PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE YURTSEVEN ȘI ALȚII v. TURKEY (depunerea nr. 31730/96) JUGEMENTUL (decontare francă) STRASBOURG 18 decembrie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Yurtbet și altele c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din C.L. Rozakis Președintele Lorenzen Bonello, dna Vajić Levits Doamna Vajić Levits Botoucharova judecă Gölcüklü, judecător ad hoc și grefierul secțiunii E Fribergh, deliberat în privat la 14 noiembrie 2002 și 04 decembrie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 31730/96) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de patru resortisanți turci, Ali Yurt7, Hașim Yurt7, Abdullah Özeken și Sabri Saritatș („reclamanții”) la 26 aprilie 1996. Reclamanții au fost reprezentați de dna Ș. Sarıhan, avocat care practică în Ankara. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții Reclamanții s-au plâns de dispariția celor trei rude din sud-estul Turciei și, de asemenea, de durerea cauzată familiilor lor din cauza incapacității lor de a descoperi ce s-a întâmplat cu rudele lor dispărute. Ei au invocat articolele 2, 3, 5, 6 și 7 din Convenție. În urma comunicării cererii către Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 14 noiembrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 7 mai și la 26 iunie 2003, reclamanții și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamanții s-au născut în 1966, 1975, 1934 și, respectiv, 1971 și trăiesc în orașul Yüksekova, în sud-estul Turciei. La 27 octombrie 1995, soldații aparținând comandoului Yüksekova, sub comanda maiorului Mehmet Emin Yurdakul, au venit în satul Ağaçlı pentru a conduce o operațiune militară. Șemsettin Yurt7, tatăl primului și al doilea reclamant, Mikdat Özeken, fiul celui de-al treilea reclamant, și fratele mai mic al celui de-al patrulea reclamant, au fost înscriși și plasați într-un vehicul militar și luati de soldați. Nu au fost eliberați după aceea. Șemsettin Yurt7, a avut 73 de ani și locuia în satul Ağaçlı. Mikdat Özeken, care avea 18 ani și Münür Sarıtaș, care avea 13 ani, a sosit în satul Ağaçlı în acea zi pentru a colecta lemnul. 10. Reclamanții au solicitat lui Yüksekova Commando Battalion și au cerut informații despre rudele lor. Maiorul Yurdakul a refuzat arestarea rudelor reclamanților. 11. De la arestarea rudelor lor la 27 octombrie 1995, reclamanții nu au obținut informații despre locul rudelor lor. 12. Potrivit Guvernului, nici o operațiune de securitate nu a fost efectuată în satul Ağaçlı în ziua în cauză și că rudele reclamanților nu au fost arestate. 13. La 13 iunie 1997, procurorul public șef al Hakkari a depus o declarație de acuzație la Tribunalul Hakkari Assize (Hakkari Ağır Ceza Mahkemesi) Procurorul principal a declarat că informațiile obținute au indicat că Șemsettin Yurt7 a fost bătut până la moarte de către majorul Mehmet Emin Yurdakul după ce a fost luat în custodie în timpul unei operații efectuate în satul Ağaçlı între 25 și 28 octombrie 1995. Mikdat Özeken și Münür Sarıtaș, care au fost martor la această ucidere, au fost înșiși mai târziu împușcați de Kahraman Bilgiç și Nihat Yiğiter, un confesor [Notă Itirafçı (confessor): un termen folosit pentru a descrie un membru defect al unei organizații ilegale care furnizează autorităților informații despre această organizație. ] și, respectiv, un căpitan al armatei. 14. La 12 noiembrie 1999, Curtea Hakkari Assize a achitat Mehmet Emin Yurdakul, Nihat Yiğiter și Kahraman Bilgiç pentru lipsa unor dovezi suficiente pentru a dovedi că au ucis rudele reclamanților. 15. Curtea Hakkari Assize a atins, printre altele, următoarele concluzii din raționarea sa: „În lumina dovezilor prezentate mai sus, și în special mărturiile sătenilor din satul căruia a avut loc operațiunea, există dovezi care corroborează faptul că o operațiune a fost efectuată în satul Karlı la 27 octombrie 1995 de către Comandoul Muntei Yüksekova Batallion și că Șemsettin (Abdulkerim) Yurt7, Mikdat Özeken și Münür Sarıtaș au fost luate de soldați într-un vehicul militar. Cu toate acestea, nu există dovezi în dosar pentru a arăta ce s-a întâmplat cu aceste persoane ulterior. Cu alte cuvinte, soarta lor este necunoscută. Nu există dovezi în alt dosar decât acuzațiile făcute de Kahraman Bilgiç în cursul anchetei preliminare la 25 februarie 1997 - care el a repetat mai târziu în timpul procedurii de proces - pentru a dovedi că persoanele dispărute au fost duse la batalion după operație, că Șemsettin a murit ca urmare a fost bătut de comandantul Mehmet Emin Yurdakul, sau că celelalte două au fost ucise pentru că au fost martor la uciderea Șemsettin ... În mod final, faptul că organismul nu a fost recuperat îndoieli cu privire la exactitatea afirmațiilor că aceste persoane au murit într-adevăr.” 16. Curtea a hotărât, de asemenea, să ceară procurorului să deschidă o anchetă privind dispariția celor trei persoane, deoarece există dovezi în dosar, indicând că Mehmet Emin Yurdakul și-a depășit competențele și a reținut aceste persoane fără autorizare. 17. Un recurs interzis de avocatul reclamanților împotriva hotărârii Tribunalului Hakkari Assize a fost respins de Curtea de Casație. La 1 iulie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au condus la introducerea prezentei cereri, în special dispariția celor trei rude ale reclamanților. Se acceptă faptul că privarea neregistrată a libertății și investigațiile insuficiente privind acuzațiile, precum în cazul instantaneu, de dispariția ulterioară a deținuților, constituie încălcări ale articolelor 2 și 5 din Convenție și, având în vedere agitația cauzată reclamanților și familiilor lor, o încălcare a articolului 3 din Convenție. Guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că toate privațiile de libertate sunt înregistrate pe deplin și cu exactitate de către autoritățile și că investigațiile eficace privind presupusele dispariții deținute sunt efectuate în conformitate cu obligațiile acestora în temeiul Convenției. În acest sens, se observă că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative, care au determinat o reducere a dispariției deținuților, precum și anchete independente mai eficiente privind acuzațiile de dispariție, cum ar fi cele făcute de solicitanți. Declar că Guvernul Republicii Turciei ofera să plătească exgrația pentru reclamanții o sumă totală de 160.000 EUR (1 sute șase mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii lor înregistrate în temeiul nr. 31730/96. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro unui cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de miniștri al Consiliului Europei privind executarea hotărârilor Curții referitoare la Turcia în aceste cazuri și în cazuri similare constituie un mecanism adecvat pentru asigurarea continuării îmbunătățirilor în acest context. În acest scop, va continua să se efectueze cooperarea necesară în acest proces. În sfârșit, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 19. La 15 mai 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamanților: „1. În calitate de reprezentant al reclamanților, am luat în considerare termenele declarației guvernului Turciei și faptul că sunt pregătiți să le prezinte reclamanților, dl Ali Yurt7, dl Hașim Yurt7, dl Abdullah Özeken și dl Sabri Saritataș, o e x gratia plată totală de 160.000 EUR (1 sute și șase mii de euro) în vederea încheierii unei soluții prietenoase a cazului lor originare în aplicarea nr. 31730/96. Această sumă, care acoperă, de asemenea, costurile și cheltuielile legate de caz, va fi plătită în conformitate cu termenele prevăzute în declarația menționată în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. După consultarea în mod corespunzător a reclamanților, accept această ofertă și acestea, în consecință, renunțe la toate celelalte cereri împotriva Republicii Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost la originea cererii. Declarăm că cazul a fost rezolvat în cele din urmă și ne angajam să nu solicităm trimiterea cazului către Marea Camera în conformitate cu art. 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții. Această declarație este făcută în domeniul de aplicare al soluției prietenoase pe care guvernul și cu mine, în conformitate cu reclamanții, am ajuns la 20.” Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 21. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Faptul în limba engleză și notificat în scris la 18 decembrie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Erik Fribergh Christos Rozakis
FIRST SECTION
YURTSEVEN AND OTHERS v. TURKEY
(Application no. 31730/96)
(Friendly Settlement)
STRASBOURG
18 December 2003
This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Yurtseven and Others v. Turkey,
The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of
Mr
C.L.
