CtEDO 09.09.2008 Auto

OLBINSKI c. POLOGNE

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
09.09.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
OLBINSKI c. POLOGNE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 7766/07 prezentate de Piotr OLBI 2015/17SKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află la 9 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučić, judecători, și Lawrence Early; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 29 ianuarie 2007, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamant, După ce a luat o decizie în cunoștință de cauză, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul, dl Piotr Olbiński, este un resortisant polonez, născut în 1976 și rezident în Łód Data exactă a arestării reclamantului este o chestiune controversată între părți. Din punctul de vedere al guvernului și având în vedere piesele produse de părți, la 27 septembrie 2005, a fost arestat și pus în arest la o bandă organizată cu caracter armat și de jaf, ambele infracțiuni comise în condiții de recidivă legală, reclamantul a fost arestat și pus în custodie. Potrivit reclamantului, care nu produce însă niciun element în sprijinul afirmațiilor sale, arestarea ar fi avut loc la 26 septembrie 2005. Judecătorul și-a motivat decizia prin prezența unor motive plauzibile de a suspecta că reclamantul a comis faptele reprobabile, care sunt pedepsite cu o pedeapsă severă. De asemenea, el și-a asumat riscul de a-l vedea fugind și de a exercita presiuni asupra martorilor și a subliniat necesitatea de a-i prinde pe ceilalți membri ai bandei organizate. La 19 octombrie 2005, instanța regională a respins recursul la decizia menționată anterior. În faza de judecată, instanțele au prelungit cu regularitate detenția provizorie din motive în esență identice cu cele menționate mai sus. Judecătorii au subliniat, de asemenea, faptul că recurentul a comis faptele reproșate la scurt timp după ce a părăsit închisoarea și au invocat caracterul deosebit de complex al cauzei care privește activitățile a două asociații de răufăcători și în cadrul căreia au fost puse în discuție douăzeci și patru de persoane. Ei au subliniat necesitatea de a aduna mai multe dovezi, inclusiv rapoarte de experți. Începând cu 25 aprilie 2007, judecătorii care decid cu privire la menținerea detenției provizorii au pus accentul pe faptul că perspectiva unei condamnări grave care decurge din gravitatea faptelor reprobabile era, în sine, un factor de natură să determine reclamantul să fugă și să împiedice buna funcționare a procedurii. La 6 septembrie 2007, procurorul a depus la tribunalul regional un act de acuzare împotriva reclamantului și a altor 20 de persoane. El a invitat instanța să audieze douăzeci și patru de martori. La 23 mai 2008, tribunalul regional a prelungit reținerea provizorie a lui mai puțin până la 26 septembrie 2008, judecătorii au considerat că motivele pentru menținerea în detenție au persistat și au subliniat, în plus, riscul apariției unei proceduri care decurge din faptul că co-inculpații acționaseră în bandă organizată. În perioada 27 septembrie 2005-19 septembrie 2007, reclamantul a executat o pedeapsă cu închisoarea pronunțată împotriva sa printr-o hotărâre definitivă, începând cu 19 septembrie 2007 și până la 24 septembrie 2008, a executat două sentințe cu închisoarea pronunțate prin alte două hotărâri definitive. Având în vedere documentele prezentate de părți, procedura este în continuare pendinte în primă instanță. GRIEFS Invocând art. 5 alineatul (3) din convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale. În conformitate cu art. 5 alineatul (3) din convenție, reclamantul a declarat că nu a fost adus în fața unui judecător imediat după arestarea sa. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul pune în discuție durata procedurii. În primul rând, reclamantul se referă la durata detenției sale provizorii. Aceasta se întinde deja pe o perioadă de aproximativ doi ani și unsprezece luni și nu a încetat încă. Potrivit reclamantului, durata detenției sale nu îndeplinește cerințele articolului 5 alineatul (3) din Convenție. Guvernul consideră că acest motiv trebuie declarat inadmisibil pentru lipsa evidentă a temeiului juridic. Acesta prezintă documente de care reiese că, începând cu 27 septembrie 2005, data arestării sale, reclamantul trebuie să efectueze ulterior, până la 24 septembrie 2008, trei pedepse cu închisoarea pronunțate de instanțele poloneze. Potrivit guvernului, situația din perioada în cauză trebuie privită ca făcând parte din art. 5 1 lit. (a) din Convenție, care permite privarea de libertate, după condamnarea de către o instanță competentă Reclamantul nu ridică niciun fapt de natură să respingă argumentele guvernului. Curtea constată, în primul rând, că nu există niciun element de care dispune aceasta nu permite să se presupună că reclamantul a fost arestat la o dată anterioară datei de 27 septembrie 2005. Curtea observă în al doilea rând că nici una dintre înscrisurile din dosar nu permite să se desprindă argumentele guvernului în lumina cărora perioada de detenție a reclamantului care a trecut de la data arestării sale nu poate fi luată în considerare în sensul articolului 5 alineatul (3). Prin urmare, această cauză trebuie declarată inadmisibilă pentru lipsa vădită de temei în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Convenție. Al doilea motiv al reclamantului se referă la faptul că nu a fost adus în fața unui judecător imediat după arestarea sa, în detrimentul articolului 5 alineatul (3) din Convenție. Potrivit reclamantului, care pretinde că a fost arestat la 26 septembrie 2005, decizia Tribunalului de a dispune plasarea sa în arest provizoriu nu i-a fost notificată până la 30 septembrie 2005, adică după nouăzeci și șase de ore de la arestarea sa. Curtea constată că, în pofida controverselor referitoare la data arestării reclamantului, nu există nicio îndoială în speță că acesta a fost adus în fața unui judecător la 30 septembrie 2005, ziua în care instanța de district a dispus plasarea sa în detenție provizorie. Apoi, la 19 octombrie 2005, instanța regională care a pronunțat în apel a confirmat această decizie. Prin urmare, în măsura în care reclamantul a depus cererea sa că la 29 ianuarie 2007, acest litigiu trebuie declarat inadmisibil pentru nerespectarea termenului de șase luni stabilit la art. 35 alineatul (1) din Convenție, în conformitate cu art. 35 alineatul (4). Cel de-al treilea motiv al reclamantului se referă la durata procedurii care a început la 27 septembrie 2005 și care este încă în curs de desfășurare și, prin urmare, a durat până în prezent aproximativ doi ani și unsprezece luni. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu îndeplinește cerința unei perioade rezonabile de timp, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Curtea constată că reclamantul nu a inițiat o acțiune în temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004 care permite contestarea duratei excesive a unei proceduri în fața instanțelor interne, acțiune considerată eficace de jurisprudența Curții ( Charzyński c. Polonia (dec) n 2459/03 Prin urmare, acest motiv trebuie declarat inadmisibil pentru neobosirea căilor de atac interne în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Lawrence Early Nicolas Bratza Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă