MASSEY v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Admissible
MASSEY v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2004)
CUARTA SECȚIUNE DECIZIE FINALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 14399/02 de Rupert John MASSEY împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă la 6 ianuarie 2004 în calitate de Cameră compusă din: Președintele Pellonpäää Sir Nicolas Bratza Fischbach Casadevill Pavlovschi Borrego Borrego dna Fura-Sandström, judecători și dl O’Boyle Grefier având în vedere cererea depusă la 25 martie 2002, având în vedere decizia parțială din 8 aprilie 2003, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Rupert Massey, este un național din Marea Britanie, care s-a născut în noiembrie 1945 și este în prezent reținut în HMP Acklington în Northumberland. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În august 1995, poliția a primit un apel telefonic de la GL care a afirmat că reclamantul l-a abuzat sexual din decembrie 1981 până în decembrie 1983. La 18 septembrie 1995, GL a informat poliția că a hotărât să nu facă o declarație de plângere, ci la 29 ianuarie 1996 a declarat că dorește acum să urmărească această chestiune. La 2 februarie 1996, poliția a declarat lui GL că va exista o lungă întârziere în a lua declarația din cauza altor angajamente mai urgente. La 26 septembrie 1996, poliția a început să ia declarația lui GL, un proces care a continuat la 18 și 19 decembrie 1996 și mai multe date la începutul ianuarie 1997. La 22 aprilie 1996, DM a telefonat poliția și a declarat că și el a fost abuzat sexual de către reclamant din aprilie 1973 până în aprilie 1978. DM a informat poliția că GL l-a contactat și a întrebat dacă a cunoscut pe altcineva care a fost abuzat sexual de către reclamant și DM a răspuns că a fost. Poliția a spus DM că va fi o lungă întârziere înainte de a putea fi luat declarația sa. Poliția a contactat DM din nou la 25 ianuarie 1997. Declarația Sa a fost luată peste câteva zile și a finalizat la 4 februarie 1997. La un interviu de poliție la 25 ianuarie 1997, DM a declarat că a considerat că reclamantul a abuzat de alte patru persoane, inclusiv fratele său, AM. La 20 martie 1997, reclamantul a fost arestat pe suspect de agresiuni indecente asupra GL și DM. El a fost intervievat de poliție la 21 martie 1997 și a fost ulterior eliberat pe cauțiune de poliție. La 25 ianuarie 1997, poliția a abordat AM și la 4 iunie 1997, el a declarat că a fost abuzat de către reclamant din noiembrie 1971 până în noiembrie 1972. La 2 iulie 1997, poliția a interogat reclamantul cu privire la acuzațiile făcute de AM. În octombrie 1997, poliția a luat amprente digitale și a luat ADN-uri de la solicitant. La 5 decembrie 1997, reclamantul a fost intervievat în ceea ce privește acuzațiile de agresiune indecentă efectuate de o a patra persoană, MC, și a fost apoi acuzat de o serie de conturi de agresiune indecentă. MC a retras plângerea sa la 7 ianuarie 1998. De la ianuarie până la martie 1998, reclamantul a făcut trei apariții de înaintare la Curtea Magistratelor. El a solicitat o audiere deplină cu privire la dovezi. Cu puțin timp înainte de data stabilită pentru committal, a parut că AM a plecat să lucreze în străinătate. La 18 și 19 Mai 1998, Curtea judecătorilor a refuzat cererea reclamantului de a întrerupe procedura din motive de întârziere și a suspendat comisionul pentru a permite ca AM, care lucra în străinătate, să revină și să furnizeze dovezi. La 4 septembrie 1998, reclamantul a fost comis pentru judecată cu 20 de conturi referitoare la trei victime diferite. La 18 decembrie 1998, procesul a fost stabilit pentru 14 aprilie 1999. Cu toate acestea, la 30 martie 1999, procesul a fost întârziat deoarece reclamantul a suferit de depresie și pierdere de memorie. Reclamantul a declarat că judecătorul a ordonat să fie fixat pentru proces începând cu 1 iunie 1999, în timp ce el răspundea bine la medicamente și trebuia să continue. În iunie 1999, Curtea a refuzat cererile reclamantului de a continua procedura ca abuz de proces sau de a anula procedura, astfel încât reclamantul să fie judecat separat în ceea ce privește fiecare reclamant. La începutul procesului, la 22 noiembrie 1999, judecătorul judecător a refuzat o altă cerere de către reclamant pentru a rămâne în abuz de proces. Reclamantul a susținut că judecătorul judecător ar trebui să acorde o ședere din cauza faptului că întârzierea din partea reclamanților care a prezentat prejudecăți de apărare, deoarece nu a fost posibilă anchetarea acuzațiilor sau abordarea martorilor decedați și că întârzierea în desfășurarea anchetei de poliție a permis contaminarea probelor prin contact între GL și DM. Judecătorul a considerat că întârzierea în care se întârzie reclamanții nu justifică o suspendare a procedurii. El a considerat în continuare că, deși întârzierea poliției în ceea ce privește luarea declarațiilor este „inadecvată”, reclamantul nu a demonstrat că orice act necorespunzător sau negligent sau omisire a poliției a permis contactul între GL și DM sau că orice a avut loc care a contaminat dovezile lor. Judecătorul a considerat că urmărirea penală le-a concediat orice atac pentru a stabili că este posibil un proces echitabil. La 7 decembrie 1999, reclamantul a fost condamnat cu 16 conturi de agresiune indecentă și achiziționat cu patru conturi de buggery. El a fost condamnat la un total de șase ani de închisoare și a fost supusă cerințelor de înregistrare a Legii Sex Defenders 1997 pentru o perioadă nedefinită. Reclamantul a solicitat să ceară recursul împotriva condamnării și condamnării din motive diferite, inclusiv că judecătorul judecător ar fi trebuit să rămână în procedură ca abuz de proces și că judecătorul a îndreptat juriul în mod necorespunzător cu privire la chestiunea unor probe de fapt similare. La 3 aprilie 2000, un singur judecător al Curții de Apel a refuzat să acorde concediu de recurs împotriva condamnării, hotărând, printre altele, judecătorul judecător a avut dreptul de a concluziona că procedura nu constituie un abuz de proces. De asemenea, judecătorul unic a refuzat să accepte recursul împotriva sentinței. La 13 decembrie 2000, Curtea de Apel completă a acordat ulterior concediu de recurs împotriva condamnării, printre altele , din cauza faptului că judecătorul judecătorului judecător ar fi trebuit să acorde cererile de suspendare a procedurii ca abuz de proces. La 20 decembrie 2001, Curtea de Apel a refuzat o cerere reînnoită de autorizare de recurs împotriva sentinței și a respins apelul reclamantului împotriva condamnării. Având în vedere plângerile reclamantului de întârziere în cadrul anchetei de poliție, care se presupunea că a permis contaminarea dovada GL și DM și a creat riscul de coluziune între cei trei reclamanți, Curtea de Apel a concluzionat că o ședere a procedurii din motive de întârziere nu putea fi acordată decât în circumstanțe excepționale și numai dacă acuzatul a arătat că un proces echitabil era imposibil. Curtea a considerat că art. 6 din Convenție este inaplicabil deoarece reclamantul a fost condamnat înainte de intrarea în vigoare a Actului privind drepturile omului din 1998, dar a adăugat că, chiar dacă ar fi aplicat art. 6, aceasta nu ar afecta evaluarea lor cu privire la fapte. Acesta a considerat că, pe baza documentarului limitat dinaintea lui, judecătorul nu ar fi putut ajunge la nici o altă concluzie decât faptul că un proces echitabil a fost posibil. Curtea a considerat în continuare că nu exista nicio bază pentru a concluziona că judecătorul a fost greșit în refuzul cererii de ședere făcută la sfârșitul procesului: „Insatisfăcător, deși întârzierea poliției a fost, poliția a avut, pe propriile dovezi ale lui GL, s-a sfătuit să nu vorbească cu alții implicați. El a ignorat în mod deliberat acest avertisment, inclusiv în perioada în care își pregătea declarația. Nu a fost întârzierea poliției, ci a ignorat avertismentul poliției care a dus la discuții între potențiali martori. Chiar dacă declarațiile celor doi martori au fost luate pe parcursul aceleiași perioade, nu s - a putut evita ignorarea sfaturilor poliției. De asemenea, s - a sfătuit să nu vorbească cu alții. Chiar și presupunând că poliția nu a dat avertismente adecvate sau suficiente, nu s-a demonstrat că dovezile furnizate de martorii Crown au fost astfel contaminate, în sensul a fi afectate sau modificate, fie în mod deliberat sau inadvertisment, de contactele care au avut loc între GL și DM.” COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție că procedura împotriva acestuia nu a fost încheiată într-un timp rezonabil. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la întârzierea procedurii penale. art. 6 § 1 prevede, după caz: "În determinarea ... a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă și publică într-un moment rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege." Restul plângerii reclamantului în prezenta cerere se referă la durata procedurii penale. El a fost arestat la 20 martie 1997 și a fost acuzat la 5 decembrie 1997, în timp ce recursul a încheiat numai la 20 Decembrie 2001. Potrivit reclamantului, durata procedurii este încălcată de cerința de „tempă rezonabilă” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. Guvernul respinge afirmația. Curtea consideră, având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența sa privind problema „templ rezonabil” (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere toate informațiile în posesia sa, că este necesară examinarea meritelor acestei plângeri. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate restul cererii admisibile, fără a prejudeca fondurile cauzei. Președintele grefierului Michael O’Boyle Matti Pellonpää