SECȚIUNEA A PAWLAK C. POLONIA Cerere nr. 46887/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 decembrie 2008 DEFINITIVF 16/03/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Leszek Pawlak c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători, și de Lawrence Early, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 25 noiembrie 2008, Rend l'hotée, aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauza se află o cerere (n 46887/06) îndreptată împotriva Republicii Polone și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Leszek Pawlak ( La 10 noiembrie 2006, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 20 noiembrie 2007, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că aceasta se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 21 octombrie 1997, reclamantul a fost acuzat de extorcare de fonduri. Procedura a fost suspendată între 19 martie și 14 aprilie 1998, în măsura în care a fost pe fugă. La 6 aprilie 1998, reclamantul a fost arestat de poliție în flagrant în timpul unei tentative de extorcare de fonduri. La 9 aprilie 1998, Parchetul Notifia către reclamant, șefii de acuzații. În conformitate cu ordonanța Parchetului, recurentului i s-a reproșat că a comis mai multe extorcări de fonduri cu recurs la violență și sub amenințarea unei arme de foc. Între 10 septembrie și 20 octombrie 1998, reclamantul a fost plasat sub observație psihiatrică. 10. Acuzarea a fost depusă la 18 noiembrie 1998 și reclamantul a fost acuzat cu un alt individ, cu 10 infracțiuni, în condiții de recidivă, iar procurorul a cerut instanța să dea 52 de martori. 11. La 17 mai 1999, tribunalul de district și-a stabilit prima audiere la 18 iunie 1999, care a fost în cele din urmă anulată în măsura în care a participat și la o altă procedură în fața unei alte instanțe. Aceasta din urmă a încetat la 16 decembrie 1999, la 30 decembrie 1999, landul a fost transportat la centrul de detenție din cadrul instanței care cunoaștea procedura în litigiu 12. Prima audiere a avut loc la 16 martie 2000 de la această dată și până la 18 februarie 2002, audierile au fost amânate ani de zile măsura în care reclamantul a solicitat recuzarea judecătorului și desemnarea unui avocat din oficiu; din cauza absenței altei părți la procedură sau din cauza bolii colegului acuzat 13. La 19 septembrie 2002, Tribunalul Districtual din Lublin a decis să suspende procedura penală pe motiv că partenerul acuzat urma un tratament medical într-o clinică penitenciară situată într-o zonă îndepărtată de țară și că nu era posibil să-l ducă în instanță. 14. La 10 august 2003, reclamantul a solicitat examinarea separată a cazului său. 15. La 30 septembrie 2003, Tribunalul de District a decis să reia procedura conform căreia, în pofida absenței colegului acuzat, era încă posibil să se continue procedura cu privire la reclamant. În urma ridicării suspendării, cauza i s-a atribuit un nou număr de rol. 16. Între 12 decembrie 2003 și 25 noiembrie 2005, Tribunalul a încheiat 20 Audieri în cauza și 7 în 2006. La 18 septembrie 2006, reclamantul a formulat o acțiune în temeiul legii din 2004 și s-a plâns de durata procedurii penale. 18. printr-o hotărâre pronunțată la 20 septembrie 2006, Tribunalul Districtual din Lublin l-a declarat vinovat de faptele care i-au fost reproșate și i-a aplicat o pedeapsă de nouă ani de condamnare penală. 19. printr-o ordonanță din 19 octombrie 2006, Tribunalul Regional din Lublin a respins acțiunea introdusă de reclamant la 18 septembrie 2006 considerând că este nefondată. Fără a indica motivele, Tribunalul a limitat examinarea duratei procedurii la perioada ulterioară reluării acesteia, fie după 30 septembrie 2003, și a considerat că condiția termenului rezonabil a fost respectată de către autorități. 20. La 10 ianuarie 2007, reclamantul a solicitat în mod valabil o primă încercare respinsă de Tribunal din cauza unei erori de formă. 21. La 13 iunie 2007, instanța a confirmat condamnarea în primă instanță, decizie confirmată în Casație la 12 februarie 2008, de Curtea Supremă. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva sa este întemeiată. 23. 24 Perioada care trebuie luată în considerare a început la 21 octombrie 1997 și s-a încheiat la 12 februarie 2008 și, prin urmare, a durat aproximativ 10 ani și 4 luni pentru trei instanțe. Curtea constată că rejudecarea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II) 27. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi citată anterior). 28. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate și luarea în considerare a faptului că reclamantul a avut într-un anumit mod ca urmare a scurgerii sale din calea bunei desfășurări a procedurii (a se vedea § 6 de mai sus), Curtea consideră că Ön Õ a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței privind termenul rezonabil care decurge din aceasta, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Guvernul contestă aceste pretenții. 32. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuind în echitate, aceasta îi acordă 4 000 EUR în acest sens. Costuri și cheltuieli de judecată 33. Reclamantul nu solicită nicio sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată angajate. Interese moratoriu 34. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 000 EUR (patru mii EUR), care urmează să fie convertită în zloți polonezi la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale plus orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 16 decembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte
QUATRIÈME SECTION
LESZEK PAWLAK c. POLOGNE
(
Requête n
o
46887/06)
ARRÊT
16 décembre 2008
16/03/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Leszek Pawlak c. Pologne,
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Mihai Poalelungi,
Nebojša Vučinić,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25 novembre 2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
46887/06) dirigée contre la République de Pologne et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Leszek Pawlak («
le requérant
»), a saisi la Cour le 10 novembre 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
3.
Le 20 novembre 2007, le président de la quatrième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29
§
3 de la Convention, il a en outre été décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le requérant est né en 1964 et réside à Lublin.
5.
Le 21 octobre 1997, le requérant fut inculpé d’extorsion de fonds.
6.
La procédure fut suspendue entre le 19 mars et 14 avril 1998, dans la mesure où l’intéressé était en fuite.
7.
Le 6 avril 1998, le requérant fut été arrêté par la police en flagrant délit lors d’une tentative d’extorsion de fonds. Il fut placé en détention provisoire.
8.
Le 9 avril 1998, le parquet notifia au requérant les chefs d’inculpation. Aux termes de l’ordonnance du parquet le requérant se vit reprocher d’avoir commis plusieurs extorsions de fonds avec recours à la violence et sous la menace d’une arme à feu.
9.
Entre le 10 septembre et 20 octobre 1998, le requérant fut placé en observation psychiatrique.
10.
L’acte d’accusation fut déposé le 18 novembre 1998. Le requérant fut accusé avec un autre individu, de 10 infractions, ceci dans des conditions de récidive. Le procureur demanda le tribunal d’auditionner 52 témoins.
11.
Le 17 mai 1999, le tribunal de district fixa sa première audience au 18 juin 1999, qui fut en définitive annulée dans la mesure où l’intéressé participait également à une autre procédure conduite devant un autre tribunal. Cette dernière ayant pris fin le 16 décembre 1999, le 30 décembre 1999, l’intéressé fut transporté au centre de détention relevant du tribunal connaissant de la procédure litigieuse.
12.
La première audience eut lieu le 16 mars 2000. Depuis cette date et jusqu’au 18 février 2002, les audiences furent reportées ans la mesure où le requérant demandait la récusation du juge et la désignation d’un avocat d’office
; à cause de l’absence de l’autre partie à la procédure
ou encore à cause de la maladie du coaccusé.
13.
Le 19 septembre 2002, le tribunal de district de Lublin décida de suspendre la procédure pénale au motif que le coaccusé suivait un traitement médical dans une clinique carcérale située dans une région éloignée du pays et qu’il n’était pas possible de le conduire à l’audience.
14.
Le 10 août 2003, le requérant demanda à ce que son affaire soit examinée séparément.
15.
Le 30 septembre 2003, le tribunal de district décida de reprendre la procédure estimant que, malgré l’absence du coaccusé, il était tout même possible de poursuivre la procédure à l’égard du requérant. A la suite de la levée de la suspension, l’affaire se vit attribuer un nouveau numéro de rôle.
16.
Entre les 12 décembre 2003 et 25 novembre 2005, le tribunal tint 20
audiences dans l’affaire et 7 en 2006.
17.
Le 18 septembre 2006, le requérant forma un recours sur le fondement de la loi de 2004 en se plaignant de la durée de la procédure pénale.
18.
Par un jugement prononcé le 20 septembre 2006, le tribunal de district de Lublin déclara le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et lui infligea une peine de neuf années de réclusion criminelle.
19.
Par une ordonnance du 19 octobre 2006, le tribunal régional de Lublin rejeta le recours introduit par le requérant le 18 septembre 2006 considérant qu’il était infondé. Sans en indiquer les motifs, le tribunal limita son examen de la durée de la procédure à la période postérieure à la reprise de celle-ci, soit après le 30 septembre 2003, et jugea que la condition du délai raisonnable avait été respectée par les autorités.
20.
Le 10 janvier 2007, le requérant interjeta valablement appel après une première tentative rejetée par le tribunal à cause d’une faute de forme.
21.
Le 13 juin 2007, la cour d’appel confirma la condamnation en première instance, décision confirmée en cassation le 12 février 2008, par la Cour suprême.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
22.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
23.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
24.
La période à considérer a débuté le 21 octobre 1997 et s’est terminée le 12 février 2008. Elle a donc duré environ 10 années et 4 mois, pour trois instances.
A.
Sur la recevabilité
25.
La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
26.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres,
Pélissier et Sassi c. France
[GC], n
o
27.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Pélissier et Sassi
précité).
28.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis et avoir pris en compte le fait que le requérant avait d’une certaine façon par sa fuite entravé le bon déroulement de la procédure (voir § 6 ci- dessus), la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
29.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
30.
Le requérant réclame 6 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
31.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
32.
La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 4
000 EUR à ce titre.
B.
Frais et dépens
33.
Le requérant ne demande aucune somme pour frais et dépens engagés.
C.
Intérêts moratoires
34.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 4 000 EUR (quatre mille euros), à convertir en zlotys polonais au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 décembre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président