BERDZENISHVILI c. RUSSIE [Extraits]

[TRADUCERE] (...) DE FAPT recurentul, domnul Levan Valerevich Berdzenichvili, este un resortisant rus de origine georgiană, născut în 1984 și rezident la Moscova. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Arkenas Surova. A. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 iunie 2002, tribunalul municipal din Moscova i-a recunoscut pe cei trei inculpați vinovați și i-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, cu șapte ani pentru reclamant, cu trei ani și jumătate pentru B. și cu patru ani pentru T. La 16 iulie 2002, reclamantul sesizează Curtea Supremă cu privire la un recurs în casație. La 18 septembrie 2002, Curtea Supremă a confirmat hotărârea instanței în acest fel, dar a decis că aceasta își va ispăși pedeapsa într-o închisoare de mai puțină securitate. La 12 martie 2003, reclamantul a invitat Tribunalul Suprem să inițieze o procedură de revizuire a hotărârii și a considerat că condamnarea sa este inechitabilă, întrucât Tribunalul de Primă Instanță nu a luat în considerare suferința sa în momentul uciderii sau o serie de alte circumstanțe atenuante. La 10 iunie 2003, un judecător al Curții Supreme a refuzat să inițieze o procedură de revizuire. B. Dreptul intern relevant la 18 decembrie 2001, statul a adoptat un nou cod de procedură penală destinat înlocuirii celui din 1960. Acest cod a intrat în vigoare la 1 iulie 2002. (...) (3) Titlul 15 al noului Cod de procedură penală definește procedurile care permit revizuirea hotărârilor judecătorești trecute în forță de lucru judecat. Capitolul 48 [1] , primul din acest titlu, definește procedura de revizuire astfel: art. 402 Acțiuni formulate împotriva hotărârilor, deciziilor și ordonanțelor atribuite în forță de lucru judecat În conformitate cu procedura descrisă în prezentul capitol, inculpații condamnați sau achitați, [consiliile], victimele sau consilierea acestora, precum și procurorul pot, în conformitate cu procedura descrisă în prezentul capitol, să solicite revizuirea hotărârilor, a deciziilor și a hotărârilor pronunțate în forța de lucru judecat. În cazul în care, în temeiul articolului 40 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, se aplică art. 40 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 și art. 40 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 și art. 40 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și art. 40 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, se aplică art. 108 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). [hotărârile judiciare] enumerate la alineatul (1) din prezentul articol care au fost deja atacate în cadrul unei proceduri de revizuire în fața pantediului (...) unui tribunal regional, hotărârea (...) unui tribunal regional (...) care nu a făcut obiectul unui recurs în casare în fața Curții Supreme, hotărârea tribunalului districtual (...) poate fi introdusă în fața Curții Supreme (...) art. 404. Norme aplicabile în cazul unei căi de atac sau al unei căi de atac în rejudecare Nu poate fi revăzută [deci o condamnare] atunci când persoana care solicită revizuirea susține că ar trebui reținută o acuzație mai gravă, că pedeapsa pronunțată nu este suficient de severă, sau când cererea este formulată din alte motive contrare intereselor persoanei condamnate. Achitarile și hotărârile de nejudiciare pronunțate în materie penală nu pot face obiectul unei revizuiri. art. 406. Acuzarea unei căi de atac sau a unei căi de atac în rejudecare. (1) Instanța competentă pentru a cunoaște o cale de atac sau o cale de atac în rejudecare trebuie să examineze în termen de 30 de zile de la sesizarea acesteia. (2) Judecătorul însărcinat cu examinarea recursului sau a cererii de revizuire poate, dacă este necesar, să obțină (...) dosarul unei cauze penale (...) (3) După examinarea căii de atac sau a cererii de revizuire, judecătorul decide: i. să respingă acțiunea sau cererea; sau (ii) să inițieze o procedură de revizuire și să retrimite recursul sau cererea în fața instanței competente pentru a cunoaște acest lucru; (...) (4) Președintele instanței [competentă] poate refuza să aprobe hotărârea prin care judecătorul a respins acțiunea sau cererea în rejudecare; în acest caz, acesta infirmă hotărârea și, în conformitate cu alineatul (3). (ii). art. 407. Examinarea cauzelor penale de către instanțele care trebuie să procedeze la revizuirea procedurii de recurs (2) Procurorul participă în instanță; pârâtul, fie că a fost condamnat sau achitat, [consiliul] său, precum și alte persoane ale căror interese sunt puse în discuție prin acțiune sau prin rejudecare, poate participa în instanță dacă își exprimă dorința. Toți au acces la textul căii de atac sau al cererii în rejudecare. (3) Un membru al instanței [competentă] sau un alt judecător care nu a participat anterior la examinarea cauzei trebuie să întocmească un raport cu privire la aceasta. (4) Raportorul rezumă faptele din speță; el prezintă conținutul hotărârii, deciziei sau ordonanței, mijloacele pe care se bazează acțiunea sau cererea de revizuire și motivele care stau la baza inițierii unei proceduri de revizuire. (5) Procurorul este chemat apoi să justifice acțiunea sa în revizuire sau să prezinte observații cu privire la cerere. (6) În cazul în care pârâtul, indiferent dacă a fost condamnat sau achitat, [consiliul], victima sau consiliul acesteia participă în instanță, ei au posibilitatea de a se pronunța după procuror. 7. Părțile părăsesc apoi sala de judecată. 8. După plecarea lor, [judecata] pronunță [hotărârea sa] (...) După examinarea cauzei penale, instanța responsabilă cu revizuirea poate: i. respinge acțiunea sau cererea și confirma hotărârile contestate; ii. rupe judecata, hotărârea sau ordonanța, precum și toate actele judiciare ulterioare și închide procedura; iii. să rupă judecata, hotărârea sau ordonanța, precum și toate actele judiciare ulterioare și să retrimite cauza unei instanțe pentru o nouă examinare; iv. să rupă arestarea instanței judecătorești în cauză, precum și toate actele judiciare ulterioare și să retrimite cauza unei instanțe pentru o nouă examinare în apel; v. anularea hotărârii instanței de Casație, precum și a tuturor actelor judiciare ulterioare și retrimiterea cauzei în fața acestei instanțe pentru o nouă examinare în casare; vi. modificarea hotărârii, a hotărârii sau a ordonanței (...) mai precis art. 409. Motive de anulare sau de modificare a actelor judiciare definitive În cazul în care un stat membru nu este obligat să facă acest lucru, statul membru în cauză informează Comisia cu privire la motivele care au stat la baza unei astfel de decizii. (2) Hotărârea sau ordonanța unei instanțe de primă instanță, ordonanța unei instanțe de casație sau a unei jurisdicții care trebuie să efectueze o revizuire se anulează sau se modifică atunci când instanța responsabilă de revizuire constată că: i. hotărârea sau ordonanța instanței de primă instanță este ilegală sau neîntemeiată; (ii) hotărârea sau ordonanța unei instanțe de rang superior a confirmat, anulat sau modificat o hotărâre, o hotărâre sau o ordonanță existente fără motive suficiente; (iii. hotărârea sau ordonanța a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor prezentului cod și că acest fapt pune sau a putut pune în discuție temeinicia hotărârii sau a ordonanței. art. 410. Extinsă de competența instanței care urmează să efectueze revizia. (1) În cazul în care, în cadrul procedurii de revizuire, o instanță examinează o cauză penală, aceasta nu este obligată prin intermediul căii de atac sau al cererii de revizuire; aceasta poate revizui procedura în ansamblu. (2) Dacă, într-o cauză penală, au fost condamnate mai multe persoane, dar cererea sau recursul în rejudecare este introdus numai de una dintre ele, sau în numele uneia dintre ele, instanța care face obiectul revizuirii poate să examineze cazul în cazul tuturor persoanelor condamnate. (3) Instanța care urmează să procedeze la revizuire (...) poate reduce pedeapsa aplicată sau alege regimul penal aplicabil unei infracțiuni de mai mică gravitate (...) (6) Instrucțiunile instanței responsabile cu revizuirea sunt obligatorii pentru instanța cu rang inferior care reexaminează cauza. 7. Când examinează o cauză penală, instanța care urmează să procedeze la revizuire nu poate: i. să stabilească fapte sau să declare fapte care nu au fost stabilite prin hotărâre sau pe care acesta le-a respins; ii. să aducă atingere chestiunilor de vinovăție, credibilității probelor sau valorii probei specifice; iii. decide ce dispoziții de drept penal trebuie să aplice instanțele de primă instanță și de recurs sau decide cu privire la pedeapsa care urmează să fie aplicată. 8. În același mod, atunci când o instanță care urmează să efectueze revizuirea anulează hotărârea unei instanțe de casare, aceasta nu poate aduce atingere concluziilor la care această instanță va ajunge în cadrul noii examinări a cauzei. art. 412. Introducerea de noi căi de atac sau de rejudecare în rejudecare În cazul în care o hotărâre, o hotărâre sau o ordonanță anterioară a fost anulată în urma unei proceduri de casare sau de revizuire, este posibilă depunerea unei căi de atac sau a unei cereri de revizuire a noii hotărâri, a noii decizii sau a noii hotărâri în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol și indiferent de motivele pentru care hotărârea, hotărârea sau ordonanța inițială au fost anulate. (4) Următorul capitol (capitolul 49) precizează condițiile în care o procedură poate fi redeschisă, ținând cont de circumstanțele noi sau nou revelate: art. 413 Motive pentru redeschiderea unei proceduri penale din cauza unor circumstanțe noi sau nou revelate O hotărâre, o hotărâre sau o ordonanță a unui lucru judecat poate fi anulată și o procedură penală poate fi redeschisă din cauza unor circumstanțe noi sau noi. (2) Motivele redeschiderii unei proceduri penale în sensul prezentului capitol sunt: i. circumstanțe nou revelate, astfel cum sunt definite la alineatul (3) din prezentul articol, care existau atunci când hotărârea în cauză (...) a trecut în forță de lucru judecat, dar a cărui jurisdicție nu avea cunoștință; ii. circumstanțe noi, așa cum sunt definite în alin. (4) din prezentul articol, care își retrag în mod oficial caracterul delicvent astfel încât să fie mai pedepsit. (3) În circumstanțe nou revelate, trebuie să se înțeleagă: i. mărturie falsă, constatată de către o instanță, făcută de o victimă, un martor sau un expert, dovezi false și transcrieri ale procedurii de investigare și ale procedurii judiciare sau o eroare vădită de interpretare care a dus la pronunțarea unei pedepse ilicite, nule sau nedrepte (...); ii. condamnarea unui [inspector] sau a unui procuror pentru infracțiuni care au dus la o pedeapsă ilegală, nulă sau nedreaptă (...); iii. condamnarea unui judecător pentru infracțiuni comise în timpul examinării cauzei penale. (4) În circumstanțe noi, se înțelege: i. o ordonanță a Curții Constituționale, declarând neconstituțională o lege aplicată în cadrul procedurii penale; ii. o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului care declară că a avut loc o încălcare a Convenției de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale de către o instanță rusă în cursul procedurii penale, în cazul în care această încălcare rezultă din: (a) aplicării unei legi federale contrare [Convenția]; (b) alte încălcări ale [Convenției]; (iii. alte elemente noi (...) Nu se stabilește nici un termen limită pentru reexaminarea unei condamnări justificate de existența unor circumstanțe noi sau noi revelate în cazul în care această revizuire s-ar face în beneficiul pârâtului (...) (3) În cazul în care o achitare, o [hotărâre] de nejudiciare sau o condamnare trebuie reexaminată deoarece pedeapsa pronunțată era prea indulgentă (...), reexaminarea nu poate fi inițiată decât în termenele prevăzute pentru inițierea unei proceduri penale (...) dar în nici un caz mai mult de un an de la descoperirea unor noi circumstanțe. Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul susține că pedeapsa pronunțată de tribunalul municipal din Moscova a constituit o discriminare pe motiv de origine etnică și susține că B. și T. au fost condamnați la pedepse mai indulgente în timp ce erau la fel de vinovați ca și el. În ceea ce privește persoana în cauză, instanța ar fi mai înclinată să-și exprime indulgența față de ruși decât față de persoanele de origine juridică. Curtea consideră oportun să verifice mai întâi dacă reclamantul a îndeplinit criteriile de admisibilitate prevăzute la art. 35 alineatul (1) din Convenție, potrivit cărora: □ Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne, astfel cum este înțeles în conformitate cu principiile dreptului internațional general recunoscute, și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. Curtea reamintește că regula privind epuizarea căilor de atac interne, prevăzută la art. 35 alineatul (1) din Convenție, impune persoanelor care doresc să inițieze o acțiune în fața unui organism judiciar sau arbitral internațional obligația de a utiliza anterior acțiunile pe care le oferă sistemul juridic al țării lor. Prin urmare, statele membre nu trebuie să răspundă la acțiunile lor în fața unui organism internațional înainte de a fi avut posibilitatea de a remedia situația în ordinea lor juridică internă (Akdivar și alții c. Turcia, Hotărârea din 16 septembrie 1996, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996-IV, § 65). Comisia observă că normele prevăzute la art. 35 alineatul (1) privind epuizarea căilor de atac interne și termenul de șase luni sunt strâns legate, deoarece nu numai că sunt cuprinse în același articol, ci sunt exprimate într-o frază a cărei construcție gramaticală implică o astfel de corelare (Hatjianastasiou c. Grecia, 12945/87, Decizia Comisiei din 4 aprilie 1990. În cele din urmă, Comisia observă că regula celor șase luni urmărește să asigure securitatea juridică și examinarea cauzelor în litigiu în raport cu Convenția într-un termen rezonabil. Această regulă vizează, de asemenea, protejarea autorităților și a altor persoane vizate de incertitudinea în care acestea ar permite trecerea prelungită a timpului. În cele din urmă, regula permite asigurarea faptelor cauzei care, altfel, ar dispărea în timp și ar face practic imposibilă examinarea echitabilă a problemei în litigiu (Kelly c. Regatul Unit, n 10626/83, Decizia Comisiei din 7 mai 1985, Decizii și rapoarte (DR) 42, p. 205; Baybora și alții c. Cipru (dec.), nr. 77116/01, 22 octombrie 2002). În speță, Curtea remarcă faptul că Curtea Supremă a confirmat condamnarea reclamantului la 18 septembrie 2002. Ulterior, la 12 martie 2003, la 12 martie 2003, la mai puțin de trei ani a depus o cerere în rejudecare a hotărârii, pe baza dispozițiilor capitolelor 48 și 49 din noul Cod de procedură penală. La 10 iunie 2003, un judecător al Curții Supreme a respins această cerere. Curtea a fost sesizată la 17 septembrie 2003, adică mai puțin de șase luni de la data deciziei de excludere a recursului în revizuire, dar la mai mult de șase luni de la pronunțarea hotărârii Curții Supreme. În consecință, aceasta nu poate examina cererea decât dacă revizuirea este considerată o acțiune în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție, caz în care termenul de șase luni prevăzut în acest articol ar fi început de la data deciziei de amânare a recursului în revizuire. Curtea reamintește că este competentă să aprecieze, în lumina circumstanțelor cauzei, dacă, în cazul specific, o acțiune dată oferă o posibilitate efectivă și suficientă de redresare în sensul principiilor de drept internațional general recunoscute în ceea ce privește regula de epuizare a căilor de atac interne și, în caz negativ, să facă acest lucru în aplicarea termenului de șase luni. De asemenea, aceasta face trimitere la numeroasele sale jurisprudențe potrivit cărora un recurs în revizie sau acțiunile extraordinare de același gen nu pot, în general, să fie luate în considerare pentru aplicarea regulii articolului 35 din convenție (a se vedea, de exemplu, R. c. Danemarca, n 10326/83, Decizia Comisiei din 6 octombrie 1983, DR 35, p. 218; Toumilovici c. Rusia (dec.), nr. 47033/99, 22 iunie 1999. În speță, Comisia constată că, potrivit noului cod de procedură penală, cererile de revizuire pot fi depuse în orice moment după ce o hotărâre judecătorească a trecut în forță de lucru judecat, chiar și ani mai târziu. În plus, în conformitate cu art. 403 din același cod, în cazul în care Tribunalul Regional respinge cererea în rejudecare, aceasta poate fi prezentată ulterior Curții Supreme. În temeiul articolului 406-4 din Cod, în cazul în care un judecător refuză să comunice o astfel de cale de atac unei instanțe competente în acest domeniu, președintele instanței căreia îi aparține instanța poate infirma hotărârea acestuia. Nici exercitarea acestor drepturi nu este supusă unui termen. Curtea consideră că, în cazul în care procedura de revizuire prevăzută de noul Cod de procedură penală ar fi considerată o cale de atac care trebuie epuizată, incertitudinea creată astfel ar face ca regula celor șase luni să nu mai fie îndeplinită. Din motivele menționate anterior, Curtea concluzionează că o rejudecare în rejudecare se aseamănă unei cereri de redeschidere a procedurii și unor acțiuni similare care nu trebuie considerate în mod normal acțiuni în sensul art. 35 alin. Prin urmare, Comisia consideră că, în cazul de față, hotărârea în cauză, în speță, a fost pronunțată de instanța de Casație, și anume cea a Curții Supreme la 18 septembrie 2002. Pe de altă parte, demersurile întreprinse de reclamant pentru a obține revizuirea nu permit instanței de Casație să răspundă la termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1). Întrucât hotărârea instanței de Casație a fost pronunțată cu mai mult de șase luni înainte de sesizarea prezentei Curii, cererea este atacată cu întârziere și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatele (1) și (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. [1] . A intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003.

[TRADUCTION]

(...)

EN FAIT

Le requérant, M. Levan Valerevitch Berdzenichvili, est un ressortissant russe d’origine géorgienne, né en 1984 et résidant à Moscou. Il est représenté devant la Cour par M

me

Arkenas Sourova.

A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant et deux autres individus, B. et T., tous deux d’origine russe, avaient été inculpés de meurtre.

Le 21 juin 2002, le tribunal municipal de Moscou reconnut les trois accusés coupables et les condamna à une peine d’emprisonnement, de sept ans pour le requérant, de trois ans et demi pour B. et de quatre ans pour T.

Le 16 juillet 2002, le requérant saisit la Cour suprême d’un pourvoi en cassation.

Le 18 septembre 2002, la Cour suprême confirma le jugement du tribunal en tant que tel mais décida que l’intéressé purgerait sa peine dans une prison de moins haute sécurité.

Le 12 mars 2003, le requérant invita le présidium de la Cour suprême à engager une procédure de révision du jugement. Il estimait sa condamnation inéquitable, le tribunal de première instance n’ayant pas tenu compte de sa détresse au moment du meurtre ni d’une série de plusieurs autres circonstances atténuantes.

Le 10 juin 2003, un juge de la Cour suprême refusa d’engager une procédure de révision.

B. Le droit interne pertinent

Le 18 décembre 2001, l’Etat adopta un nouveau code de procédure pénale destiné à remplacer celui de 1960. Ce code entra en vigueur le 1

er

juillet 2002.

(...)

[1]

, le premier de ce titre, définit la procédure de révision ainsi :

Article 402. Recours formés contre des jugements, décisions

et ordonnances passés en force de chose jugée

« 1. Les accusés condamnés ou acquittés, leurs [conseils], les victimes ou leurs conseils ainsi que le procureur peuvent, conformément à la procédure décrite au présent chapitre, solliciter la révision de jugements, de décisions et d’ordonnances passés en force de chose jugée.

представление

), celles émanant d’autres parties s’intitulent requêtes en révision (

жалоба

). »

Article 403. Juridictions ayant compétence pour connaître

des recours ou requêtes en révision

« Une procédure de révision visant :

Article 404. Règles applicables à l’introduction d’un recours

ou d’une requête en révision

« 1. Un recours ou une requête en révision (...) sont introduits directement auprès de la juridiction [qui a compétence pour en connaître] (...) »

Article 405. L’accusé ne peut être lésé par une procédure de révision

« Il ne peut y avoir révision [d’une condamnation] lorsque celui qui sollicite la révision soutient qu’une inculpation plus grave devrait être retenue, que la peine prononcée n’est pas assez sévère, ou lorsque la demande est introduite pour d’autres motifs contraires aux intérêts de la personne condamnée. Les acquittements et les décisions de non-lieu rendues en matière pénale ne peuvent pas faire l’objet d’une révision. »

Article 406. Examen d’un recours ou d’une requête en révision

« 1. La juridiction compétente pour connaître d’un recours ou d’une requête en révision doit l’examiner dans un délai de trente jours à compter de sa saisine.

i. de rejeter le recours ou la requête ; ou

ii. d’engager une procédure de révision et de renvoyer le recours ou la requête devant la juridiction compétente pour en connaître ; (...)

Article 407. Examen des affaires pénales par les juridictions

appelées à procéder à la révision

« 1. La juridiction appelée à procéder à la révision (...) examine le recours ou la requête en révision dans le délai de quinze jours à compter de la décision provisoire (...) Elle informe [les parties] du jour, de l’heure et du lieu de l’audience (...)

Article 408. Décision de la juridiction appelée à procéder à la révision

« 1. Après examen de l’affaire pénale, la juridiction chargée de la révision peut :

i. rejeter le recours ou la requête et confirmer les décisions contestées ;

ii. casser le jugement, la décision ou l’ordonnance ainsi que tous les actes judiciaires postérieurs et clore la procédure ;

iii. casser le jugement, la décision ou l’ordonnance ainsi que tous les actes judiciaires postérieurs et renvoyer l’affaire à une juridiction pour un nouvel examen ;

iv. casser l’arrêt de la juridiction d’appel ainsi que tous les actes judiciaires postérieurs et renvoyer l’affaire à une juridiction pour un nouvel examen en appel ;

v. annuler la décision de la juridiction de cassation ainsi que tous les actes judiciaires postérieurs et renvoyer l’affaire devant cette juridiction pour un nouvel examen en cassation ;

vi. modifier le jugement, la décision ou l’ordonnance (...) »

Article 409. Motifs d’annulation ou de modification

d’actes judiciaires définitifs

« 1. Les jugements, les décisions ou les ordonnances peuvent être annulés ou modifiés dans le cadre de la procédure de révision pour les motifs énoncés à l’article 379 §§ 2 à 4 du présent code.

i. la décision ou l’ordonnance de la juridiction de première instance est illicite ou dépourvue de fondement ;

ii. la décision ou l’ordonnance d’une juridiction de rang supérieur a confirmé, annulé ou modifié un jugement, une décision ou une ordonnance existants sans motifs suffisants ;

iii. la décision ou l’ordonnance a été rendue au mépris des dispositions du présent code, et que ce fait remet ou a pu remettre en cause le bien-fondé de la décision ou de l’ordonnance. »

Article 410. Etendue de la compétence de la juridiction

appelée à procéder à la révision

« 1. Lorsque, dans le cadre de la procédure de révision, une juridiction examine une affaire pénale, elle n’est pas liée par les moyens du recours ou de la requête en révision ; elle peut réexaminer la procédure dans son ensemble.

i. établir des faits ou déclarer établis des faits qui n’ont pas été établis par le jugement ou que celui-ci a réfutés ;

ii. préjuger les questions de culpabilité, la crédibilité des preuves ou la valeur probante d’éléments de preuve particuliers ;

iii. décider quelles dispositions de droit pénal les juridictions de première instance et d’appel devront appliquer, ou décider de la peine à appliquer.

Article 412. Introduction de nouveaux recours

ou de nouvelles requêtes en révision

« 1. Il est interdit de saisir une juridiction d’un recours ou d’une requête en révision si cette juridiction a déjà rejeté un tel recours ou une telle requête.

Article 413 Motifs de réouverture d’une procédure pénale en raison

de circonstances nouvelles ou nouvellement révélées

« 1. Un jugement, une décision ou une ordonnance passé en force de chose jugée peut être annulé et une procédure pénale peut être rouverte en raison de circonstances nouvelles ou nouvellement révélées.

i. des circonstances nouvellement révélées, telles que définies au paragraphe 3 du présent article, qui existaient lorsque le jugement en question (...) est passé en force de chose jugée mais dont la juridiction n’avait pas connaissance ;

ii. des circonstances nouvelles, telles que définies au paragraphe 4 du présent article, qui retirent à l’acte incriminé son caractère délictueux de sorte qu’il n’est plus punissable.

i. le faux témoignage, constaté par un tribunal, fait par une victime, un témoin ou un expert, de faux éléments de preuve et de fausses transcriptions de la procédure d’enquête et de la procédure judiciaire ou une erreur manifeste d’interprétation ayant entraîné le prononcé d’une peine illicite, nulle ou injuste (...) ;

ii. la condamnation d’un [enquêteur] ou d’un procureur pour des infractions ayant entraîné le prononcé d’une peine illicite, nulle ou injuste (...) ;

iii. la condamnation d’un juge pour des infractions commises lors de l’examen de l’affaire pénale.

i. une ordonnance de la Cour constitutionnelle déclarant anticonstitutionnelle une loi appliquée dans le cadre de la procédure pénale ;

ii. un arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme déclarant qu’il y a eu violation de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales par une juridiction russe au cours de la procédure pénale, si cette violation résulte :

a) de l’application d’une loi fédérale contraire à la [Convention] ;

b) d’autres violations de la [Convention] ;

iii. d’autres éléments nouveaux (...) »

Article 414. Délais de réouverture d’une procédure

« 1. Aucun délai n’est fixé pour le réexamen d’une condamnation justifié par l’existence de circonstances nouvelles ou nouvellement révélées lorsque ce réexamen se ferait au bénéfice de l’accusé (...)

GRIEF

Invoquant l’article 14 de la Convention, le requérant allègue que la peine prononcée par le tribunal municipal de Moscou a constitué à son encontre une discrimination fondée sur son origine ethnique. Il soutient que B. et T. ont été condamnés à des peines plus clémentes alors qu’ils étaient tout aussi coupables que lui. Pour l’intéressé, le tribunal serait plus enclin à l’indulgence à l’égard de Russes qu’à l’égard de personnes d’origine géorgienne.

EN DROIT

Le requérant se plaint, sur le terrain de l’article 14 de la Convention, du caractère discriminatoire de la peine à laquelle il a été condamné.

La Cour estime approprié de rechercher tout d’abord si le requérant a satisfait aux critères de recevabilité définis à l’article 35 § 1 de la Convention, selon lequel :

« La Cour ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes, tel qu’il est entendu selon les principes de droit international généralement reconnus, et dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive. »

La Cour rappelle que la règle de l’épuisement des voies de recours internes énoncée à l’article 35 § 1 de la Convention impose aux personnes désireuses d’intenter contre l’Etat une action devant un organe judiciaire ou arbitral international l’obligation d’utiliser auparavant les recours qu’offre le système juridique de leur pays. Les Etats n’ont donc pas à répondre de leurs actes devant un organisme international avant d’avoir eu la possibilité de redresser la situation dans leur ordre juridique interne (

Akdivar et autres c. Turquie

, arrêt du 16 septembre 1996,

Recueil des arrêts et décisions

1996-IV, § 65).

Elle observe que les règles énoncées à l’article 35 § 1 concernant l’épuisement des voies de recours internes et le délai de six mois sont étroitement liées car non seulement elles figurent dans le même article mais, de plus, elles sont exprimées dans une même phrase dont la construction grammaticale implique une telle corrélation (

Hatjianastasiou c. Grèce

, n

o

12945/87, décision de la Commission du 4 avril 1990).

