STEWART v. THE UNITED KINGDOM

Reclamantul, dl Andrew A. Stewart, este un național al Regatului Unit, născut în 1939 și este în prezent reținut în închisoarea HM Garth. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl G. Rushton, un avocat practicant la Manchester. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 decembrie 1979, reclamantul a fost condamnat pentru crimă, o infracțiune premeditată descrisă de judecătorul judecător ca „brutal și sălbatic”. Reclamantul a avut o serie de condamnari anterioare, inclusiv agresiune, leziuni corporale reale și leziuni corporale grave. El a fost condamnat la un termen obligatoriu de închisoare pe viață. Raportul medical pre-procedial a constatat că caracteristicile sale se încadrează în definiția de tulburare psihopatică și că a avut astfel o tulburare gravă de personalitate. Având în vedere vârsta lui, apoi 40 de ani, nu s-a considerat că reclamantul necesită sau ar beneficia de orice tratament medical. Judecătorul judecător a informat secretarul de interne că „reclamantul este și va fi pentru mult timp periculos, dacă este în general” și va recomanda un tarif (perioada minimă de detenție necesară pentru a satisface cerințele de răzbunare și disuasiune) de douăzeci de ani, având în vedere, printre altele, istoria violenței sale, premeditarea, dacă este aleatoriu, natura crimei, caracterul brutal al crimei și lipsa de remușcări a reclamantului. Secretarul de interne a acceptat recomandarea și a fixat tariful pentru expirarea la 25 iulie 1999. În timp ce în închisoare, reclamantul a primit 31 de arbitri adverse, inclusiv un atac de un ofițer de închisoare, două agresiuni asupra altor prizonieri, patru cazuri de conduită abuzivă și șapte infracțiuni de droguri. Procedura de reexaminare a eliberării a început cu trei ani înainte de expirarea tarifului reclamantului. Consiliul de pronunțare a statutului a hotărât împotriva oricărei mișcări la condiții deschise pentru pregătirea eliberării și a recomandat o revizuire în doi ani. Prin scrisoarea din 6 ianuarie 1997, secretarul de stat a informat reclamantul că Consiliul de pronunțare nu a recomandat eliberarea sa din următoarele motive: „Până când [reclamantul] își schimbă atitudinea față de comportamentul său ofensiv, va rămâne ca un risc ridicat pentru public. Panoul este îngrijorat de lipsa sa de remușcări pentru oricare dintre victimele infracțiunilor sale violente și de faptul că, în prezent, nu a făcut nici un efort pozitiv pentru a înțelege cauzele și consecințele infracției sale violente. În consecință, nu s-a înregistrat niciun progres în acest sens. Comitetul remarcă că acum recunoaște că personalitatea și atitudinile sale sunt domenii problematice și că și-a arătat dorința de a rezolva aceste probleme. În special trebuie să lucreze la violență și controlul furiei și atitudinea față de femei, astfel încât să reducă riscul de recidiva sa. ...” Următoarea revizuire a Consiliului de Consiliu a fost stabilită pentru a începe în decembrie 1998. La 26 martie 1999, Comisia a reexaminat cazul reclamantului și a recomandat ca reclamantul să fie „în mod clar nepotrivit” pentru eliberarea sau mutarea la închisoarea deschisă. Prin scrisoarea din 22 aprilie 1999, reclamantul a fost informat de către Secretarul de Stat din motivele următoare: „...[indicele] infracțiunii reclamantului, antecedentele penale luate în legătură cu atitudinea sa actuală față de ofensivă, lipsa de empatie, refuzul de a participa la cursuri de comportament relevante care ofensează și un test pozitiv de droguri obligatoriu recent îl face clar inadecvat pentru eliberare sau condiții deschise. Cu excepția cazului în care [reclamantul] participă și completează cu succes cursurile relevante pentru a înțelege cauzele și consecințele ofensivei sale și demonstrează o îmbunătățire durabilă a atitudinei și comportamentului său, acesta nu poate fi considerat un risc acceptabil pentru mutarea progresivă la condiții deschise. Cooperarea [reclamantului] cu psihologul și psihiatristul este esențială în ceea ce privește evaluarea riscului său viitor. Gama extinsă de muncă necesară pentru reducerea riscului va dura timp, prin urmare, următoarea sa revizuire ar trebui programată pentru doi ani.” La 15 martie 2002, Consiliul de Consiliu a Parolei și-a efectuat cea de-a treia revizuire a cazului reclamantului. Acesta a concluzionat din nou că reclamantul nu era pregătit să fie eliberat sau să se mute la condiții deschise, recomandând că rămâne în condiții închise și că cazul său să fie reexaminat doi ani mai târziu. Prin scrisoarea din 4 aprilie 2002, secretarul de interne a acceptat recomandarea: „Până la scurt timp [recent [reclamantul] a refuzat să participe la programele de comportament infractoriu. Cu toate acestea, rapoartele elaborate în luna ianuarie a anului trecut au indicat că el a fost dispus să participe la gestionarea furiei, un curs de cercetare și cursuri în relații și dezvoltarea personală, dar el nu a participat încă la astfel de cursuri și apoi a refuzat să fie intervievat de psihologul închisorii. Pe parcursul propoziției sale [reclamantul] nu a demonstrat nici o remușcare pentru indicele și infracțiunile anterioare și, prin urmare, grupul consideră că riscul său nu este suficient de scăzut pentru condiții deschise.” Următoarea revizuire a fost stabilită pentru martie 2004. La 7 iunie 2002, Consiliul de planificare a condamnărilor s-a întâlnit pentru a examina progresele înregistrate de reclamant în cadrul obiectivelor de planificare a condamnării în ultimele douăsprezece luni și pentru a conveni obiective în următoarele douăsprezece luni. De asemenea, acesta a afirmat că, de asemenea, a indicat dorința de a participa la un curs de raționare și reabilitare, dar încă așteaptă evaluarea pentru intrare în curs. De asemenea, a remarcat că în aprilie 2001 a finalizat cursuri de asigurare și decizie, relații și gestionare a banilor. Ofițerii de închisoare și de probă au raportat atât comportamentul bun, cât și Consiliul au declarat că, în ultima perioadă de raportare, nu s-au prezentat niciunul dintre factorii de risc identificați anterior ca obstacole pentru eliberarea reclamantului. Guvernul a declarat că raportul Consiliului nu este complet exact. La începutul anului 2001, reclamantul a participat, de fapt, la clase în două elemente ale cursului „Abilități sociale și de viață”, inclusiv în ceea ce privește îmbunătățirea assertivității și a deciziilor și a vieții sănătoase. El nu a participat la nici o clasă în relații. Între timp, ei au explicat că, în noiembrie 2001, închisoarea reclamantului a oferit pentru prima dată cursul de raționare și reabilitare. Reclamantul nu s-a aplicat. Cursul a mers din nou în februarie 2002, însă deținuții care au aplicat anterior au primit prioritate fără succes. Reclamantul a fost trimis de către ofițerul său personal de închisoare pentru acest curs în septembrie 2002, dar a respins oportunitatea, declarând în interviul de evaluare că nu a avut nici un interes sau nevoie de un astfel de curs. Când a fost alocat un loc pe curs, el a ratat prima sesiune din cauza unei vizite în familie și apoi, potrivit Guvernului, nu a răspuns la invitațiile repetate de a începe cursul la 17 februarie 2003. Reclamantul a declarat că nu poate participa la acest curs din cauza bolii, dar că a început acest curs în august 2003. În aprilie 2003, psihologul penitenciarului a explicat reclamantului că nu mai a fost considerat adecvat pentru a participa la cursul de gestionare a furiei, deoarece nu a îndeplinit criteriile de evaluare (de exemplu, comportamentul recent furios sau agresiv). Legislația care reglementează condamnarea și eliberarea licenței în momentul în care reclamantul a fost condamnat era Legea privind justiția penală din 1991 („Legea din 1991”). Dispozițiile prezentei acte au fost înlocuite ulterior de Legea din 1997 privind criminalitatea (Sentences) începând cu 1 octombrie 1997. În momentul respectiv, legea din 1991 prevăzută la art. 35 alin. (2): „Dacă este recomandată de către Consiliu, secretarul de stat poate, după consultarea cu Lordul Justiție șef, împreună cu judecătorul de judecător dacă este disponibil, eliberarea pe licență un prizonier de viață care nu este un prizonier de viață discrețional.” Pentru a determina principiile de echitate care se aplică procedurilor care reglementează revizuirea condamnărilor pe viață obligatorie, instanțele engleze au recunoscut că sentința obligatorie este, ca și pedeapsa discrețională, compusă atât dintr-o perioadă punitivă („Tariful”) cât și o perioadă de securitate. În ceea ce privește aceasta din urmă, detenția este legată de evaluarea riscului deținutului față de publicul în urma expirării tarifului (a se vedea, de exemplu, Consiliu de interviu, ex parte Bradley [1991] 1 WLR 135; R. Consiliu de interviu ex parte Wilson (Corte de apel) [1992] 2 AER 576). Odată expirarea perioadei tarifare, consiliul de pronunțare este efectuat periodic, pentru a stabili dacă deținutul îndeplinește criteriile pentru o recomandare de eliberare a licenței de viață care urmează să fie făcută secretarului de stat. În conformitate cu art. 29 alineatul (1) din Legea de 1997, decizia finală privind eliberarea constă în secretarul de stat. În cazul în care eliberarea nu este recomandată, Consiliul de Liberare stabilește data pentru următoarea revizuire. Este deschis Secretarului de Stat să prezinte data următoarei revizuiri în care un prizonier prezintă progrese rapide neașteptate. Cu toate acestea, un singur deținut nu poate solicita o revizuire în timpul intervalului stabilit de Consiliu de Libertate. Secțiunea 6 alineatul (1) din Lege prevede: „Este ilegal ca o autoritate publică să acționeze într-un mod care este incompatibil cu un drept al Convenției.”

The applicant, Mr Andrew A. Stewart, is a United Kingdom national, who was born in 1939 and is currently detained in HM Prison Garth. He was represented before the Court by Mr G. Rushton, a lawyer practising in Manchester. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 17 December 1979, the applicant was convicted of murder, a premeditated offence described by the trial judge as “brutal and savage”. The applicant had a number of previous convictions including assault, actual bodily harm and grievous bodily harm. He was sentenced to a mandatory term of life imprisonment. The pre-trial medical report found that his traits fitted into the definition of psychopathic disorder and that he thus had a serious personality disorder. In view of his age, then 40, it was not considered that the applicant require, or would benefit from, any medical treatment. The trial judge advised the Home Secretary that “the applicant is and will be for a long time dangerous, if at large” and recommended a tariff (the minimum period of detention needed to satisfy the requirements of retribution and deterrence) of twenty years, having regard inter alia to his history of violence, the premeditated, if random, nature of the murder, the brutal character of the murder and the applicant’s lack of remorse. The Home Secretary accepted the recommendation and fixed the tariff to expire on 25 July 1999. Whilst in prison, the applicant received 31 adverse adjudications including one assault of a prison officer, two assaults on other prisoners, four instances of abusive conduct and seven drug offences. The release review procedure commenced three years before the expiry of the applicant’s tariff. The Parole Board decided against any move to open conditions for release preparation and recommended a review in two years’ time. By letter dated 6 January 1997, the Secretary of State informed the applicant that the Parole Board had not recommended his release for the following reasons: “...Until [the applicant] changes his attitude to his offending behaviour he will remain as a high risk to the public. The Panel is concerned by his continued lack of remorse for any of the victims of his violent offences and by the fact that at present he has made no positive effort to understand the causes and consequences of his violent offending. Consequently there has been no progress in his doing so. The Panel notes that he now admits that his personality and his attitudes are problem areas and that he has shown his willingness to address these. In particular he needs to do work on violence and anger control and his attitudes to women, so as to reduce the risk of his re-offending. ...” The next Parole Board review was set to begin in December 1998. On 26 March 1999, the Parole Board reviewed the applicant’s case and recommended that the applicant was “clearly unsuitable” for release or move to open prison. By letter dated 22 April 1999, the applicant was informed by the Home Secretary of the reasons: “...[the applicant’s] index offence, past criminal record taken in conjunction with his current attitude to offending, lack of empathy, refusal to participate in relevant offending behaviour courses and a recent positive mandatory drug test makes him clearly unsuitable for release or open conditions. Unless [the applicant] participates in and successfully completes the relevant courses to understand the causes and consequences of his offending and shows sustained improvement in his attitude and behaviour, he cannot be considered as an acceptable risk for the progressive move to open conditions. [The applicant’s] co-operation with Psychologist and Psychiatrist is essential in terms of assessing his future risk. The extensive range of work required to reduce his risk will take time, hence his next review should be scheduled for two years.” On 15 March 2002, the Parole Board conducted its third review of the applicant’s case. It again concluded that the applicant was not ready for release or move to open conditions, recommending that he remain in closed conditions and that his case be reviewed two years later. By letter dated 4 April 2002, the Home Secretary accepted the recommendation: “Until relatively recently [the applicant] has refused to participate in any offending behaviour programmes. However reports prepared in January of last year indicated that he was willing to attend anger management, an R & R course and courses in relationships and personal development but he has not yet participated in such courses and subsequently refused to be interviewed by the prison psychologist. Throughout his sentence [the applicant] has demonstrated no remorse for the index and previous offences, and the panel therefore considers his risk is not yet low enough for open conditions.” The next review was set for March 2004. On 7 June 2002, the Sentence Planning Board met to review the applicant’s progress in sentence planning targets over the past twelve months and to agree targets for the next twelve months. It noted that the applicant had indicated a willingness to participate in an anger management course but had not embarked on one because no such course was then being offered at his prison. It also stated that he had also indicated a willingness to participate in a Reasoning and Rehabilitation course but was still awaiting assessment for entry onto the course. It also further noted that in April 2001 he had completed courses in assertiveness and decision making, relationships and money management. Prison and probation officers both reported good behaviour and the Board stated that during the last reporting period, there had been no displays of any of the risk factors earlier identified as obstacles to the release of the applicant. The Government stated that the Board’s report was not wholly accurate. In early 2001, the applicant had in fact attended classes in two elements of “Social and Life Skills” course, including elements of improving assertiveness and decision-making and healthy living. He did not attend any classes in relationships. Meanwhile, they explained that in November 2001, the applicant’s prison offered the Reasoning and Rehabilitation course for the first time. The applicant did not apply. The course ran again in February 2002 but the prisoners who had previously applied unsuccessfully were given priority. The applicant was referred by his personal prison officer for the course in September 2002 but rejected the opportunity, stating at the assessment interview that he had no interest in, or need for, such a course. When he was nonetheless allocated a place on the course, he missed the first session due to a family visit and then, according to the Government, failed to respond to repeated invitations to start the course on 17 February 2003. The applicant stated that he could not attend this course due to illness but that he started this course in August 2003. In April 2003, the prison psychologist explained to the applicant that he was no longer considered suitable to attend the anger management course as he did not meet the assessment criteria (namely, recent angry or aggressive behaviour). The applicant states that this course nonetheless remains on his sentence plan. The legislation which governed sentencing and release on licence at the time when the applicant was sentenced was the Criminal Justice Act 1991 (“the 1991 Act”). The provisions of this Act were subsequently replaced by the Crime (Sentences) Act 1997 from 1 October 1997. At the relevant time, the 1991 Act provided in section 35(2): “If recommended to do so by the [Parole] Board, the Secretary of State may, after consultation with the Lord Chief Justice together with the trial judge if available, release on licence a life prisoner who is not a discretionary life prisoner.” In determining the principles of fairness that apply to the procedures governing the review of mandatory life sentences, the English courts have recognised that the mandatory sentence is, like the discretionary sentence, composed of both a punitive period (“the tariff”) and a security period. As regards the latter, detention is linked to the assessment of the prisoner’s risk to the public following the expiry of the tariff (see, for example, R. v. Parole Board, ex parte Bradley (Divisional Court) [1991] 1 WLR 135; R. v. Parole Board ex parte Wilson (Court of Appeal) [1992] 2 AER 576). Once the tariff period has expired, periodic reviews are conducted by the Parole Board to determine whether the prisoner meets the criteria for a recommendation of release on life licence to be made to the Secretary of State. According to section 29(1) of the 1997 Act, the final decision on release rests with the Secretary of State. If release is not recommended, the Parole Board sets the date for the next review. It is open to the Secretary of State to bring forward the date of the next review where a prisoner shows unexpectedly rapid progress. However, a prisoner cannot himself apply for a review during the interval set by the Parole Board. Section 6(1) of the Act provides: “It is unlawful for a public authority to act in a way which is incompatible with a Convention right.”