BORZECKI contre la POLOGNE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 10469/02 prezentate de Zbigniew BORZ Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 27 noiembrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Zbigniew Borzęcki, este un resortisant polonez, născut în 1958 și rezident în prezent în Jastrzębie Zdrój. Circumstanțele din speță În decembrie 1997, poliția din Jastrzębie Zdrój l - a informat pe procuror că, de la plecarea sa în Canada, nu mai avea obligații alimentare față de fiul său. La 13 ianuarie, hotărând cu privire la cererea procurorului districtual, Tribunalul Districtual Jastrzębie Zdrój a acordat un mandat de arestare și de arestare a reclamantului. La 10 septembrie 2001, reclamantul a fost arestat de către polițiștii de frontieră la aeroportul Varșovia în momentul plecării sale în Canada, după o scurtă ședere în Polonia. La 13 septembrie 2001, reclamantul a fost audiat de procuror și a fost eliberat a doua zi. La 20 septembrie 2001, procurorul districtual din Jastrzębie Zdrój a interzis reclamantului să părăsească teritoriul Poloniei și a ordonat confiscarea pașaportului său. Acesta și-a exprimat decizia prin faptul că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 3 octombrie 2001, reclamantul și-a retras pensia. Reclamantul a încercat să obțină retragerea măsurilor de protecție luate împotriva sa. La 5 octombrie 2001, procurorul districtual Jastrzębie Zdrój a refuzat să accepte cererea depusă de avocatul reclamantului pe motiv că măsurile ordonate împotriva sa erau indispensabile pentru a asigura prezența reclamantului în Polonia, necesară pentru buna desfășurare a procedurii. Procurorul districtual a subliniat faptul că absența îndelungată a reclamantului și faptul că acesta s-a conformat obligațiilor sale alimentare au justificat măsura ordonată. La 26 octombrie 2001, procurorul regional din Katowice a confirmat decizia procurorului districtual. El a observat că, în lumina dovezilor colectate, confiscarea pașaportului părea o măsură necesară pentru buna desfășurare a justiției. El a subliniat că plata curentă a pensiei în beneficiul fiului reclamantului a fost suspendată de fondul public al pensiilor alimentare în luna septembrie și că, de acum înainte, reclamantul era obligat să suporte costurile de întreținere a copilului. El a adăugat că, pe durata șederii sale în Canada, nu și-a respectat obligațiile de întreținere. La 5 noiembrie 2001, reclamantul a adresat procurorului din Katowice o cerere de ridicare a măsurilor ordonate, motivând-o prin starea ei precară de sănătate. El a subliniat că, în calitate de diabetic și de persoană care suferă de hipertenție, era esențial să-și continue tratamentul medical permanent, ceea ce nu era posibil pe termen lung în Polonia pentru o persoană care nu era angajată în regimul securității sociale poloneze și nu mai putea suporta costurile de tratament foarte ridicate și nerambursabile. De asemenea, reclamantul a susținut că, dacă ar fi rămas în Polonia, nu ar mai fi putut plăti chiria pentru locuințele canadiene și, prin urmare, ar fi riscat să fie expulzat. Reclamantul a considerat că a dat dovadă de bunăvoință prin reglementarea restanțelor pensiei cu ajutorul familiei sale și a precizat, de asemenea, că a ratat o intervenție chirurgicală programată în Canada și, având în vedere toate aceste circumstanțe, reclamantul a considerat că măsurile ordonate în ceea ce privește pensia au fost prea restrictive. La 27 noiembrie 2001, procurorul districtual a refuzat din nou să ridice măsurile provizorii ordonate, amintindu-se că motivele pentru care au fost ordonate continuau să existe. La 30 noiembrie 2001 s-a depus o plângere împotriva reclamantului la Tribunalul Districtual Jastrzębie. La 17 ianuarie 2002, Tribunalul de District a respins cererea reclamantului de a obține ridicarea interdicției de a părăsi teritoriul. La 15 februarie 2002, tribunalul a ținut o audiere. Reclamantul a recunoscut faptele care i-au fost reproșate. În aceeași zi, a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni de închisoare cu o suspendare de 4 ani. La 18 martie, avocatul reclamantului a făcut apel. La 2 mai 2002, reclamantul a solicitat ridicarea interdicției de a părăsi teritoriul. La 4 iunie 2002, tribunalul regional din Wodzisław ląski și-a primit cererea și i-a restituit reclamantului pașaportul. Curtea Regională a confirmat decizia Tribunalului Districtual, dar a redus durata perioadei de probă la 2 ani. Recurentul, citând în esență articolele 2 și 3 din convenție, consideră că confiscarea pașaportului său și interdicția de a părăsi Polonia, măsuri ordonate împotriva sa de către procuror, aduc atingere dreptului la respectarea vieții și constituie un tratament interzis de convenție, în măsura în care nu mai putea suporta pe termen lung costurile de tratament necesare pentru starea sa de sănătate. Invocând art. 8 alineatul (1) din Convenție, reclamantul consideră că confiscarea pașaportului său și interdicția de a părăsi Polonia constituie o încălcare a dreptului la respectarea vieții private și susține, de asemenea, că este posibil să fie expulzat din locuința sa în Canada din cauza interdicției de a părăsi Polonia, ceea ce, în opinia sa, aduce atingere dreptului la respectarea domiciliului. ÎN DREPTUL A. Cu privire la excepția preliminară a guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne Guvernul consideră că reclamantul nu a ridicat, nici măcar pe fond, obiecțiile prezentate în fața Curții în fața autorităților competente. Curtea consideră, ținând seama de elementele depuse la dosar de către solicitant, că obiecțiunile prezentate în fața Curții au fost invocate în esență în fața autorităților naționale și, prin urmare, respinge această excepție preliminară. Pe baza temeiniciei obiecțiunilor 1. în afara unghiului articolului 2, reclamantul se plânge că viața sa ar fi fost pusă în pericol în măsura în care i s-a interzis să părăsească teritoriul polonez, în timp ce: nu dispune de mijloace financiare suficiente pentru a beneficia de îngrijirea necesară stării sale de sănătate. La art. 2, în partea sa relevantă, se citește după cum urmează: Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Acesta recunoaște că art. 2 poate fi interpretat ca fiind o obligație a statului de a lua măsurile necesare pentru a proteja viața persoanelor aflate sub jurisdicția sa. Cu toate acestea, guvernul consideră că, în cazul de față, nu există indicii care să permită să se considere că viața reclamantului ar fi fost pusă în pericol din cauza neglijenței atribuite autorităților publice. Guvernul consideră că acuzațiile reclamantului, conform cărora acesta nu ar fi în măsură să asigure costul tratamentului medical al acestuia, nu se bazează pe nicio dovadă concretă, având în vedere că a prezentat că două facturi de la a fost spitalizat în valoare de 102 PLN. Guvernul consideră că o astfel de sumă nu poate fi considerată excesivă, deoarece reclamantul a fost în măsură să își plătească pensia alimentară cu mult mai mare (13.912,50 PLN). Guvernul subliniază, de asemenea, că reclamantul ar fi putut, în temeiul articolului 9 din Legea privind securitatea socială din 6 februarie 1997, să facă o cerere de afiliere la sistemul general de asigurare de sănătate. Odată admis, prin plata contribuțiilor lunare, ar fi putut beneficia gratuit de anumite prestații medicale în același mod ca și ceilalți asigurați. Guvernul precizează că reclamantul a prezentat autorităților naționale competente niciun motiv pentru care obligația generală de a contribui la securitatea socială nu este justificată. El susține că nimeni nu l-a informat cu privire la posibilitatea de a se implica în securitatea socială. În orice caz, el nu ar fi fost în măsură să plătească contribuțiile. El precizează că datoria sa a fost achitată de mama sa, el însuși fiind lipsit de resurse. Curtea constată că reclamantul nu a furnizat nicio dovadă care să susțină afirmația potrivit căreia ar fi refuzat să i se administreze asistență medicală indispensabilă sau că serviciile medicale i-ar fi solicitat o sumă excesivă pentru rambursarea cheltuielilor aferente tratamentului său. Curtea consideră că art. 2 din Convenție nu poate fi interpretat ca asigurându-se dreptul oricărei persoane, ca atare, de a beneficia gratuit de prestații medicale, chiar și atunci când: este vorba despre îngrijirile prestate în cadrul unei instituții publice. Dimpotrivă, faptul că anumite îngrijiri gratuite nu ar fi administrate decât persoanelor afiliate regimului general de securitate socială constituie o practică curentă în mai multe state părți. În acest scop, Curtea constată că nimic nu l-a afectat pe solicitant să facă o cerere de afiliere la regimul general de securitate socială poloneză în temeiul legii din 1997, ceea ce i-ar fi permis să beneficieze gratuit de anumite îngrijiri în același mod ca și ceilalți asigurați. Curtea observă, de asemenea, că reclamantul ar fi trebuit să fie conștient de riscul pe care l-ar fi asumat la sosirea sa în Polonia, de a fi implicat în proceduri penale, dat fiind că era în încălcare a legii. În plus, având boli cronice, acesta ar fi trebuit să se asigure că, în timpul șederii sale în Polonia, poate beneficia de o asigurare socială adecvată, printre altele, prin semnarea unei asigurări în Canada înainte de plecarea sa. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu identifică nicio aparență de încălcare a articolului 2 din Convenție. Prin urmare, aceasta trebuie respinsă pentru lipsa vădită de temei în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. (2) Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a suferit, din cauza refuzului de a-i administra îngrijire, un tratament inuman și degradant. Art. 3 se citește după cum urmează Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane și degradante Guvernul consideră că motivul este incompatibil cu raționalitatea materială. Curtea amintește că, pentru a cădea sub lovitura articolului 3, un tratament incorect necesită un minim de gravitate. Curtea amintește, de asemenea, că acuzațiile de tratament incorect trebuie să fie susținute de elemente de probă adecvate. În ceea ce privește cazul de speță, Curtea constată că Õil nu este contestat că recurentul este diabetic și că: el suferă de hipertensiune. Din aceste motive, acesta a fost spitalizat și a urmat un tratament în Canada. Cu toate acestea, reclamantul nu a demonstrat că starea sa de sănătate era deteriorată în timpul șederii sale în Polonia și că această degradare putea fi atribuită direct sau indirect statului. În special, nu a prezentat nicio dovadă, în special un certificat medical, care să permită să se considere că a suferit suferințe ca urmare a refuzului îngrijirii medicale, a unei intensități astfel cum poate fi aplicată art. 3; având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că litigiul este în mod vădit nefondat decide să îl respingă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. (3) Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul susține că confiscarea pașaportului său și interdicția de a părăsi teritoriul au avut efecte negative asupra vieții sale în Canada. În plus, dreptul său la respectarea domiciliului ar fi fost încălcat deoarece, având în vedere că nu a avut posibilitatea de a-și plăti chiria din Polonia, acesta ar fi fost expulzat din locuința pe care o avea în Canada. Art. 8 se citește după cum urmează: "Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și de familie, a domiciliului și a corespondenței. O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altora. Guvernul consideră că măsurile provizorii împotriva reclamantului erau compatibile cu cerințele art. 8 din Convenție. Guvernul arată că interdicția de a părăsi teritoriul a fost impusă în conformitate cu art. 1 din Codul de procedură penală. Această dispoziție permite, într-adevăr, să se interzică părăsirea teritoriului unei persoane suspectate de a fi săvârșit o infracțiune în cazul în care există un risc real de a se reduce la justiție. Reclamantul a fost arestat la aeroport în momentul plecării sale în Canada, unde își are reședința de aproximativ 14 ani. Prin urmare, guvernul consideră că măsurile în litigiu au avut un temei juridic în dreptul intern și au vizat obiectivele legitime, și anume prevenirea infracțiunilor și protecția drepturilor și libertăților persoanelor. Guvernul consideră că măsurile luate în privința reclamantului erau necesare și că autoritățile au respectat diligența necesară în punerea în aplicare a acestora și subliniază că interdicția de a părăsi teritoriul constituia o măsură adecvată pentru a asigura prezența reclamantului în Polonia în cursul desfășurării procedurilor penale împotriva acestuia. Cu privire la presupusa încălcare a dreptului la respectarea domiciliului, guvernul susține că nu există nicio legătură între deciziile luate de autoritățile poloneze și riscul pentru solicitant de a fi exmatriculat din locuința sa în Canada, dat fiind că a încălcat legea poloneză, el nu putea spera să scape de consecințele acțiunilor sale. Reclamantul contestă teza guvernului. Curtea amintește că scopul articolului 8 este de a proteja persoana împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților publice în viața privată și de familie. Curtea consideră că nu este exclus ca măsurile luate de autoritățile împotriva reclamantului să poată afecta dreptul la respectarea vieții private și de familie, în măsura în care acestea ar avea ca efect perturbarea nejustificată a acesteia. Curtea consideră că măsurile în litigiu erau prevăzute de lege și vizau obiectivele legitime ale protecției drepturilor și libertăților d Curtea consideră că autoritățile au acționat cu celeritatea necesară și că necesitatea de a asigura respectarea de către părinți a obligațiilor lor alimentare a justificat în mod convingător măsurile în litigiu. În ceea ce privește litigiul referitor la dreptul la respectarea domiciliului, Curtea constată că: mai mult, niciun element de dosar nu îi permite să considere că expulzarea reclamantului a avut loc. Prin urmare, nu a existat o ingerință din partea autorității publice în dreptul său la respectarea domiciliului în sensul articolului 8 alineatul (1). În consecință, obiecțiile sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă Francoise Elens-Passos Nicolas Bratza adjunct Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

10469/02

présentée par Zbigniew BORZĘCKI

contre la Pologne

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 27 janvier 2004 en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

M.

M.

Pellonpää

,

M

me

V.

Strážnická

,

MM.

R.

Maruste

,

S.

Pavlovschi,

L.

Garlicki,

J.

Borrego Borrego,

juges

,

et de M

me

F.

Elens-Passos,

greffière adjointe de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 27 novembre 2001,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Zbigniew Borzęcki, est un ressortissant polonais, né en 1958 et résidant actuellement à Jastrzębie Zdrój.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant, divorcé, réside au Canada depuis 1987 tandis que son ex -épouse vit en Pologne avec leur fils mineur.

Au mois de décembre 1997, la police de Jastrzębie Zdrój avisa le procureur que depuis son départ au Canada il ne s’acquittait plus de ses obligations alimentaires à l’égard de son fils. Le 13 janvier, statuant sur la demande du procureur, le tribunal de district de Jastrzębie Zdrój décerna un mandat d’arrêt et de mise en détention du requérant. Un avis de recherche fut également lancé à son encontre.

Le 10 septembre 2001, le requérant fut arrêté par les gardes- frontières à l’aéroport de Varsovie au moment de son départ au Canada, après un bref séjour en Pologne.

Le 13 septembre 2001, le requérant fut entendu par le procureur. Il fut remis en liberté le lendemain.

Le 20 septembre 2001, le procureur de district de Jastrzębie Zdrój interdit au requérant de quitter le territoire de la Pologne et ordonna la saisie de son passeport. Il motiva sa décision par le fait qu’il a été établi que le requérant ne s’était pas acquitté depuis 1987 de la pension alimentaire à l’égard de son fils mineur résidant en Pologne, ce qui constitue en droit polonais une infraction passible d’une peine de deux ans de prison. Il estima que ces mesures étaient nécessaires et suffisantes pour assurer le bon déroulement de la procédure pénale.

Le 3 octobre 2001, le requérant s’acquitta d′arriérés de la pension.

Le requérant tenta d’obtenir la levée des mesures conservatoires prises à son encontre.

Le 5 octobre 2001, le procureur de district de Jastrzębie Zdrój refusa d’accueillir la demande introduite par l’avocat du requérant au motif que les mesures ordonnées à son égard étaient indispensables pour assurer la présence du requérant en Pologne, nécessaire pour le bon déroulement de la procédure. Le procureur souligna que la longue absence du requérant ainsi que le fait qu’il se soit soustrait à ses obligations aliméntaires justifiaient la mesure ordonnée.

Le 26 octobre 2001, le procureur régional de Katowice confirma la décision du procureur de district. Il observa qu’à la lumière des preuves recueillies, la saisie du passeport apparaissait comme une mesure nécessaire pour le bon déroulement de la justice. Il souligna que le paiement courant de la pension au profit du fils du requérant avait été suspendu par le fond public des pensions alimentaires au mois de septembre et que désormais le requérant était tenu de supporter les frais d’entretien de l’enfant. Il ajouta que, tout au long de son séjour au Canada, l’intéressé n′avait pas respecté pas ses obligations alimentaires.

Le 5 novembre 2001, le requérant adressa au procureur d’appel de Katowice une demande de levée des mesures ordonnées, en la motivant par son mauvais état de santé. Il souligna qu’en tant que diabètique et personne souffrant d’hypertention, il lui était indispensable de poursuivre son traitement médical permanent, ce qui n’était pas possible à long terme en Pologne pour une personne non-affiliée au régime de la sécurité sociale polonaise. Il ne pouvait plus supporter les frais de traitement très élevés et non remboursés. Le requérant expliqua qu’il n’avait pas suffisamment de moyens financiers, car il ne pouvait toucher en Pologne sa pension canadienne. Il motiva également sa demande par le fait qu’en restant en Pologne, il ne serait plus en mesure de s’acquitter du loyer de son logement canadien et risquerait dès lors l’expulsion. Le requérant estima avoir fait preuve de bonne volonté en réglant les arriérés de la pension grâce à l’aide de sa famille. Il précisa également avoir manqué une intervention chirurgicale programmée au Canada. Au vu de toutes ces circonstances, le requérant estimait que les mesures ordonnées à son égard étaient trop restrictives.

Le 27 novembre 2001, le procureur de district refusa de nouveau de lever les mesures provisoires ordonnées en se bornant à rappeler que les raisons pour lesquelles elles avaient été ordonnées persistaient toujours.

Le 30 novembre 2001, un acte d’accusation contre le requérant fut déposé auprès du tribunal de district de Jastrzębie.

Le 17 janvier 2002, le tribunal de district rejeta la demande du requérant tendant à obtenir la levée de l’interdiction de quitter le territoire.

Le 15 février 2002, le tribunal tint une audience. Le requérant reconnut les faits qui lui avaient été reprochés. Le jour-même, il fut condamné à une peine de 6 mois d’emprisonnement assortie d’un sursis pendant une période probatoire de 4 ans.

Le 18 mars, l’avocat du requérant fit appel.

Le 2 mai 2002, le requérant demanda la levée de l′interdiction de quitter le territoire. Le 4 juin 2002, le tribunal régional de Wodzisław Śląski accueillit sa demande et restitua au requérant son passeport.

Les audiences d’appel eurent lieu les 22 août et 31 octobre 2002. Le tribunal régional confirma la décision du tribunal de district, mais réduisit la durée de la période probatoire à 2 ans.

GRIEFS

Le requérant, citant en substance les articles 2 et 3 de la Convention, estime que la saisie de son passeport et l’interdiction de quitter la Pologne, mesures ordonnées à son égard par le procureur, portent atteinte au droit au respect de la vie et constituent un traitement prohibé par la Convention, dans la mesure où il ne pouvait plus supporter à long terme les frais de traitement indispensable à son état de santé.

Invoquant l’article 8 § 1 de la Convention, le requérant estime que la saisie de son passeport et l’interdiction de quitter la Pologne constituent une violation du droit au respect de la vie privée. Il soutient également qu’il risque de se voir expulser de son logement au Canada du fait de l’interdiction de quitter la Pologne, ce qui selon lui porte atteinte au droit au respect du domicile.

EN DROIT

A. Sur l′exception préliminaire du Gouvernement tirée du non- épuisement des voies de recours internes

Le Gouvernement considère que le requérant n’a pas soulevé, même en substance, les griefs présentés devant la Cour devant les autorités compétentes.

La Cour considère, tenant compte des éléments versés au dossier par le requérant, que les griefs présentés devant la Cour ont été soulevés en substance devant les autorités nationales.

Dès lors, elle rejette cette exception préliminaire.

B.

Sur le bien-fondé des griefs

:

«

Le droit de toute personne à la vie est protégé par la loi.

(...)»

Le Gouvernement estime que le grief est

incompatible ratione materiae

.

Il relève que la Convention ne garantit pas, en tant que tel, le droit à l’assistance médicale gratuite. Il admet que l’article 2 peut être interprété comme mettant à la charge de l’État une obligation de prendre des mesures nécessaires pour protéger la vie des personnes relevant de sa juridiction. Toutefois, le Gouvernement estime qu’en l’espèce il n’y a aucun indice permettant de considérer que la vie du requérant aurait été mise en danger en raison des négligences imputables aux autorités publiques. Il relève que les soins requis lui ont été administrés gratuitement pendant sa détention tout comme après sa remise en liberté. Le Gouvernement considère que les allégations du requérant, selon lesquelles il ne serait pas en mesure d’assurer les frais de son traitement médical ne reposent sur aucune preuve concrète étant donné qu’il n’a présenté que deux factures de l’hôpital d’un montant de 102 PLN. Le Gouvernement estime qu’une telle somme ne saurait être considérée comme excessive étant donné que le requérant était en mesure de régler ses arriérés de pension alimentaire d’un montant beaucoup plus important (13.912,50 PLN). Le Gouvernement relève également que le requérant aurait pu, en vertu de l’article 9 de la loi sur la Sécurité Sociale du 6 février 1997, faire une demande d’affiliation au système général d’assurance-maladie. Une fois admis, en payant des cotisations mensuelles, il aurait pu bénéficier gratuitement de certaines prestations médicales au même titre que les autres assurés. Le Gouvernement précise que le requérant n’a présenté devant les autorités nationales compétentes aucune raison permettant de l’exonérer de l’obligation générale de cotiser à la sécurité sociale.

Le requérant combat la thèse du Gouvernement. Il soutient que personne ne l’a informé de la possibilité d’adhérer à la sécurité sociale. En tout état de cause, il n’aurait pas été en mesure de payer les cotisations. Il précise que sa dette a été réglée par sa mère, lui-même étant sans ressources.

La Cour observe que le requérant n’a fourni aucune pièce pour étayer les allégations selon lesquelles on aurait refusé de lui administrer des soins indispensables ou bien que les services médicaux lui auraient demandé, au titre du remboursement de frais de son traitement, une somme excessive. La Cour considère que l’article 2 de la Convention ne saurait être interprétée comme garantissant à toute personne, en tant que tel, le droit de bénéficier gratuitement de prestations médicales même lorsqu’il s’agit des soins dispensés au sein d’un établissement public. Au contraire, le fait que certains soins gratuits ne seraient administrés qu’à des personnes affiliées au régime général de la sécurité sociale constitue une pratique courante dans plusieurs États Parties. A cet effet, la Cour observe que rien n’empêchait le requérant de faire une demande d’affiliation au régime général de la sécurité sociale polonaise en vertu de la loi du 1997, ce qui lui aurait permis de bénéficier gratuitement de certains soins au même titre que les autres assurés. La Cour observe également que le requérant aurait dû être conscient du risque encouru à son arrivée en Pologne, de voir engager à son encontre des poursuites pénales étant donné qu′il était en infraction à la loi. De plus, souffrant de maladies chroniques, il aurait dû s′assurer de pouvoir bénéficier, lors de son séjour en Pologne, d′une couverture sociale appropriée, en souscrivant entre autres une assurance au Canada avant son départ.

Au vu de ce qui précède, la Cour ne décèle aucune apparence de violation de l’article 2 de la Convention. Il s’ensuit que le grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

L′article 3 se lit comme suit

:

«

Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains et dégradant

».

Le Gouvernement estime que le grief est incompatible ratione materiae.

La Cour rappelle que pour tomber sous le coup de l’article 3, un mauvais traitement requiert un minimum de gravité. La Cour rappelle également que les allégations de mauvais traitement doivent être étayées par des éléments de preuve appropriés.

Se référant au cas d’espèce, la Cour note qu’il n’est pas contesté que le requérant est diabétique et qu’il souffre d’hypertension. Pour ces raisons, il a été hospitalisé et suit un traitement au Canada. Toutefois, le requérant n’a pas démontré que son état de santé s’était dégradé lors de son séjour en Pologne et que cette dégradation pouvait être imputable de manière directe ou indirecte à l’État. En particulier, il n’a présenté aucune preuve, notamment une attestation médicale, permettant de considérer qu’il ait éprouvé des souffrances, consécutives au refus des soins, d’une intensité telle que l’article 3 puisse s’appliquer.

Au vu de ce qui précède, la Cour estime que le grief est manifestement mal fondé

et

décide de le rejeter

en application de l’article 35 §§ 3 et 4

de la Convention.

L′article 8 se lit comme suit

:

« 1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.

Le Gouvernement estime que les mesures provisoires ordonnées à l’égard du requérant étaient compatibles avec les exigences de l’article 8 de la Convention.

Le Gouvernement relève que l’interdiction de quitter le territoire a été ordonnée en vertu de l’article 277 § 1 du code de procédure pénale. Cette disposition permet en effet d’interdire de quitter le territoire à une personne soupçonnée d’avoir commis une infraction lorsqu’il existe un risque réel de soustraction à la justice. Le requérant a été arrêté à l’aéroport au moment de son départ pour le Canada où il réside depuis environ quatorze ans. Le paiement de la pension était assuré par le fond alimentaire public. En ne s’acquittant pas de l’obligation qui lui incombait, le requérant était en infraction continue à la loi polonaise. Dès lors, le Gouvernement estime que les mesure litigieuses avaient une base légale en droit interne et visaient les buts légitimes, à savoir la prévention des infraction pénales ainsi que la protection des droit et libertés d’autrui.

Le Gouvernement estime que les mesures prises à l’égard du requérant étaient

nécessaires et que les autorités ont observé la diligence nécessaire dans leur mise en œuvre. Il relève que l’interdiction de quitter le territoire constituait une mesure adéquate pour assurer la présence du requérant en Pologne pendant le déroulement de la procédure pénale engagée à son encontre.

Se référant au grief relatif à la violation alléguée du droit au respect du domicile, le Gouvernement soutient qu’il n’existe aucun rapport entre les décisions prises par les autorités polonaises et le risque pour le requérant de se voir expulser de son logement au Canada. Étant donné qu’il était en infraction en Pologne, il

ne pouvait espérer échapper aux conséquences de ses actes.

Le requérant conteste les thèses du Gouvernement.

La Cour rappelle que le but de l’article 8 est de protéger l’individu contre les ingérences arbitraires des pouvoirs publics dans la vie privé et familiale. La Cour considère qu’il n’est pas exclu que les mesures prises par les autorités à l’encontre du requérant puissent affecter le droit au respect de la vie privée et familiale dans la mesure où elles auraient pour effet de la troubler de manière injustifiée.

La Cour estime que les mesures litigieuses étaient prévues par la loi et visaient les buts légitimes de la protection des droits et libertés d’autrui ainsi que la prévention des infractions pénales. La Cour considère que les autorités ont agi avec la célérité requise et que la nécessité d’assurer le respect par les parents de leurs obligations alimentaires justifiait de manière convaincante les mesures litigieuses.

Quant au grief concernant le droit au respect du domicile, le Cour observe qu’aucun élément de dossier ne lui permet de considérer que l’expulsion du requérant a eu lieu. Il n’y donc pas eu d’ingérence de l’autorité publique dans son droit au respect du domicile au sens de l’article 8 § 1.

Il s’ensuit que les griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§

3 et

4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable

Françoise

Elens-Passos

Nicolas

Bratza

Greffière adjointe

Président