Elle remarque en dernier lieu que la règle des six mois vise à assurer la sécurité juridique et à l’examen des affaires litigieuses au regard de la Convention dans un délai raisonnable. Cette règle vise en outre à protéger les autorités et autres personnes concernées de l’incertitude où les laisserait l’écoulement prolongé du temps. Enfin, la règle permet de s’assurer des faits de la cause qui, autrement, s’estomperaient avec le temps et rendraient quasiment impossible l’examen équitable de la question en litige (

Kelly c. Royaume-Uni

, n

o

10626/83, décision de la Commission du 7 mai 1985, Décisions et rapports (DR) 42, p. 205 ;

Baybora et autres c. Chypre

(déc.), n

o

77116/01, 22 octobre 2002).

En l’espèce, la Cour note que la Cour suprême a confirmé la condamnation du requérant le 18 septembre 2002. Par la suite – le 12 mars 2003 – l’intéressé a déposé une requête en révision de l’arrêt, sur la base des dispositions des chapitres 48 et 49 du nouveau code de procédure pénale. Le 10 juin 2003, un juge de la Cour suprême a rejeté cette requête.

La Cour a été saisie le 17 septembre 2003, soit moins de six mois à compter de la date de la décision écartant le pourvoi en révision mais plus de six mois après le prononcé de l’arrêt de la Cour suprême. Il s’ensuit qu’elle ne peut examiner la requête que si la révision est considérée comme un recours au sens de l’article 35 § 1 de la Convention, auquel cas le délai de six mois prévu par cet article aurait couru à partir de la date de la décision de repousser le pourvoi en révision.

La Cour rappelle qu’elle est compétente pour apprécier, à la lumière des circonstances de la cause, si, dans le cas précis, un recours donné offre une possibilité effective et suffisante de redressement au sens des principes de droit international généralement reconnus en ce qui concerne la règle d’épuisement des voies de recours internes et, dans la négative, pour en faire abstraction dans l’application du délai de six mois.

Elle renvoie en outre à son abondante jurisprudence selon laquelle un pourvoi en révision ou les recours extraordinaires du même genre ne peuvent pas, en règle générale, être pris en considération pour l’application de la règle de l’article 35 de la Convention (voir, par exemple,

R. c. Danemark

, n

o

10326/83, décision de la Commission du 6 octobre 1983, DR 35, p. 218 ;

Toumilovitch c. Russie

(déc.), n

o

47033/99, 22 juin 1999).

En l’espèce, elle note que, selon le nouveau code de procédure pénale, les requêtes en révision peuvent être introduites à tout moment après qu’une décision judiciaire est passée en force de chose jugée, même des années plus tard.

De surcroît, en application de l’article 403 du même code, si le présidium d’un tribunal régional rejette la requête en révision, celle-ci peut ensuite être présentée à la Cour suprême. En vertu de l’article 406-4 du code, lorsqu’un juge refuse de communiquer une requête de cette nature à une juridiction compétente en la matière, le président de la juridiction à laquelle appartient le juge peut infirmer la décision de celui-ci. L’exercice de ces droits n’est pas lui non plus soumis à un délai.

La Cour estime que si la procédure de révision prévue par le nouveau code de procédure pénale était considérée comme une voie de recours devant être épuisée, l’incertitude ainsi créée rendrait la règle des six mois inopérante.

Pour les raisons qui précèdent, la Cour conclut qu’une requête en révision s’apparente à une demande de réouverture de la procédure et à des recours analogues qui ne doivent pas normalement être considérés comme des recours aux fins de l’article 35 § 1 de la Convention. Elle ne relève aucune circonstance particulière qui puisse justifier une conclusion différente.

Elle juge par conséquent qu’en l’espèce, la décision « définitive » fut l’arrêt rendu par la juridiction de cassation, à savoir celui de la Cour suprême en date du 18 septembre 2002. Par ailleurs, les démarches entreprises par le requérant pour obtenir la révision ne permettent pas à sa requête de répondre au délai de six mois prévu par l’article 35 § 1.

L’arrêt de la juridiction de cassation ayant été prononcé plus de six mois avant la saisine de la présente Cour, la requête est frappée de tardiveté et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

[1]

. Entré en vigueur le 1

er

janvier 2003.