SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 25770/07 prezentate de Henryk MUSIALSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 31 martie 2009, într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučić, judecători, și Lawrence Early; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 iunie 2007, având în vedere declarația din 16 decembrie 2008 prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Henryk Musialski, este un resortisant polonez, născut în 1952 și rezident în Katowice. El este reprezentat în fața Curții de către dl Janusz Zaleski, avocat la Katowice. Guvernul polonez (atîl) este reprezentat de agentul său, dl Jakub Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 10 septembrie 2003, suspectat de trafic și vânzare ilegală de carburanți într-o asociație de răufăcători, reclamantul a fost pus în detenție provizorie. În aprilie 2007, actul de acuză a fost depus la tribunalul de district. La 26 aprilie 2007, instanța de apel a examinat cazul și a întrebat în special dacă, în acest caz, ar fi întotdeauna oportun să se mențină reclamantul în detenție. Curtea este de părere că o rejudecare împotriva plății unei cauțiuni de 500 000 de zloți polonezi (PLN) a fost posibilă. La 18 mai 2007, instanța de apel a retras parțial decizia anterioară prin refuzul de a-l elibera pe reclamant împotriva plății unei cauțiuni și a considerat că dovezile adunate indicau faptul că: În plus, aceasta a pus accentul pe gravitatea pedepsei pe care le-a suportat reclamantul și pe faptul că a fost acuzat de a fi fost creierul asociației de răufăcători. Pentru a justifica anularea deciziei sale de a pune pârâtul în libertate pe cauțiune, instanța se rezuma la amploarea excepțională a activităților acestei asociații de răufăcători. La 13 iulie 2007, Tribunalul de District s-a recunoscut incompetent și a trimis cauza spre reexaminare Tribunalului Regional. La 8 octombrie 2007, Tribunalul Regional, instanța de trimitere, s-a recunoscut la rândul său incompetent și a retrimis cauza instanței de district. La 24 octombrie 2007, instanța de apel a repus în libertate pe reclamant cu o cauțiune de 2 500 La 14 noiembrie 2007, judecătorii s-au bazat pe complexitatea cauzei și pe faptul că, odată ce a fost pus în libertate, aceasta a afectat buna desfășurare a procedurii. În ceea ce privește valoarea cauțiunii, Curtea a precizat că a fost stabilită ținând seama de gravitatea cheltuielilor reținute. La 28 noiembrie 2007, acționând la cererea instanței de district, instanța de apel a desemnat instanța regională pentru a cunoaște cazul. La 27 februarie 2008, instanța de apel a prelungit detenția reclamantului și a stabilit, în același timp, cauțiunea la 2 500 000 PLN. La 12 martie 2008, instanța de apel a redus suma acesteia la 1 500 000 PLN, având în vedere că acesta era suficient de ridicat pentru a avea un efect disuasiv asupra reclamantului, astfel încât să se asigure că nu se desfășoară un proces echitabil. La 21 mai 2008, instanța de apel a prelungit detenția provizorie până la 29 august 2008. La 27 august 2008, instanța din fond a respins cererea de prelungire a detenției din nou și a respins interdicția de a părăsi teritoriul. La 29 august 2008, reclamantul a acoperit libertatea. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii. Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute în alin. (1) lit. (c) din prezentul articol (...) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în timpul procedurii. (...) Prin scrisoarea din 16 decembrie 2008, guvernul a informat Curtea că va face o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. În plus, guvernul a invitat Curtea să șteargă cauza din rolul în temeiul articolului 37 din Convenție. (...) guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, recunoaște durata excesivă a detenției provizorii a reclamantului. Având în vedere circumstanțele cauzei, guvernul declară că este pregătit să plătească reclamantului, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 2 000 EUR. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit; ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale (...) Prin scrisoarea din 12 ianuarie 2009, reclamantul a informat că suma oferită de guvern în declarația sa părea inacceptabilă. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din acest articol. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv pe care [ea] îl consideră existența sa, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, ea poate șterge o cerere din rolul în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei de judecată propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (articolul c) din convenție). Având în vedere cele de mai sus și în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la problema formulată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu impună ca . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care le conține aceasta decide, în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție, să șteargă cauza rolului. Lawrence Early Nicolas Bratza Modulul Președinte
de la requête n
o
25770/07
présentée par Henryk MUSIALSKI
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 31 mars 2009 en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Nebojša Vučinić,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 11 juin 2007,
Vu la déclaration du 16 décembre 2008 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse du requérant à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Henryk Musialski, est un ressortissant polonais, né en 1952 et résidant à Katowice. Il est représenté devant la Cour par M
e
Janusz Zaleski, avocat à Katowice. Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 10 septembre 2003, soupçonné de trafic et vente illégale de carburants dans une association de malfaiteurs, le requérant fut placé en détention provisoire.
En avril 2007, l’acte d’accusation fut déposé auprès du tribunal de district.
Le 26 avril 2007, la cour d’appel procéda à l’examen de l’affaire. Elle s’interrogea en particulier sur la question de savoir si en l’espèce il était toujours opportun de maintenir le requérant en détention. La cour estima qu’une remise en liberté contre le paiement d’une caution de 500
000 zlotys polonais (PLN) était possible.
Le 18 mai 2007, la cour d’appel annula en partie la décision précédente en refusant la remise en liberté du requérant contre le paiement d’une caution. Elle considéra que les preuves rassemblées indiquaient que l’intéressé eût pu être l’auteur des faits reprochés. En outre, elle mit l’accent sur la gravité de la peine encourue par le requérant et sur le fait qu’il était soupçonné d’avoir été le cerveau de l’association de malfaiteurs. Pour justifier l’annulation de sa décision de remettre l’accusé en liberté sous caution, la cour se référa à l’ampleur exceptionnelle des activités de ladite association de malfaiteurs.
Le 13 juillet 2007, le tribunal de district se reconnut incompétent et renvoya l’affaire pour réexamen au tribunal régional. Le 8 octobre 2007, le tribunal régional, juridiction de renvoi, se reconnut à son tour incompétent et renvoya l’affaire au tribunal de district.
Le 24 octobre 2007, la cour d’appel subordonna la remise en liberté du requérant au versement d’une caution de 2
500
000 PLN, décision confirmée en appel le 14 novembre 2007. Les juges se fondèrent sur la complexité de l’affaire et sur le fait qu’une fois remis en liberté, l’intéressé entraverait le bon déroulement de la procédure. Quant au montant de la caution, la cour précisa qu’il avait été fixé en tenant compte de la gravité des charges retenues.
Le 28 novembre 2007, statuant sur la demande du tribunal de district, la cour d’appel désigna le tribunal régional pour connaitre de l’affaire.
Le 27 février 2008, la cour d’appel prolongea la détention du requérant. Elle fixa en même temps la caution à 2
500
000 PLN. Le 12 mars 2008, la juridiction d’appel ramena son montant à 1
500
000 PLN, en estimant que celui-ci était suffisamment élevé pour avoir un effet dissuasif à l’égard du requérant afin qu’il n’entrave pas le bon déroulement du procès.
Le 21 mai 2008, la cour d’appel prolongea la détention provisoire jusqu’au 29 août 2008. Elle décida en parallèle que le requérant serait remis en liberté s’il versait une caution de 500
000 PLN. Le 18 juin 2008, la cour d’appel rejeta l’appel de l’intéressé.
Le 27 août 2008, la cour d’appel rejeta la demande de la juridiction du fond tendant à prolonger la détention une nouvelle fois. Elle plaça l’intéressé sous surveillance policière et prononça à son encontre l’interdiction de quitter le territoire.
Le 29 août 2008, le requérant recouvra la liberté.
GRIEF
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa détention provisoire.
Le requérant dénonce la durée de sa détention provisoire. Il invoque l’article 5 § 3, dont le passage pertinent en l’espèce dispose
:
Article 5 § 3
«
Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe 1 c) du présent article, (...) a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. (...).
»
Par une lettre du 16 décembre 2008, le Gouvernement a informé la Cour qu’il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
(...) le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la durée excessive de la détention provisoire du requérant.
Compte tenu des circonstances de la cause, le Gouvernement déclare être prêt à verser au requérant, au titre de la satisfaction équitable, la somme de 2
000 EUR. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera payable dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage
».
(...)
Par une lettre du 12 janvier 2009, le requérant a fait savoir que la somme offerte par le Gouvernement dans sa déclaration lui paraissait inacceptable
.
La Cour rappelle que l’article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l’article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque
:
«
pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
».
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
[GC], n
o
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03).
Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l’indemnité proposée – qui cadre avec les sommes octroyées dans des affaires analogues – la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37
§
1
c) de la Convention).
Eu égard à ce qui précède, et en particulier à l’existence d’une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l’espèce, elle considère que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Dès lors, il y a lieu de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu’elle comporte
;
Décide
, en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président