SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 39681/06 prezentate de Dumitru ROȘOGA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 5 ianuarie 2010 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 septembrie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl Dumitru Roșoga, este un resortisant român, născut în 1939 și rezident în Brănești. Guvernul român ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-78/08-C-82/08, Rec., 2008, p. Printr-o hotărâre definitivă din 23 ianuarie 1992, Tribunalul de Primă Instanță din Strehaia a condamnat comisia județenească din Mehedinți pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 privind domeniul Printr-o hotărâre definitivă din 27 septembrie 2001, în urma unei acțiuni în justiție a reclamantului și a altor șapte moștenitori ai RM, Tribunalul de Primă Instanță din Strehaia a condamnat comisia să le elibereze titlul de proprietate asupra 4,5 ha de teren, în perimetrul comunei Stângăceaua. La 24 iunie 2003, comisia l-a pus pe reclamant și pe ceilalți șapte moștenitori în posesia unui teren, dintre care o parte era situată în perimetrul comunei Stângăceaua. Cei interesați nu au făcut comentarii cu privire la acest titlu. La 23 octombrie 2002 și 9 septembrie 2003, succesiunea R.M. a fost dezbătută. Din certificatele de moștenitori emise de notar public, reiese că terenul prevăzut în titlul de proprietate din 24 iunie 2003 a fost inclus în masa succesorală și că reclamantul a renunțat la succesiunea R.M. în favoarea fratelui său, R.L. Alte proceduri Prin hotărârea definitivă din 16 ianuarie 2002, Curtea de apel a lui Craiova a respins acțiunea reclamantului și a R.L. în detenție a unui teren împotriva terților. Prin hotărârea definitivă din 23 iunie 2006, tribunalul departamental din Mehedinti a confirmat decizia Parchetului de a pune capăt urmăririi penale împotriva A.E., C.G., B.P. și V.D., acuzați de falsificare și utilizare falsă și de abuz de funcție. În plus, printr-o decizie din 23 iunie 2006 În decembrie 2008, Parchetul din apropierea tribunalului departamental din Gorj a confirmat respingerea în favoarea N.V. acuzat de către reclamant de abuz de funcție. Plângerile penale ale reclamantului nu au fost însoțite de o constituție a părții civile. GRIFS 10. Citând articolele 6 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de neexecutarea hotărârilor definitive pronunțate de instanțele naționale la 23 ianuarie 1992 și 27 septembrie 2001. Invocând în esență art. 6 din Convenție, el se plânge de la sfârșitul plângerilor sale penale împotriva terților. ÎN  13. Reclamantul se plânge de neexecutarea hotărârilor definitive ale instanțelor naționale din 23 ianuarie 1992 și 27 septembrie 2001. El invocă art. 6 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, așa cum se menționează la art. 6 Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 14. Guvernul excită din lipsa de calitate a victimei reclamantului în sensul articolului 34 din Convenție, în măsura în care a renunțat la succesiunea R.M. 15. Reclamantul a remarcat că a renunțat la succesiunea în favoarea fratelui său și nu a unei persoane care ar deține terenul ilegal și că a formulat plângeri penale înainte ca succesiunea să fie dezbătută. 16. Curtea amintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, de către victimă La art. 34 se referă la persoana direct vizată de actul sau de omisiunea în cauză, existența unei încălcări a cerințelor Convenției care conceapă chiar și în absența unui prejudiciu și faptul că, pentru ca un reclamant să poată pretinde că este victima unei încălcări, nu numai că trebuie să aibă calitatea de victimă în momentul introducerii cererii, ci și că aceasta rămâne în cursul procedurii în fața Curții ( Curtea constată că, prin hotărârea definitivă din 23 ianuarie 1992, Tribunalul de Primă Instanță din Strehaia a condamnat comisia să pună R.M. în posesia unui teren. În plus, în procedura care a condus la hotărârea definitivă din 27 septembrie 2001, reclamantul a acționat în calitate de moștenitor al R.M. Or, la 9 septembrie 2003, înainte chiar de a fi sesizat Curtea cu privire la aceste obiecțiuni, reclamantul a renunțat la succesiunea R.M. printr-un act autentic în fața notarului 18. În acest context, fără a considera necesar să se examineze dacă titlul de proprietate emis la 24 iunie 2003 constituie o executare în conformitate cu deciziile definitive menționate anterior, Curtea consideră că mutatis mutandis Stoicescu, citată anterior, §§ 58-60 și Ponova c. România (dec.), n 29972/96, 30 aprilie 2002). 19. În consecință, aceste obiecțiuni sunt incompatibile cu dispozițiile convenției și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. 20. Invocând articolele 6 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 menționat anterior, recurentul se plânge și de la sfârșitul procedurii în revendicare (punctul 8 de mai sus). Or, Curtea constată că a fost sesizată cu privire la aceste obiecții la 28 septembrie 2006, adică la mai mult de șase luni de la încetarea definitivă a instanței judecătorești de la Craiova, care constituie în speță decizia internă definitivă a Convenției în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție. Prin urmare, acest aspect este întârziat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. 21. Invocând în esență art. 6 din Convenția menționată anterior, reclamantul se plânge de la bun sfârșit de plângerile sale penale împotriva terților (punctul 9 de mai sus 22. Curtea amintește că dreptul de a acuza sau condamna penal părți terțe, așa cum este cazul reclamantului, nu poate fi admis în sine: acesta trebuie neapărat să meargă mână în mână cu exercitarea de către victimă a dreptului său de a intenta acțiunea, prin natura sa civilă, oferită de dreptul intern (Perez c. Franța [GC], n 47287/99, § 70, CEDH 2004 I). Or, după cum reiese din documentele depuse la dosar, reclamantul nu a însoțit plângerile sale penale de o constituire a unei părți civile ( Perez citată anterior, §§ 65). Prin urmare, acest aspect este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respins în conformitate cu articolul Cu aceste motive, Curtea, în unanimitate, declamează Santiago Quesada Josep Casadevall Moduler Președinte
de la requête n
o
39681/06
présentée par Dumitru ROȘOGA
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 5 janvier 2010 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall, président,
Elisabet Fura,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Luis López Guerra,
Ann Power, juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 septembre 2006,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Dumitru Roșoga, est un ressortissant roumain, né en 1939 et résidant à Brănești. Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
Démarches afin d’obtenir l’exécution des décisions internes définitives
3.
Par un arrêt définitif du 23 janvier 1992, le tribunal de première instance de Strehaia condamna la commission départementale de Mehedinți d’application de la loi n
o
18/1991 sur le domaine foncier («
la commission
») à attribuer en propriété à la mère du requérant, R.M., un terrain de 4,5 ha dans le périmètre de la commune de Stângăceaua.
4.
R.M. décéda le 31 juillet 1995.
5.
Par un jugement définitif du 27 septembre 2001, sur action en justice du requérant et de sept autres héritiers de R.M., le tribunal de première instance de Strehaia condamna la commission à leur délivrer le titre de propriété sur 4,5 ha de terrain, dans le périmètre de la commune de Stângăceaua.
6.
Le 24 juin 2003, la commission mit le requérant et les sept autres héritiers en possession d’un terrain, dont une partie était située dans le périmètre de la commune de Stângăceaua. Les intéressés ne firent pas de commentaires sur ce titre.
7.
Les 23 octobre 2002 et 9 septembre 2003, la succession de R.M. fut débattue. Il ressort des certificats d’héritiers établis par notaire public, que le terrain prévu dans le titre de propriété du 24 juin 2003 avait été inclus dans la masse successorale et que le requérant a renoncé à la succession de R.M. en faveur de son frère, R.L.
2.
Autres procédures
8.
Par un arrêt définitif du 16 janvier 2002, la cour d’appel de Craiova rejeta l’action du requérant et de R.L. en revendication d’un terrain contre des tiers.
9.
Par un arrêt définitif du 23 juin 2006, le tribunal départemental de Mehedinți confirma la décision du parquet de mettre fin aux poursuites pénales contre A.E., C.G., B.P. et V.D., accusés par le requérant de faux et usage de faux et d’abus de fonction. Par ailleurs, par une décision du 23
décembre 2008, le parquet près le tribunal départemental de Gorj confirma le non-lieu en faveur de N.V. accusé par le requérant d’abus de fonction. Les plaintes pénales du requérant n’étaient pas assorties d’une constitution de partie civile.
10.
Citant les articles 6 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, le requérant se plaint de la non-exécution des décisions définitives rendues par les juridictions nationales les 23 janvier 1992 et 27
septembre 2001.
11.
Toujours sur le même fondement, il se plaint de l’issue de la procédure en revendication contre les tiers.
12.
Invoquant en substance l’article 6 de la Convention, il se plaint de l’issue de ses plaintes pénales contre les tiers.
13.
Le requérant se plaint de la non-exécution des décisions définitives des juridictions nationales des 23 janvier 1992 et 27 septembre 2001. Il invoque les articles 6 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, ainsi libellés
:
Article 6
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Article 1 du Protocole n
o
1
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
14.
Le Gouvernement excipe de l’absence de qualité de victime du requérant au sens de l’article 34 de la Convention, dans la mesure où il a renoncé à la succession de R.M.
15.
Le requérant note qu’il a renoncé à la succession en faveur de son frère et non pas d’une personne qui détiendrait le terrain illégalement, et qu’il a formulé ses plaintes pénales avant que la succession soit débattue.
16.
La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence constante, par «
victime
» l’article 34 désigne la personne directement concernée par l’acte ou l’omission litigieux, l’existence d’un manquement aux exigences de la Convention se concevant même en l’absence de préjudice et que, pour qu’un requérant puisse se prétendre victime d’une violation, il faut, non seulement, qu’il ait la qualité de victime au moment de l’introduction de la requête, mais que celle-ci subsiste au cours de la procédure devant la Cour (
Stoicescu c. Roumanie
(révision), n
o
31551/96, § 55, 21 septembre 2004).
17.
La Cour constate que par arrêt définitif du 23 janvier 1992, le tribunal de première instance de Strehaia a condamné la commission à mettre R.M. en possession d’un terrain. De plus, dans la procédure qui a donné lieu au jugement définitif du 27 septembre 2001, le requérant a agi en sa qualité d’héritier de R.M. Or, le 9 septembre 2003, avant même d’avoir saisi la Cour de ces griefs, le requérant a renoncé à la succession de R.M. par acte authentique devant notaire.
18.
Dans ce contexte, sans estimer nécessaire d’examiner si le titre de propriété émis le 24 juin 2003 constitue une exécution conforme des décisions définitives précitées, la Cour considère qu’après avoir renoncé à la succession de R.M., le requérant n’a plus qualité pour soutenir ces griefs devant elle et ne peut donc se prétendre victime, au sens de l’article 34 de la Convention, d’une violation de ses droits (
mutatis mutandis Stoicescu
, précité, §§ 58-60 et
Ponova c. Roumanie
(déc.), n
o
29972/96, 30 avril 2002).
19.
Il s’ensuit que ces griefs sont incompatibles
ratione personae
avec les dispositions de la Convention et doivent être rejetés en application de l’article
35 §§ 3 et 4 de la Convention.
20.
Invoquant les articles 6 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 précités, le requérant se plaint également de l’issue de la procédure en revendication (paragraphe 8 ci-dessus). Or, la Cour constate qu’elle a été saisie de ces griefs le 28 septembre 2006, soit plus de six mois après l’arrêt définitif de la cour d’appel de Craiova, qui constitue en l’espèce la décision interne définitive de la Convention au sens de l’article 35 § 1 de la Convention. Il s’ensuit que ce grief est tardif et doit être rejeté en application de l’article
35 §§
1 et
4 de la Convention.
21.
Invoquant en substance l’article 6 de la Convention susmentionné, le requérant se plaint de l’issue de ses plaintes pénales contre les tiers (paragraphe 9 ci-dessus).
22.
La Cour rappelle que le droit de faire poursuivre ou condamner pénalement des tiers, comme c’est le cas pour le requérant, ne saurait être admis en soi
: il doit impérativement aller de pair avec l’exercice par la victime de son droit d’intenter l’action, par nature civile, offerte par le droit interne (
Perez c. France
[GC], n
o
‑
I). Or, ainsi qu’il ressort des documents versés au dossier, le requérant n’a pas assorti ses plaintes pénales d’une constitution de partie civile (
Perez
précité, §§
64
‑
65). Il s’ensuit que ce grief est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35
§
3 et doit être rejeté en application de l’article
35
§
4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président