BRONK c. POLOGNE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 30848/03 prezentate de Marcin BRONK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 11 septembrie 2007 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președinte, dnii J. Casadevall, G. Bonello, K. Traja, S. Pavlovschi, L. Garlicki, L. Mijović, judecători și M. Arac Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 11 septembrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ Reclamantul, dl Marcin Bronk, este un resortisant polonez, născut în 1976 și are reședința în Bolszewo. Guvernul polonez (atît cum a fost expus de către părți, este reprezentat de agentul său, dl Jakub Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 4 iunie 2001, acuzatul a fost arestat și pus în arest provizoriu, pentru a justifica plasarea judecătorului a pus accentul pe faptul că, având în vedere dovezile adunate, era probabil ca reclamantul să fie autorul faptelor reproșate. El a invocat în paralel severitatea pedepsei. În etapa de judecată, precum și în faza judiciară, detenția a fost prelungită la intervale regulate din aceleași motive ca cele menionate mai sus. Judecătorii au luat, de asemenea, în considerare necesitatea de a asigura buna desfășurare a procedurii, precum și necesitatea de a administra toate dovezile relevante, în special de a efectua mai multe expertize. La 29 iulie 2003, tribunalul regional l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reprobabile și l-a condamnat la condamnarea permanentă. La 20 mai 2004, instanța de apel a infirmat această decizie și a retrimis cauza pentru reexaminare. Prin intermediul unei hotărâri pronunțate la aceeași dată, instanța de apel a prelungit detenția provizorie a celui care punea accentul pe gravitatea celui de-al doilea act și pe probabilitatea ca reclamantul să fie autorul acestuia. La 26 octombrie 2005, tribunalul regional l-a condamnat la douăzeci și cinci de ani de reținere criminală. La 27 iunie 2006, instanța de apel a respins recursul formulat de reclamant. GRIFS Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii. Citând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul contestă durata procedurii penale. (1) Primul motiv al reclamantului se referă la durata detenției provizorii. Aceasta se împarte în două perioade: prima de doi ani, o lună și douăzeci și patru de zile (din 4 iunie 2001, data arestării sale, până la 29 iunie 2001). iulie 2003, data condamnării în primă instanță), iar a doua dată de un an, cinci luni și șapte zile (din 20 mai 2004, data anulării în apel a primei condamnări, la 26 octombrie 2005, data celei de a doua condamnări în primă instanță). Prin urmare, durata totală a detenției provizorii care trebuie luată în considerare este de aproximativ trei ani și șapte luni. Potrivit reclamantului, durata detenției sale nu corespunde cerințelor art. 5 alin. (3) din Convenție. Guvernul consideră că acest aspect trebuie declarat inadmisibil pentru a nu epuiza căile de atac interne, deoarece nu a atacat nici una dintre deciziile privind menținerea sa în detenție. Recurentul nu ridică niciun fapt de natură să infirme argumentele guvernului. Curtea constată că: mai mult, nici una dintre înscrisurile din dosarul de care dispune nu permite să se constate că reclamantul a luat vreodată cuvântul împotriva celui puțin una dintre deciziile privind menținerea sa în detenție provizorie. Prin urmare, acest litigiu trebuie să fie declarat inadmisibil pentru nedepășirea căilor de atac interne în temeiul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. (2) A doua responsabilitate a reclamantului se referă la durata procedurii care a început la 4 iunie 2001 de către arestarea laiului și se încheie la 27 iunie 2001 În iunie 2006 prin încetarea definitivă a procedurii, aceasta a durat aproximativ cinci ani și o lună. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu corespunde cerinței termenului rezonabil de termen stabilit de art. 6 alin. (1) din Convenție. Curtea constată că reclamantul nu a inițiat o acțiune în temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004 care permite contestarea duratei excesive a unei proceduri în fața instanțelor interne, acțiune considerată eficace de jurisprudența Curții ( Charzyński c. Polonia (dec) n 2459/03 Prin urmare, această cauză trebuie să fie declarată inadmisibilă în cazul în care nu este îndeplinită căile de atac interne în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. 3. Având în vedere considerațiile de mai sus, este necesar să se înceteze aplicarea articolului 29 alineatul (3) din Convenție în prezenta cauză. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Nicolas Bratza Grefier Adjunct Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

30848/03

présentée par Marcin BRONK

contre la Pologne

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 11 septembre 2007 en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza,

président,

MM.

J. Casadevall,

G. Bonello,

K. Traja,

S. Pavlovschi,

L. Garlicki,

M

me

L. Mijović,

juges

et de M

me

F.

Aracı,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 11 septembre 2003,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Marcin Bronk, est un ressortissant polonais, né en 1976 et résidant à Bolszewo. Le gouvernement polonais («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 4 juin 2001, soupçonné d’homicide et de vol à main armée, le requérant fut arrêté et placé en détention provisoire. Pour justifier le placement le juge mit l’accent sur le fait qu’au vu des preuves rassemblées, il était probable que le requérant était l’auteur des faits reprochés. Il invoqua en parallèle la sévérité de la peine encourue.

Dans la phase d’instruction ainsi que dans la phase judiciaire, la détention fut prolongée à intervalles réguliers pour les mêmes motifs que ceux mentionnés ci-dessus. Les juges relevèrent également le besoin d’assurer le bon déroulement de la procédure, ainsi que la nécessité d’administrer toutes les preuves pertinentes, notamment d’effectuer plusieurs expertises.

Le 29 juillet 2003, le tribunal régional reconnut le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à la réclusion perpétuelle.

Le 20 mai 2004, la cour d’appel infirma cette décision et renvoya l’affaire pour réexamen.

Par une décision rendue à la même date, la cour d’appel prolongea la détention provisoire de l’intéressé mettant l’accent sur la gravité de l’infraction commise et la grande probabilité du fait que le requérant en était l’auteur.

Le 26 octobre 2005, le tribunal régional condamna l’intéressé à vingt

‑

cinq ans de réclusion criminelle.

Le 27 juin 2006, la cour d’appel rejeta l’appel formé par le requérant.

GRIEFS

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa détention provisoire.

Citant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant conteste la durée de la procédure pénale.

EN DROIT

: la première de deux années, un mois et vingt-quatre jours (du 4 juin 2001, date de son arrestation, au 29

juillet 2003, date de sa condamnation en première instance), et la seconde d’une année, cinq mois et sept jours (du 20 mai 2004, date de l’annulation en appel de la première condamnation, au 26 octobre 2005, date de sa deuxième condamnation en première instance). La durée totale de la détention provisoire à prendre en considération est dès lors d’environ trois années et sept mois.

Selon le requérant, la durée de sa détention ne répond pas aux exigences de l’article 5 § 3 de la Convention.

Le Gouvernement estime que ce grief doit être déclaré irrecevable pour non- épuisement des voies de recours internes car l’intéressé n’a attaqué d’appel aucune des décisions portant sur son maintien en détention.

Le requérant ne soulève aucun fait de nature à réfuter les arguments du Gouvernement.

La Cour observe qu’aucune des pièces du dossier dont elle dispose ne permet de constater que le requérant ait jamais interjeté appel à l’encontre d’au moins une des décisions portant sur son maintien en détention provisoire.

Dès lors, ce grief doit être déclaré irrecevable pour non– épuisement des voies de recours internes en vertu de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

juin 2006 par l’arrêt définitive de la cour d’appel. Elle a donc duré environ cinq années et un mois.

Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention.

La Cour observe que le requérant n’a pas engagé d’action sur la base de l’article 5 de la loi de 17 juin 2004 permettant de contester la durée excessive d’une procédure devant les instances internes, recours jugé efficace par la jurisprudence de la Cour (

Charzyński c. Pologne (déc) n

o

24549/03

).

Dès lors, ce grief doit être déclaré irrecevable pour non– épuisement des voies de recours internes en vertu de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fatoș Aracı

Nicolas

bratza

Greffière adjointe

Président