SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 51176/99 prezentate de Nurettin ANYI Türmen Zupančič Tsatsa-Nikolovska judecători V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 22 octombrie 1996, Având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Reclamanții, Mehmet Mevsülsül Önç, Gülten Demir, Melek Ilhan, Gazi çelik, Fesih Sakçak, Masallah Dal și Sever Alt Õn, sunt resortisanți turci, născuți în 1965, 1976, 1976, 1980, 1958, 1975, 1971 și, respectiv, 1956. În perioada faptelor, Nurettin Any mai avea reședința în Antalya, Mehmet Mevsül K Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează.
La 17 iunie 1996, Gazi chaelik, Fesik Sakçak și Masallah Dal, susținuți de PKK, au fost arestați la Izmir de către secțiunea antiterorism a direcției de securitate d uiIzmir. Ei au rămas în arest la sediul acesteia timp de zece zile. Iunie 1996, judecătorul șef lângă curtea de siguranță a lui Izmir a fost pus în custodie provizorie. La 18 iunie 1996, Sever Altisen, subjugat de PKK, a fost arestat la Izmir, de către secția antiterorism a Direcției de Securitate a lui Izmir. El a rămas în arest timp de nouă zile. Pe 27 iunie 1996, judecătorul care se ocupă de caz lângă curtea de securitate a statului a dispus arestarea sa provizorie. La 3 iulie 1996, Nurettin Any Procedura privind Nurettin Any Nurettin Any mai ales a fost acuzat de a fi unul dintre liderii acesteia.
Toți reclamanții, cu excepția Nurettin Any Printr-o hotărâre din 22 mai 1997, Curtea de Securitate a statului a condamnat Nurettin Any… La 25 noiembrie 1997, în recursul reclamanților, Curtea de Casație Inferioară la Hotărârea din 22 mai 1997. La data de 3 martie 1998, cauza a fost trimisă în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene. La data de 3 martie 1998, instanța respectivă a condamnat Nurettin Any La 21 decembrie 1998, Curtea de Casație a aprobat hotărârea din 3 martie 1998. Procedura privind Fesih Sakçak, Masallah Dal, Sever Alt Printr-un act de punere sub acuzare din 15 iulie 1996, procurorul din apropierea Curții de Securitate a statului a solicitat condamnarea lui Fesik Sakçak, Masallah Dal și Sever Alt Prin hotărârea din 12 iunie 1997, Curtea de Securitate a statului a condamnat Gazi Caelelik la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni.
Fesih Sakçak, Masallah Dal și Sever Alt a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni. La 3 martie 1998, în recursul reclamanților, Curtea de Casație a aprobat hotărârea din 12 iunie 1997. GRIFS Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamanții se plâng de durata excesivă a arestării lor. Invocând art. 6 din Convenție reclamanții au invocat o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil deoarece condamnarea lor s-a bazat pe mărturisiri extorcate sub presiune în timpul custodiei lor și fără ca aceștia să fi putut beneficia de asistență juridică din partea unui avocat în timpul fazei de judecată a cauzei În plus, ei susțin că nu au fost informați cu privire la natura acuzației aduse împotriva lor că, la deschiderea acțiunii publice, reclamanții au declarat în sfârșit că nu au dispus de timpul necesar pentru pregătirea apărării lor și că nu au putut alege sfatul lor în fața Curții de Securitate a statului.
Printr-o scrisoare adresată Curții la 25 octombrie 1999, reclamanții se plâng de lipsa de imparțialitate și de independență a Curții de Securitate a statului care i-a condamnat, în special din cauza statutului membrilor săi. În cele din urmă, invocând art. 14 din Convenție, reclamanții denunță o discriminare care ar fi avut loc împotriva lor din cauza legislației specifice privind procedurile care trebuie urmate în fața cursurilor de securitate de la Õ . Reclamanții au invocat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție deoarece durata detenției lor ar fi fost excesiv de lungă și încă denunță lipsa de echitate a procedurii penale în fața Curții de Securitate a statului care i-a condamnat pe motiv de mărturisire și fără ca aceștia să beneficieze de asistența unui avocat pentru pregătirea apărării lor.
În stadiul actual al dosarului în fața acesteia, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni, cum ar fi cele ale reclamanților, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamanților, astfel cum au fost prezentate în cerere, și a constatat că reclamanții au fost informați cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității obiecțiunilor lor. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale.
În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Execuția obiecțiilor din art. 5 alin. (3) și art. 6 alin. (1) și (3) din Convenție Declarați cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte
de la requête n o 51176/99 présentée par Nurettin ANYIĞ, Mehmet Mevsül KILINÇ, Gülten DEMİR, Melek İLHAN, Gazi ÇELİK, Fesih SAKÇAK, Mașallah DAL et Sever ALTIN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 16 décembre 2003 en une chambre composée de : MM.
G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , P. Kūris , R. Türmen , B. Zupančič , M me M. Tsatsa-Nikolovska , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 22 octobre 1996, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, Mehmet Mevsül Kılınç, Gülten Demir, Melek Ilhan, Gazi Çelik, Fesih Sakçak, Mașallah Dal et Sever Altın, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1965, 1976, 1976, 1980, 1958, 1975, 1971 et 1956. A l’époque des faits, Nurettin Anyığ résidait à Antalya, Mehmet Mevsül Kılınç à Urfa, Gülten Demir à Mersin, Melek Ilhan à Muș, Gazi Çelik et Sever Altın à Izmir, Fesih Sakçak à Diyarbakır et Mașallah Dal à Adana.
Ils sont représentés devant la Cour par M e Mustafa Ișeri, avocat au barreau d’Izmir. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Le 17 juin 1996, Gazi Çelik, Fesik Sakçak et Mașallah Dal, soupçonnés d’appartenir au PKK, furent arrêtés à Izmir par la section anti-terrorisme de la direction de sûreté d’Izmir. Ils restèrent en garde à vue dans les locaux de celle-ci pendant dix jours. Le 27 juin 1996, le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir (“la cour de sûreté de l’Etat”) ordonna leur mise en détention provisoire. Le 18 juin 1996, Sever Altın, souçonné d’appartenir au PKK, fut arrêté à Izmir, par la section anti-terrorisme de la direction de sûreté d’Izmir.
Il resta en garde à vue pendant neuf jours. Le 27 juin 1996, le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat ordonna sa mise en détention provisoire. Le 3 juillet 1996, Nurettin Anyığ, Mehmet Mevsül Kılınç, Gülten Demir et Melek Ilhan, soupçonnés d’appartenir au PKK, furent arrêtés à Antalya par la section anti-terrorisme de la direction de sûreté d’Antalya. Ils furent placés en garde à vue dans les locaux de celle-ci. Ils restèrent en garde à vue pendant six jours. Le 9 juillet 1996, ils furent mis en détention provisoire. 1. La procédure concernant Nurettin Anyığ, Mehmet Mevsül Kılınç, Gülten Demir et Melek Ilhan Par un acte d’accusation du 29 juillet 1996, le procureur près la cour de sûreté de l’Etat requit la condamnation de Nurettin Anyığ, Mehmet Mevsül Kılınç, Gülten Demir et Melek Ilhan en vertu de l’article 168 §§ 1 et 2 du code pénal qui réprime l’appartenance à une bande armée illégale.
Nurettin Anyığ fut notamment accusé d’être l’un des dirigeants de celle-ci. Tous les requérants, à l’exception de Nurettin Anyığ, contestèrent devant la cour de sûreté de l’Etat leur déclaration faite à la police dans laquelle ils avaient avoué leur appartenance au PKK. Par un arrêt du 22 mai 1997, la cour de sûreté de l’Etat condamna Nurettin Anyığ et Mehmet Mevsül Kılınç à une peine d’emprisonnement de douze ans et six mois. Gülten Demir et Melek Ilhan furent respectivement condamnés à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois assortie d’une interdiction de travail de trois ans dans le secteur public et de deux ans et six mois. Le 25 novembre 1997, sur pourvoi des requérants, la Cour de cassation infirma l’arrêt du 22 mai 1997. L’affaire fut renvoyée devant la cour de sûreté de l’Etat.
Le 3 mars 1998, ladite juridiction condamna Nurettin Anyığ à une peine d’emprisonnement de seize ans et dix jours, Mehmet Mevsül Kılınç à douze ans et six mois, Gülten Demir à trois ans et neuf mois et Melek Ilhan à deux ans et six mois. Les requérants se pourvurent en cassation. Le 21 décembre 1998, la Cour de cassation approuva l’arrêt du 3 mars 1998. 2. La procédure concernant Fesih Sakçak, Mașallah Dal, Sever Altın et Gazi Çelik Par un acte d’accusation du 15 juillet 1996, le procureur près la cour de sûreté de l’Etat requit la condamnation de Fesik Sakçak, Mașallah Dal et Sever Altın en vertu de l’article 168 et celle de Gazi Çelik en vertu 169 du code pénal. Par un arrêt du 12 juin 1997, la cour de sûreté de l’Etat condamna Gazi Çelik à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois.
Fesih Sakçak, Mașallah Dal et Sever Altın furent condamnés à une peine d’emprisonnement de douze ans et six mois. Le 3 mars 1998, sur pourvoi des requérants, la Cour de cassation approuva l’arrêt du 12 juin 1997. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée excessive de leur garde à vue.
Invoquant l’article 6 de la Convention : - les requérants allèguent une atteinte à leur droit à un procès équitable parce ce que leur condamnation fut basée sur des aveux extorqués sous la contrainte pendant leur garde à vue et sans qu’ils aient pu bénéficier de l’assistance d’un avocat pendant la phase d’instruction de l’affaire ; - ils allèguent en outre ne pas avoir été informés de la nature de l’accusation portée à leur encontre qu’à l’ouverture de l’action publique ; - les requérants allèguent enfin qu’ils n’ont pas disposé du temps nécessaire à la préparation de leur défense et qu’ils n’ont pu choisir leur conseil devant la cour de sûreté de l’Etat. Par une lettre adressée à la Cour le 25 octobre 1999, les requérants se plaignent du manque d’impartialité et d’indépendance de la cour de sûreté de l’Etat qui les a condamnés, en particulier en raison du statut de ses membres.
Invoquant enfin l’article 14 de la Convention, les requérants dénoncent une discrimination qui aurait été opérée à leur encontre en raison de la législation spécifique relative aux procédures à suivre devant les cours de sûreté de l’Etat. EN DROIT 1. Les requérants allèguent une violation de l’article 5 § 3 de la Convention du fait que la durée de leur garde à vue aurait été excessivement longue. Ils dénoncent encore le manque d’équité de la procédure pénale devant la cour de sûreté de l’Etat qui les a condamnés sur la base d’aveux extorqués et sans qu’ils bénéficient de l’assistance d’un avocat pour la préparation de leur défense. En l’état actuel du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par les requérants, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement.
2. La Cour a examiné les autres griefs des requérants, tels qu’ils ont été présentés dans la requête, et a constaté que les requérants ont été informés des obstacles éventuels à la recevabilité de leurs griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Ajourne l’examen des griefs tirés des articles 5 § 3 et 6 §§ 1 et 3 de la Convention ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.
Vincent Berger Georg Ress Greffier Président