Rozakis
,
President
,
Mr
P.
Lorenzen
,
Mr
G.
Bonello
,
Mrs
N.
Vajić
,
Mr
E.
Levits
,
Mrs
S.
Botoucharova
,
judges
,
Mr
F.
Gölcüklü,
ad hoc
judge
,
and Mr E
.
Fribergh
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 14 November 2002 and 04 December 2003,
Delivers the following judgment, which was adopted on the last
‑
mentioned date:
1.
The case originated in an application (no.
31730/96) against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by four Turkish nationals, Ali Yurtseven, Hașim Yurtseven, Abdullah Özeken and Sabri Sarıtaș (“the applicants”) on 26 April 1996.
2.
The applicants were represented by Ms Ș. Sarıhan, a lawyer practising in Ankara. The Turkish Government (“the Government”) did not designate an Agent for the purposes of the proceedings before the Court
3.
The applicants complained of the disappearance of their three relatives in south-east Turkey and also of the anguish caused to their families because of their inability to discover what has happened to their disappeared relatives. They invoked Articles 2, 3, 5, 6, and 7 of the Convention.
4.
Following communication of the application to the Government by the Commission, the case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention.
5.
On 14 November 2002, having obtained the parties' observations, the Court declared the application admissible.
6.
On 7 May and on 26 June 2003 the applicants and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case.
7.
The applicants were born in 1966, 1975, 1934 and 1971 respectively and live in the town of Yüksekova, in south-east Turkey.
8.
On 27 October 1995, soldiers belonging to the Yüksekova Commando Battalion under the command of Major Mehmet Emin Yurdakul came to Ağaçlı village to conduct a military operation.
9.
Șemsettin Yurtseven, the father of the first and the second applicants, Mikdat Özeken, the son of the third applicant and Münür Sarıtaș, the younger brother of the fourth applicant, were singled out and put in a military vehicle and taken away by the soldiers. They were not released afterwards. Șemsettin Yurtseven was 73 years of age and was living in Ağaçlı village. Mikdat Özeken who was 18 years old and Münür Sarıtaș who was 13 years old, had come to Ağaçlı village that day to collect wood.
10.
The applicants applied to the Yüksekova Commando Battalion and asked for information about their relatives. Major Yurdakul denied the arrest of the applicants' relatives.
11.
Since the arrest of their relatives on 27 October 1995 the applicants have obtained no information about their relatives' whereabouts.
12.
According to the Government, no security operation was conducted in Ağaçlı village on the day in question and that the applicants' relatives were not arrested.
13.
On 13 June 1997 the Hakkari chief public prosecutor filed a bill of indictment with the Hakkari Assize Court
(Hakkari Ağır Ceza Mahkemesi)
. The chief public prosecutor stated that the information obtained indicated that Șemsettin Yurtseven had been beaten to death by Major Mehmet Emin Yurdakul after he was taken into custody during an operation conducted in Ağaçlı village between 25 and 28 October 1995. Mikdat Özeken and Münür Sarıtaș, who had witnessed this killing, were themselves later shot dead by Kahraman Bilgiç and Nihat Yiğiter, a confessor [
Note
:
Itirafçı
(confessor): a term used to describe a defected member of an illegal organisation who provides the authorities with information about that organisation.
] and an army captain respectively.
14.
On 12 November 1999 the Hakkari Assize Court acquitted Mehmet Emin Yurdakul, Nihat Yiğiter and Kahraman Bilgiç for lack of sufficient evidence to prove that they had killed the applicants' relatives.
15.
