SECȚIUNEA A DOUA CAUZA BALIKÇI c. TURCIA (solicitarea nr. 26481/95) HOTĂRÂREA (Radiation) STRASBURG 6 ianuarie 2004 DEFINITIVF 06/04/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Bal J.-P. Costa președinte Loucaide Türmen Bîrsan Jungwiert Butkevych Thomassen, judecători și al dlui T.L. Early, grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 21 mai 2002 și 2 decembrie 2003, înmânarea hotărârii care a fost adoptată la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 26481/95) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Hasan Bal Ca urmare a decesului reclamantului la 11 octombrie 2002, moștenitorii săi, și anume soția sa Șengül Bal Reclamantul, care a fost admis în favoarea asistenței judiciare, este reprezentat de domnul G. Dinç, avocat la Izmir. Guvernul turc nu a desemnat un agent în cadrul procedurii în fața Curții. Reclamantul a susținut că legislația națională relevantă îi interzicea să exercite drepturi sindicale ca urmare a statutului său contractual (art. 11) și era discriminatorie (art. 14) și se plângea de lipsa unei căi de atac efective pentru a-și exercita drepturile [art. 13). În urma comunicării cererii către guvern de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a continuat să fie examinată de a doua secțiune în noua sa componență. Prin decizia din 21 mai 2002, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. 399 privind personalul contractual, administrația Electricității din Turcia (Türk Elektrik Kurumu, denumită în continuare "TEK" - TEK -") l-a recrutat pe reclamant ca agent contractual în calitate de electrician inginer. 12. În conformitate cu dispozițiile acestui decret-lege, contractul încheiat între TEK și reclamant interzicea, sub pedeapsa concedierii, exercitarea oricărei activități sindicale și politice. 13. În 1994, reclamantul a fost unul dintre membrii fondatori ai unei asociații sindicale a agenților contractuali și a funcționarilor. 14. La 20 iulie 1994, marea majoritate a angajaților statului, atât agenții contractuali, cât și funcționarii publici, au decis o încetare a activității de o zi pentru a-și revendica drepturile sindicale. Printr-o decizie din 9 august 1994, conducerea locală a TEK a inițiat o acțiune disciplinară împotriva reclamantului. 16. Printr-o scrisoare din 17 august 1994, a informat-o că a fost inițiată o anchetă disciplinară împotriva sa și i-a cerut să-și prezinte observațiile în apărare. În această scrisoare, conducerea locală a precizat că reclamantul a participat la o acțiune națională menită să întrerupă și să încetinească activitatea personalului din sectorul public. ; că și-a întrerupt activitatea, și-a fluturat pancartele și a lansat sloganuri în fața clădirii TEK. 17. printr-un proces-verbal din 21 iulie 1994, Hotărârea de Securitate Adana a constatat participarea reclamantului la această zi de grevă națională și l-a informat pe prefectul Adana. 18. În observațiile sale scrise din 28 august 1994, reclamantul a susținut neconstituționalitatea legislației în materie de drepturi sindicale și a solicitat încetarea urmăririi penale disciplinare împotriva sa. 19. Prin decizia din 10 octombrie 1994, reclamantul a primit, ca pedeapsă disciplinară, un avertisment 20. La 10 septembrie 1999, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 4455 privind amnistia sancțiunilor disciplinare aplicate funcționarilor publici și personalului public, reclamantul a fost amnistiat. 21. Reclamantul a continuat să lucreze la TEK și a fost promovat inginer șef. La 1 iulie 2002, a fost numit director în serviciul consumatorilor TEK la Șanlurga. 22. La 29 noiembrie 2002, reprezentantul reclamantului a informat Curtea cu privire la decesul clientului său și la intenția moștenitorilor săi, soției și copiilor, de a continua cererea. Articolele 51 și următoarele din Constituție, care privează funcționarii sau personalul contractual de activități sindicale, au fost modificate prin Legea nr. 4121 din 23 iulie 1995 publicată în Jurnalul Oficial la 26 iulie 1995 pentru a le acorda astfel de drepturi. 4455 privind amnistia sancțiunilor disciplinare aplicate funcționarilor și personalului public care a intrat în vigoare la 3 septembrie 1999 25. art. 1 din această lege prevede în special că persoanele care au fost sancționate înainte de 23 aprilie 1999 pentru sancțiuni disciplinare vor fi amnistiate și sancțiunile șterse din dosarele lor administrative. 4688 privind sindicatele personalului funcției publice care a intrat în vigoare la 12 iulie 2001 26. art. 14 privind dobândirea calității de membru al unui sindicat dispune de personalul funcției publice care este liber să adere la un sindicat. Personalul funcționarilor publici poate adera la un sindicat fondat în domeniul său de activitate. (...) 27. art. 18 privind garanțiile acordate membrilor și liderilor sindicatelor prevede Personalul funcției publice nu poate fi tratat în litigiu și nici nu poate fi demis din funcție din cauza participării sale, în afara orelor de lucru sau în timpul orelor de lucru cu acordul angajatorului său, la activitățile sindicatelor sau ale confederațiilor, așa cum sunt definite în această lege. Angajatorul public nu poate face o distincție între personalul funcției publice în funcție de statutul său de membru sau nu al unui sindicat. Cei care sunt aleși membri ai consiliului de conducere al unui sindicat sau al unei confederații sunt considerați ca fiind în concediu fără solduri de la data și pe durata alegerii lor. Invocând art. 11, coroborat cu art. 14, precum și art. 13 din convenție, reclamantul susține că legislația națională și-a încălcat dreptul la libertatea de asociere și denunță lipsa unei căi de atac efective prin care ar putea invoca obiecțiunile. 29. Guvernul subliniază că amendamentele Constituției din 1995 și intrarea în vigoare a Legii nr. 4455 privind amnistia sancțiunilor disciplinare aplicate funcționarilor și personalului public din 3 septembrie 1999 au dus la pierderea tuturor informațiilor actuale la cerere și la pierderea calității de victimă 30 a reclamantului. Curtea trebuie să verifice dacă faptele noi aduse la cunoștința sa pot determina la concluzia că litigiul este acum soluționat sau că nu se mai justifică continuarea examinării cererii pentru un alt motiv (a se vedea Pisano c. Italia [GC] (radiație), nr 36732/97, § 40, 24 octombrie 2002) și că, prin urmare, cererea poate fi eliminată din rolul Curții în temeiul articolului 37 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulată în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se ajungă la concluzia că reclamantul nu mai intenționează să o mențină; sau că litigiul a fost soluționat; sau Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale impune acest lucru. (...) 31. În acest caz, Curtea arată că reclamantul se plânge că a primit un avertisment La 10 octombrie 1994 (punctul 19 de mai sus) ca sancțiune disciplinară pentru participarea la 20 iulie 1994, la o încetare a activității de o zi pentru revendicarea drepturilor sindicale (punctul 14 de mai sus). Această sancțiune a fost înscrisă în dosarul său administrativ 32. În observațiile sale cu privire la decesul reclamantului, contrar pretențiilor moștenitorilor acestuia din urmă, guvernul se opune ca aceștia să continue cererea. 33. Curtea subliniază de la bun început că nu consideră că este necesar să se ia o decizie cu privire la calitatea de moștenitori ai acestuia, în măsura în care ea elimină cererea de rol din următoarele motive (a se vedea Amuur c. Franța , Hotărârea din 25 iunie 1996, Rec., 1996 III, p. 846, § 36, Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 44, CEDO 1999-VI și, mutatis mutandis S.T. c. Turcia (dec.), n 3231/96, 6 mai 2003). 34. În acest caz, Curtea constată în primul rând că articolele 51 și următoarele din Constituție care, la momentul faptelor, împiedicau drepturile funcționarilor sau ale personalului contractual de a desfășura activități sindicale au fost modificate astfel încât aceste drepturi au fost recunoscute. 4455 privind amnistia sancțiunilor disciplinare impuse funcționarilor și personalului funcționarilor publici. În temeiul acestei legi, la 10 septembrie 1999, reclamantul a fost amnistiat și menționează sancțiunea sa ștearsă din dosarul său administrativ. În sfârșit, Curtea constată că reclamantul a continuat să lucreze la TEK și a făcut obiectul mai multor promoții (punctele 21-23 de mai sus). De altfel, aceste fapte nu au fost contestate de reclamant nici de reprezentantul său, nici de moștenitorii săi. 35. De asemenea, Curtea constată că legea nr. 4688 privind sindicatele personalului funcției publice, intrată în vigoare la 12 iulie 2001, a modificat legislația națională pentru a îndeplini cerințele Convenției (a se vedea dreptul intern relevant). 36. Curtea arată, în lumina celor amintite mai sus, că menționarea sancțiunii disciplinare pronunțate împotriva reclamantului ca urmare a participării sale la o zi de grevă în timpul orelor legale de lucru a fost ștearsă din dosarul său administrativ ca urmare a legii amnistiei. Reclamantul a putut continua să lucreze cu TEK fără a fi supus niciunui prejudiciu din cauza acestei sancțiuni, având în vedere documentele conținute în dosar și care nu au fost contestate de către părți. 37. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că litigiul a fost soluționat în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție, motiv pentru care aceasta nu mai este justificată, din orice alt motiv, în sensul paragrafului (c) să continue examinarea cererii; pe de altă parte, nu există motive speciale pentru respectarea drepturilor omului garantate de Convenție care să impună continuarea examinării cererii în temeiul art. 37 alin. (1) in fine din Convenție. 38. În consecință, cazul trebuie eliminat. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 6 ianuarie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte
DEUXIÈME SECTION
BALIKÇI c. TURQUIE
(Requête n
o
26481/95)
ARRÊT
(Radiation)
6 janvier 2004
06/04/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Balıkçı c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
L.
Loucaides
,
R.
Türmen
,
C.
Bîrsan
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M
me
W.
Thomassen,
juges
,
et de M. T.L.
Early,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 21 mai 2002 et 2
décembre 2003,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
26481/95) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Hasan Balıkçı («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 27 janvier 1995 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Suite au décès du requérant le 11 octobre 2002, ses héritiers, à savoir son épouse Șengül Balıkçı ainsi que ses deux filles, Açelya Nilgün (née le 23
novembre 1993) et Ayçe İdil (née le 22 octobre 2000), ont fait part de leur décision de poursuivre la requête.
Pour des raisons d'ordre pratique, le présent arrêt continuera d'appeler M.
Balıkçı le «
requérant
».
3.
Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l'assistance judiciaire, est représenté par M
e
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent dans la procédure devant la Cour.
4.
Le requérant alléguait que la législation nationale pertinente lui interdisait d'exercer des droits syndicaux en raison de son statut contractuel (article
11) et était discriminatoire (article 14), et se plaignait de l'absence de voie de recours effectif pour faire valoir ses droits (article 13).
5.
A la suite de la communication de la requête au Gouvernement par la Commission, l'affaire a été transférée à la Cour le 1
er
novembre 1998 en vertu de l'article 5 § 2 du Protocole n
o
11 à la Convention.
6.
La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article
26 § 1 du règlement.
7.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a continué à être examinée par la deuxième section dans sa nouvelle composition.
8.
Par une décision du 21 mai 2002, la chambre a déclaré la requête recevable.
9.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire (article 59 § 1 du règlement).
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
10.
Le requérant, membre de l'
Enerji Sen
depuis le 7
juillet 1993, est né en 1961 et résidait à Adana. Il est décédé le 11
octobre 2002.
11.
Le 15 janvier 1990, en application du décret-loi n
o
399 sur le personnel contractuel, l'administration de l'Electricité de Turquie (
Türk Elektrik Kurumu
, ci-après «
la TEK
») recruta le requérant comme agent contractuel en qualité d'électricien ingénieur.
12.
Conformément aux dispositions de ce décret-loi, le contrat conclu entre la TEK et le requérant interdisait, sous peine de licenciement, l'exercice de toute activité syndicale et politique.
13.
En 1994, le requérant fut l'un des membres fondateurs d'une association syndicale des agents contractuels et des fonctionnaires.
14.
Le 20 juillet 1994, la grande majorité des employés de l'Etat, tant les agents contractuels que les fonctionnaires, décidèrent un arrêt de travail d'une journée pour revendiquer leurs droits syndicaux. Cette action était soutenue par plusieurs syndicats ouvriers, à savoir
Türk-İș, Hak-İș
et
Disk
.
15.
Par une décision du 9 août 1994, la direction locale de la TEK engagea une action disciplinaire à l'encontre du requérant.
16.
Par une lettre du 17 août 1994, elle l'informa qu'une enquête disciplinaire avait été ouverte à son encontre et lui demanda de présenter ses observations en défense. Dans cette lettre, la direction locale précisa que le requérant avait participé à une action nationale qui avait pour but d'interrompre et de ralentir le travail du personnel du secteur public
; qu'il avait interrompu son travail, brandi des pancartes et lancé des slogans devant l'immeuble de la TEK.
17.
Par un procès-verbal du 21 juillet 1994, la direction de la sûreté d'Adana constata la participation du requérant à cette journée de grève nationale et en informa le préfet d'Adana.
18.
Dans ses observations écrites du 28 août 1994, le requérant argua de l'inconstitutionnalité de la législation en matière de droits syndicaux et demanda l'arrêt des poursuites disciplinaires engagées à son encontre.
19.
Par une décision du 10 octobre 1994, le requérant reçut, à titre de sanction disciplinaire, un «
avertissement
».
20.
Le 10 septembre 1999, à la suite de l'entrée en vigueur de la loi n
o
4455 sur l'amnistie des sanctions disciplinaires infligées aux fonctionnaires et au personnel public, le requérant fut amnistié.
21.
Le requérant a continué à travailler à la TEK et fut promu ingénieur en chef. Le 1
er
juillet 2002, il fut nommé directeur au service des consommateurs de la TEK à Șanlıurfa.
22.
Le 1
er
août 2002, il fut provisoirement nommé directeur adjoint de la TEK à Șanlıurfa.
23.
Le 29 novembre 2002, le représentant du requérant informa la Cour du décès de son client et de l'intention de ses héritiers, épouse et enfants, de poursuivre la requête.
II.
1.
La Constitution
24.
Les articles 51 et suivants de la Constitution, privant les fonctionnaires ou le personnel contractuel d'activités syndicales, ont été amendés par la loi n
o
4121 du 23 juillet 1995 publiée au journal officiel le 26
juillet 1995 de manière à leur accorder de tels droits.
2.
La loi n
o
4455 sur l'amnistie des sanctions disciplinaires infligées aux fonctionnaires et au personnel public entrée en vigueur le 3
septembre 1999
25.
L'article 1 de cette loi dispose notamment que les personnes ayant été sanctionnées avant le 23 avril 1999 pour des sanctions disciplinaires seront amnistiées et les sanctions effacées de leurs dossiers administratifs.
3.
La loi n
o
4688 sur les syndicats du personnel de la fonction publique entrée en vigueur le 12 juillet 2001
26.
L'article 14 relatif à l'acquisition de la qualité de membre d'un syndicat dispose
:
«
Le personnel de la fonction publique est libre d'adhérer à un syndicat.
Le personnel de la fonction publique peut adhérer à un syndicat fondé dans sa branche d'activité.
(...)
»
27.
L'article 18 relatif aux garanties accordées aux membres et dirigeants des syndicats dispose
:
«
Le personnel de la fonction publique ne peut subir un traitement différend ni être démis de ses fonctions en raison de sa participation, en dehors des heures de travail ou pendant les heures de travail avec l'accord de son employeur, aux activités des syndicats ou des confédérations tels que définis par cette loi.
L'employeur public ne peut faire une distinction entre le personnel de la fonction publique selon qu'il est membre ou pas d'un syndicat.
Ceux qui sont choisis membres du conseil de direction d'un syndicat ou d'une confédération sont considérés comme étant en congé sans soldes à partir de la date et pour la durée de leur élection.
»
28.
Invoquant l'article 11, combiné avec l'article 14, ainsi que l'article
13 de la Convention, le requérant allègue que la législation nationale a méconnu son droit à la liberté d'association et dénonce l'absence de voie de recours effectif à travers laquelle il pourrait faire valoir ses griefs.
29.
Le Gouvernement souligne que les amendements de la Constitution de 1995 ainsi que l'entrée en vigueur de la loi n
o
4455 sur l'amnistie des sanctions disciplinaires infligées aux fonctionnaires et personnel public du 3
septembre 1999 a fait perdre toute actualité à la requête et entraîne pour le requérant la perte de la qualité de «
victime
».
30.
La Cour doit rechercher si les faits nouveaux portés à sa connaissance peuvent l'amener à conclure que le litige est désormais résolu ou qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête pour un autre motif (voir
Pisano c. Italie
[GC] (radiation), n
o
36732/97, §
40, 24
octobre 2002) et que, dès lors, la requête peut être rayée du rôle de la Cour en application de l'article 37 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
1.
A tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure
a)
que le requérant n'entend plus la maintenir
; ou
b)
que le litige a été résolu
; ou
c)
que, pour tout autre motif dont la Cour constate l'existence, il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête.
Toutefois, la Cour poursuit l'examen de la requête si le respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses Protocoles l'exige.
(...)
»
31.
En l'espèce, la Cour relève que le requérant se plaint d'avoir reçu un «
avertissement
» le 10 octobre 1994 (paragraphe 19 ci-dessus) à titre de sanction disciplinaire pour avoir participé, le 20 juillet 1994, à un arrêt de travail d'une journée pour revendiquer des droits syndicaux (paragraphe
14 ci-dessus). Cette sanction a été inscrite dans son dossier administratif.
32.
Dans ses observations relatives au décès du requérant, contrairement à la prétention des héritiers de ce dernier, le Gouvernement s'oppose à ce que ceux-ci poursuivent la requête.
33.
La Cour souligne d'emblée qu'elle n'estime pas nécessaire de trancher la qualité de «
victime
» des héritiers dans la mesure où elle raye la requête du rôle pour les motifs suivants (voir
Amuur c. France
, arrêt du 25
juin 1996,
Recueil des arrêts et décisions
1996
‑
III, p. 846, § 36,
Dalban c.
Roumanie
[GC], n
o
28114/95, § 44, CEDH 1999-VI, et,
mutatis mutandis
,
S.T. c.
Turquie
(déc.), n
o
32431/96, 6 mai 2003).
34.
En l'occurrence, la Cour constate tout d'abord que les articles 51 et suivants de la Constitution qui, à l'époque des faits, faisaient obstacle aux droits des fonctionnaires ou du personnel contractuel de mener des activités syndicales ont été modifiés de sorte que ces droits ont été reconnus.
Elle relève ensuite que le 3 septembre 1999 est entrée en vigueur la loi n
o
4455 sur l'amnistie des sanctions disciplinaires infligées aux fonctionnaires et au personnel de la fonction publique. En application de cette loi, le 10 septembre 1999, le requérant a été amnistié et mention de sa sanction effacée de son dossier administratif.
Enfin, la Cour constate que le requérant avait continué de travailler à la TEK et fait l'objet de plusieurs promotions (paragraphes 21-23 ci-dessus). Ces faits n'ont d'ailleurs pas été contestés par le requérant ni son représentant, ni d'ailleurs par ses héritiers.
35.
De même, la Cour note que la loi n
o
4688 sur les syndicats du personnel de la fonction publique, entrée en vigueur le 12 juillet 2001, a amendé la législation nationale de manière à répondre aux exigences de la Convention (voir «
Droit interne pertinent
»).
36.
La Cour relève, à la lumière de ce qui vient d'être rappelé, que la mention de la sanction disciplinaire prononcée contre le requérant en raison de sa participation à une journée de grève pendant les heures légales de travail a été effacée de son dossier administratif suite à la loi d'amnistie. Le requérant a pu continuer à travailler avec la TEK sans subir, apparemment au vu des documents contenus dans le dossier et non contestés par les parties, aucun préjudice en raison de cette sanction.
37.
A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que le litige a été résolu au sens de l'article 37 § 1 b) de la Convention, cela la dispensant ainsi d'examiner s'il ne se justifie plus, pour tout autre motif, au sens de l'alinéa
c), de poursuivre l'examen de la requête. Par ailleurs, aucun motif particulier touchant au respect des droits de l'homme garantis par la Convention n'exige la poursuite de l'examen de la requête en vertu de l'article
37 § 1
in fine
de la Convention.
38.
En conséquence, il convient de rayer l'affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
Décide
de rayer l'affaire du rôle.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 janvier 2004 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
T.L.
Early
J.-P.
Costa
Greffier adjoint
Président