SECȚIUNEA A PATRA CAUZA JELITTO c. POLONIA Cererea nr. 17602/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 aprilie 2009 DEFINITIVF 21/07/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza JELITTO c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (adică secția a patra), care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători, și de Lawrence Early, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 31 martie 2009, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată proceduralA la originea ui cauza este o cerere (n 17602/07) îndreptată împotriva Republicii Polone și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Dariusz Jelitto ( La 16 aprilie 2007, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 13 mai 2008, președintele celei de a patra secțiuni a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata procedurii guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 2 septembrie 1996, procurorul l-a acuzat pe reclamant de înșelăciune. În aceeași zi, el l-a auzit în calitate de inculpat. La 19 noiembrie 1997, actul de acuzare împotriva reclamantului și douăzeci și șase de co-inculpați au fost depuse la tribunalul regional. În perioada 14 decembrie 1998-18 octombrie 2001, Tribunalul Regional a stabilit douăzeci și șase de ședințe. La 26 iunie 2000, a fost desemnat un nou judecător raportor. La 18 octombrie 2001, Tribunalul a deschis procedura de administrare a probelor. Printre cele 62 de ședințe stabilite între 18 octombrie 2001 și 2 martie 2005 treizeci și cinci nu au avut loc. În perioada 8 martie 2005-25 octombrie 2006, Tribunalul Regional a ținut cincizeci de audieri și a auzit treizeci și doi de martori. În cadrul celor douăzeci și șase de audieri nu s-a administrat nici o dovadă. 10. La 9 noiembrie 2006, instanța de apel a primit plângerea reclamantului bazată pe legea din 2004 și a octoya în mod corespunzător o compensație de 2 (aproximativ 420 EUR). Judecătorii au constatat că tribunalul regional a încălcat în mod vădit dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil În ceea ce privește comportamentul recurentului, judecătorii au observat că acesta nu a fost prezentat unor audieri. Ei au considerat că acesta a contribuit parțial la durata procedurii în măsura în care a introdus numeroase cereri referitoare la desfășurarea procesului. 11. La 3 iulie 2007, Tribunalul Regional l-a condamnat pe reclamant la un an de închisoare și la o amendă. 12. La 7 februarie 2008, instanța de apel a infirmat condamnarea și a rejudecat cauza pentru reexaminare. 13. Procedura a fost pendinte. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. 15. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 2 septembrie 1996 și nu s-a încheiat încă și, prin urmare, a durat până în prezent aproximativ 12 ani și șase luni, pentru două grade de jurisdicție. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond 17. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II) 18. Curtea a tratat în mod repetat cauzele care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi citată anterior). 19. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din convenție. Pe de altă parte, Curtea constată că procedura este încă în curs de desfășurare în fața unei instanțe interne și că nu s-a luat încă nicio decizie definitivă cu privire la fond. 22. Prin urmare, aceasta declară că această cauză este inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne. III. PRIVIND LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 400 EUR, în ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit; suma solicitată ar fi pierdută din cauza pierderii locului de muncă în cursul procesului. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 2 740 EUR pentru prejudiciul moral. Provizioane și cheltuieli de judecată 27. Reclamantul solicită, de asemenea, 17 187 PLN, adică aproximativ 3 620 EUR, pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne. Suma solicitată ar reprezenta cheltuielile de transport la fața locului. 28. Guvernul contestă aceste pretenții și subliniază în special că reclamantul nu produce nici un element material în sprijinul afirmațiilor sale și că suma în cauză nu a fost angajată pentru a încerca să prevină sau să corecteze în ordinea juridică internă încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția 29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea decide să acorde reclamantului 100 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 740 EUR (două mii șapte sute patruzeci EUR) pentru daune morale suferite de reclamant și 100 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, care urmează să fie convertite în zloți polonezi la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 21 aprilie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte
QUATRIÈME SECTION
JELITTO c. POLOGNE
(
Requête n
o
17602/07)
ARRÊT
21 avril 2009
21/07/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Jelitto c. Pologne,
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 31 mars 2009,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
17602/07) dirigée contre la République de Pologne et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Dariusz Jelitto («
le requérant
»), a saisi la Cour le 16 avril 2007 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
3.
Le 13 mai 2008, le président de la quatrième section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
4.
Le requérant est né en 1961 et réside à Zielona Góra.
5.
Le 2 septembre 1996, le procureur inculpa le requérant d’escroquerie. Le même jour, il l’entendit en qualité de prévenu.
6.
Le 19 novembre 1997, l’acte d’accusation à l’encontre du requérant et de vingt-six coaccusés fut déposé au tribunal régional. Le dossier comptait alors quatre-vingt-quatorze volumes. Le procureur invita le tribunal à entendre cent cinq témoins.
7.
Entre le 14 décembre 1998 et le 18 octobre 2001, le tribunal régional fixa vingt-six audiences. Le 26 juin 2000, un nouveau juge rapporteur fut désigné.
8.
Le 18 octobre 2001, le tribunal ouvrit la procédure d’administration des preuves. Parmi les soixante-deux audiences fixées entre le 18 octobre 2001 et le 2 mars 2005 trente-cinq n’ont pas eu lieu.
9.
Entre le 8 mars 2005 et 25 octobre 2006, le tribunal régional tint cinquante audiences et entendit trente-deux témoins. Lors de vingt-six audiences aucune preuve ne fut administrée.
10.
Le 9 novembre 2006, la cour d’appel accueillit la plainte du requérant basée sur la loi de 2004 et octroya à l’intéressé un dédommagement de 2
000 zlotys polonais (soit environ 420 EUR). Les juges constatèrent que le tribunal régional avait violé de façon manifeste le droit de l’intéressé à être jugé dans un délai raisonnable
; ils relevèrent en particulier une mauvaise organisation des débats. Quant au comportement du requérant, les juges observèrent que celui-ci n’avait pas comparu à certaines audiences. Ils estimèrent que l’intéressé avait partiellement contribué à la durée de la procédure dans la mesure où il avait introduit de nombreuses demandes relatives au déroulement du procès.
11.
Le 3 juillet 2007, le tribunal régional condamna le requérant à un an de prison et à une amende.
12.
Le 7 février 2008, la cour d’appel infirma la condamnation et renvoya l’affaire pour réexamen.
13.
La procédure est pendante.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
14.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
15.
La période à considérer a débuté le 2 septembre 1996 et n’a pas encore pris fin. Elle a donc duré jusqu’à présent environ douze années et six mois, pour deux degrés de juridiction.
A.
Sur la recevabilité
16.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
17.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres,
Pélissier et Sassi c. France
[GC], n
o
18.
La Cour a traité à maintes reprises les affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Pélissier et Sassi
précité).
19.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
20.
Citant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence d’équité de la procédure.
21.
La Cour observe que la procédure est toujours pendante devant une juridiction interne et qu’aucune décision définitive quant au fond n’a encore été prise.
22.
Dès lors, elle déclare ce grief irrecevable pour non- épuisement des voies de recours internes.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommages
24.
Le requérant réclame 130
060 PLN, soit environ 27
400 EUR, au titre du préjudice matériel qu’il aurait subi. La somme demandée constituerait ses émoluments perdus à cause de la perte de son emploi survenue au cours du procès. L’intéressé réclame de surcroît 13
000 PLN, soit environ 2
740 EUR, au titre de son préjudice moral.
25.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
26.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 2
740 EUR au titre du préjudice moral.
B.
Frais et dépens
27.
Le requérant demande également 17
187 PLN, soit environ 3
620
EUR, pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes. La somme demandée constituerait les frais de ses transports à l’audience.
28.
Le Gouvernement conteste ces prétentions. Il relève en particulier que le requérant ne produit aucun élément matériel à l’appui de ses dires et que la somme en question n’a pas été engagée afin d’essayer de prévenir ou faire corriger dans l’ordre juridique interne la violation de l’article 6 § 1 de la Convention
29.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des documents en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour décide d’octroyer au requérant 100 EUR au titre des frais et dépens.
C.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 2 740 EUR (deux mille sept cent quarante euros) pour dommage moral subi par le requérant et 100 EUR pour frais et dépens, à convertir en zlotys polonais au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 avril 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président