The Hakkari Assize Court reached,
inter alia,
the following findings in its reasoning:
“In the light of the evidence set out above, and in particular the testimonies of the villagers in whose village the operation took place, there is corroborating evidence that an operation was conducted in Karlı village on 27 October 1995 by the Yüksekova Mountain Commando Battalion and that Șemsettin (Abdulkerim) Yurtseven, Mikdat Özeken and Münür Sarıtaș were taken away by the soldiers in a military vehicle. There is, however, no evidence in the file to show what happened to these persons subsequently. In other words, their fates are unknown. There is no evidence in the file other than the allegations made by Kahraman Bilgiç during the course of the preliminary investigation on 25 February 1997 -which he later repeated during the trial proceedings - to prove that the disappeared persons were taken to the Battalion after the operation, that Șemsettin died as a result of having been beaten up by the commander Mehmet Emin Yurdakul, or that the other two were killed because they had witnessed the killing of Șemsettin...Finally, the fact that the bodies were never recovered casts doubt on the accuracy of the claims that these persons did indeed die”.
16.
The court also decided to request the prosecutor to open an investigation into the disappearance of the three persons as there was evidence in the file indicating that Mehmet Emin Yurdakul had exceeded his powers and detained these persons without authorisation.
17.
An appeal lodged by the applicants' lawyer against the Hakkari Assize Court's judgment was rejected by the Court of Cassation
(Yargıtay)
on 2 April 2001.
18.
On 1 July 2003 the Court received the following declaration from the Government:
“1.
The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application, in particular the disappearance of the applicants' three relatives.
2.
It is accepted that the unrecorded deprivation of liberty and insufficient investigations into allegations, as in the instant case, of subsequent disappearance of detainees, constitute violations of Articles 2 and 5 of the Convention and, having regard to the anguish caused to the applicants and their families, a violation of Article
3 of the Convention.
3.
The Government undertake to issue appropriate instructions and adopt all necessary measures with a view to ensuring that all deprivations of liberty are fully and accurately recorded by the authorities and that effective investigations into alleged disappearances of detainees are carried out in accordance with their obligations under the Convention.
It is noted in this connection that new legal and administrative measures have been adopted, which have resulted in a reduction in the occurrence of disappearance of detainees as well as more effective independent investigations into allegations of disappearance such as those made by the applicants.
4.
I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay
ex gratia
to the applicants an all-inclusive amount of 160,000 EUR (one hundred and sixty thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of their application registered under no. 31730/96. This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in euros to a bank account named by the applicants and/or their duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
5.
The Government consider that the supervision by the Committee of Ministers of the Council of Europe of the execution of Court judgments concerning Turkey in this and similar cases is an appropriate mechanism for ensuring that improvements will continue to be made in this context. To this end, necessary co-operation in this process will continue to take place.
6.
Finally, the Government undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
19.
On 15 May 2003 the Court received the following declaration signed by the applicants' representative:
“1.
In my capacity as the representative of the applicants, I have taken cognisance of the terms of the declaration of the Government of Turkey and of the fact that they are prepared to make to the applicants, Mr Ali Yurtseven, Mr Hașim Yurtseven, Mr
Abdullah Özeken and Mr Sabri Sarıtaș, an e
x gratia
all-inclusive payment of 160,000 EUR (one hundred and sixty thousand euros) with a view to concluding a friendly settlement of their case that originated in application no.
31730/96. This sum, which also covers the costs and expenses related to the case, will be paid in accordance with the terms stipulated in the said declaration within three months after notification of the Court's judgment delivered pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights.
2.
Having duly consulted the applicants, I accept that offer and they, in consequence, waive all other claims against the Republic of Turkey in respect of the matters that were at the origin of the application. We declare that the case has been settled finally and we undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.
3.
This declaration is made within the scope of the friendly settlement which the Government and I, in agreement with the applicants, have reached.”
20.
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article
39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article
37 § 1
in fine
of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
21.
Accordingly, the case should be struck out of the list.
1.
Decides
to strike the case out of the list;
2.
Takes note
of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.
Done in English, and notified in writing on 18 December 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Registrar
President