SECȚIUNEA A TREIA CAUZA PENA c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 57323/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 decembrie 2003 DEFINITIVF 18/03/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Pena c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Caflisch Președintele Cabral Barreto Kūris Türmen Zupančič Hedigan H.S. Greve, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 octombrie 2002 și 27 noiembrie 2003, a adoptat hotărârea la această ultimă dată procedurală La originea cazului se află o cerere (n 57323/00) îndreptat împotriva Republicii Portugheze și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul António Pena și domnul Carmencita Branco Vello Rivera Pena ( A. Rocha de Gouveia și, ca urmare a decesului acestuia, sunt reprezentate de domnul Nolasco Crespo, avocat la Lisabona. Guvernul portughez ( Reclamanții au susținut că durata unei proceduri civile la care au fost părți a depășit termenul rezonabil. Cererea a fost atribuită celei de a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 17 octombrie 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 16 iunie 1994, recurentele au introdus în fața Tribunalului de la Lisabona o acțiune în revendicare a unui teren împotriva altor două persoane. La 15 septembrie 1994, judecătorul a ordonat citația inculpaților. Aceștia și-au dat concluziile ca răspuns la data de 31 octombrie 1994. La 16 februarie 1995, reclamanții și-au depus replica. 10. La 30 mai 1995, judecătorul a emis o decizie pregătitoare (despacho saneador) care preciza faptele deja stabilite și cele care rămân de stabilit. Cele două părți au prezentat plângeri împotriva acestei decizii, asupra căreia judecătorul a statuat printr-o ordonanță din 30 octombrie 1995. 11. La 10 ianuarie 1996, judecătorul a invitat părțile să își prezinte mijloacele de probă. 12. La 15 ianuarie 1996, reclamanții și-au depus lista de martori și au solicitat judecătorului să dispună efectuarea unei expertize privind semnăturile pe anumite documente. La 23 ianuarie 1996, pârâtii au depus o cerere similară de expertiză. 13. La 19 septembrie 1996, judecătorul a primit cererea de expertiză și a însărcinat Laboratorul de Poliție Criminalistică (LPC) să efectueze o astfel de expertiză, stabilindu-i un termen de 60 de zile. 14. LPC și-a depus raportul de expertiză la 15 mai 2000, după o serie de prelungiri de timp acordate de judecător. În iunie 2000, judecătorul a solicitat o expertiză suplimentară din partea LPC. Acesta a prezentat raportul aferent la 10 mai 2001. 16. Ședința a fost stabilită la 10 iulie 2001 dar părțile au solicitat amânarea acestuia, având în vedere posibilitatea de a ajunge la o soluționare amiabilă. 17. printr-o hotărâre din 26 septembrie 2002, judecătorul a adoptat un regulament amiabil încheiat între părți, punând astfel capăt procedurii. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 18. Reclamanții denunță durata procedurii. Ei invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 19. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 16 iunie 1994, data sesizării Tribunalului de la Lisabona și s-a încheiat la 26 septembrie 2002 prin hotărârea aceleiași instanțe care hotărăște soluționarea amiabilă între părți și, prin urmare, durata în cauză este de opt ani și trei luni. 20. Pentru a verifica dacă a existat o depășire a termenului rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de provocarea litigiului pentru reclamant (Silva Pontes c. Portugalia, Hotărârea din 23 martie 1994, seria A n Pentru reclamanți, această durată este în mod evident excesivă. 22. Guvernul recunoaște că desfășurarea procedurii după pronunțarea deciziei pregătitoare a suferit întârzieri, care sunt imputabile LPC, care este supraîncărcată cu un număr extrem de ridicat de cereri de expertiză. 23. Curtea ia notă de poziția guvernului, precum și de explicațiile sale, dar nu poate admite un termen ca cel pe care l-a solicitat LPC pentru a depune raportul său de expertiză; în această privință, Curtea reamintește că expertiza în cauză se afla în cadrul unei proceduri judiciare controlate de judecător, care rămânea însărcinată să asigure desfășurarea rapidă a procesului. Pe de altă parte, statului portughez îi revine sarcina de a furniza LPC, un organism de stat, mijloace adecvate, adaptate obiectivelor urmărite, astfel încât acesta să poată îndeplini cerințele articolului 6 alineatul (1) (a se vedea Martins Moreira c. Portugalia, Hotărârea din 26 octombrie 1988, seria A n 143, p. 21, § 60 24. Având în vedere circumstanțele cauzei, s-a depășit termenul rezonabil și, prin urmare, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 26. Reclamanții nu au prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă după decizia privind admisibilitatea, deși, în scrisoarea adresată consiliului lor la 21 octombrie 2002, atenția lor ar fi fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul de procedură al Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție trebuie să fie prezentată în observațiile scrise privind fondul. Prin urmare, având în vedere lipsa unui răspuns în termenele stabilite în scrisoarea care însoțește decizia privind admisibilitatea, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde o sumă în temeiul articolului 41 din Convenție ( Willekens c. Belgia, nr. 50859/99, § 27, 24 aprilie 2003). A spus că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Făcută în franceză, apoi comunicată în scris la 18 decembrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Lucius Caflisch Prezidențial
TROISIÈME SECTION
PENA c. PORTUGAL
(Requête n
o
57323/00)
ARRÊT
18 décembre 2003
18/03/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Pena c. Portugal,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
L.
Caflisch
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
P.
Kūris
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
J.
Hedigan
,
M
me
H.S.
Greve,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 17 octobre 2002 et 27
novembre 2003,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
57323/00) dirigée contre la République portugaise et dont deux ressortissants de cet Etat,
me
Carmencita Branco Vello Rivera Pena («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 14 avril 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants étaient représentés devant la Cour par M
e
e
le Gouvernement
») était représenté jusqu'au 25 février 2003 par son agent, M. A. Henriques Gaspar, Procureur général adjoint, et à partir de cette date par son nouvel agent, M. J. Miguel, également Procureur général adjoint.
3.
Les requérants alléguaient que la durée d'une procédure civile à laquelle ils étaient parties avait dépassé le délai raisonnable.
4.
La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement.
5.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.
Par une décision du 17 octobre 2002, la Cour a déclaré la requête recevable.
7.
Les requérants sont nés respectivement en 1933 et 1944 et résident à Lisbonne.
8.
Le 16 juin 1994, les requérants introduisirent devant le tribunal de Lisbonne une action en revendication d'un terrain contre deux autres personnes.
9.
Le 15 septembre 1994, le juge ordonna la citation à comparaître des défendeurs. Ceux-ci déposèrent leurs conclusions en réponse le 31 octobre 1994. Le 16 février 1995, les requérants déposèrent leur réplique.
10.
Le 30 mai 1995, le juge rendit une décision préparatoire (
despacho saneador
) spécifiant les faits déjà établis et ceux restant à établir. Les deux parties présentèrent des réclamations contre cette décision, sur lesquelles le juge statua par une ordonnance du 30 octobre 1995.
11.
Le 10 janvier 1996, le juge invita les parties à présenter leurs moyens de preuve.
12.
Le 15 janvier 1996, les requérants déposèrent leur liste de témoins. Ils demandèrent par ailleurs au juge d'ordonner la tenue d'une expertise concernant des signatures sur certains documents. Le 23 janvier 1996, les défendeurs déposèrent une demande d'expertise similaire.
13.
Le 19 septembre 1996, le juge accueillit la demande d'expertise et chargea le Laboratoire de police scientifique de la police judiciaire (LPC) de procéder à une telle expertise, en lui fixant un délai de soixante jours.
14.
Le LPC déposa son rapport d'expertise le 15 mai 2000, après plusieurs prorogations de délai octroyées par le juge.
15.
Le 1
er
juin 2000, le juge demanda un complément d'expertise au LPC. Celui-ci déposa le rapport y afférent le 10 mai 2001.
16.
L'audience fut fixée au 10 juillet 2001 mais les parties demandèrent son report, au vu de la possibilité de parvenir à un règlement amiable.
17.
Par un jugement du 26 septembre 2002, le juge homologua un règlement amiable conclu entre les parties, mettant ainsi fin à la procédure.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
18.
Les requérants dénoncent la durée de la procédure. Ils invoquent l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
19.
La période à considérer a commencé le 16 juin 1994, date de la saisine du tribunal de Lisbonne, et s'est terminée le 26 septembre 2002 par le jugement de ce même tribunal homologuant le règlement amiable conclu entre les parties.
La durée en cause est donc de
huit ans et trois mois.
20.
Pour rechercher s'il y a eu dépassement du délai raisonnable, il y a lieu d'avoir égard aux circonstances de la cause et aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour le requérant (
Silva Pontes c. Portugal
, arrêt du
23 mars 1994, série A n
o
286-A, p. 15, § 39).
21.
Pour les requérants, cette durée est manifestement excessive.
22.
Le Gouvernement admet que le déroulement de la procédure après le prononcé
de la décision préparatoire a souffert des retards, qui sont imputables au LPC, lequel se trouve surchargé d'un nombre de demandes d'expertise extrêmement élevé.
23.
La Cour prend note de la position du Gouvernement, ainsi que de ses explications. Elle ne saurait toutefois admettre un délai comme celui qu'il a fallu au LPC pour déposer son rapport d'expertise. Elle rappelle à cet égard que l'expertise en cause se situait dans le cadre d'une procédure judiciaire contrôlée par le juge, qui restait chargé d'assurer la conduite rapide du procès. Par ailleurs, il incombe à l'Etat portugais de doter le LPC, un organe étatique, de moyens appropriés, adaptés aux objectifs recherchés, de manière à lui permettre de remplir les exigences de l'article 6 § 1 (voir
Martins Moreira c. Portugal
, arrêt du 26 octobre 1988, série A n
o
143, p. 21, § 60).
24.
Au vu des circonstances de la cause, il y a eu dépassement du délai raisonnable et, partant, violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
25.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
26.
Les requérants n'ont présenté aucune demande de satisfaction équitable après la décision sur la recevabilité bien que, dans la lettre qui a été adressée à leur conseil le 21 octobre 2002, leur attention eût été attirée sur l'
article
60 du
règlement de la Cour qui dispose que toute demande de satisfaction équitable au titre de l'article
41 de la Convention doit être exposée dans les observations écrites sur le fond. Partant, étant donné l'absence de réponse dans les délais fixés à la lettre accompagnant la décision sur la recevabilité, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'octroyer de somme au titre de l'article
41 de la Convention (
Willekens c. Belgique
, n
o
50859/99, §
27, 24 avril 2003).
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
18 décembre 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Lucius
Caflisch
Greffier
Président