AFFAIRE SZKLARSKA c. POLOGNE

AFFAIRE SZKLARSKA c. POLOGNE (CtEDO, 2008)

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA SZKLARSKA c. POLONIA Cererea nr. 21105/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 iulie 2008 DEFINIF 17/10/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Szklarska c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și de Lawrence Early, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 iunie 2008, Rend la hotărârea pe care a adoptat-o aici, adoptat la această dată judiciară La originea cauzei (n 21105/06) îndreptată împotriva Republicii Polone, printre care o resortisantă a acestui stat, dl Ewa Szklarska, reclamanta, a sesizat Curtea la 19 mai 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 8 ianuarie 2007, președintele secțiunii a patra a Curții a decis să comunice obiecțiile care decurg din art. 6 alin. (1) și 13 din Convenția guvernului. În conformitate cu art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis ca, în același timp, să se examineze admisibilitatea și fondul. CIRCUMSTANȚE DE LA SPEȚIA CENTRALĂ S-a născut în 1966 și locuiește în Varșovia. La 19 aprilie 2001, Parchetul Varșovia a deschis o instrucțiune preliminară cu privire la anumiți ofițeri ai poliției capitalei, inclusiv cu privire la reclamantă. De fapt, și aceasta, la fel ca și celelalte persoane puse în discuție, era suspectată că ar fi colaborat cu o asociație de răufăcători care a făcut obiectul furtului vehiculelor. La 5 decembrie 2002, după închiderea procedurii, Parchetul a depus un act de acuzare la Tribunalul Districtual Varșovia. La 20 noiembrie 2003, tribunalul a decis să examineze prezenta cauză împreună cu un alt caz similar. La 24 mai 2005, tribunalul de district și-a retras cauza din cauza incompetenței sale și a transmis cazul unei alte instanțe. Recurenta a atacat hotărârea Tribunalului de District, dar, la 28 iulie 2005, a fost exonerată de acțiunea sa de către instanța regională. La 17 iunie 2005, recurenta a solicitat examinarea cauzei sale în cadrul unei proceduri separate. La 22 iunie 2005, tribunalul de district a respins cererea sa. 10. La 17 noiembrie 2005, recurenta a introdus, în temeiul legii din 2004, o acțiune care critică durata procedurii. Aceasta a invitat instanța regională să constate depășirea termenului rezonabil și să îi acorde acestuia o indemnizație de 10 000 PLN. De asemenea, reclamanta l-a rugat pe instanța în cauză să ia măsurile corespunzătoare pentru a accelera desfășurarea procedurii principale. 11. Cu toate acestea, printr-o decizie pronunțată la 13 decembrie 2005, Tribunalul Regional din Varșovia s-a pronunțat cu privire la recursul formulat de recurentă în limita fazei judiciare a procedurii. Deși a arătat că cauza era complexă, tribunalul regional a constatat că dosarul nu fusese informat de instanța de district cu diligența necesară. În special, acesta nu a fost de acord cu inacțiunea Tribunalului Districtual din noiembrie 2003 până în mai 2005 și, din acest motiv, a concluzionat că termenul rezonabil a fost depășit. Cu toate acestea, a refuzat să-i dea acestuia din urmă dreptul de a presta, considerând că acest lucru nu era necesar în cazul cauzei. Pe de altă parte, Tribunalul a dispus rambursarea cheltuielilor de înregistrare a acțiunii plătite de reclamantă. 12. La 19 iulie 2007, Tribunalul Districtual Varșovia s-a recunoscut incompetent și a trimis cauza Tribunalului Regional din Varșovia 13. La 27 septembrie 2007, tribunalul regional a respins o nouă acțiune de despăgubire inițiată de reclamantă, întemeiată pe legea din 2004. Tribunalul a examinat numai perioada de la ultima acțiune de despăgubire și nu a constatat nici o perioadă din afara instanței de district. 14. Conform informațiilor furnizate de părți, procedura este pendinte. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE15, recurenta a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 16. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 19 aprilie 2001 și nu a luat încă sfârșit; prin urmare, ea a durat deja aproximativ 7 ani, pentru o instanță. Cu privire la admisibilitate 18. În speță, instanța națională a recunoscut că dreptul reclamantului la un proces echitabil într-un termen rezonabil a fost încălcat, dar nu i-a acordat nimic în virtutea satisfacției echitabile (punctul 11 de mai sus). 36813/97, § 178- 213, CEDO 2006- ..), care prezidează la stabilirea calității de victimă în ceea ce privește obiecțiile legate de durata procedurilor în sensul articolului 6, Curtea concluzionează că cauza nu poate fi respinsă ca fiind incompatibilă rațional personae cu dispozițiile Convenției. 19. Pe de altă parte, aceasta arată că acest .. ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi citată anterior, Stanclik c. Polonia, nr 31397/03, 15 ianuarie 2008 22. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea. Recurenta se plânge, pe de o parte, de ceea ce recursul pe care l-a folosit nu permite să se plângă de durata de judecată preliminară efectuată de Parchet atâta timp cât aceasta constituie o parte integrantă a procedurii penale. Pe de altă parte, aceasta se plânge că nu este văzută în mod liber în pofida unei perioade excesive a procedurii 24. Guvernul contestă aceste teze. 25. Curtea arată că aceste obiecțiuni sunt legate de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile. 26. Curtea constată că acest motiv ridică două întrebări. 27. În ceea ce privește posibilitatea de a contesta durata unei anchete preliminare, Curtea amintește că a considerat deja că excluderea din această etapă a procedurii penale din domeniul de aplicare al legii privind plângerile pentru o durată excesivă a procedurii constituie o încălcare a articolului 13 din convenție (Stanclik) § 37-40. Prin urmare, Comisia nu consideră că este necesar să se ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 28. În măsura în care recurenta se plânge, de asemenea, de refuzul de a-i atribui daune-interese pe durata procedurii penale, Curtea constată că, în cazul în care instanța internă nu ar fi exclus din examinarea sa durata totală a procedurii durata, nu neglijabilă, a anchetei preliminare, Curtea ar fi concluzionat că această cauză nu ridică nicio întrebare sub aspectul articolului 13 (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr 30210/96, § 154 și următoarele: CEDH 2000-XI, Spordino (n, Hotărârea citată anterior, §§ 188-189, mutatis mutandis Zarb c. Malta, n 16631/04, § 49-52, 4 iulie 2006, Šidlová c. Slovacia, n 50224/99, § 77, 26 septembrie 2006). 29. Prin urmare, Curtea apreciază că, în speță, evoluțiile de mai sus (§ 27), îi sunt suficiente pentru a ajunge la concluzia încălcării articolului 13 din convenție. III. CU PRIVIRE LA ALTE VIOLAȚII ALOCATE DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIE CU PRIVIRE LA NEVOIE DE INIȚIERE A deciziei de pronunțare a unei hotărâri cu privire la plângerea cu privire la durata procedurii 30. Recurenta se plânge de lipsa unei căi de atac care să îi permită să conteste decizia pronunțată la sfârșitul procesului de investigare a căii de atac introduse în temeiul Legii din 2004. Curtea reamintește o jurisprudență bine stabilită din care rezultă că convenția nu obligă statele să înființeze cursuri de recurs sau de casare și că: în special în materie civilă, dreptul la un dublu grad de jurisdicție nu este garantat ca atare (Staroszczyk c. Polonia, n 59519/00, 22 martie 2007, § 125). cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie să fie respins în temeiul art. Curtea ia notă, într-o primă etapă, de faptul că, în speță, cheltuielile plătite de aceasta au fost rambursate în temeiul deciziei Tribunalului Regional. 35. Cu toate acestea, aceasta subliniază că, în orice caz, legea internă permite oricărei persoane care dorește să inițieze o acțiune în justiție să deroge de la plata cheltuielilor în cauză. Scutirea nu poate fi acordată decât cu condiția ca persoana interesată să demonstreze că, fără a aduce atingere ei sau familiei sale, ea nu ar putea suporta o astfel de sarcină financiară. Or, reclamanta nu a uzat de această capacitate. 36. Prin urmare, rezultă că acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Pe obligația de a fi asistat de un avocat 37. În cele din urmă, recurenta se plânge că obligația conform căreia acțiunea prevăzută de legea din 2004, atunci când examinarea sa intră sub incidența competenței Curții Supreme, trebuie să fie redactată de un avocat, o face inaccesibilă justițiabililor. 38. Curtea constată, pe de o parte, că reclamanta în speță nu a fost obligată să sesizeze Curtea Supremă și, pe de altă parte, nu a demonstrat că, din cauza unei obligații incriminate, aceasta nu a putut să facă uz de acțiunea în cauză. Pe de altă parte, Curtea subliniază că din jurisprudența sa bine stabilită reiese că modul în care garanțiile procesului echitabil se aplică procedurii în fața instanțelor supreme poate depinde de particularitățile acesteia. În plus, o anumită marjă de apreciere este recunoscută statelor atunci când stabilesc modalitățile de sesizare a instanțelor în cauză ( Staroszczyk menționat anterior, § 124). 40. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. IV. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 41. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 42. reclamanta solicită 25 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 43. Guvernul contestă aceste pretenții. 44. Curtea consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu moral cert din cauza duratei excesive a procedurii și a încălcării principale prevăzute la art. 13 din Convenție. De asemenea, reclamanta solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate în fața Curții, fără a preciza totuși suma acestora și fără a prezenta documentele justificative. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea. Interese moratoriu 47. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă în ceea ce privește hotărârea pronunțată în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție și în ceea ce privește cea invocată sub aspectul articolului 13 legat de durata procedurii; declară rejudecarea inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenția Dit că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR), pentru daune morale, pentru a fi convertită în zloți polonezi la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 17 iulie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE

SZKLARSKA c. POLOGNE

(

Requête n

o

21105/06)

ARRÊT

STRASBOURG

17 juillet 2008

DÉFINITIF

17/10/2008

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Szklarska c. Pologne,

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

Nicolas Bratza,

président,

Lech Garlicki,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Mihai Poalelungi,

juges

et de Lawrence Early,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 juin 2008,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

21105/06) dirigée contre la République de Pologne et dont une ressortissante de cet Etat, M

me

Ewa Szklarska («

la requérante

»), a saisi la Cour le 19 mai 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante est représentée par M

e

Z. Hołda, avocat à Lublin. Le gouvernement polonais («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. J. Wołąsiewicz du Ministère des affaires étrangères.

3.

Le 8 janvier 2007, le président de la quatrième section de la Cour a décidé de communiquer les griefs tirés des articles 6 § 1 et 13 de la Convention au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, il a été décidé que seraient examinées en même temps la recevabilité et le fond.

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

La requérante est née en 1966 et réside à Varsovie.

5.

Le 19 avril 2001, le parquet de Varsovie ouvrit une instruction préliminaire à l’égard de certains agents de la police de la capitale, y compris à l’égard de la requérante. En fait, celle-ci, tout comme les autres personnes mises en cause, était soupçonnée d’avoir collaboré avec une association de malfaiteurs dévolue au vol des véhicules.

6.

Le 5 décembre 2002, après la clôture de l’instruction, le parquet déposa un acte d’accusation auprès du tribunal de district de Varsovie.

7.

Le 20 novembre 2003, le tribunal décida d’examiner la présente affaire conjointement avec une autre affaire similaire.

8.

Le 24 mai 2005, le tribunal de district se dessaisit de l’affaire au motif de son incompétence et transmit le dossier à une autre juridiction. La requérante attaqua la décision du tribunal de district mais, le 28 juillet 2005, elle fut déboutée de son recours par le tribunal régional.

9.

Le 17 juin 2005, la requérante demanda que son affaire soit examinée dans le cadre d’une procédure distincte. Le 22 juin 2005, le tribunal de district rejeta sa demande.

10.

Le 17 novembre 2005, la requérante introduisit, sur le fondement de la loi de 2004, un recours critiquant la longueur de la procédure. Elle invita le tribunal régional à constater le dépassement du délai raisonnable et à lui octroyer de ce chef une indemnité de 10 000 PLN. La requérante pria également le juge d’adjoindre à la juridiction mise en cause de prendre des mesures appropriées en vue d’accélérer le déroulement de la procédure principale.

11.

Par une décision prononcée le 13 décembre 2005, le tribunal régional de Varsovie se prononça sur le recours formé par la requérante dans la limite de la phase judiciaire de la procédure. Bien qu’il ait relevé que l’affaire était complexe, le tribunal régional constata toutefois que le dossier n’avait pas été instruit par le tribunal de district avec la diligence requise. En particulier, il désapprouva l’inaction du tribunal de district constatée entre le mois de novembre 2003 et le mois de mai 2005 et pour ce motif conclut au dépassement du délai raisonnable. Néanmoins, il refusa d’octroyer à l’intéressée l’indemnité de ce chef, estimant que cela n’était pas nécessaire dans le cas de l’espèce. En revanche, le tribunal ordonna le remboursement des frais d’enregistrement du recours acquittés par la requérante.

12.

Le 19 juillet 2007, le tribunal de district de Varsovie se reconnut incompétent et renvoya l’affaire au tribunal régional de Varsovie.

13.

Le 27 septembre 2007, le tribunal régional rejeta une nouvelle action indemnitaire engagée par la requérante, fondée sur la loi de 2004. Le tribunal ne procéda qu’à l’analyse de la période écoulée depuis la dernière action indemnitaire et ne constata aucune période d’inaction du tribunal de district.

14.

Selon les informations fournies par les parties la procédure est pendante.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

15.

La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

16.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

17.

La période à considérer a débuté le 19 avril 2001 et n’a pas encore pris fin. Elle a donc déjà duré environ 7 années, pour une instance.

A.

Sur la recevabilité

18.

En l’espèce, la juridiction nationale a reconnu que le droit du requérant à un procès équitable dans un délai raisonnable avait été violé mais ne lui a rien octroyé au titre de la satisfaction équitable (paragraphe 11 ci-dessus). Eu égard aux critères, tels que définis dans l’arrêt

Scordino

(

Scordino (n

o

1) c.Italie

[GC], n

o

36813/97, §§ 178- 213, CEDH 2006- ..), qui président à la détermination de la qualité de victime quant à des griefs tenant à la durée de procédures aux fins de l’article 6, la Cour conclut que le grief ne saurait être rejeté comme étant incompatible

ratione personae

avec les dispositions de la Convention.

19.

Elle relève par ailleurs que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

20.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres,

Pélissier et Sassi c. France

[GC], n

o

25444/94, § 67, CEDH 1999-II).

21.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6 §

1 de la Convention (voir

Pélissier et Sassi

précité,

Stanclik

c. Pologne

, n

o

31397/03, 15

janvier 2008).

22.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION LIÉE A LA LONGUEUR DE LA PROCEDURE

23.

La requérante se plaint, d’une part de ce que le recours qu’elle a utilisé ne permet pas de se plaindre de la durée de l’instruction préliminaire conduite par le parquet bien qu’elle constitue une partie intégrante de la procédure pénale. D’autre part, elle se plaint de ne pas s’être vue octroyer d’indemnité malgré la constatation d’une durée excessive de la procédure.

24.

Le Gouvernement conteste ces thèses.

25.

La Cour relève que ces griefs sont liés à celui examiné ci-dessus et doivent donc aussi être déclarés recevables.

26.

La Cour observe que ce grief soulève deux questions.

27.

En ce qui concerne l’impossibilité de contester la durée d’une enquête préliminaire, la Cour rappelle qu’elle a déjà estimé que l’exclusion de cette phase de la procédure pénale du champ d’application de la loi relative aux plaintes pour une durée excessive de la procédure constitue un manquement à l’article 13 de la Convention (

Stanclik

précité, §§ 37- 40). Elle ne voit pas par conséquent de raison de parvenir à une conclusion différente dans le cas présent.

28.

Dans la mesure où la requérante se plaint également du refus de lui allouer des dommages et intérêts pour la durée de la procédure pénale, la Cour observe que si la juridiction interne n’avait pas exclu de son examen de la durée totale de la procédure la durée, non négligeable, de l’enquête préliminaire, la Cour aurait conclu que ce grief ne soulevait aucune question sous l’angle de l’article 13 (voir

Kudła c. Pologne

[GC], n

o

30210/96, §§ 154 et suiv., CEDH 2000-XI,

Scordino (n

o

1)

, arrêt précité, §§ 188-189,

mutatis mutandis

,

Zarb c. Malte

, n

o

16631/04, §§ 49-52, 4 juillet 2006,

Šidlová c. Slovaquie

, n

o

50224/99, § 77, 26 septembre 2006).

29.

Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce, les développements ci- dessus (§ 27), lui suffisent pour conclure à la violation de l’article

13 de la Convention.

III.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

A.

Sur l’absence d’appel de la décision statuant sur la plainte relative à la durée de la procédure

30.

La requérante se plaint de l’absence d’une voie d’appel lui permettant de contester la décision rendue à l’issue de l’examen du recours introduit sur la base de la loi de 2004.

31.

La Cour rappelle une jurisprudence bien établie dont il ressort que la Convention n’astreint pas les États à créer des cours d’appel ou de cassation et qu’en particulier en matière civile, le droit à un double degré de juridiction n’est pas garanti en tant que tel (

Staroszczyk c. Pologne

, n

o

.

59519/00, 22 mars 2007, §

125).

32.

Il s’ensuit que ce grief est incompatible

ratione materiae

avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35

§

3 et doit être rejeté en application de l’article

35

§

4.

B.

Sur l’obligation de s’acquitter des frais d’enregistrement

33.

La requérante dénonce également l’obligation d’acquitter les frais d’enregistrement du recours fondé sur la loi de 2004, ce qui selon elle constitue un obstacle excessif à l’accessibilité de celui-ci aux justiciables.

34.

La Cour note dans un premier temps qu’en l’espèce, les frais acquittés par l’intéressée lui ont été remboursés en vertu de la décision du tribunal régional.

35.

Elle souligne toutefois, qu’en tout état de cause la loi interne permet à toute personne qui souhaite engager une action en justice de solliciter l’exemption du paiement des frais en question. La dispense ne peut être octroyée qu’à condition que la personne intéressée démontre que, sans préjudice pour elle ou pour sa famille, elle ne serait pas en mesure de supporter une telle charge financière.

Or, la requérante n’a pas usé de cette faculté.

36.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

C.

Sur l’obligation d’être assisté par un avocat

37.

La requérante se plaint enfin que l’obligation selon laquelle le recours prévu par la loi de 2004, lorsque son examen relève de la compétence de la Cour Suprême, doit être rédigé par un avocat, le rend inaccessible aux justiciables.

38.

La Cour constate d’une part, que la requérante en l’espèce n’a pas été amenée à saisir la Cour Suprême et, de surcroît, elle n’a pas démontré que du fait de l’obligation incriminée elle n’avait pas pu faire l’usage de l’action en question. Il s’ensuit que dans cette mesure la requérante ne saurait prétendre avoir été victime d’une violation de la Convention.

39.

D’autre part, la Cour souligne qu’il ressort de sa jurisprudence bien établie que la manière, dont les garanties du procès équitable s’appliquent à la procédure devant les juridictions suprêmes, peut dépendre des particularités de celle-ci. Par ailleurs, une certaine marge d’appréciation est reconnue aux États quand ils déterminent les modalités de saisine des juridictions en question (

Staroszczyk précité

, §

124).

40.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

IV.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

41.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

42.

La requérante réclame 25 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.

43.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

44.

La Cour estime que la requérante a subi un tort moral certain en raison de la durée excessive de la procédure et de la violation principale tirée de l’article 13 de la Convention. Statuant en équité, elle lui accorde 5

000 EUR à ce titre.

B.

Frais et dépens

45.

La requérante demande également le remboursement des frais et dépens engagés devant la Cour sans toutefois préciser leur montant et sans présenter les justificatifs à l’appui. Le Gouvernement n’a pas pris position à cet égard.

46.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour rejette la demande.

C.

Intérêts moratoires

47.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention et quant à celui invoqué sous l’angle de l’article 13 lié à la longueur de la procédure;

2.

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus

;

3.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

4.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention

;

5.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 5 000 EUR (cinq mille euros), pour dommage moral, à convertir en zlotys polonais au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 juillet 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Greffier

Président