TRANSADO-TRANSPORTES FLUVIAIS DO SADO, S.A., v. PORTUGAL

Societatea reclamantă, Transado-Transports Fluviais do Sado, S.A., este o societate publică limitată formată în temeiul dreptului portughez al cărei se află sediul social în Setúbal (Portugal), reprezentată în fața Curții de către dl M. Mendes Carqueijeiro și dl I. Machado, din Barul de la Lisabona. Societatea reclamantă este o companie de transport fluvial care a exploatat un feribot peste râu Sado între Setúbal și Tróia în temeiul unui contract de concesiune încheiat în 1976 cu autoritățile portuare Setúbal („APS”). Clauza XXXIII din contract cu condiția ca orice litigiu privind validitatea, interpretarea sau executarea dispozițiilor contractului de concesiune să fie prezentat într-un tribunal arbitral format din trei arbitri, primul care este numit de către APS, al doilea de către societatea reclamantă și al treilea – președinte – de către tribunalul Setúbal. Clauza XXVI din contract a declarat că, la expirarea concesiunii, APS ar deveni proprietarul tuturor activelor și echipamentelor, inclusiv navelor. Cu toate acestea, Transado ar avea dreptul la compensare în ceea ce privește aceste active dobândite de acesta cu acordul APS care nu a fost încă anulat la expirarea concesiunii; această compensație ar corespunde cu valoarea care nu a fost anulată. În acest scop, societatea reclamantă și APS au fost obligați să ajungă la un acord cu privire la perioadele de recuperare pentru activele în cauză. La 4 august 1981 societatea reclamantă și APS au semnat un acord suplimentar la contractul de concesiune, stabilind durata concesiunii la douăzeci de ani. Această perioadă ar fi prelungită automat timp de zece ani, cu excepția cazului în care una dintre părți l-a refuzat cel puțin șase luni înainte de expirarea contractului. De asemenea, s-au desfășurat negocieri între societatea reclamantă și APS în vederea modificării clauzei XXVI din contractul de concesiune, în special în ceea ce privește formula de calcul a compensației, dar acestea nu au ajuns la nimic. Într-o scrisoare din APS către societatea reclamantă, datată 14 octombrie 1980, a fost prezentată o propunere concretă privind modificarea clauzei XXVI. Cu toate acestea, nu s-a convenit o astfel de modificare a contractului. În 2001 societatea reclamantă a exploatat o flotă de opt nave și ferieri convenționale pe care le-a cumpărat; cel puțin trei au fost achiziționate cu autorizația APS. La 29 ianuarie 2001, APS a informat societatea reclamantă că nu intenționează reînnoirea concesiunii, care, prin urmare, va expira la 4 august 2001. Acesta se referă în special la situația financiară dificilă a societății reclamante și la problemele care rezultă din sumele considerabile pe care le datorează autorităților fiscale și de securitate socială, datorii care, în plus, implică confiscarea anumitor nave. La 19 martie 2001, societatea reclamantă și-a prezentat cererea de compensare APS. Acesta a susținut că o astfel de compensație ar trebui calculată pe baza dispozițiilor clauzei XXVI din contractul de concesiune, astfel cum a fost modificat de scrisoarea APS din 14 octombrie 1980. La 11 iunie 2001, APS a afirmat că compensarea nu poate fi acordată decât pe baza textului inițial al clauzei XXVI din contractul de concesiune și, în niciun caz, nu ar putea fi acordată o astfel de compensație pe baza amendamentului propus la 14 octombrie 1980, care nu a fost niciodată convenit. La 22 iunie 2001, societatea reclamantă a solicitat ca tribunalul arbitral prevăzut în clauza XXXIII din contractul de concesiune să fie convocat, în vederea soluționării litigiului. Tribunalul arbitral a fost format la 12 noiembrie 2001. Societatea reclamantă și APS au fost interogați atât observațiile, cât și martorii. Tribunalul arbitral a pronunțat un verdict unanim la 2 aprilie 2002, respingând cererea de compensare a societății reclamante. După interpretarea clauzei XXVI și subliniind faptul că numai textul original al contractului de concesiune ar putea fi aplicat, acesta a subliniat faptul că nu există nimic în faptele stabilite pentru a demonstra că societatea reclamantă și APS au ajuns la un acord cu privire la perioadele de anulare a activelor în cauză. Prin urmare, cererea de compensare nu a putut reuși.

The applicant company, Transado-Transportes Fluviais do Sado, S.A., is a public limited company formed under Portuguese law, whose registered office is in Setúbal (Portugal). It was represented before the Court by Mr M. Mendes Carqueijeiro and Mr I. Machado, of the Lisbon Bar. The applicant company is a river transport company which operated a ferry across the river Sado between Setúbal and Tróia under a concession contract concluded in 1976 with the Setúbal port authorities ( “the APS”). Clause XXXIII of the contract provided that any dispute concerning the validity, interpretation or execution of the provisions of the concession contract would in all cases be submitted to an arbitration tribunal made up of three arbitrators, the first to be appointed by the APS, the second by the applicant company and the third – the president – by the Setúbal court. Clause XXVI of the contract stated that on expiry of the concession the APS would become the owner of all assets and equipment, including ships. However, Transado would be entitled to compensation in respect of those assets acquired by it with the APS’s agreement which had not yet been written off on expiry of the concession; such compensation would correspond to the value that had not been written off. To this end, the applicant company and the APS were required to reach agreement on the writing-off periods for the assets in issue. On 4 August 1981 the applicant company and the APS signed a supplementary agreement to the concession contract, fixing the length of the concession at twenty years. This period would be automatically extended for ten years unless one of the parties repudiated it at least six months prior to expiry of the contract. Negotiations were also held between the applicant company and the APS with a view to amending clause XXVI of the concession contract, particularly with regard to the formula for calculating compensation, but these came to nothing. In a letter from the APS to the applicant company, dated 14 October 1980, a concrete proposal on amending clause XXVI was put forward. However, no such amendment to the contract was agreed. In 2001 the applicant company operated a fleet of eight conventional vessels and ferries which it had bought itself; at least three had been purchased with the APS’s authorisation. On 29 January 2001 the APS informed the applicant company that it did not intend to renew the concession, which would therefore expire on 4 August 2001. It referred in particular to the applicant company’s difficult financial situation and to the problems arising from the considerable sums which it owed to the tax and social security authorities, debts which moreover had entailed the seizure of certain vessels. On 19 March 2001 the applicant company submitted its request for compensation to the APS. It argued that any such compensation ought to be calculated on the basis of the provisions of clause XXVI of the concession contract, as amended by the APS’s letter of 14 October 1980. On 11 June 2001 the APS stated that compensation could be awarded only on the basis of the original wording of clause XXVI of the concession contract, and under no circumstances could any such compensation be awarded on the basis of the amendment proposed on 14 October 1980, which had never been agreed. On 22 June 2001 the applicant company requested that the arbitration tribunal provided for in clause XXXIII of the concession contract be convened, with a view to settling the dispute. The arbitration tribunal was formed on 12 November 2001. The applicant company and the APS both submitted observations and witnesses were questioned. The arbitration tribunal delivered a unanimous verdict on 2 April 2002, dismissing the applicant company’s request for compensation. Having interpreted clause XXVI, and noting that only the original text of the concession contract could be applied, it stressed that there was nothing in the facts as established to show that the applicant company and the APS had reached agreement on the writing-off periods for the assets in issue. The compensation request could not therefore succeed.