SECȚIUNEA A PATRA CAUZA KLEWINOWSKI c. POLONIA Cerere nr. 43161/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 decembrie 2008 DEFINITIVF 06/04/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Klewinowski c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători, și de Lawrence Early, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 noiembrie 2008, Rend l'hotre, aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 43161/04) îndreptată împotriva Republicii Polone și printre care un resortisant al acestui stat, domnul Stanisław Klewinowski ( La 10 noiembrie 2004, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 1 februarie 2008, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că aceasta se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 30 iunie și 15 octombrie 1993, reclamantul a obținut certificate medicale care să ateste că a suferit de o tăietură de lan de inimă dreaptă. În iunie 1998, el a sesizat organele administrative dintr-o cerere de a considera problemele de curaj de care suferea ca boală profesională. La 4 iunie 1998, organismul de primă instanță (Państwowy Terenowy Inspektor Sanitarny) Łapy și-a respins cererea. La 8 iulie 1998, Tribunalul Administrativ Suprem (Wojewódzki Inspektorat Sanitarny) din Białystok a confirmat această decizie. La 5 noiembrie 1998, Curtea Administrativă Supremă (Naczelny Sąd Administratoryjny) din Białystok a infirmat deciziile anterioare și a revocat cauza. La 8 iulie 1999, reclamantul s-a plâns Curții Administrative Supreme de inacțiune a autorităților administrative. La 7 octombrie 1999, Curtea și-a declarat cererea inadmisibilă în măsura în care ar fi trebuit să fie adresată autorității administrative de recurs. 10. În 1999, reclamantul a fost supus unor examinări medicale. Certificatul întocmit la 12 octombrie 1999, concluzionează că nu există nicio legătură între boala și activitatea profesională a reclamantului. 11. La 8 noiembrie 2000, Curtea Administrativă Supremă a infirmat deciziile organelor administrative inferioare care respingeau cererea reclamantului. 12. La 10 ianuarie 2001, reclamantul s-a plâns de inacțiunea administrației în urma deciziei Curții Administrative Supreme de trimitere a cauzei la reexaminare. La 15 ianuarie 2001, organismul sesizat a dispus Institutului de Medicină a Muncii să își prezinte concluziile cu privire la starea de sănătate a reclamantului în cel mai scurt timp posibil. Certificatul întocmit la 28 martie 2001 încheie din nou cu privire la absența unei boli profesionale. 14. Ulterior, de două ori cazul a fost supus Curții Administrative Supreme, care, la 7 ianuarie și 2 octombrie 2002, a infirmat deciziile organelor administrative inferioare care respingeau cererea reclamantului. 15. Au fost solicitate din nou expertiză suplimentară de către administrație. 16. La 10 decembrie 2002, reclamantul s-a plâns de lipsa de acțiune a administrației. În ianuarie 2003, el s-a plâns, de asemenea, autorității administrative de obligația de a se supune din nou examinărilor medicale. În plus, el nu s-a prezentat la consultările din 7 și 21 ianuarie și 4 februarie 2003. 17. La 2 decembrie 2003, reclamantul s-a plâns în fața Curții Administrative Supreme de Inacțiune a Administrației. 19. Reclamantul a fost apoi internat în spital în perioada 22 martie - 6 aprilie 2004 în vederea examinării stării sale de sănătate. 20. La 30 noiembrie 2004, organul de primă instanță a respins din nou cererea reclamantului, decizie confirmată în apel la 24 martie 2005, de Tribunalul Administrativ Regional (Wojewódzki Sąd Administratoryjny) de Białystok. La 21 iunie 2006, Curtea Administrativă Supremă a respins recursul în casarea reclamantului. II. DREPTUL INTERN PERTINENT Dreptul și practica relevante privind durata procedurii administrative sunt descrise în hotărârea Curții pronunțată, printre altele, în următoarea cauză Wilczkowska și în alte cauze c. Polonia, Hotărârea din 8 ianuarie 2008, § 18-25. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 22. 23 Perioada care trebuie luată în considerare a început în iunie 1998 și s-a încheiat la 21 iunie 2006. Guvernul afirmă că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne. El susține că ar fi putut introduce, în temeiul articolului 417 din Codul civil, acțiunea de despăgubire pentru a căuta repararea prejudiciului pe care l-ar fi putut suferi ca urmare a duratei procedurii. 25. Reclamantul contestă această teză. 26. Curtea amintește că aceaceasta a fost deja obligată să se pronunțe cu privire la această chestiune. (a se vedea, printre altele, Wilczkowska și alții c. Polonia menționată anterior, §§31-35). În observațiile guvernului, Curtea nu a indicat niciun argument de natură să pună în discuție concluziile sale anterioare. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că este oportun să se respingă excepția guvernului. 27. Curtea constată, de asemenea, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. Pe fond 28. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 29. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). 30. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Guvernul contestă aceste pretenții. 34. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuind în echitate, ea îi acordă 1 000 EUR în acest scop. Costuri și cheltuieli de judecată 35. Reclamantul nu solicită nici o sumă pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată angajate. Interese moratorii 36. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii de euro), care urmează să fie convertită în zloți polonezi la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 9 decembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte
QUATRIÈME SECTION
KLEWINOWSKI c. POLOGNE
(
Requête n
o
43161/04)
ARRÊT
9 décembre 2008
06/04/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Klewinowski c. Pologne,
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Mihai Poalelungi,
Nebojša Vučinić,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 novembre 2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
43161/04) dirigée contre la République de Pologne et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Stanisław Klewinowski («
le requérant
»), a saisi la Cour le 10
novembre 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
3.
Le 1er février 2008, le président de la quatrième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29
§
3 de la Convention, il a en outre été décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le requérant est né en 1946 et réside à Łapy.
5.
Les 30 juin et 15 octobre 1993, le requérant obtint des certificats médicaux attestant qu’il souffrait d’une altération de l’ouïe de l’oreille droite.
6.
En juin 1998, il saisit les organes administratifs d’une demande de considérer les problèmes d’ouïe dont il souffrait comme maladie professionnelle.
7.
Le 4 juin 1998, l’organe de première instance (
Państwowy Terenowy Inspektor Sanitarny
) de Łapy rejeta sa demande. Le 8 juillet 1998, l’organe d’appel (
Wojewódzki Inspektorat Sanitarny
) de Białystok confirma cette décision.
8.
Le 5 novembre 1998, la cour administrative suprême (
Naczelny Sąd Administracyjny
) de Białystok infirma les décisions précédentes et renvoya l’affaire pour réexamen.
9.
Le 8 juillet 1999, le requérant se plaignit à la Cour administrative suprême de l’inaction des autorités administratives. Le 7 octobre 1999, la Cour déclara sa demande irrecevable dans la mesure où elle aurait du être adressée à l’autorité administrative d’appel.
10.
Durant 1999, le requérant fut soumis à des examens médicaux. Le certificat établi le 12 octobre 1999, conclut à l’absence de lien entre la maladie et l’activité professionnelle du requérant.
11.
Le 8 novembre 2000, la cour administrative suprême infirma les décisions des organes administratifs inférieurs rejetant la demande du requérant.
12.
Des expertises complémentaires furent demandées par les organes administratifs.
13.
Le 10 janvier 2001, le requérant se plaignit de l’inaction de l’administration à la suite de la décision de la cour administrative suprême renvoyant l’affaire pour réexamen. Le 15 janvier 2001, l’organe saisi ordonna à l’Institut de la médecine du travail de rendre ses conclusions quant à l’état de santé du requérant dans les meilleurs délais. L’organe administratif d’appel, ordonna quant à lui à ce que la décision dans l’affaire soit rendue dans un délai d’un mois et que des mesures soient prises pour prévenir les retards dans l’examen de la demande.
Le certificat établi le 28 mars 2001, conclut de nouveau à l’absence de maladie professionnelle.
14.
Par la suite à deux reprises l’affaire fut soumise à la cour administrative suprême qui les 7 janvier et 2 octobre 2002, infirma les décisions des organes administratifs inférieurs rejetant la demande du requérant.
15.
Des expertises complémentaires furent de nouveau demandées par l’administration.
16.
Le 10 décembre 2002, le requérant se plaignit de l’inaction de l’administration. En janvier 2003, il se plaignit également auprès de l’autorité administrative de l’obligation de se soumettre de nouveau à des examens médicaux. Il ne se présenta pas par ailleurs aux consultations des 7
et 21 janvier ainsi que 4 février 2003.
17.
Le certificat établi le 9 mai 2003, conclut de nouveau à l’absence de maladie professionnelle.
18.
Le 2 décembre 2003, le requérant se plaignit auprès de la cour administrative suprême de l’inaction de l’administration.
19.
Le requérant fut ensuite hospitalisé du 22 mars au 6 avril 2004 en vue de procéder à l’examen des son état de santé. L’avis médical daté du 12
mai 2004, conclut de nouveau à l’absence de maladie professionnelle.
20.
Le 30 novembre 2004, l’organe de première instance rejeta de nouveau la demande du requérant, décision confirmée en appel le 24 mars 2005, par le tribunal administratif régional (
Wojewódzki Sąd Administracyjny
) de Białystok. Le 21 juin 2006, la Cour administrative suprême rejeta le pourvoi en cassation du requérant.
II.
Le droit et la pratique pertinents concernant la durée de la procédure administrative sont décrits dans l’arrêt de la Cour rendu, entre autres, dans l’affaire suivante
:
Wilczkowska et autres c. Pologne
, arrêt du 8 janvier 2008, §§ 18-25.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
21.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
22.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
23.
La période à considérer a débuté en juin 1998 et s’est terminée le 21
juin 2006. Elle a donc duré environ 8 années.
A.
Sur la recevabilité
24.
Le Gouvernement affirme que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes. Il soutient qu’il aurait pu introduire, sur le fondement de l’article 417 du code civil, l’action indemnitaire en vue de rechercher la réparation du dommage qu’il aurait pu subir du fait de la durée de la procédure.
25.
Le requérant conteste cette thèse.
26.
La Cour rappelle qu’elle a déjà été amenée à se prononcer sur cette question. (voir entre autres,
Wilczkowska et autres c. Pologne
précitée, §§31-35). Elle ne relève dans les observations du Gouvernement aucun argument de nature à remettre en cause ses précédentes conclusions. Eu égard à ce précède, la Cour considère qu’il convient de rejeter l’exception du Gouvernement.
27.
La Cour constate en outre que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Dès lors, il convient de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
28.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
29.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
30.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
31.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
32.
Le requérant réclame 6
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
33.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
34.
La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 1 000 EUR à ce titre.
B.
Frais et dépens
35.
Le requérant ne demande aucune somme pour les frais et dépens engagés.
C.
Intérêts moratoires
36.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à
compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à
l’article
44
§
2 de la Convention, 1
000 EUR (mille euros), à convertir en zlotys polonais au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 9 décembre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président