Emas Endüstri Mineralleri A.S. împotriva Turciei

SECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE FINALĂ Nr. 42770/98, de către EMAȘ ENDÜSTR İ MİNERALLER İ A.Ș. împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 22 ianuarie 2004 ca secțiune compusă din: Ress Cabral Barreto Caflesch Kūris Türmen Zupančič dna Tsatsa-Nikolovska, judecători și grefierul secțiunii Berger având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 25 iunie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere decizia parțială din 23 noiembrie 1999, Având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului prezentat de reclamant la 9 septembrie 2002 și, respectiv, 11 noiembrie 2003, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Reclamantul, Emaș Endüstri Mineralleri A. Ș., este o companie turcă cu sediul în İstanbul, Turcia.

Este reprezentată în fața Curții de către dl Akıllıoğlu, dl M. Nerse și A. Aktay, avocați care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Hotărârea Generală a Drumurilor Naționale și Autostrăzilor a expropriat parcele de teren aparținând reclamantului din Tarsus, pentru a construi Tarsus-İçel-Çukurova-İskenderun Autostrada. Un comitet de experți a evaluat valoarea parcelelor de teren aparținând reclamantului și aceste sume au fost plătite atunci când a avut loc expropiarea. În urma cererii de compensare sporită a reclamantului, instanța națională a acordat compensații suplimentare societății reclamante plus un dobânzi la rata legală de 30 % pe an.

Reclamantul a apelat și Curtea de Casație a susținut decizia instanței de primă instanță. La 31 decembrie 1997, sumele corespunzătoare au fost plătite reclamantului. Detalii sunt indicate în tabelul de mai jos: DATA TITLULUI DECIZIEI FINALE DECIZIEI FINALE DE CURTEA DE CASSARE CU PRIVIND COMPENSAȚIA ADIȚIONALĂ A COMPENSAȚIEI ADIȚIONALE (dobânzile și costurile juridice nu sunt incluse) (în lira turcă) DATA PAIEMENTUL 27.07.1994 05.02.1996 46.447.380.000 31.12.1997 COMPLAINTE Reclamantul susține că rata dobânzii aplicată în calculul compensației suplimentare pentru expropriare este prea scăzută. Reclamantul se plânge în continuare de întârzierile în obținerea compensației și se bazează pe Protocolul nr. 1 și art. 6 din Convenție.

În urma contactelor informale dintre reclamant și reprezentanții guvernului, grefierul secțiunii a fost invitat să asiste părțile în soluționarea acestei chestiuni. Prin urmare, grefierul a adresat proiectelor de declarații părților. Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească 400.000 de euro pentru reclamantul Emaș Endüstri Mineraleri A. Ș. în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 42770/98. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri. 200.000 de euro din această sumă, care corespunde la jumătate din totalul sumei convenite, vor fi plătite în termen de trei luni de la data hotărârii Curții în conformitate cu art. 1 a) și c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Această sumă se plătește în euro la un cont bancar numit de către solicitant, fără taxe și taxe care pot fi aplicabile. Guvernul este de acord să plătească, în termen de șase luni de la hotărârea Curții în temeiul articolului 200.000 de euro (două sute de mii) 1 a) și c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă se plătește, de asemenea, în euro unui cont bancar numit de solicitant, fără taxe și taxe care pot fi aplicabile. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Ankara, 11 noiembrie 2003” Curtea a primit următoarea declarație semnată de unul dintre reprezentanții reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt pregătite să plătească suma de 400.000 de euro (400.000) care acoperă prejudiciu material și moral și costuri pentru reclamantul Emaș Endüstri Mineralleri A.Ș, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 42770/98 pe care le așteaptă Curtea.

Remarc că 200.000 de euro din această sumă, care corespunde la jumătate din totalul sumei convenite, vor fi plătite în termen de trei luni de la data hotărârii Curții în conformitate cu art. 1 a) și c) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și cele 200.000 de euro rămase (doi sute mii) vor fi plătite în termen de șase luni de la data prezentei decizii. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul au ajuns.

Mersin, 9 septembrie 2002” Curtea ia act de acordul atins între părți și este convinsă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale și consideră că nu există niciun motiv care să justifice continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să dispună de cererea de la alte cereri; hotărăște să elimine cererea din lista cazurilor sale.

THIRD SECTION

FINAL DECISION

Application no. 42770/98 by EMAȘ ENDÜSTRİ MİNERALLERİ A.Ș.

against Turkey The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 22 January 2004 as a Chamber composed of: Mr G. Ress , President , Mr I. Cabral Barreto , Mr L. Caflisch , Mr P. Kūris , Mr R. Türmen , Mr B. Zupančič , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 25 June 1998, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the partial decision of 23 November 1999, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case submitted by the applicant and the Government on 9 September 2002 and 11 November 2003 respectively, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Emaș Endüstri Mineralleri A.Ș., is a Turkish company based in İstanbul, Turkey.

It is represented before the Court by Mr A. Akıllıoğlu, Mr M. Nerse and Mr A. Aktay, lawyers practising in Ankara. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The General Directorate of National Roads and Highways expropriated plots of land belonging to the applicant in Tarsus in order to build the Tarsus-İçel-Çukurova-İskenderun Motorway. A committee of experts assessed the value of the plots of land belonging to the applicant and these amounts were paid when the expropriation took place. Following the applicant’s request for increased compensation, the national courts awarded the applicant company additional compensation plus an interest at the statutory rate of 30 % per annum.

The applicant appealed and the Court of Cassation upheld the decision of the first instance court. On 31 December 1997 the due amounts were paid to the applicant. Details are indicated in the table below:

DATE OF TRANSFER OF TITLE DEED TO THE LAND

DATE OF FINAL DECISION BY COURT OF CASSATION AS REGARDS ADDITIONAL COMPENSATION

AMOUNT OF ADDITIONAL COMPENSATION

(interests and legal costs are not included) (in turkish liras)

DATE OF PAYMENT

27.07.1994 05.02.1996 46,447,380,000 31.12.1997 COMPLAINTS The applicant alleges that the rate of interest applied in the calculation of the additional compensation for expropriation was too low. The applicant further complains of the delays in obtaining their compensation and relies on Article 1 of Protocol No. 1 and Article 6 of the Convention. THE LAW Following informal contacts between the applicant’s and the Government’s representatives, the Section Registrar was asked to assist the parties in reaching a solution to the matter. As a result, the Registrar addressed draft declarations to the parties. The Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Turkey offer to pay 400,000 (four hundred thousand) euros to the applicant Emaș Endüstri Mineralleri A.Ș.

with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 42770/98. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs. 200,000 (two hundred thousand) euros of this sum, which corresponds to half of the whole sum agreed upon, will be payable within three months from the date of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 a) and c) of the European Convention on Human Rights. This sum shall be paid in euros to a bank account named by the applicant, free of any taxes and charges that may be applicable. The Government further agree to pay the remaining 200,000 (two hundred thousand) euros within six months following the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 a) and c) of the European Convention on Human Rights.

This sum shall also be paid in euros to a bank account named by the applicant, free of any taxes and charges that may be applicable. This payment will constitute the final resolution of the case. Ankara, 11 November 2003” The Court received the following declaration signed by one of the representatives of the applicant: “I note that the Government of Turkey are prepared to pay the sum of 400,000 (four hundred thousand) euros covering pecuniary and non-pecuniary damage and costs to to the applicant Emaș Endüstri Mineralleri A.Ș with a view to securing a friendly settlement of application no. 42770/98 pending before the Court.

I note that 200,000 (two hundred thousand) euros of this sum, which corresponds to half of the whole sum agreed upon, will be payable within three months from the date of the decision by the Court pursuant to the Article 37 § 1 a) and c) of the European Convention on Human Rights and the remaining 200,000 (two hundred thousand) euros will be payable within six months from the date of this decision. I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. Mersin, 9 September 2002” The Court takes note of the agreement reached between the parties.

It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols and considers that there is no reason which would justify the continuation of the examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of the Court). For these reasons, the Court unanimously Decides to disjoin the application from other applications; Decides to strike the application out of its list of cases. Vincent Berger Georg Ress Registrar President