AFFAIRE LAGRANGE CONTRE LA FRANCE

Rezoluția ResDH(2002) 72 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 10 octombrie 2000, definitivă la 10 ianuarie 2001 în cauza Lagrange împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 24 iunie 2002, cu ocazia celei de-a 798-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 10 octombrie 2000 în cauza Lagrange și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 39485/95) adresată Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 16 ianuarie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de dl Guy Lagrange, de dl Guillaume Lagrange și de dl Lagrange Pierrette Lagrange, trei resortisanți francezi, iar Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibil faptul că reclamanții, părinții și fratele unui om infectat cu HIV ca urmare a transfuziilor de sânge și decedat, nu au avut acces la o instanță judecătorească, instanța competentă care și-a declarat cererile de despăgubire în fața unei instanțe de drept comun inadmisibile, deoarece au acceptat în prealabil o ofertă de despăgubire a fondului de despăgubire pentru transfuziile de sânge și de sânge; întrucât, în hotărârea sa din 10 octombrie 2000, Curtea, în unanimitate; - a declarat, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; - a spus, că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 1 000 000 de franci francezi pentru prejudicii morale și 10 000 de franci francezi pentru cheltuieli și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu cu 2,74% la an de la expirarea termenului respectiv și până la plata taxei; - a respins pretențiile reclamanților privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să informeze în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 10 octombrie 2000, având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție; Având în vedere că, la examinarea acestei cauze, guvernul statului pârât a reamintit că măsurile au fost deja adoptate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză, în special cu Legea nr. 91-1406 din 31 decembrie 1991 privind diferite dispoziții de ordin social care a creat un mecanism specific de despăgubire a popfilelor și a transfuziilor contaminate ca urmare a infuziilor de produse din sânge. Caracterul specific al sistemului, bazat pe solidaritate, este acela de a permite repararea consecințelor unei contaminări cu HIV indiferent de examinarea responsabilităților (a se vedea în special Rezoluțiile DH (99) 348 și DH (99) 349 în cauzele Bellet și, respectiv, F.E.). Guvernul statului pârât a indicat, de asemenea, că hotărârea Curții Europene a fost transmisă autorităților direct implicate; S Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Franței, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2002)72

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 10 octobre 2000, définitif le 10 janvier 2001

dans l’affaire Lagrange contre la France

(adoptée par le Comité des Ministres le 24 juin 2002,

lors de la 798e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 10 octobre 2000 dans l’affaire Lagrange et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 39485/98) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 16 janvier 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Guy Lagrange, M. Guillaume Lagrange et M

me

Pierrette Lagrange, trois ressortissants français, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief concernant le fait que les requérants, parents et frère d’un hémophile contaminé par le VIH à la suite de transfusions sanguines et décédé, n’avaient pas eu accès à un tribunal, le tribunal compétent ayant déclaré leurs demandes d’indemnisation devant une juridiction de droit commun irrecevables car ils avaient accepté préalablement une offre de réparation du fonds d’indemnisation des transfusés et hémophiles ;

Considérant que dans son arrêt du 10 octobre 2000 la Cour, à l’unanimité ;

- a dit, qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ;

- a dit, que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 1 000 000 de francs français pour préjudice moral et 10 000 francs français au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 2,74% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ;

- a rejeté les prétentions des requérants en matière de satisfaction équitable pour le surplus ;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 10 octobre 2000, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire, le gouvernement de l’Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, avec notamment la loi n° 91-1406 du 31 décembre 1991 portant diverses dispositions d’ordre social qui a créé un mécanisme spécifique d’indemnisation des hémophiles et des transfusés contaminés à la suite d’injections de produits sanguins. La particularité du système, fondé sur la solidarité, est de permettre la réparation des conséquences d'une contamination par le VIH indépendamment de l' examen des responsabilités, (voir notamment les Résolutions DH (99) 348 et DH (99) 349 respectivement dans les affaires Bellet et F.E.). Le gouvernement de l’Etat défendeur a en outre indiqué que l’arrêt de la Cour européenne avait été transmis aux autorités directement concernées ;

S’étant assuré que le 14 février 2001, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé aux requérants les sommes prévues dans l’arrêt du 10 octobre 2000,

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.