AFFAIRE IRFAN KAYA c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

22.01.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE IRFAN KAYA c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A Treia CERINȚĂ precum RAFAN KAYA c. TURCIA (solicitarea nr. 44054/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 ianuarie 2004 DEFINIF 14/06/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Irfan Kaya c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Ress Președintele Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Zupančič Tsatsa-Nikolovska, judecători și al domnului V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 decembrie 2003, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 44054/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Irfan Kaya ( reclamantul a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului la 21 august 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Reclamantul este reprezentat de dl C. Vural, avocat la Köln. Guvernul turc ( La 13 februarie 2001, Curtea (prima secțiune) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. Prin scrisoarea din 7 mai 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. Reclamantul, Irfan Kaya, este un resortisant turc, născut în 1959. La depunerea cererii, acesta a locuit în cea (Germania). La 3 decembrie 1992, reclamantul a fost arestat și pus în custodie la sediul Secției de combatere a terorismului din cadrul Direcției de Securitate de la Bingöl. La 3 decembrie 1992, acesta a fost acuzat de acordarea de asistență PKK. În timpul arestării sale, reclamantul a fost interogat de polițiști și, în opinia sa, a fost obligat să semneze o declarație conform căreia găzduise doi militanți ai PKK. La 14 decembrie 1992, reclamantul a fost mai întâi ascultat de procurorul Republicii Bingöl și apoi adus în fața judecătorului de pace de la Bingöl, care a ordonat În fața procurorului, reclamantul a declarat că fratele său și un alt individ înarmat, ambii militanți ai PKK, s-au prezentat la el acasă și-au petrecut noaptea acolo, deși le-a cerut să plece. La o dată nespecificată, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbaker ( mai exact, curtea de securitate a statului) A fost acuzat cu alte 27 de persoane în fața Curții de Securitate a Statului, compusă din trei magistrați de carieră, printre care unul din magistrații militari. El l-a acuzat pe reclamant de acordarea de asistență unei bande armate, în special pentru adăpostirea militanților și furnizarea de echipament. 10. Când s-a prezentat în fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a contestat termenii declarației sale către poliție. 11. Prin hotărârea din 26 noiembrie 1996, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni în temeiul art. 169 din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului. La 23 februarie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE 14. Reclamantul susține că Curtea de Securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie un Instanță independentă și imparțială care i-a putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către un tribunal independent și imparțial (...) care va decide (...) temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Cu privire la admisibilitate 15. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni prevăzut în art. 35 din Convenție. Acesta susține că hotărârea internă definitivă, referitoare la cauza privind lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului, este cea pronunțată de aceeași instanță. În această privință, acesta susține că nici Curtea de Securitate a statului, nici Curtea de Casație nu au competența de a se pronunța cu privire la acest motiv, în măsura în care componența cursurilor de securitate ale statului era cuprinsă, la momentul faptelor, de legislația internă. În concluzie, reclamantul ar fi trebuit să își depună cererea în termen de șase luni de la data la care și-a dat seama de ineficiența căilor de atac interne, și anume de la hotărârea Curții de Securitate a statului, și anume la 26 noiembrie 1996. 21 august 1998. În sprijinul argumentației sale, guvernul face trimitere la jurisprudența Curții (printre altele, Bayram și Y 59659/00, § 26, 6 februarie 2003. Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 17. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special mai exact . . . Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; în plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 18. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 1 din convenție (a se vedea Özel, citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir, citată anterior, §§ 36.19, consideră că în prezenta cauză guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită. Comisia constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate de Codul Penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, el putea să se teamă în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa îndrumată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-a avut reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998 IV, § 72 in fine 20. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului Diyabakýr nu era o instanță independentă și imparțială în sensul art. 6 alin. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale și morale 22. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 150 000 EUR. 23. Guvernul contestă aceste pretenții. 24. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o compensație în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, punctul 85. 25. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (cum ar fi, de asemenea, § 49.6). În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, redresarea cea mai adecvată ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencel menționat anterior, punctul 27). Reclamantul solicită, de asemenea, 2 150 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. El nu furnizează documente justificative. 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea, hotărând în echitate, acordă reclamantului 2 000 EUR în acest sens. Interese moratoriu 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a statului Diyarbakýr A declarat că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral; A spus că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 22 ianuarie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte