MARIONNEAU contre la FRANCE

SECȚIUNEA 1 DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 77654/01 prezentată de Patrick MARIONAU împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se întrunește la 8 ianuarie 2004 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președinte J.-P. Costa mes Tulkens Vajić dnii Levits Kovler, Zagrebelsky, judecători și dnii Nielsen, grefier adjunct de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată în fața Curții la 28 septembrie 2001, având în vedere decizia parțială din 25 aprilie 2002, având în vedere decizia Curții din 25 octombrie 2002, prin care se amână data la care se examinează admisibilitatea cererii, din 12 decembrie 2002, având în vedere scrisoarea avocatului reclamantului din 30 octombrie 2003, după ce s-a pronunțat în acest sens, face următoarea decizie DE FAPT În 1955 reclamantul, Patrick Marionneau, a decedat la 22 noiembrie 2002. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Sylvie Coville-Locatelli, avocat în baroul Parisului.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul era hemofilic și trebuia să primească în mod regulat transfuzii de sânge. A fost contaminat cu virusul SIDA în timpul acestor transfuzii; în acest sens, a primit o despăgubire, vărsată de fond pentru transfuzii hemofilice instituite prin Legea nr. 91-1406 din 31 decembrie 1991. La 29 mai 1990, a fost informat că a fost, de asemenea, contaminat cu virusul hepatitic C ( VHC) Potrivit acestuia, sursa acestei contaminări se afla, de asemenea, în transfuziile menționate anterior. În mai 1999, el a atribuit Fundația Națională de Transfuzie Sangintică ( În conformitate cu hotărârea din 2 aprilie 2001, Curtea a subliniat că această contaminare a fost cauzată de produsele din sânge furnizate de acest organism.

a fost foarte probabil, ca să nu fie evident, ca dl Marionneau să fi primit produse contaminate cu VHC în cursul vieții sale, fără a putea stabili cu precizie data acestei contaminări care s-ar putea întâmpla după 1971 și în anii 1970-2018; că dl Marionneau a primit produse din sânge de la FNTS și, probabil, de la alte unități de transfuzie de sânge, și că a fost transfuzat în special la Roche pe Yon până în 1968, în Chambery din 1968 până în 1975 și apoi din 1975 la spitalul Necker din Paris, și a constatat că: ca factori de risc pe de o parte transfuziile și, pe de altă parte, riscul nozocomial din cauza numeroase spitalizări și îngrijire a pacientului care constituie, de asemenea, porți de intrare pentru VHC În hotărârea sa din 2 aprilie 2001, tribunalul considerase că a existat în speță un risc de contaminare prin nocozomială ca urmare a numeroaselor spitalizări ale reclamantului și a numeroaselor îngrijiri pe care le primise și că nu se putea stabili că contaminarea era ulterioară anului 1975, perioadă în care persoana respectivă suferise la spitalul Necker transfuzii de produse furnizate de FNTS (în acest sens, nu se putea susține că FNTS furnizase alte centre de transfuzie frecventate anterior).

Tribunalul a ajuns la concluzia că nu a fost stabilit că contaminarea reclamantului cu virusul hepatitic C a fost cauzată de produsele furnizate de FNTS și că, prin urmare, în ceea ce privește piesele produse, responsabilitatea acestuia nu a fost asumată. În acest fel, reclamantul a fost respins de cererile sale. El nu a luat în considerare apelul la această hotărâre. GRIEF Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul denunța o discriminare ca urmare a faptului că statul a instituit un mecanism specific de despăgubire pentru persoanele infectate cu virusul SIDA în timpul transfuziilor de sânge și că persoanele infectate cu virusul hepatitei C în aceleași circumstanțe nu beneficiază de astfel de dispoziții.

ÎN DREPT printr-o scrisoare din 30 octombrie 2003, avocatul reclamantului, mandatată în mod corespunzător de fiica și văduva acestuia, a informat Curtea că acestea din urmă nu intenționează să continue procedura. Curtea ia act de decesul reclamantului și de faptul că rudele sale nu vor să continue procedura. Aceasta fiind, având în vedere, de altfel, că nu există niciun motiv special care să se refere la respectarea drepturilor de la Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președintele

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n o 77654/01 présentée par Patrick MARIONNEAU contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 8 janvier 2004 en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , J.-P. Costa , M mes F. Tulkens , N. Vajić , MM. E. Levits , A. Kovler, V. Zagrebelsky, juges , et de M. S. Nielsen, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Cour le 28 septembre 2001, Vu la décision partielle du 25 avril 2002, Vu la décision de la Cour d’ajourner sine die l’examen de la recevabilité de la requête, du 12 décembre 2002, Vu la lettre de l’avocate du requérant, du 30 octobre 2003, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Ressortissant français né en 1955, le requérant, M. Patrick Marionneau, est décédé le 22 novembre 2002. Il était représenté devant la Cour par M e Sylvie Coville-Locatelli, avocate au barreau de Paris.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme il suit. Le requérant était hémophile et devait régulièrement recevoir des transfusions sanguines. Il avait été contaminé par le virus du sida à l’occasion de ces transfusions ; à ce titre, il avait perçu une indemnité, versée par le fonds d’indemnisation pour les transfusés hémophiles mis en place par la loi n o 91-1406 du 31 décembre 1991. Le 29 mai 1990, il avait été informé qu’il était également contaminé par le virus de l’hépatite C (« VHC »). Selon lui, la source de cette contamination se trouvait également dans les transfusions susmentionnées.

En mai 1999, il avait assigné la Fondation Nationale de Transfusion Sanguine (« FNTS ») devant le tribunal de grande instance de Paris aux fins d’obtenir indemnisation de ses préjudices ; il soutenait qu’il existait des « présomptions graves, précises et concordantes » que sa contamination trouvait son origine dans les produits sanguins fournis par cet organisme.

Une expertise avait été ordonnée en référé le 18 août 1998 ; elle soulignait, selon le tribunal (jugement du 2 avril 2001), qu’ « il [était] hautement probable, pour ne pas dire évident, que M. Marionneau a[vait] reçu des produits contaminés par le VHC au cours de sa vie, sans pouvoir fixer avec précision la date de cette contamination qui pourrait se situer après 1971 et au cours des années 1970-1980 », « que M. Marionneau a[vait] reçu des produits sanguins de la FNTS et peut-être d’autres établissements de transfusion sanguine », et qu’il « a[avait] été transfusé notamment à la Roche sur Yon jusqu’en 1968, à Chambéry de 1968 à 1975 puis à compter de 1975 à l’hôpital Necker à Paris », et constatait « comme facteurs de risques d’une part les transfusions et d’autre part le risque nosocomial en raison des nombreuses hospitalisations et soins subis par le patient qui constituent aussi des portes d’entrée pour le VHC ». Dans son jugement du 2 avril 2001, le tribunal en avait déduit qu’il avait existé en l’espèce un risque de contamination par voie nocosomiale du fait des nombreuses hospitalisations du requérant et des nombreux soins qu’il avait reçus, et qu’il ne pouvait être établi que la contamination était postérieure à 1975,

période à laquelle l’intéressé avait subi à l’hôpital Necker des transfusions de produits fournis par la FNTS (alors qu’il n’était pas soutenu que la FNTS avait approvisionné les autres centres de transfusion fréquentés antérieurement). Le tribunal avait conclu qu’ « il n’apparai[ssai] pas établi » que la contamination du requérant par le virus de l’hépatite C avait été causée par des produits fournis par la FNTS et qu’en conséquence, « en l’état des pièces produites, la responsabilité de celle-ci ne p[ouvait] être engagée de ce chef ». Le requérant avait ainsi été débouté de ses demandes. Il n’avait pas interjeté appel de ce jugement.

GRIEF Invoquant l’article 14 de la Convention, le requérant dénonçait une discrimination résultant du fait que l’Etat a mis en place un mécanisme d’indemnisation spécifique au profit des personnes contaminées par le virus du sida à l’occasion de transfusions sanguines, et que les personnes contaminées par le virus de l’hépatite C dans les mêmes circonstances ne bénéficient pas de telles dispositions. EN DROIT Par un courrier du 30 octobre 2003, l’avocate du requérant, dûment mandatée par la fille et la veuve de celui-ci, a informé la Cour que ces dernières n’entendaient pas poursuivre la procédure. Le Gouvernement n’a pas formulé de commentaires à cet égard. La Cour prend acte du décès du requérant et du fait que ses proches n’entendent pas poursuivre la procédure.

Ceci étant, estimant par ailleurs qu’aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’Homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête, elle décide de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Søren Nielsen Christos Rozakis Greffier adjoint Président