Sari la conținut
CtEDO 03.02.2004 AI

ALBINA contre la ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
03.02.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
  • Recevable
conform formulării originale HUDOC
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
ALBINA contre la ROUMANIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

DECIZIE

cererii nr. 57808/00 formulate de Mircea Alexandru ALBINA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a doua), reunită la 3 februarie 2004 într-o cameră compusă din: domnii J.-P. Costa, președinte, A.B. Baka, L. Loucaides, C. Bîrsan, K. Jungwiert, M. Ugrekhelidze, doamna A. Mularoni, judecători, și doamna S. Dollé, grefier de secție, Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 5 februarie 2000 și înregistrată la 31 mai 2000, După deliberare, pronunță următoarea decizie: ÎN FAPT Reclamantul, Mircea Alexandru Albina, este un cetățean român, născut în 1935 și care locuiește la București. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, domnul Bogdan Aurescu, Subsecretar de Stat.

A. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

1. Reclamantul se plânge că cauza sa în revendicare imobiliară nu a fost judecată în mod echitabil, după cum impune art. 6, §1 din Convenție, având în vedere că instanțele care au respins cererea sa nu au luat în considerare probele care stabileau că partea din bunul său revendicată fusese naționalizată în mod ilegal. Acesta invocă, de asemenea, sub aspectul aceleiași dispoziții din Convenție, lipsa de motivare a deciziei curții de apel Galați din 8 septembrie 1999. 2. Invocând articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor, în considerarea deciziei sus-menționate a curții de apel, care a refuzat să îi recunoască dreptul de proprietate asupra părții din imobil destinată, la data naționalizării, unei activități comerciale.

ÎN DREPT A. Cu privire la excepțiile preliminare ale Guvernului Guvernul invocă inadmisibilitatea cererii susținând, pe de o parte, lipsa calității de victimă a reclamantului, în sensul articolului 34 din Convenție, și, pe de altă parte, neepuizarea căilor de recurs interne, în sensul articolului 35 § 1 din Convenție. Acesta subliniază mai întâi că, prin decizia Comisiei din 16 aprilie 1998, reclamantul a primit despăgubiri pentru o parte a imobilului său și că poate obține restituirea restului bunului său pe calea cererii sale întemeiate pe noua lege nr. 10/2001. Susține apoi că reclamantul a omis să introducă, în temeiul articolului 318 din Codul de procedură civilă, o contestație în anulare împotriva deciziei curții de apel Galați din 8 septembrie 1999, pentru a invoca lipsa sa de motivare.

Reclamantul respinge tezele Guvernului, susținând, în primul rând, că partea din imobil pentru care a primit despăgubiri prin decizia Comisiei nu a făcut deloc obiectul acțiunii sale în revendicare imobiliară, al cărei rezultat îl contestă în procedura în fața Curții. El subliniază cu privire la acest punct că obiectul cererii sale introduse la 5 februarie 2000 este partea din imobilul pe care l-a moștenit care era un local comercial la data naționalizării, și pentru care nu putea primi despăgubiri în temeiul legii nr. 112/1995. Or, susține că în prezent nu i-a fost restituită întreaga parte respectivă a imobilului litigios. Acesta consideră că, în orice caz, rămâne victimă, în sensul articolului 34 din Convenție, pentru intervalul de timp scurs între 8 septembrie 1999, data la care acțiunea sa în revendicare imobiliară a fost respinsă prin decizie definitivă și irevocabilă, și data la care i se va restitui integral bunul său.

Reclamantul consideră că a epuizat toate căile de recurs naționale accesibile și eficiente, după cum prevede articolul 35 § 1 din Convenție. Curtea observă că prezenta cauză privește, într-adevăr, partea din bunul moștenit de reclamant pentru care nu a primit despăgubire prin decizia Comisiei. Or, deși elementele furnizate de părți arată că reclamantului i-a fost deja restituită o parte din acesta pe temeiul noii legi nr. 10/2001, această restituire, bazată pe un alt temei legal decât cel care se află la originea litigiului dedus judecății Curții, nu acoperă întregul bun litigios și, pe de altă parte, a avut loc în februarie 2002, adică la mai mult de doi ani după data la care acțiunea sa în revendicare a fost respinsă prin hotărârea definitivă a curții de apel.

În plus, Curtea observă că capetele de cerere ale reclamantului nu se limitează la ingerința autorităților în dreptul său de proprietate, ci privesc, de asemenea, încălcarea pretinsă a art. 6, §1 din Convenție din cauza, în special, a lipsei de motivare a deciziei definitive a curții de apel din 8 septembrie 1999. Or, în lipsa oricărei recunoașteri, explicite sau în substanță, urmate de o reparație, de către autorități, a unei astfel de încălcări a Convenției, reclamantul se poate pretinde incontestabil victimă a încălcărilor pretinse, în sensul articolului 34 din Convenție.

Curtea observă, în final, că reclamantul a făcut în speță o utilizare normală a căilor de recurs aparent eficiente, suficiente și accesibile, după cum impune articolul 35 § 1 din Convenție (Buscarini și alții c. San Marino [MC], nr. 246454/94, § 26, CEDO 1999-1; Assenov și alții c. Bulgariei din 28 octombrie 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VIII, p. 3286, § 85) și consideră, prin urmare, că nu i se poate reproșa, după cum o face Guvernul, că nu s-a prevalat în plus de o cale de recurs extraordinară, precum contestația în anulare. În consecință, excepțiile preliminare ale Guvernului nu pot fi reținute.

B. Cu privire la temeinicia capetelor de cerere 1. Reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost judecată în mod echitabil, după cum impune art. 6, §1 din Convenție, care prevede astfel în părțile sale pertinente: „Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată în mod echitabil (...), de către un tribunal independent și imparțial (...) care va hotărî (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...)" Acesta susține că, în apel și în recurs, jurisdicțiile naționale nu au luat în considerare probele prin care el stabilise că imobilul revendicat fusese naționalizat în mod ilegal, curtea de apel respingându-i în plus recursul fără nicio motivare. Guvernul consideră că nu există motive să se pună la îndoială faptul că deciziile jurisdicțiilor naționale pronunțate în procedura de revendicare imobiliară nu ar fi conforme cu dispozițiile dreptului intern.

Amintind că, pentru a analiza în speță dacă cerințele art. 6, §1 din Convenție au fost respectate, trebuie să se ia în considerare ansamblul procedurii și că această dispoziție nu poate fi interpretată ca cerând, din partea instanțelor, un răspuns detaliat la fiecare argument al părților (Ruiz Torija și Hiro Balani c. Spaniei, hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-A și 303-B, p. 12, § 29, și pp. 29-30, § 27, și Higgins și alții c. Franței, hotărârea din 19 februarie 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1998-I, p. 60, § 42), Guvernul este de părere că faptul că decizia definitivă din 8 septembrie 1999 nu oferă un răspuns explicit la toate susținerile reclamantului nu înseamnă că cauza sa nu ar fi fost judecată în mod echitabil, curtea de apel pronunțând-o întemeindu-se pe o selecție a argumentelor părților.

Reclamantul respinge teza Guvernului. Curtea consideră, în lumina ansamblului argumentelor părților, că acest capăt de cerere ridică chestiuni serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în acest stadiu al examinării cererii, ci necesită o examinare pe fond; rezultă că acest capăt de cerere nu poate fi declarat vădit nefondat, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Niciun alt motiv de inadmisibilitate nu a fost reținut. 2. Reclamantul se plânge că a suferit o atingere a dreptului său la respectarea bunurilor în considerarea hotărârii curții de apel care a refuzat să admită acțiunea sa în revendicarea părții naționalizate în mod ilegal a imobilului pe care l-a moștenit. El invocă articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care este formulat astfel: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor." Acesta susține că măsurile de reparație prevăzute de legea nr. 112/1995 nu privesc decât bunurile ieșite în mod legal din patrimoniul celui interesat, ceea ce nu era cazul părții din imobil constituind un local comercial, care făcea obiectul acțiunii sale în revendicare imobiliară.

Consideră, prin urmare, că nu i se poate reproșa, după cum a făcut-o tribunalul județean Brăila, la 22 iunie 1999, faptul că nu a atacat decizia prin care Comisia refuzase să îi acorde o despăgubire.

Guvernul subliniază că prezenta cauză este diferită de cauza Brumărescu, citată mai jos, în măsura în care, în speță, dreptul de proprietate al reclamantului nu a fost recunoscut prin nicio decizie judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel încât acesta să poată avea un „bun", în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și al jurisprudenței sale (Brumărescu c. României [MC], nr. 28342/95, CEDO 1999-VII; Anagnostopoulos și alții c. Greciei (dec.), nr. 39374/98, 13 noiembrie 1999). Acesta consideră că nu a existat o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale, instanțele care s-au pronunțat în apel și în recurs împotriva sentinței din 24 februarie 1999 - care admisese acțiunea sa în revendicare imobiliară - interpretând pur și simplu dreptul intern.

Observă, în final, că viciul de procedură invocat de reclamant, respectiv lipsa de motivare a deciziei curții de apel Galați, nu poate constitui, în sine, o atingere a dreptului său de proprietate. Curtea consideră, în lumina ansamblului argumentelor părților, că acest capăt de cerere ridică chestiuni serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în acest stadiu al examinării cererii, ci necesită o examinare pe fond; rezultă că acest capăt de cerere nu poate fi declarat vădit nefondat, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Niciun alt motiv de inadmisibilitate nu a fost reținut. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea admisibilă, sub rezerva tuturor motivelor de fond.

S. Dollé J.-P. Costa Grefier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2005-04-28
0,94
CASE OF ALBINA v. ROMANIA
împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, domnul Mircea Alexandru Albina ( reclamantul ), a sesizat Curtea la data de 5 februarie 2000 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fu
CtEDO 2004-06-22
0,93
MIHAILESCU contre la ROUMANIE
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 32913/96 prezentate de Clotilda Alexandrina MIHAILESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 22 iunie 2004 într-o cameră com
CtEDO 2004-09-28
0,93
WEISSMAN et AUTRES c. ROUMANIE
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 63945/00 prezentate de Eugene WEISSMAN și alții împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 septembrie 2004 într-o cameră compu
CtEDO 2001-11-13
0,93
POENARU contre la ROUMANIE
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 51864/99 prezentate de Liciniu POENARU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 13 noiembrie 2001 într-o cameră compusă din dom
CtEDO 2004-02-10
0,93
AFFAIRE SUCIU c. ROUMANIE
A DOUA SECȚIUNE SUCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 49009/99) HOTĂRÂREA (regulament amiabil) STRASBURG 10 februarie 2004 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Suciu c. România, Cu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă