SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 77364/01 de către Ioana ILIȘESCU și Daniel CHIFOREC împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 6 ianuarie 2004 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Loucaide Jungwiert Bîrsan Butkevych mes Thomassen Mularoni, judecători Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată în fața Curții Europene a Drepturilor Omului la 28 aprilie 2001 și înregistrată la 5 decembrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie în fața recurentei, Ioana Ilișescu, este un cetățean român, născut în 1950. Reclamantul, Dan Gabriel Chiforec, fiul reclamantei, este un cetățean român, născut în 1977. Locuiesc în Iași.
Guvernul pârât este reprezentat de domnul B. Aurescu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează La 14 octombrie 1998, S.T. a formulat o plângere penală împotriva reclamanților pentru violență, amenințări și inculpați, săvârșite împotriva sa și a solicitat daune-interese în valoare de 55 de milioane de lei. În conformitate cu procesele-verbale ale audierilor depuse la dosar, reclamanta a fost prezentă la ședințele din 3 decembrie 1998, 21 ianuarie, 26 februarie, 9 aprilie, 28 mai, 29 octombrie 1999 și 7 Ianuarie 2000. Reclamantul a fost prezent la audierile din 29 octombrie 1999 și 7 ianuarie.
2000. În cadrul acestor audieri, procedura de citație era regulată. Judecătorul, care ar fi trebuit să le audă în persoană (pe lângă art. 321 din Codul de procedură penală din România), nu i-a interogat. Cu toate acestea, în temeiul articolelor 323 și 324 din Codul de procedură penală din România, examinarea persoanei acuzate trebuie să înceapă cu audierea acestuia. Potrivit guvernului, la 26 februarie 1999, recurenta a informat în mod corespunzător guvernul pentru a fi asistată de un avocat și, la 2 aprilie 1999, reclamanta a semnat un contract de asistență juridică cu avocatul T.M. D Iulie 1999, aceasta nu s-a prezentat, ci a fost reprezentată de avocatul său. Guvernul susține că, la 10 septembrie 1999, avocatul reclamantei și-a încheiat contractul cu recurenta.
La 7 ianuarie 2000, reclamantul a depus o cerere de amânare pentru a fi asistat de un avocat. În timpul luării în custodie din 17 martie 2000, instanța a considerat că certificatele medicale ale părții civile și declarațiile martorilor acuzați au confirmat vinovăția reclamanților. Tribunalul de Primă Instană din Iasi a condamnat reclamanta la trei luni de închisoare pentru violență și i-a acordat o amendă de un milion de lei pentru amenințări. Prin aceeași hotărâre, Tribunalul l-a condamnat pe reclamant la trei luni de închisoare pentru violență. Instanța le-a imputat șefului diats și i-a condamnat la plata către S.T. a unei sume de treizeci de milioane de lei, pentru prejudicii materiale și morale.
Reclamanții au formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri, susținând că nu au avut posibilitatea de a fi auziți în persoană de către primul judecător și că nu au putut dovedi nevinovăția lor. În urma a patru audieri, prin decizia din 30 ianuarie 2001, tribunalul județ din Iasi a respins recursul reclamanților ca nefondat. Judecătorul de apel a considerat că instanța de primă instanță a făcut uz de toate dovezile necesare pentru soluționarea cauzei și că declarațiile martorilor și certificatele medicale erau suficiente pentru a judeca cauza. La 7 aprilie 2001, reclamanții au depus o cerere în vederea unei acțiuni în anulare a Parchetului la Curtea Supremă de Justiție, care a fost respinsă prin scrisoarea din 17 mai 2001. Dreptul intern relevant Codul de procedură penală art. 6 Dreptul la apărare este garantat oricărui pârât și acuzat, precum și celorlalți participanți la procesul penal.
În timpul desfășurării procesului penal, instanțele au obligația de a asigura părților landuri exercitarea drepturilor lor, în condițiile prevăzute de lege și posibilitatea de a se face uz de orice dovadă necesară pentru propria lor apărare. art. 291 Hotărârea cauzei nu poate avea loc decât dacă părțile au fost menționate și dacă procedura a fost îndeplinită. Absența părților care au făcut obiectul legii nu împiedică judecata cauzei (...) Art. 321 Prezentul articol conține desfășurarea procedurii de investigare a cauzei. Instanța poate modifica această ordine atunci când această schimbare este necesară pentru a obține rezultate mai bune în examinarea cauzei. Când instanța este acuzată este prezentă în instanță, ordinul de investigare a cauzei nu poate fi schimbat decât după audierea sa.
art. 322 Grefierul, după ce a citit în mod public hotărârea de trimitere, explică în mod expres motivele de a fi acuzat, obiectul hotărârii. art. 323 Apoi instanța aude în persoană acuzarea. La acuzat expune tot ceea ce el știe despre faptele reprobabile. Președintele sau ceilalți membri pot să-i pună întrebări, precum și procurorul, victima, ceilalți inculpați și consiliul său (...) Acuzat poate fi auzit ori de câte ori este considerat necesar. art. 197 Necunoașterea dispozițiilor care reglementează desfășurarea procesului penal duce la nulitatea absolută a actului în cauză, atunci când această necunoaștere a dus la o încălcare care nu poate fi remediată decât prin anularea actului menționat.
art. 385 alineatul (2) O instanță sesizată cu privire la o cale de atac împotriva unei hotărâri injumătățite trebuie să examineze cauza în toate aspectele sale, indiferent de mijloacele și de cererile părților (...) art. 385 Acțiunea poate fi formulată în următoarele cazuri: (...) (10). în cazul în care instanța nu se pronunță fie asupra unui fapt reținut în sarcina instanței de trimitere, fie asupra anumitor probe, fie asupra anumitor cereri esențiale pentru părți, care le-ar putea garanta drepturile sau asupra rezultatului procesului.
art. 385 atunci când hotărăște asupra căii de atac, instanța poate fie (...) să accepte recursul, să infirme decizia atacată și (...) să rețină cauza pentru a o judeca din nou (...) GRIEF Invouché la art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții se plâng de lipsa de echitate a procedurii în fața Tribunalului de Primă Instanță și a tribunalului departamental din Iași, din cauza a ceea ce au fost condamnați fără a fi ascultați în persoană. Reclamanții se plâng de caracterul inechitabil al procedurii penale, care se află în fața Tribunalului de Primă Instanță și a tribunalului județean din Iași din cauza condamnării lor fără a fi ascultate. . art. 6 § 1 din Convenție, ale căror părți relevante sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide...
dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Guvernul consideră că procedura trebuie luată în considerare în ansamblu și că, având în vedere circumstanțele din speță, faptul că nu au fost ascultate în persoană de către instanță înainte de a fi condamnate se datorează comportamentului lor de vinovăție și lipsei lor frecvente. El adaugă că reclamanții nu au făcut nimic pentru a dovedi nevinovăția lor și pentru a contesta argumentele părții vătămate. Acesta reamintește că, în speță, nu era necesar să se adreseze unui avocat din oficiu, deoarece reclamanții nu se aflau într-o situație astfel cum se prevede la art. 171 al doilea paragraf din Codul de procedură penală (inspecții pedepsite cu o pedeapsă mai mare de cinci ani de închisoare).
hotărârea poate avea loc numai în cazul în care părțile sunt menționate în mod legal și procedura îndeplinită al doilea paragraf din Codul de procedură penală românesc, conform căruia mai mult de trei audieri au fost prezente (a se vedea 29 octombrie 1999, 3 decembrie 1999 și 7 ianuarie 2000), însă judecătorii au omis să le audă în persoană înainte de a le condamna. Curtea a examinat argumentele părților. Ea consideră că cererea ridică întrebări de fapt și de drept complexe care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, cererea nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declare cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate.
Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte
DÉCISION
de la requête n o 77364/01 par Ioana ILIȘESCU et Daniel CHIFOREC contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 6 janvier 2004 en une chambre composée de MM. J.-P. Costa , président , L. Loucaides , K. Jungwiert , C. Bîrsan , V. Butkevych , M mes W. Thomassen , A. Mularoni, juges , M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme le 28 avril 2001 et enregistrée le 5 décembre 2001, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, M me Ioana Ilișescu, est une ressortissante roumaine, née en 1950. Le requérant, Dan Gabriel Chiforec, fils de la requérante, est un ressortissant roumain, né en 1977. Ils résident à Iasi.
Le gouvernement défendeur est représenté par M. B. Aurescu, du ministère des affaires étrangères. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit : Le 14 octobre 1998, S.T. forma une plainte pénale contre les requérants pour violences, menaces et injures, commises à son encontre. Il demandait des dommages-intérêts d’un montant de 55 millions de lei. L’affaire fut ajournée treize fois en raison des problèmes concernant la procédure de citation et des demandes de report de l’audience faites par les parties. Conformément aux procès-verbaux des audiences déposés au dossier, la requérante était présente aux audiences des 3 décembre 1998, 21 janvier, 26 février, 9 avril, 28 mai, 29 octobre et 3 décembre 1999 et 7 janvier 2000. Le requérant fut présent aux audiences des 29 octobre 1999 et 7 janvier 2000. Lors de ces audiences, la procédure de citation était régulière.
Le juge, qui aurait dû les entendre en personne (selon l’article 321 du Code roumain de procédure pénale), ne les interrogea pas. Pourtant, en vertu des articles 323 et 324 du Code roumain de procédure pénale, la mise en examen de l’inculpé doit commencer par l’audition de celui-ci. Selon le Gouvernement, le 26 février 1999, la requérante demanda l’ajournement de l’audience pour se faire assister par un avocat et, le 2 avril 1999, elle signa un contrat d’assistance juridique avec l’avocat T.M. D’après les mêmes informations du Gouvernement, à l’audience du 9 avril 1999, la requérante était assistée par son avocat et, à l’audience du 2 juillet 1999, elle ne se présenta pas, mais était représentée par son avocat.
Le Gouvernement fait valoir que, le 10 septembre 1999, l’avocat de la requérante a résilié son contrat d’assistance avec la requérante. Le 7 janvier 2000, le requérant a déposé une demande d’ajournement, afin de se faire assister par un avocat. Pendant l’audience du 17 mars 2000, les requérants n’étaient pas présents, la partie civile était assistée par son défenseur, et les témoins à charge étaient également présents. Le juge considéra que les certificats médicaux de la partie civile et les déclarations des témoins à charge attestaient de la culpabilité des requérants. Après treize audiences et bien que les requérants n’aient pas été entendus, le 17 mars 2000, le tribunal de première instance de Iasi condamna la requérante à trois mois d’emprisonnement pour violences et lui infligea une amende d’un million de lei pour menaces.
Par le même jugement, le tribunal condamna le requérant à trois mois d’emprisonnement pour violences. Le tribunal les acquitta du chef d’injures et les condamna à payer à S.T. une somme de trente millions de lei, au titre du préjudice matériel et moral. Les requérants formèrent un recours contre ce jugement, en se plaignant de ne pas avoir eu la possibilité d’être entendus en personne par le premier juge et ne pas avoir pu prouver leur innocence. Après quatre audiences, par décision du 30 janvier 2001, le tribunal départemental de Iasi rejeta le recours des requérants comme mal fondé. Le juge de recours considéra que la juridiction de première instance avait fait usage de toutes les preuves nécessaires pour trancher l’affaire et que les déclarations des témoins et les certificats médicaux étaient suffisantes pour juger la cause.
Le 7 avril 2001, les requérants firent une demande en vue d’un recours en annulation au parquet auprès de la Cour suprême de justice, demande qui fut rejetée par lettre du 17 mai 2001. B. Le droit interne pertinent Le Code de procédure pénale Article 6 « Le droit à la défense est garanti à tout prévenu et inculpé ainsi qu’aux autres participants au procès pénal. Pendant le déroulement du procès pénal les juridictions ont l’obligation d’assurer aux parties l’exercice de leurs droits, dans les conditions prévues par la loi et la possibilité de se faire usage de toute preuve nécessaire pour leur propre défense. » Article 291 « Le jugement de la cause ne peut avoir lieu que si les parties ont été citées et si la procédure a été accomplie.
L’absence des parties légalement citées n’empêche pas le jugement de la cause (...) ». Article 321 « Le présent article contient le déroulement de l’examen de la cause. La juridiction peut changer cet ordre lorsque ce changement est nécessaire pour obtenir de meilleurs résultats dans l’examen de la cause. Quand l’inculpé est présent à l’audience, l’ordre de l’examen de la cause ne peut être changé qu’après son audition. » Article 322 « Le greffier, après avoir lu publiquement l’arrêt de renvoi, explique à l’inculpé les raisons de l’inculpation, objet du jugement. » Article 323 « Puis la juridiction entend en personne l’inculpé. L’inculpé expose tout ce qu’il sait au sujet des faits reprochés.
Le président ou les autres membres peuvent lui poser des questions, ainsi que le procureur, la victime, les autres inculpés et son conseil (...) L’inculpé peut être entendu chaque fois que cela est considéré nécessaire. » Article 197 « La méconnaissance des dispositions qui régissent le déroulement du procès pénal entraîne à la nullité absolue de l’acte en cause, quand cette méconnaissance a occasionné une atteinte qui ne peut être réparée que par l’annulation dudit acte.
» Article 385 6 , paragraphe 2 « Une juridiction saisie d’un recours contre une décision insusceptible d’appel doit examiner l’affaire sous tous ses aspects, quels que soient les moyens et les demandes des parties (...) » Article 385 9 « Le recours peut être formé dans les cas suivants : (...) (10). lorsque le tribunal ne s’est pas prononcé soit sur un fait retenu à la charge de l’inculpé dans l’ordonnance de renvoi, soit sur certaines preuves, soit sur certaines demandes essentielles pour les parties, qui pourraient garantir leurs droits ou influer sur l’issue du procès.
» Article 385 15 « Lorsqu’il statue sur le recours, le tribunal peut soit (...) : 2. accueillir le recours, infirmer la décision attaquée et (...) d) retenir l’affaire pour la juger à nouveau (...) » GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent du défaut d’équité de la procédure devant le tribunal de première instance et le tribunal départemental de Iasi, en raison de ce qu’ils ont été condamnés sans être entendus en personne. EN DROIT Les requérants se plaignent du caractère inéquitable de la procédure pénale, qui s’est déroulée devant le tribunal de première instance et le tribunal départemental de Iasi en raison de leur condamnation sans avoir été entendus.
Ils invoquent l’article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. » Le Gouvernement estime que la procédure doit être considérée dans son ensemble et que, vu les circonstances de l’espèce, le fait que les requérants n’ont pas été entendus en personne par le tribunal avant de les condamner est dû à leur comportement « coupable » et à leur fréquentes absences. Il ajoute que les requérants n’ont rien fait pour prouver leur innocence et pour contester les arguments de la partie lésée.
Il rappelle qu’en l’espèce l’assistance par un avocat d’office n’était pas nécessaire, car les requérants ne se trouvaient pas dans une situation telle que prévue par l’article 171, deuxième alinéa, du code de procédure pénale (des infractions punies d’une peine dépassant cinq ans de prison). Le Gouvernement invoque l’article 291, 1 er alinéa, du Code de procédure pénale roumain, selon lequel « le jugement peut seulement avoir lieu dans le cas où les parties sont légalement citées et la procédure accomplie ». D’après lui, l’ajournement des audiences par le tribunal de première instance de Iasi est dû aux absences des requérants (les 5 novembre et 3 décembre 1998, et 21 janvier, 26 février, 9 avril, 28 mai, 2 juillet et 10 septembre 1999). Enfin, le Gouvernement invoque l’article 291, 2 eme alinéa, du code de procédure pénale roumain, selon lequel « l’absence des parties n’empêche pas le jugement de la cause ». Les requérants s’opposent à la thèse du Gouvernement.
Ils font valoir que pendant trois audiences ils ont été présents (voir le 29 octobre 1999, 3 décembre 1999 et 7 janvier 2000), mais que les juges ont omis de les entendre en personne avant de les condamner. La Cour a examiné les arguments des parties. Elle estime que la requête soulève des questions de fait et de droit complexes qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond. Dès lors, la requête ne saurait être déclarée manifestement mal fondée en application de l’article 35 § 3 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président