AFFAIRE KALYONCUGIL ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

29.01.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-3-c;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE KALYONCUGIL ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

TURCIA (solicitarea nr. 57939/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 29 ianuarie 2004 DEFINITIVF 14/06/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Kalyoncugil și alte c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Kūris Türmen Zupančič Hedigan mes Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 ianuarie 2004, Rend Hotărârea adoptată la această dată, La originea cauzei se găsește o cerere (n 57939/00) îndreptat împotriva Republicii Turcia și inclusiv trei resortisanți ai acestui stat, domnii Metin Murat Kalyoncugil ( Reclamanții sunt reprezentați de dl Ender Büyükécuellha, avocat în Ankara. Guvernul turc ( La 26 iunie 2001, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. Prin scrisoarea din 29 iulie 2002, aceasta a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. Reclamanții, domnii Kalyoncugil, Atl 5. În timp ce erau studenți la Universitatea din Haettepe (Ankara), reclamanții au fost arestați de polițiști din secția antiteroristă a Direcției de Securitate din Ankara, la 27 iulie 1996, 16 martie 1997 și, respectiv, 10 octombrie 1998. Ei au fost suspectați că aparțin Secției de Tineret Revoluționar Devrimci Gençlik. Calea Revoluționară (Devrimci Yol) 6. În timpul reținerii lor la vedere, reclamanții ar fi fost supuși abuzurilor de către polițiști care au vrut să le scoată mărturisirea și ar fi fost obligați să semneze procese verbale fictive întocmite de aceștia din urmă. (7) Judecătorul judecător al Curții de Securitate a statului Ankara, după audierea acestora, a ordonat arestarea lor provizorie la 30 iulie 1996 pentru M.M.K., la 18 martie 1997 pentru U.D.A. și la 12 octombrie 1998 pentru A.B.A. 8. Prin intermediul unor acte de acuzare prezentate la 12 august 1996 pentru M.K., la 26 martie 1997 pentru U.D. și la 12 octombrie 1998 pentru A.B. 8. martie 1997 pentru U.D.A. și 26 octombrie 1998 pentru A.B.A., procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului a acuzat reclamanții de a fi membri ai unei organizații armate ilegale, precum și de utilizarea unor dispozitive explozive. El a solicitat condamnarea lor în temeiul articolelor 168 și 264 din Codul Penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. (9) Prin hotărârea din 9 noiembrie 1998, Curtea de Securitate a statului a declarat M.M.K. și U.D.A. vinovați de faptele reprobabile și le-a condamnat la 8 ani și 20 de zile de închisoare. La 22 februarie 1999, ea a condamnat A.B.A. la aceeași pedeapsă, pentru aceleași fapte. 10. La recursul reclamanților și printr-o hotărâre din 6 decembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârile atacate. II. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). Reclamanții susțin că Curtea de Securitate a statului care i-a judecat și condamnat nu constituie un tribunal independent și imparțial Care le-ar putea garanta un proces echitabil din cauza, pe de o parte, prezenței unui judecător militar în cadrul său și, pe de altă parte, a absenței unui avocat în timpul reținerii lor. Acestea văd o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să se apere pe sine sau să aibă sprijinul unui apărător ales de el și, dacă nu are mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, în cazul în care interesele justiției impun acest lucru (...) asupra admisibilității 13. Guvernul invită Curtea să respingă, pentru nerespectarea termenului de șase luni prevăzut la art. 35 din convenție, obiecția privind compunerea Curții de Securitate a statului. El susține că decizia internă definitivă, referitoare la cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului, este cea pronunțată de aceeași instanță. În această privință, acesta susține că nici Curtea de Securitate a statului, nici Curtea de Casație nu au competența de a se pronunța cu privire la acest motiv, în măsura în care componența cursurilor de securitate ale statului era cuprinsă, la momentul faptelor, de legislația internă. Acesta concluzionează că reclamanții ar fi trebuit să depună cererea în termen de șase luni de la data la care și-au dat seama de ineficiența căilor de atac interne, și anume de la hotărârea Curții de Securitate a statului, și anume la 9 noiembrie 1998 și 22 februarie 1999. În sprijinul argumentării sale, Tribunalul face trimitere la jurisprudența Curții (Calan c. Turcia (dec), nr. 73561/01, 2 octombrie 2001). 14. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Özdemir c. Turcia 59659/00, § 26, 6 februarie 2003. Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 15. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Çiraklar c. Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că acest motiv trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Cu privire la independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Özel, citată anterior, § 33-34, și Özdemir, citată anterior, §§§ 36). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamanții, care răspundeau în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate prin Codul Penal, s-au temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, ei se puteau teme în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-au exprimat reclamanții cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 18. Curtea concluzionează că, atunci când i-a judecat și condamnat pe reclamanți, Curtea de Securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurii penale 19. Guvernul contestă existența unei încălcări. 20. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa 21. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamanților de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze prezentul motiv (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Çiraklar c. Turcia, Rec., 1998-VII, p. 3074, § 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 22. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impediment a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale și morale 23. Reclamanții susțin că au suferit un prejudiciu material și moral fără a-l număra. 24. Guvernul nu se pronunță. 25. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamanților o compensație în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, punctul 85. 26. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă (ciraklar, citată anterior, p. 3074, punctul 49). În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencel, citată anterior, alineatul 27). o indemnizație pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. Ele nu numără suma exactă. 29. Guvernul nu se pronunță. 30. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea, hotărând în echitate, acordă reclamanților în comun 2 000 EUR. Interese moratoriu 31. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Ankara A declarat că nu este necesar să se examineze celălalt motiv întemeiat pe art. 6 din convenție A declarat că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 29 ianuarie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte