AFFAIRE MAHMUT ET ZÜLFÜ BALIKÇI c. TURQUIE

AFFAIRE MAHMUT ET ZÜLFÜ BALIKÇI c. TURQUIE (CtEDO, 2008)

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ȘI ZÜLFÜ BALIKÇI c. TURCIA Cereri n 19895/03 și 21302/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 octombrie 2008 DEFINITIVF 21/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Mahmut și Zülfü Bal Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iș 19895/03 și 21302/03) îndreptate împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Zülfü Bal La 21 iunie 2007 și 14 septembrie 2007, Curtea a decis să comunice acțiunile guvernului. După cum permite art. 29 3 din Convenție, aceasta a decis, de asemenea, că se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului cauzei. În ceea ce privește terenul nr. 127/6 la 30 decembrie 1986, o procedură judiciară în litigiu cadastrală cu privire la parcela nr. 127/6 din centrul orașului Tunceli a fost inițiată de terțe părți împotriva Trezoreriei Publice în fața tribunalului de mare instanță din Tunceli. La 5 aprilie 1989, Tribunalul de Mare Instanță a înaintat cazul Tribunalului Cadastru din Tunceli, și a decis să șteargă cauza din rolul său. În 1989, tatăl reclamanților, Ali Balćkç., sesizează instanța cu privire la o cerere de contestare a planului cadastral referitor la aceeași parcelă. Tribunalul a decis să se alăture ambelor proceduri. La 17 august 1990, instanța a notificat părțile care îi avertizau cu privire la riscul de a vedea acțiunile lor clasificate ca și cum nu ar fi participat la procedură. La 5 martie 1999, Tribunalul, informat cu privire la decesul lui Ali Bal La 17 decembrie 2003, tribunalul a respins toate pretențiile părților la proces și a pronunțat înregistrarea parcelei în litigiu în numele Trezoreriei Publice pe registrele funciare. 12. Tribunalul a ținut nouăzeci și nouă de audieri, dintre care șapte au fost în prezența lui Ali Bal În timpul procedurii, instanța a primit diferite cereri de intervenție, a constatat decesul mai multor părți la proces și i-a invitat pe moștenitorii lor să continue procedura și a solicitat autorităților diferite informații și documente, cum ar fi hărțile, planurile de amenajare și fotografiile aeriene. La 3 iunie 1991, Tribunalul a efectuat o primă vizită la fața locului. Acesta a stabilit mai multe date pentru a doua vizită, dar aceasta nu a avut loc la 14 iulie 2003, adică la aproximativ 11 ani după decizia de a efectua. 13. Reclamanții nu s-au ocupat de casare. În urma recursului formulat de celelalte părți la proces, la 8 martie 2005, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. Procedura privind parcela nr. 108/8-4 14. La 9 februarie 1988, M.A. a intentat o acțiune în contestare a planului cadastral privind parcela nr 108/8-4 în fața Tribunalului de Cadastru din Tunceli. 15. La 21 decembrie 1990, Ali Bal La 2 iulie 1999, tribunalul, informat cu privire la decesul lui Ali Bali .. ..a decis să-i invite pe moștenitorii săi, inclusiv pe reclamanți, să continue procedura. 17. La 23 octombrie 2002, reclamantul Mahmut Bal .. ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. La 16 februarie 2005, instanța a pronunțat înregistrarea parcelei acționate în numele K.Y. și a respins acțiunile celorlalte părți, inclusiv ale reclamanților. 19. Tribunalul a ținut o sută zece audieri, dintre care paisprezece au avut loc în prezența lui Mahmut Bal În cursul acestei proceduri, Tribunalul a primit cererile de constituire a părților civile, a constatat decesul mai multor părți la proces și le-a invitat moștenitorii să continue procedura și a solicitat autorităților diferite informații și documente, cum ar fi copii ale registrelor funciare și ale diverselor documente referitoare la parcela în litigiu. Instanța a stabilit, de asemenea, mai multe date în vederea efectuării unei vizite la fața locului, dar nu a dat curs faptului că la 11 decembrie 2000, adică la aproximativ 11 ani după prima dată prevăzută în acest scop. A doua vizită efectuată de Tribunal la 11 mai 2001 nu a fost efectuată decât la 24 octombrie 2003. În urma recursului formulat de celelalte părți la proces, la 8 iunie 2006, Curtea de Casație a confirmat partea din hotărâre referitoare la reclamanți. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 21.L Tribunalul de Cadastru ține audierea chiar și în absența părților. În cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă în instanță, dosarul nu este șters din rol. Judecătorul examinează dovezile care pot fi colectate și emite decizia sa (...) ÎN DREPTUL JONCȚIEI DE AFACERI 22. În urma cererii formulate de guvern în scrisoarea sa din 7 decembrie 2007 și având în vedere faptul că reclamanții se plâng de durata acelorași proceduri, Curtea consideră că este necesar să se alăture acestor două cauze, în temeiul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură. Reclamanții susțin că durata procedurilor în cauză nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 24. În ceea ce privește prima procedură, perioada care trebuie luată în considerare a început la o dată necunoscută în 1989 și s-a încheiat la 8 martie 2005. În ceea ce privește a doua procedură, perioada care trebuie luată în considerare a început la 21 decembrie 1990 și a fost finalizată la 8 iunie 2006. Acesta susține că reclamanții, invitați să participe la proceduri începând cu moartea tatălui lor în 1999, nu au fost prezenți la niciun tribunal până în 2002; În opinia sa, reclamanții care au prezentat nicio explicație cu privire la absența lor în procedură timp de mai mult de trei ani după moartea tatălui lor, faptul că au participat la câteva audieri înainte de a depune o cerere în fața Curții nu le conferă calitatea de victime. 27. Reclamanții luptă această teză. În această privință, aceștia se referă la art. 29 din Legea nr. 3402 privind cadastru. 28. Cu toate acestea, având în vedere în special legea privind cadastru, care prevede în mod clar că procedura în fața Tribunalului Cadastru este continuată chiar și în lipsa părților (punctul 21 de mai sus), Curtea consideră că reclamanții se pot pretinde victime ale duratei excesive a procedurilor în speță. Prin urmare, Curtea respinge această excepție din partea guvernului și constată, de asemenea, că cererile nu se confruntă cu niciun alt motiv și le declară admisibile. Pe fond 29. Guvernul pune accentul pe complexitatea procedurilor în speță. Acesta explică faptul că mai multe persoane care au participat la proces au decedat în cursul procedurilor în litigiu. În conformitate cu legislația, Tribunalul a trebuit să identifice moștenitorii și să investigheze Domiciliațiile lor pentru a-i invita să participe la proces. În plus, mai multe persoane s-au constituit părți implicate în proceduri și, la fiecare intervenție, tribunalul a trebuit să comunice cererea de intervenție diferitelor părți în cauză. 30. Reclamanții se luptă cu aceste teorii. 31. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 32. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că absența reclamanților și a tatălui lor la audieri au contribuit la prelungirea duratei procedurilor. Cu toate acestea, absențele acestora nu pot fi considerate motive principale ale perioadelor observate. Într-adevăr, din procesele-verbale ale ședințelor reiese că durata excesivă a procedurilor în cauză se datorează în principal participării părților terțe implicate în proces, colectării documentelor și, în special, întârzierilor în efectuarea vizitelor la fața locului. În această privință, Curtea constată că, în ambele proceduri, Tribunalul de Cadastru a amânat de mai multe ori datele prevăzute pentru vizitele la fața locului. 33. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia statelor contractante le revine obligația de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta fiecăruia dreptul de a primi o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV). Prin urmare, întârzierea procedurii în cauză trebuie să fie imputată în principal autorităților naționale. 34. Având în vedere jurisprudența sa în materie și cele de mai sus, Curtea consideră că, în speță, durata procedurilor în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Fiecare reclamant solicită 1 000 de cărți turcești noi (TRY) (aproximativ 525 EUR) pentru prejudicii materiale și 20 000 TRY (aproximativ 10 500 EUR) pentru prejudicii morale. 37. Guvernul contestă aceste pretenții. 38. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, aceasta decide că este necesar să se acorde fiecăruia dintre solicitanți sumele solicitate pentru prejudiciul moral. Prospături și cheltuieli de judecată 39. Fiecare reclamant solicită, de asemenea, 3 000 de TRY (aproximativ 1 575 EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții, fără a prezenta nicio justificare. 40. Guvernul invită Curtea să respingă aceste cereri. 41. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererile privind cheltuielile și cheltuielile de judecată angajate. Interese moratorii 42. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 2 din Convenție, 10 500 EUR (zece mii cinci sute EUR), să transforme în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 21 octombrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

MAHMUT ET ZÜLFÜ BALIKÇI c. TURQUIE

(

Requêtes n

os

19895/03 et 21302/03)

ARRÊT

STRASBOURG

21 octobre 2008

DÉFINITIF

21/01/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Mahmut et Zülfü Balıkçı c. Turquie,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

juges,

et de Françoise Elens-Passos,

greffière adjointe de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 septembre 2008,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouvent deux requêtes (n

os

19895/03 et 21302/03) dirigées contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, MM. Zülfü Balıkçı et Mahmut Balıkçı («

les

requérants

»), ont saisi la Cour le 9 avril 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants sont représentés par M

e

B. Yıldırım, avocat à Tunceli. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par son agent.

3.

Les 21 juin 2007 et 14 septembre 2007, la Cour a décidé de communiquer les requêtes au Gouvernement. Comme le permet l’article 29

§

3 de la Convention, elle a en outre décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Les requérants, Mahmut Balıkçı et Zülfü Balıkçı, deux frères, sont nés respectivement en 1971 et 1955 et résident à Tunceli.

A.

La procédure concernant la parcelle n

o

127/6

5.

Le 30 décembre 1986, une procédure judiciaire en contestation cadastrale concernant la parcelle n

o

127/6 sise dans le centre de la ville de Tunceli fut entamée par des tiers contre le Trésor public devant le tribunal de grande instance de Tunceli.

6.

Le 5 avril 1989, le tribunal de grande instance transmit le dossier au tribunal du cadastre de Tunceli («

le tribunal

») et décida de rayer l’affaire de son rôle.

7.

En 1989, le père des requérants, Ali Balıkçı, saisit le tribunal d’une demande en contestation du plan cadastral concernant la même parcelle. Le tribunal décida de joindre les deux procédures.

8.

Le 17 août 1990, le tribunal adressa une notification aux parties les avertissant du risque de voir leurs recours classés s’ils continuaient à ne pas participer à la procédure.

9.

Lors de l’audience du 5 mars 1999, le tribunal, informé du décès d’Ali Balıkçı, décida d’inviter ses héritiers, dont les requérants, à poursuivre la procédure.

10.

Le 17 avril 2002, les requérants assistèrent pour la première fois à l’audience.

11.

Le 17 décembre 2003, le tribunal rejeta toutes les prétentions des parties au procès et ordonna l’enregistrement de la parcelle litigieuse au nom du Trésor public sur les registres fonciers.

12.

Le tribunal tint quatre-vingt-onze audiences, dont sept en présence d’Ali Balıkçı, sept en présence de Mahmut Balıkçı et une en présence de Zülfü Balıkçı. Durant la procédure, le tribunal accueillit différentes demandes d’intervention, constata le décès de plusieurs des parties au procès et invita leurs héritiers à poursuivre la procédure, et demanda à différentes autorités des informations et documents tels que cartes, plans d’aménagement et photos aériennes. Il effectua une première visite sur les lieux le 3 juin 1991. Il fixa plusieurs dates en vue d’une deuxième visite mais celle-ci n’eut lieu que le 14 juillet 2003, soit environ onze ans après la décision de l’effectuer.

13.

Les requérants ne se pourvurent pas en cassation. A la suite du pourvoi formé par les autres parties au procès, le 8 mars 2005, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué.

B.

La procédure concernant la parcelle n

o

108/8-4

14.

Le 9 février 1988, M.A. intenta un recours en contestation du plan cadastral concernant la parcelle n

o

108/8-4 devant le tribunal du cadastre de Tunceli.

15.

Le 21 décembre 1990, Ali Balıkçı se constitua partie intervenante à la procédure.

16.

Lors de l’audience du 2 juillet 1999, le tribunal, informé du décès d’Ali Balıkçı, décida d’inviter ses héritiers, dont les requérants, à poursuivre la procédure.

17.

Le 23 octobre 2002, le requérant Mahmut Balıkçı assista pour la première fois à l’audience.

18.

Le 16 février 2005, le tribunal ordonna l’enregistrement de la parcelle litigeuse au nom de K.Y. et rejeta les recours des autres parties, dont les requérants.

19.

Le tribunal tint cent dix audiences dont quatorze en présence de Mahmut Balıkçı. Zülfü Balıkçı n’assista à aucune d’entre elles. Durant cette procédure, le tribunal accueillit les demandes de constitution des parties civiles, constata le décès de plusieurs des parties au procès et invita leurs héritiers à poursuivre la procédure, et demanda à différentes autorités des informations et documents tels que les photocopies des registres fonciers et de diverses pièces concernant la parcelle litigieuse. Le tribunal fixa également plusieurs dates en vue d’effectuer une visite sur les lieux mais n’y donna suite que le 11 décembre 2000, soit environ onze ans après la première date prévue à cet effet. La deuxième visite ordonnée par le tribunal le 11

mai 2001 ne fut effectuée que le 24 octobre 2003.

20.

Les requérants ne se pourvurent pas en cassation. A la suite du pourvoi formé par les autres parties au procès, le 8 juin 2006, la Cour de cassation confirma la partie du jugement concernant les requérants.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

21.

L’article 29 de la loi n

o

3402 sur le cadastre, dans ses parties pertinentes en l’espèce, dispose que

:

«

Le tribunal du cadastre tient audience même en l’absence des parties. Si aucune des parties ne se présente à l’audience, le dossier n’est pas rayé du rôle. Le juge examine les preuves qui peuvent être recueillies et rend sa décision (...)

»

EN DROIT

I.

JONCTION DES AFFAIRES

22.

A la suite de la demande formulée par le Gouvernement dans sa lettre du 7 décembre 2007, et compte tenu du fait que les requérants se plaignent de la durée des mêmes procédures, la Cour estime nécessaire de joindre ces deux affaires, en vertu de l’article 42 § 1 de son règlement.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

23.

Les requérants allèguent que la durée des procédures en cause a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article

6 §

1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

24.

Le Gouvernement combat cette thèse.

25.

En ce qui concerne la première procédure, la période à considérer a débuté à une date inconnue en 1989 et s’est terminée le 8 mars 2005. Elle a donc duré environ seize ans, pour deux degrés de juridiction.

Quant à la deuxième procédure, la période à considérer a commencé le 21 décembre 1990 et s’est achevée le 8 juin 2006. Elle a donc duré environ quinze ans et cinq mois pour deux degrés de juridiction.

A.

Sur la recevabilité

26.

Le Gouvernement conteste le statut de victimes des requérants. Il fait valoir que les requérants, invités à participer aux procédures à partir du décès de leur père en 1999, n’ont été présents à aucune audience jusqu’en 2002. Selon lui, les requérants n’apportant aucune explication quant à leur absence dans la procédure pendant plus de trois ans après la mort de leur père, le fait d’assister à quelques audiences avant de déposer une requête devant la Cour ne leur confère pas la qualité de victimes.

27.

Les requérants combattent cette thèse. A cet égard, ils se réfèrent à l’article 29 de la loi n

o

3402 sur le cadastre.

28.

La Cour admet que les requérants n’ont pas poursuivi les procédures avec diligence. Cependant, compte tenu notamment de la loi sur le cadastre qui dispose clairement que la procédure devant le tribunal du cadastre est poursuivie même en l’absence des parties (paragraphe 21 ci-dessus), la Cour estime que les requérants peuvent se prétendre victimes de la durée excessive des procédures en l’espèce.

Partant, la Cour rejette cette exception du Gouvernement. Elle constate par ailleurs que les requêtes ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité et les déclare recevables.

B.

Sur le fond

29.

Le Gouvernement met l’accent sur la complexité des procédures en l’espèce. Il explique que plusieurs personnes parties aux procès sont décédées durant les procédures litigieuses. Conformément à la législation, le tribunal a dû identifier les héritiers et enquêter sur leurs domiciliations en vue de les inviter à participer aux procès. En outre, plusieurs personnes se sont constituées parties intervenantes aux procédures et, à chaque intervention, le tribunal a dû communiquer la demande d’intervention aux différentes parties en cause.

30.

Les requérants combattent ces thèses.

31.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

32.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour estime que l’absence des requérants et de leur père aux audiences ont contribué à allonger la durée des procédures. Toutefois, leurs absences ne peuvent pas être considérées comme la raison principale des durées observées.

Il ressort en effet des procès-verbaux des audiences que la durée excessive des procédures en cause est due essentiellement à la participation des tiers intervenants au procès, à la collecte des documents et plus particulièrement aux retards mis pour effectuer les visites sur les lieux. A cet égard, la Cour constate que, dans les deux procédures, le tribunal du cadastre a repoussé plusieurs fois les dates prévues pour les visites sur les lieux.

33.

La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle il incombe aux Etats contractants d’organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d’obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable (

Comingersoll S.A. c.

Portugal

[GC], n

o

35382/97, §

24, CEDH 2000-IV). Dès lors, la lenteur de la procédure en cause doit être imputée essentiellement aux autorités nationales.

34.

Compte tenu de sa jurisprudence en la matière et de ce qui précède, la Cour estime qu’en l’espèce les durées des procédures litigieuses sont excessives et ne répondent pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

35.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

36.

Chaque requérant réclame 1

000 nouvelles livres turques (TRY) (soit environ 525 euros (EUR)) pour préjudice matériel et 20

000 TRY (soit environ 10

500 EUR) pour préjudice moral.

37.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

38.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle décide qu’il y a lieu d’accorder à chacun des requérants les montants réclamés au titre du dommage moral.

B.

Frais et dépens

39.

Chaque requérant demande également 3

000 TRY (soit environ 1

575

EUR) pour les frais et dépens engagés devant la Cour, sans présenter aucun justificatif.

40.

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter ces demandes.

41.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour rejette les demandes relatives aux frais et dépens engagées.

C.

Intérêts moratoires

42.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Décide

de joindre les requêtes

;

2.

Déclare

les requêtes recevables

;

3.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

4.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à chacun des requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif en vertu de l’article

44

§

2 de la Convention, 10

500 EUR (dix mille cinq cents euros), à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les requérants

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 octobre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Françoise Elens-Passos

Françoise Tulkens

Greffière adjointe

Présidente