CASE OF UKUNC AND GUNES v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

18.12.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Not necessary to examine Art. 6-3-c;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient;Costs and expenses partial award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF UKUNC AND GUNES v. TURKEY (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

Reclamanții, Volkan Ükünç și Deniz Güneș, sunt resortisanți turci. Amândoi s-au născut în 1980 și au trăit în Edirne, Turcia. 10. La 8 februarie 1996, reclamanții au fost arestați de către Biroul Edirne Anti-Terror pe suspectul de a fi membri ai unei organizații ilegale, și anume DHKP-C (Partiul Popular de Eliberare Revoluționară-Front). Reclamanții au fost reținuți în custodie până la 12 februarie 1996. Au fost interogați de poliție la 10 februarie 1996 în absența avocaților lor. 11. La 12 februarie 1996, reclamanții au fost arestați în fața procurorului public și apoi în fața unui judecător. În ambele ocazii au repetat declarațiile lor din 10 februarie 1996. Reclamanții au fost eliberați în aceeași zi. La 11 martie 1996, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus o acuzație în fața Curții și a acuzat reclamanții și alți trei acuzați de a ajuta și de a susține o organizație teroristă ilegală și a solicitat instanței să aplice art. 169 din Codul Penal Turc și art. 5 din Legea nr. La 17 aprilie 1996, Curtea Edirne Assize a solicitat observațiile reclamanților cu privire la acuzațiile împotriva acestora pentru supunere la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul. Potrivit procesului-verbal al audierii care a avut loc în fața Curții Edirne Assize, reclamanții nu au vrut să fie reprezentați de avocați. Ei au contestat pentru prima dată autenticitatea declarațiilor pe care le-au dat poliției, procurorului public și judecătorului. 14. La 21 mai 1996, reclamanții au solicitat Curții de Securitate de Stat din Istanbul să nu le ceară să apară la oricare dintre audierile din moment ce au trebuit să asiste la școală. Această cerere a fost susținută de instanță și reclamanții au fost reprezentați legal de patru avocați în absența lor în audieri ulterioare. 15. La 8 aprilie 1997, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a constatat că reclamanții au fost vinovați de ajutor și de închiderea DHKP-C și le-a condamnat la doi ani și șase luni de închisoare. Curtea a subliniat că declarația de apărare a reclamanților la Curtea Edirne Assize susține că au fost forțați să repete declarațiile de confesiune pregătite atunci când au fost prezentate în fața procurorului public și a judecătorului la 12 februarie 1996 a fost neconvingător. Curtea a concluzionat că reclamanții au ajutat și a adăugat DHKP-C prin pictarea unui slogan pe un perete, distribuind publicații care sprijină DHKP-C și punând o plasă în intrarea unui magazin. 16. Reclamanții au apelat pe baza faptului că au fost condamnați pe baza declarațiilor pe care le-au formulat sub presiune și că, prin urmare, nu există dovezi concrete pe care le-au putut fi condamnați. 17. La 9 decembrie 1997, Curtea de Casație a respins recursul depus de reclamanții și a susținut decizia Curții de Securitate de Stat. În decizia sa, Curtea de Casație a remarcat că avocații reclamanților, în ciuda solicitării Curții de Casație să desfășoare o ședință de apel, nu au participat la ședință. 18. În conformitate cu practicile stabilite, hotărârea Curții de Casație din 9 decembrie 1997 a fost trimisă Curții de Securitate de Stat din Istanbul și depusă la Registrul acestei instanțe la 5 ianuarie 1998. 19. Reclamanții susțin că au devenit conștienți de decizia din 4 martie 1998. 20. La 9 martie 1998, reclamanții au solicitat rectificarea hotărârii Curții de Casație din cauza faptului că ancheta preliminară a fost ilegală fără ca avocatul lor să fie prezent și având în vedere că sunt minori la data infracțiunilor. Cererea de rectificare a reclamanților a fost respinsă la 22 mai 1998. 21. Curtea se referă la prezentarea generală a dreptului intern derivată de observațiile anterioare în alte cazuri, în special Özel c. Turcia (nr. 42739/98, §§ 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia (nr. 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003).

The applicants, Volkan Ükünç and Deniz Güneș, are Turkish nationals. They were both born in 1980 and live in Edirne, Turkey. 10. On 8 February 1996 the applicants were taken into custody by the Edirne Anti-Terror Branch on suspicion of being members of an illegal organisation, namely, the DHKP-C (Revolutionary People's Liberation Party-Front). The applicants were kept in custody until 12 February 1996. They were interrogated by the police on 10 February 1996 in the absence of their lawyers. 11. On 12 February 1996 the applicants were brought before the Public Prosecutor and then before a judge. On both occasions they repeated their statements of 10 February 1996. The applicants were released on the same day. They were not represented by lawyers. 12. On 11 March 1996 the public prosecutor at the Istanbul State Security Court filed an indictment with the court and accused the applicants and three other co-accused of aiding and abetting an illegal terrorist organisation and requested the court to apply Article 169 of the Turkish Criminal Code and section 5 of Law No. 3713 (the Prevention of Terrorism Act 1991 as amended). 13. On 17 April 1996 the Edirne Assize Court requested the applicants' observations on the charges against them for submission to the Istanbul State Security Court. According to the minutes of the hearing which took place before the Edirne Assize Court, the applicants did not want to be represented by lawyers. They challenged for the first time the authenticity of the statements which they gave to the police, to the public prosecutor and to the judge. 14. On 21 May 1996 the applicants requested the Istanbul State Security Court not to require them to appear at any of the hearings since they had to attend school. This request was upheld by the court and the applicants were legally represented by four lawyers in their absence in subsequent hearings. 15. On 8 April 1997 the Istanbul State Security Court found the applicants guilty of aiding and abetting the DHKP-C, and sentenced them to two years and six months' imprisonment. The court pointed out that the applicants' defence statement to the Edirne Assize Court alleging that they had been forced to repeat the prepared confession statements when brought before the public prosecutor and the judge on 12 February 1996 was unconvincing. The court concluded that the applicants aided and abetted the DHKP-C by painting a slogan on a wall, distributing publications supporting DHKP-C and putting up a placard in the entrance of a shop. 16. The applicants appealed on the ground that they were convicted on the basis of the statements they had given under duress and that there was, therefore, no concrete evidence on which they could be convicted. 17. On 9 December 1997 the Court of Cassation dismissed the appeal lodged by the applicants and upheld the State Security Court's decision. The Cassation Court noted in its decision that the applicants' lawyers, despite having requested the Cassation Court to hold an appeal hearing, did not attend the hearing. 18. In accordance with established practice, the judgment of the Court of Cassation of 9 December 1997 was sent to the Istanbul State Security Court and deposited with that court's Registry on 5 January 1998. 19. The applicants claim that they became aware of the decision on 4 March 1998. 20. On 9 March 1998 the applicants applied for rectification of the Court of Cassation's decision on the ground that the preliminary investigation was unlawful having been conducted without their lawyer being present and given that they were minors at the date of the offences. The applicants' rectification request was rejected on 22 May 1998. 21. The Court refers to the overview of the domestic law derived from previous submissions in other cases, in particular Özel v. Turkey (no. 42739/98, §§ 20-21, 7 November 2002) and Gençel v. Turkey (no. 53431/99, §§ 11-12, 23 October 2003).

§ Cauze similare