AFFAIRE MUSZYNSKI c. POLOGNE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté
AFFAIRE MUSZYNSKI c. POLOGNE (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA A PATRA CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MUSZY 2015/17SKI c. POLONIA (solicitarea nr. 24613/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 noiembrie 2008 DEFINITIVF 06/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Muszyński c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta; Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători, și de Lawrence Early, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 21 octombrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură A la originea cauzei se află o cerere (n 24613/04) îndreptată împotriva Republicii Polone și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Waldemar Muszyński ( La 14 iunie 2004, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 27 septembrie 2007, președintele Secțiunii a patra a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite articolul Õ 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să fie examinată admisibilitatea și fondul cauzei. La 23 martie 2001, Tribunalul Districtual din Stalowa Wola a dispus arestarea sa provizorie pe o perioadă de trei luni în interesul unei bune administrări a justiției, care a fost confirmată în recurs la 26 martie 2001. aprilie 2001 de către Tribunalul Regional. Judecătorii au considerat că dovezile adunate (în special mărturiile, expertizele și probele) au dus la suspiciunea că reclamantul ar fi autorul infracțiunii, care ar fi fost condamnat la o pedeapsă de închisoare semnificativă. La 17 mai 2001, procurorul regional a respins cererea de eliberare a acestuia, deoarece detenția sa era necesară pentru buna desfășurare a anchetei. La 12 iunie 2001, procurorul districtual a confirmat această decizie. La 13 iunie 2001, Tribunalul Regional din Tarnobrzeg a prelungit detenția reclamantului până la 21 septembrie 2001, La 7 septembrie 2001, procurorul a depus un act de acuzare la tribunalul regional. 10. La 14 septembrie 2001, tribunalul regional a prelungit din nou detenția reclamantului, invocând gravitatea actului incriminat. 11. La 30 ianuarie 2002, tribunalul regional din Tarnobrzeg l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de 15 ani. 12. La 3 iunie 2002, tribunalul de apel din Rzeszów a prelungit detenția la data de 21 septembrie 2002, confirmată în apel la data de 2 iulie 2002 13. La 13 iunie 2002, Tribunalul de apel din Rzeszów a infirmat decizia de condamnare din 30 ianuarie 2002 și a retrimis cauza spre reexaminare. 14. La 18 decembrie 2002, tribunalul regional a prelungit detenția reclamantului până la 20 martie 2003, considerând că motivele invocate anterior erau încă relevante, decizie confirmată în recurs la 21 ianuarie 2003 de către instanța de judecată. 15. La 21 mai 2003, Tribunalul Regional Tarnobrzeg l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 25 de ani. 16. La 13 noiembrie 2003, Curtea de apel din Rzeszów a infirmat această decizie și a trimis cauza spre reexaminare în fața instanței regionale. 17. Detenția reclamantului a fost prelungită la 12 ianuarie și 7 aprilie 2004, decizii confirmate în apel la 3 februarie și 4 mai 2004. 18. În 2004, audierile au avut loc la 10 și 11 februarie și la 16 martie 19. La 7 aprilie 2004, tribunalul regional din Tarnobrzeg l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 25 de ani, care a fost confirmată în apelul din 30 septembrie 2004 de Curtea de Apel din Rzeszów 21. La 9 septembrie 2005, Curtea Supremă a respins recursul în casare formulat de către instanțe. Instanțele și-au întemeiat verdictul pe diferitele mijloace de probă, cum ar fi mărturiile, procesul-verbal al vizitei la locul crimei și expertizele. II. DREPTUL INTERNELE PERTINENTE 22. Dreptul și practica relevantă privind detenția provizorie ( aresztowanie tymczasowe motivele prelungirii sale, repunerea în libertate și principiile care guvernează alte măsuri așa-numitele "prevenire" ( środki zapobiegawcze sunt descrise în hotărârile Curții pronunțate în cauzele Gołek c. Polonia, nr 31330/02, § 27-33, 25 aprilie 2006, și Celejewski c. Polonia, n 17584/04, § 22-23, 4 august 2006. La art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii și mai puțin la art. 5 alineatul (3) din Convenție, astfel de formulare Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (c) din prezentul articol (...) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în timpul procedurii. (...) Cu privire la admisibilitate 24. Curtea constată că ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Curtea constată că durata detenției provizorii a reclamantului corespunde sumei de trei perioade. Prima perioadă se întinde de la 22 martie 2001, data detenției sale, la 30 ianuarie 2002, data condamnării sale în primă instanță, adică o perioadă de 10 luni și 10 zile. A doua perioadă de detenție provizorie a l iunie 2002, data la care Tribunalul Regional a respins decizia din 30 ianuarie 2002 și data trimiterii cauzei pentru reexaminare, la 21 mai 2003, data condamnării de către Tribunalul Regional, adică o perioadă de aproximativ 11 luni și 7 zile. În cele din urmă, a treia perioadă se referă la data de 13 noiembrie 2003, data la care decizia din 21 mai 2003 și trimiterea cauzei pentru reexaminare, la data de 8 iunie 2004, data condamnării de către instanța regională, adică o perioadă de aproximativ 6 luni și 25 de zile. Durata totală a detenției provizorii a la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Guvernul susține, în primul rând, că detenția reclamantului era compatibilă cu dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală. În ceea ce privește prelungirea acesteia, Comitetul consideră că detenția s-a justificat în mod suficient și pertinent și subliniază că aceaceasta a fost supusă unui control regulat din partea instanțelor, acestea furnizând de fiecare dată explicații deosebit de detaliate și bazate pe circumstanțele concrete ale cauzei. 27. În plus, acesta susține că motivele plauzibile pentru a suspecta că reclamantul a comis efectiv infracțiunea cu privire la încălcarea dreptului comunitar au persistat pe tot parcursul procedurii. El pune accentul pe gravitatea faptului incriminat (parricid), care a dus la o pedeapsă importantă de închisoare. 28. În cele din urmă, potrivit acestuia, autoritățile au adus toată diligența necesară cauzei. 29. Curtea reamintește că revine în primul rând autorităților judiciare naționale sarcina de a se asigura că, într-un caz dat, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rațiunii. În acest scop, ei trebuie să examineze toate circumstanțele care pot dezvălui sau în afara existenței unei adevărate cerințe de interes public care să justifice, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport în deciziile lor privind cererile de extindere. A se vedea, de exemplu, Hotărârea McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, § 43. 30. Persistența motivelor plauzibile de a suspecta persoana arestată de a fi comis o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție, dar, după un timp, nu mai este suficientă; Curtea trebuie să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. În plus, aceasta caută dacă autoritățile naționale competente au acordat o atenție specială continuării procedurii (a se vedea în special Hotărârea Letellier c. Franța din 26 iunie 1991, seria A n 207, p. 18 § 35). 31. Curtea observă că, în speță, autoritățile au justificat prelungirea detenției prin severitatea pedepsei și prin riscul de a duce la buna funcționare a justiției. 32. Curtea consideră că aceste motive puteau fi inițial suficiente pentru legitimarea detenției. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, ele au devenit inevitabil mai puțin relevante și numai din motive imperative ar putea convinge Curtea că lunga privare de libertate (aproximativ doi ani și trei luni) se justifica în temeiul articolului 5 alineatul (3). Or, Curtea nu descoperă niciun motiv de acest fel: aceasta constată că instanțele naționale au respins cererile de eliberare a reclamantului și au prelungit detenția în principal din aceleași motive ca cele menționate anterior. În plus, Comisia observă că, pe parcursul întregii proceduri, judecătorii și-au motivat deciziile subliniind în special gravitatea pedepsei cauzate de natura infracțiunii reproșate. 34. Curtea amintește în această privință că, având în vedere jurisprudența sa consacrată, existența unei suspiciuni puternice de participare la infracțiuni grave și perspectiva unei sentințe severe nu pot justifica numai ele o lungă detenție provizorie (a se vedea în special Hotărârea Wemhoff c. Germania din 27 iunie 1968, seria A n 7, p. 22, § 14 Matznetter c. Austria din 10 noiembrie 1969, seria A n A se vedea nota de subsol 10. Prin urmare, Curtea concluzionează că motivele invocate de instanțele judecătorești în hotărârile lor n . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6 alin. (1) din Convenție, având în vedere că procedura la care a fost parte a avut o perioadă excesivă de timp și deplânge lipsa sa de decență și contestă rezultatul acesteia. La art. 6 alin. (1), în dispozițiile sale relevante în speță, se citește astfel: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide fie cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, fie cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. Curtea arată că reclamantul a omis să inițieze o acțiune în temeiul articolului 16 din Legea din 17 iunie 2004 coroborat cu art. 417 din Codul civil în scopul de a demonstra că cauza sa nu a fost audiată într-un termen rezonabil, o acțiune considerată efectivă de jurisprudența Curții (Krusski c. Polonia, n 61444/00, § 72, CEDH 2005-V). 39. Prin urmare, este necesar să se declare acest motiv inadmisibil pentru neobosirea căilor de atac interne. Cu privire la motivul care constă în a pune în discuție aprecierea elementelor de probă de către instanțe și de a contesta rezultatul procedurii 40. Curtea constată că reclamantul a epuizat căile de atac interne. Prin urmare, trebuie să se declare motivul admisibil. 41. Curtea reamintește că art. 19 din Convenție are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din Convenție pentru părțile contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască erorile de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție, ceea ce nu este cazul în speță. Pe de altă parte, în cazul în care, la art. 6 din convenție, se garantează dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează, în același timp, eligibilitatea probelor sau aprecierea acestora, domeniu care, prin urmare, intră în domeniul de aplicare principal al dreptului intern și al instanțelor naționale (Garcia-Ruiz c. Spania, Hotărârea din 21 ianuarie 1999, Rec., p. 118, punctul 28). 42. Curtea constată că reclamantul intenționează de fapt să conteste în fața Curții aprecierea faptelor și a probelor reținute de instanțele interne. În orice caz, nici un element conținut în dosar nu lasă să se evidențieze vreo încălcare a articolului 6.43. Curtea concluzionează că această cauză este vădit nefondată și că trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 44. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul, care nu a fost reprezentat de un avocat, consideră că nu este în măsură să stabilească o sumă pentru prejudiciul material și moral care rezultă din durata deteniei sale. El se referă la înțelepciunea Curții. 46. Guvernul ia notă de faptul că reclamantul a solicitat nici o sumă precisă în temeiul satisfaciei echitabile. 47. Curtea consideră că este necesar să i se acorde reclamantului 1 000 EUR pentru daune morale. Comisioane și cheltuieli de judecată 48. Reclamantul nu solicită nici o sumă pentru cheltuielile și cheltuielile sale. Interese moratorii 49. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii restante pe rata dobânzii datorate pentru facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Pe aceste motive, Curtea, la L 000 EUR (mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe care o poate plăti de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește de la dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 13 noiembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte