclamantul a depus o acțiune pentru daune împotriva Republicii Croației cu Curtea Municipală Osijek ( Općinski sud u Osijeku La 17 ianuarie 1996, Parlamentul croat a introdus o modificare a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o obveznim odnosima ) care prevede că toate procedurile privind acțiunile de prejudiciu rezultate din acte teroriste ar trebui să rămână în așteptarea promulgării unei noi legislații privind acest subiect și că înainte de promulgarea unei astfel de noi legislații nu ar putea fi solicitate daune pentru actele teroriste. De asemenea, legea impune guvernului obligația de a prezenta legislației speciale Parlamentului, care reglementează responsabilitatea pentru astfel de daune, cel târziu în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului lege.

La 21 octombrie 1998, Curtea Municipală Osijek a continuat procesul în temeiul legislației de mai sus.

La 14 iulie 2003, Parlamentul a adoptat Legea privind răspunderea pentru prejudicii provocate de actele teroriste și de demonstrații publice ( Zakon odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akat i javnih demonstracija , Gazette Oficial nr. 117/2003 din 23 iulie 2003). Legea internă relevantă Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile se citește după cum urmează: Secțiunea 180(1) „Răspunderea pierderilor cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de leziuni sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau terorii sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, de a preveni această pierdere.” Partele relevante ale Actului de modificare a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Monitorul Oficial nr. 7/1996) se citește după cum urmează: „Secțiunea 1 din Legea privind obligațiile civile (Journalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94) se abrogă”.

Secțiunea 2 „Se menționează „Procedurile privind daunele instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile. Procedura menționată la subsecțiunea 1 din prezentul articol se continuă după adoptarea unei legislații speciale care reglementează responsabilitatea pentru daunele cauzate de actele teroriste.” Partea relevantă a Legii de procedură civilă ( Zakon o parničnom postupku ) prevede: Secțiunea 212 „Procedurile se mențin: ... (6) în cazul în care un alt statut astfel prescrie.” Actul privind răspunderea pentru prejudicii provocate de Actele Teroristice și Demonstrații Publice prevede, printre altele, că Republica Croația trebuie să compenseze daunele provocate de leziuni corporale, deficitare a sănătății sau decesului.

Toate daunele materiale ar putea fi solicitate în temeiul Legii de Reconstrucție. Partele relevante ale Legii de Reconstrucție ( Zakon o obnovi , Offcial Gazette nos. 24/1996, 54/1996, 87/1996 și 57/2000) prevede, printre altele , ca mijloacele de reconstrucție să fie acordate persoanelor ale căror proprietate a fost distrusă în război. Cererea este de a fi depusă Ministerului Lucrărilor Publice, Reconstrucției și Construcției ( Ministarstvo za javneradove, obnovu i graditeljstvo COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că a fost privat de dreptul său de acces la instanță, deoarece modificările Legii privind obligațiile civile au împiedicat instanțele interne să decidă cererea de daune în fond.

Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că nu a avut acces la instanță în ceea ce privește cererea sa civilă pentru daune, deoarece procedurile inițiate de el au fost păstrate în conformitate cu legislația din 1996. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenția, al căror părți relevante se referă după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă și publică într-un timp rezonabil [a] ... tribunal instituit prin lege. Guvernul a susținut în primul rând că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne pentru că nu a prezentat o afirmație constituțională care a contestat legislația în cauză. Reclamantul a susținut că mai multe alte persoane în aceeași poziție cu care reclamantul a depus o plângere constituțională care a contestat legislația în cauză, dar Curtea Constituțională nu a decis niciunul dintre aceste plângeri.

În opinia reclamantului nu are niciun remediu intern de evacuare în ceea ce privește plângerea sa că a fost privat de dreptul său de acces la o instanță. Curtea reamintește că, în circumstanțe similare, în cazul Crnojević, o plângere constituțională care a contestat legislația în cauză nu a reprezentat un remediu care să fie epuizat (a se vedea Crnojević c. Croația, (dec.), nr. 71614/01, 29 aprilie 2003). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de această decizie în acest caz. Rezultă că plângerea reclamantului nu poate fi respinsă pentru nerecuperarea remediilor interne. În alternativă, Guvernul a invitat Curtea să concludă că cererea nu a dezvăluit nici o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

În această privință, ei au susținut că reclamantul a avut acces la o instanță deoarece a instituit o procedură civilă pentru daune în fața Curții Municipale de Osijek. Faptul că instanța a continuat procesul în temeiul legislației din 1996 nu a afectat dreptul de acces al reclamantului la o instanță deoarece procedura a rămas doar temporar. În iulie 2003, noua legislație a fost pronunțată, iar reclamantul a avut acces la o instanță. Reclamantul a susținut că perioada prelungită pentru care nu a putut să-și decidă reclamația civilă înaintea instanțelor interne a încălcat dreptul de acces la o instanță. Curtea consideră, având în vedere argumentele părților, că cererea susține chestiuni serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondului.

Prin urmare, Curtea concluzionează că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a se judeca în fondul cauzei. Søren N IELSEN Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 3745/02 by Milan KLAJIĆ against Croatia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 11 December 2003 as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr P. Lorenzen , Mr G. Bonello , Mrs F. Tulkens , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mrs S. Botoucharova, judges , and Mr S . N IELSEN , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 18 December 2001, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Milan Klajić, is a Croatian citizen who was born in 1951 and lives in Hanau, Germany.

He is represented before the Court by Mr Ranko Radović, a lawyer practising in Zagreb. The respondent Government are represented by their Agent Ms Lidija Lukina-Karajković. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant is a co-owner of a house in Čepin, Croatia. He alleges that from 26 November 1991 until 14 June 1992 the house was occupied by members of the Croatian Army. Immediately after their departure, in the night of 14 June 1992 the house burned down.

On 21 June 1994 the applicant lodged an action for damages against the Republic of Croatia with the Osijek Municipal Court ( Općinski sud u Osijeku ). On 17 January 1996 the Croatian Parliament introduced an amendment to the Civil Obligations Act ( Zakon o obveznim odnosima ) which provided that all proceedings concerning actions for damages resulting from terrorist acts were to be stayed pending the enactment of new legislation on the subject and that before the enactment of such new legislation damages for terrorist acts could not be sought. The Act also imposed an obligation on the Government to submit to Parliament special legislation, regulating the responsibility for such damages, at the latest within six months from the entry into force of the present Act.

On 21 October 1998 the Osijek Municipal Court stayed the proceedings pursuant to the above legislation.

On 14 July 2003 Parliament passed the Act on Liability for Damage Resulting from Terrorist Acts and Public Demonstrations ( Zakon o odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akat i javnih demonstracija , Official Gazette no. 117/2003 of 23 July 2003). B. Relevant domestic law The relevant part of the Civil Obligations Act reads as follows: Section 180(1) “Responsibility for loss caused by death or bodily injury or by damage or destruction of another’s property, when it results from violent acts or terror or from public demonstrations or manifestations, lies with the ... authority whose officers were under a duty, according to the laws in force, to prevent such loss.” The relevant parts of the Act Amending the Civil Obligations Act ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Official Gazette no. 7/1996) read as follows: Section 1 “Section 180 of the Civil Obligations Act (the Official Gazette nos.

53/91, 73/91 and 3/94) shall be repealed.” Section 2 “Proceedings for damages instituted under section 180 of the Civil Obligations Act shall be stayed. The proceedings referred to in sub-section 1 of this section shall be continued after the enactment of special legislation governing responsibility for damage resulting from terrorist acts.” The relevant part of the Civil Procedure Act ( Zakon o parničnom postupku ) provides: Section 212 “Proceedings shall be stayed: ... (6) where another statute so prescribes.” The Act on Liability for Damage Resulting from Terrorist Acts and Public Demonstrations provides, inter alia , that the Republic of Croatia is to compensate damages resulting in bodily injuries, impairment of health or death.

All material damages could be sought pursuant to the Reconstruction Act. The relevant parts of the Reconstruction Act ( Zakon o obnovi , Offcial Gazette nos. 24/1996, 54/1996, 87/1996 and 57/2000) provide, inter alia , that the means for reconstruction are to be granted to persons whose property was destroyed in the war. The request is to be submitted to the Ministry for Public Works, Reconstruction and Construction ( Ministarstvo za javne radove, obnovu i graditeljstvo ). COMPLAINT The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that he had been deprived of his right of access to court because the changes of the Civil Obligations Act had prevented domestic courts from deciding his claim for damages on the merits.

THE LAW The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that he had no access to court in respect of his civil claim for damages because the proceedings instituted by him had been stayed pursuant to the 1996 legislation. He relied on Article 6 § 1 of the Convention the relevant parts of which read as follows: “1. In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time [a] ... tribunal established by law. a. The Government firstly maintained that the applicant had failed to exhaust domestic remedies because he had not submitted a constitutional claim challenging the legislation in question. The applicant maintained that several other persons in the same position as the applicant had filed a constitutional complaint challenging the legislation in question but the Constitutional Court had not decided any of these complaints.

In the applicant’s opinion he had no domestic remedy to exhaust in respect of his complaint that he was deprived of his right of access to a court. The Court recalls that in similar circumstances it has held in the Crnojević case that a constitutional complaint challenging the legislation in question did not represent a remedy to be exhausted (see Crnojević v. Croatia , (dec.), no. 71614/01, 29 April 2003). The Court sees no reason to depart from this decision in the present case. It follows that the applicant’s complaint cannot be rejected for failure to exhaust domestic remedies. b. In the alternative the Government invited the Court to conclude that the application did not disclose any appearance of a violation of Article 6 § 1 of the Convention.

In this connection they submitted that the applicant did enjoy access to a court because he had instituted civil proceedings for damages before the Osijek Municipal Court. The fact that the court had stayed the proceedings pursuant to the 1996 legislation did not affect the applicant’s right of access to a court because the proceedings were stayed only temporarily. When in July 2003 new legislation was enacted the applicant again enjoyed access to a court. The applicant contended that the prolonged period for which he had been unable to have his civil claim decided before the domestic courts violated his right of access to a court. The Court considers, in the light of the parties’ submissions, that the application raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits.

The Court concludes therefore that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established. For these reasons, the Court unanimously Declares the application admissible, without prejudging the merits of the case. Søren N IELSEN Christos Rozakis Deputy Registrar President