SECȚIUNEA 1 DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 58813/00 prezentată de Patrick GAIDANO împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 8 ianuarie 2004 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președinte J.-P. Costa mes Tulkens Vajić dnii Levits Kovler, Zagrebelsky, judecători și dnii S. Nielsen, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 26 aprilie 2000, având în vedere decizia parțială din 3 aprilie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a intenționat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Patrick Gaidano, este un cetățean francez, născut în 1966 și rezident în Saint Pierre de Bou. Artisan platrier, a fost victima la 26 aprilie 2003 aprilie 1994 de la un accident de circulație. Printr-o primă hotărâre pronunțată la 31 ianuarie 1995, tribunalul de mare instanță din Viena a declarat S. vinovat de eroarea de conducere a S., care a dus la o incapacitate totală de muncă de mai mult de trei luni și a statuat asupra sancțiunii penale. Instanța a primit, de asemenea, constituirea unei părți civile a reclamantului, a dispus o expertiză medicală pentru a efectua evaluarea prejudiciului său și i-a acordat o indemnizație provizorii de 100 000 de franci francezi (FRF), adică 15 244,90 EUR (EUR). Prin hotărârea din 27 octombrie 1995, Tribunalul de Mare Instanță a prelungit misiunea de la .. expert și i-a acordat reclamantului un provizion suplimentar de 50 000 FRF, adică 7 622,45 EUR. Prin hotărârea pronunțată la 29 aprilie 1997, Tribunalul de Mare Instanță din Viena a statuat asupra intereselor civile ale reclamantului și a citat 1 035 442,88 FRF, respectiv 157 852,25 EUR, plata despăgubirii pentru prejudiciile suferite de Grenoble. Considerând această sumă insuficientă, recurentul a răspuns la această hotărâre. La 13 noiembrie 1998, reclamantul s-a prezentat singur la tribunalul de apel din Grenoble, fără a fi reprezentat de un avocat, pe baza articolului 418 din Codul de procedură penală. În timpul acestei audieri, el nu a avut posibilitatea de a prezenta observații orale, în timp ce avocatul părții adverse pledează. El arată că președintele instanței de judecată i s-ar fi adresat în aceste cuvinte Nu sunteți asistat de un avocat, nu aveți dreptul de a vorbi, mergeți să stați jos. Într-o scrisoare datată 18 noiembrie 1998, reclamantul a solicitat președintelui și consilierilor Camerei Corecționale a Tribunalului de Primă Instanță [...] [reclamantul] să solicite ca instanța să aplice art. 6 alineatul (1) și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care intenționează să decidă, în cursul actualei sale deliberări de la 4 decembrie 1998, să redeschidă dezbaterile privind cazul său. Într-adevăr, rezultă din certificatul anexat întocmit de mama sa prezent în cuștile de trimitere că, în timp ce avocatul pârât a putut pleda, [reclamantul] a fost anterior interzis să vorbească și a fost rugat să se aseze numai pe motiv că mai are un avocat. Astfel, drepturile propriei sale apărare au fost încălcate de Curte, ceea ce nu poate fi corectat decât de noi dezbateri orale. [...] [reclamantul] vă mulțumește pentru dorința de a nu-i da astfel un (...) mijloc de rupere, în momentul în care Franța tocmai a fost rugată de Comisia Europeană pentru Drepturile Omului (...) să explice despre lipsa totală de contradicție a dezbaterilor în fața Camerei Criminale a Curții de Casație Prin hotărârea pronunțată la 4 decembrie 1998, instana de apel a întrerupt hotărârea cu privire la o parte din despăgubire și a confirmat judecata anterioară pentru surplus. Reclamantul s-a ocupat de casare. A depus singur un memoriu amplificativ, fără a recurge la un avocat la Curtea de Casație. Într-unul din mijloacele prezentate, reclamantul a invocat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, în măsura în care principiile egalității de arme și de apărare nu ar fi fost respectate. În partea finală a memoriului amplificativ, el a adresat, având în vedere art. 6 alin. (1) din Convenție (...) și, în special, cuvintele "în mod corect," [în cazul în care Curtea de Casație] convoacă în instanță dezbaterile, cu cel puțin două săptămâni înainte, își aude observațiile inițiale și îi permite să reia cuvântul după rechiziționarea de către ministerul public, Printr-o hotărâre pronunțată la 9 noiembrie 1999, Curtea de Casație și-a respins recursul. În special, aceasta a statuat că (...) dacă nu menționează în mod expres audierea părții civile (...) înainte de audierea procurorului public și a inculpatei, hotărârea face trimitere la cererile pe care le-a formulat în ședință și la concluziile pe care le-a prezentat. Pe de altă parte, prin aplicarea articolelor 427, 459 și 460 din Codul de procedură penală, care nu contravine dispozițiilor convenționale invocate, concluziile depuse de părți și de piesele produse sunt discutate oral și contradictoriu în cadrul procedurii penale, fără ca comunicarea lor prealabilă să poată fi solicitată Cu toate acestea, având în vedere că nu s-a adus nicio atingere intereselor reclamantului, motivul (...) nu este întemeiat. Ca urmare a suspendării care trebuia declarată în hotărârea sa din 4 decembrie 1998, Tribunalul din Grenoble stata din nou și, printr-o hotărâre pronunțată la 6 septembrie 2000, aceasta a fixat la 1 415 442,88 FRF, adică 215 782,87 EUR l de plătit reclamantului. S. s-a ocupat de casare. Prin hotărârea pronunțată la 15 mai 2001, Curtea de Casație a clasat și a anulat, în toate dispozițiile sale, hotărârea pronunțată la data de 6 Septembrie 2000 de către instanța de judecată a lui Grenoble, deoarece a considerat că această instanță de apel nu a respectat textele și principiile care reglementează modalitățile de calculare a sumei de plată suplimentară care revine părții civile. Curtea de Casație a retrimis cauza și părțile în fața instanței de apel a lui Chambery pentru a se pronunța din nou. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de necunoașterea principiilor egalității de arme și contradicției în fața instanței de apel și a camerei criminale a Curții de Casație. În fața instanței de apel, el se plângea că nu a reușit să vorbească în instanță și că nu a avut cunoștință în timp util de concluziile adversarului său, pe motiv că acesta își prezenta singur apărarea. El susține că încălcările pretinse s-au repetat în fața Curții de Casație, în fața căreia se apăra și el singur. El se plânge că nu a fost convocat în fața Curții de Casație, că nu a putut lua cunoștință de raportul consilierului raportor, precum și de concluziile avocatului general în faza de judecată a recursului său, și că nu a putut să răspundă la acesta, nici în scris, nici în oral, în timp ce □ avocatul general a participat la deliberările Curții de Casație. La art. 14 coroborat cu art. 6 alineatul (1) și cu art. 3 din convenție, reclamantul se plânge că a fost discriminat din cauza încălcărilor menționate anterior în raport cu reclamanții reprezentați de un avocat în cadrul Consiliului. PROCEDURE Cererea a fost depusă la 26 aprilie 2000 și înregistrată la 7 iulie 2000. Reclamantul a informat Curtea cu privire la schimbarea adresei prin scrisoarea din 8 septembrie 2000 și a trimis Curții documente suplimentare la 17 septembrie 2001. La 3 aprilie 2003, Curtea a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului pârât, invitând la prezentarea în scris a observațiilor sale privind admisibilitatea și temeinicia sa. Guvernul și-a prezentat observațiile la 25 iunie 2003. Curtea constată că reclamantul a fost invitat prin scrisoarea din 15 iulie 2003, trimisă la noua sa adresă, astfel cum este indicată de el însuși, să își prezinte observațiile ca răspuns. O scrisoare de rechemare i-a fost transmisă prin recomandare cu confirmare de primire la 29 septembrie 2003 și a atras atenția asupra posibilităților de radiere a rolului, prin aplicarea art. 37 alin. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină pledoaria, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor garantate de Convenția nr. de a elimina cererea de rol. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
58813/00
présentée par Patrick GAIDANO
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 8 janvier 2004 en une chambre composée de
MM.
C.L.
Rozakis
,
président
,
J.-P.
Costa
,
M
mes
F.
Tulkens
,
N.
Vajić
,
MM.
E.
Levits
,
,
A.
Kovler,
V.
Zagrebelsky,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 26 avril 2000,
Vu la décision partielle du 3 avril 2003,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Patrick Gaidano, est un ressortissant français, né en 1966 et résidant à Saint Pierre de Boeuf. Artisan plâtrier, il fut victime le 26
avril 1994 d’un accident de la circulation.
Par un premier jugement rendu le 31 janvier 1995, le tribunal de grande instance de Vienne, estimant l’accident de la circulation imputable aux erreurs de conduite de S., déclara S. coupable d’atteinte involontaire à l’intégrité physique d’autrui ayant entraîné une incapacité totale de travail de plus de trois mois et statua sur la sanction pénale. Le tribunal reçut également la constitution de partie civile du requérant, ordonna une expertise médicale afin de procéder à l’évaluation de son préjudice et lui accorda une indemnité provisionnelle de 100
000 francs français (FRF), soit 15 244,90 euros (EUR).
Par jugement en date du 27 octobre 1995, le tribunal de grande instance prorogea la mission de l’expert et alloua au requérant une provision supplémentaire de 50
000 FRF, soit 7
Par jugement rendu le 29 avril 1997, le tribunal de grande instance de Vienne statua sur les intérêts civils du requérant et chiffra à 1
035
442,88
FRF, soit 157
852,25 EUR, l’indemnité compensatrice de l’entier préjudice corporel.
Estimant cette somme insuffisante, le requérant interjeta appel de ce jugement.
Le 13 novembre 1998, le requérant se présenta seul à l’audience de la cour d’appel de Grenoble, sans être représenté par un avocat, en se fondant sur l’article 418 du code de procédure pénale.
Au cours de cette audience, il n’eut pas la possibilité de présenter des observations orales, alors que l’avocat de la partie adverse plaida. Il expose que le président de la cour d’appel se serait adressé à lui en ces termes
:
«
Vous n’êtes pas assisté d’un avocat, vous n’avez pas droit à la parole, allez vous asseoir.
»
Dans un courrier daté du 18 novembre 1998, le requérant s’adressa au président et aux conseillers de la chambre correctionnelle de la cour d’appel en ces termes
:
«
(...) [le requérant] a l’honneur de demander que la cour applique l’article 6 §§ 1 et
3 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales en voulant bien décider, pendant son actuel délibéré au 4 décembre 1998, de rouvrir les débats de son affaire. Il résulte en effet de l’attestation ci-jointe établie par sa mère présente à l’audience en référence que, alors que l’avocat adverse a pu plaider, [le requérant] a été auparavant interdit de parole et prié de s’asseoir au seul motif qu’il n’avait pas d’avocat.
Ainsi les droits de sa propre défense ont été violés par la cour, ce qui ne peut être corrigé que par de nouveaux débats oraux. (...) [Le requérant] vous remercie de vouloir bien ainsi ne pas lui donner un (...) moyen de cassation, au moment où la France vient d’être priée par la Commission européenne des droits de l’homme (...) de s’expliquer sur le défaut total de contradictoire des débats devant la chambre criminelle de la cour de cassation
».
Par un arrêt rendu le 4 décembre 1998, la cour d’appel sursit à statuer sur une partie de l’indemnisation et confirma le jugement précédent pour le surplus.
Le requérant se pourvut en cassation. Il déposa seul un mémoire ampliatif, sans avoir recours à un avocat à la Cour de cassation. Dans l’un des moyens soumis, le requérant invoqua une violation de l’article 6 § 1 de la Convention en ce que les principes de l’égalité des armes et du contradictoire n’auraient pas été respectés. Dans la partie finale du mémoire ampliatif, il demanda, «
vu l’article 6 § 1 de la Convention (...) et en particulier les mots «
entendue équitablement
», [à ce que la Cour de cassation] convoque l’exposant à l’audience des débats, au moins une quinzaine de jours à l’avance, entende ses observations premières et l’autorise à reprendre la parole après les réquisitions du ministère public
».
Par un arrêt rendu le 9 novembre 1999, la Cour de cassation rejeta son pourvoi. Elle releva notamment que
:
«
(...) s’il ne mentionne pas expressément l’audition de la partie civile (...) avant celles du ministère public et de la prévenue, l’arrêt fait état des demandes qu’elle a formulées à l’audience et des conclusions qu’elle a déposées
;
Que, par ailleurs, par application des articles 427, 459 et 460 du code de procédure pénale, non contraires aux dispositions conventionnelles invoquées, les conclusions déposées par les parties et les pièces produites sont discutées oralement et contradictoirement à l’audience, sans que leur communication préalable puisse être exigée
;
Qu’ainsi, aucune atteinte n’ayant été portée aux intérêts du demandeur, le moyen (...) n’est pas fondé.
»
Faisant suite au sursis à statuer déclaré dans son arrêt du 4 décembre 1998, la cour d’appel de Grenoble statua à nouveau et, par un arrêt rendu le 6
septembre 2000, elle fixa à 1
415
442,88 FRF soit 215
782,87 EUR l’indemnité compensatrice à verser au requérant.
septembre 2000 par la cour d’appel de Grenoble, car elle estima que cette cour d’appel avait méconnu les textes et les principes régissant les modalités de calcul du montant de l’indemnité complémentaire revenant à la partie civile. La Cour de cassation renvoya la cause et les parties devant la cour d’appel de Chambéry pour qu’il soit statué à nouveau. L’affaire est actuellement pendante.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une méconnaissance des principes de l’égalité des armes et du contradictoire devant la cour d’appel et la chambre criminelle de la Cour de cassation. Devant la cour d’appel, il se plaint de ne pas avoir pu s’exprimer à l’audience et de ne pas avoir eu connaissance en temps utile des conclusions de son adversaire, au motif qu’il présentait sa défense seul. Il soutient que les violations alléguées se sont répétées devant la Cour de cassation, devant laquelle il se défendait seul également. Il se plaint de ne pas avoir été convoqué à l’audience de la Cour de cassation, de ne pas avoir pu prendre connaissance du rapport du conseiller rapporteur ainsi que des conclusions de l’avocat général durant la phase d’instruction de son pourvoi, et de ne pas avoir pu y répliquer, ni par écrit ni par oral, alors que l’avocat général a participé aux délibérations de la Cour de cassation.
Invoquant
l’article 14 lu conjointement avec l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir subi une discrimination du fait des violations alléguées ci-dessus par rapport aux requérants représentés par un avocat aux Conseils.
La requête a été introduite le 26 avril 2000 et enregistrée le 7 juillet 2000. Le requérant a informé la Cour de son changement d’adresse par lettre du 8
septembre 2000 et a fait parvenir à la Cour des documents complémentaires le 17 septembre 2001.
Le 3 avril 2003, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter par écrit ses observations sur sa recevabilité et son bien-fondé.
Le Gouvernement a présenté ses observations le 25 juin 2003.
La Cour constate que le requérant a été invité par lettre du 15 juillet 2003, envoyée à sa nouvelle adresse telle qu’indiquée par lui-même, à présenter ses observations en réponse. Une lettre de rappel lui a été transmise par recommandé avec accusé de réception le 29 septembre 2003, et a attiré son attention sur les possibilités de radiation du rôle, par application de l’article 37 § 1 a) de la Convention, en cas d’absence de réaction. Ces lettres sont restées sans réponse.
La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Søren
Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier adjoint
Président