AFFAIRE PENA c. PORTUGAL

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA PENA c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 57323/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 decembrie 2003 DEFINITIVF 18/03/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Pena c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Caflisch Președintele Cabral Barreto Kūris Türmen Zupančič Hedigan H.S.

Greve, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 octombrie 2002 și 27 noiembrie 2003, a adoptat hotărârea la această ultimă dată procedurală La originea cazului se află o cerere (n 57323/00) îndreptat împotriva Republicii Portugheze și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul António Pena și domnul Carmencita Branco Vello Rivera Pena ( A. Rocha de Gouveia și, ca urmare a decesului acestuia, sunt reprezentate de domnul Nolasco Crespo, avocat la Lisabona. Guvernul portughez ( Reclamanții au susținut că durata unei proceduri civile la care au fost părți a depășit termenul rezonabil. Cererea a fost atribuită celei de a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură].

În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 17 octombrie 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 16 iunie 1994, recurentele au introdus în fața Tribunalului de la Lisabona o acțiune în revendicare a unui teren împotriva altor două persoane. La 15 septembrie 1994, judecătorul a ordonat citația inculpaților.

Aceștia și-au dat concluziile ca răspuns la data de 31 octombrie 1994. La 16 februarie 1995, reclamanții și-au depus replica. 10. La 30 mai 1995, judecătorul a emis o decizie pregătitoare (despacho saneador) care preciza faptele deja stabilite și cele care rămân de stabilit. Cele două părți au prezentat plângeri împotriva acestei decizii, asupra căreia judecătorul a statuat printr-o ordonanță din 30 octombrie 1995. 11. La 10 ianuarie 1996, judecătorul a invitat părțile să își prezinte mijloacele de probă. 12. La 15 ianuarie 1996, reclamanții și-au depus lista de martori și au solicitat judecătorului să dispună efectuarea unei expertize privind semnăturile pe anumite documente. La 23 ianuarie 1996, pârâtii au depus o cerere similară de expertiză.

13. La 19 septembrie 1996, judecătorul a primit cererea de expertiză și a însărcinat Laboratorul de Poliție Criminalistică (LPC) să efectueze o astfel de expertiză, stabilindu-i un termen de 60 de zile. 14. LPC și-a depus raportul de expertiză la 15 mai 2000, după o serie de prelungiri de timp acordate de judecător. În iunie 2000, judecătorul a solicitat o expertiză suplimentară din partea LPC. Acesta a prezentat raportul aferent la 10 mai 2001. 16. Ședința a fost stabilită la 10 iulie 2001 dar părțile au solicitat amânarea acestuia, având în vedere posibilitatea de a ajunge la o soluționare amiabilă. 17. printr-o hotărâre din 26 septembrie 2002, judecătorul a adoptat un regulament amiabil încheiat între părți, punând astfel capăt procedurii.

ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 18. Reclamanții denunță durata procedurii. Ei invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 19. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 16 iunie 1994, data sesizării Tribunalului de la Lisabona și s-a încheiat la 26 septembrie 2002 prin hotărârea aceleiași instanțe care hotărăște soluționarea amiabilă între părți și, prin urmare, durata în cauză este de opt ani și trei luni.

20. Pentru a verifica dacă a existat o depășire a termenului rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de provocarea litigiului pentru reclamant (Silva Pontes c. Portugalia, Hotărârea din 23 martie 1994, seria A n Pentru reclamanți, această durată este în mod evident excesivă. 22. Guvernul recunoaște că desfășurarea procedurii după pronunțarea deciziei pregătitoare a suferit întârzieri, care sunt imputabile LPC, care este supraîncărcată cu un număr extrem de ridicat de cereri de expertiză.

23. Curtea ia notă de poziția guvernului, precum și de explicațiile sale, dar nu poate admite un termen ca cel pe care l-a solicitat LPC pentru a depune raportul său de expertiză; în această privință, Curtea reamintește că expertiza în cauză se afla în cadrul unei proceduri judiciare controlate de judecător, care rămânea însărcinată să asigure desfășurarea rapidă a procesului. Pe de altă parte, statului portughez îi revine sarcina de a furniza LPC, un organism de stat, mijloace adecvate, adaptate obiectivelor urmărite, astfel încât acesta să poată îndeplini cerințele articolului 6 alineatul (1) (a se vedea Martins Moreira c. Portugalia, Hotărârea din 26 octombrie 1988, seria A n 143, p. 21, § 60 24. Având în vedere circumstanțele cauzei, s-a depășit termenul rezonabil și, prin urmare, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție.

II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 26. Reclamanții nu au prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă după decizia privind admisibilitatea, deși, în scrisoarea adresată consiliului lor la 21 octombrie 2002, atenția lor ar fi fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul de procedură al Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție trebuie să fie prezentată în observațiile scrise privind fondul.

Prin urmare, având în vedere lipsa unui răspuns în termenele stabilite în scrisoarea care însoțește decizia privind admisibilitatea, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde o sumă în temeiul articolului 41 din Convenție ( Willekens c. Belgia, nr. 50859/99, § 27, 24 aprilie 2003). A spus că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Făcută în franceză, apoi comunicată în scris la 18 decembrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Lucius Caflisch Prezidențial

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE PENA c. PORTUGAL (Requête n o 57323/00) ARRÊT STRASBOURG 18 décembre 2003 DÉFINITIF 18/03/2004 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Pena c. Portugal, La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. L. Caflisch , président , I. Cabral Barreto , P. Kūris , R. Türmen , B. Zupančič , J. Hedigan , M me H.S. Greve, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 17 octobre 2002 et 27 novembre 2003, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

18. Les requérants dénoncent la durée de la procédure. Ils invoquent l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

25. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. »