Secțiunea a treia Cerere nr. 4624/02 prezentată de Monica STANCIU și Marta Elena MOLDOVAANU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 12 octombrie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Biersan Zagrebelsky, Gyulumyan David Thór Björgvinsson, Berro-Lefevre, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior la 24 mai 2000, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, După ce a intenționat, face următoarea decizie în fața recurentelor, dle președinte.
Monica Stanciu și Marta Elena Moldoveanu, surori, sunt cetățeni români, născuți în 1930 și, respectiv, 1931 și rezidenți în Ployești și Bacău. Guvernul român ( Printr-o hotărâre definitivă din 6 mai 1992, Tribunalul de Primă Instanță din Suceava a primit acțiunea recurentelor împotriva comisiei departamentale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și a dispus refacerea dreptului lor de proprietate pe două terenuri de un hectar și, respectiv, de 0,67 hectare, situate în Satul Salcea, în așa-numitele locuri de desfășurare a procedurii: La șosea oi Fânaþ Din cauza neexecutării acestei hotărâri, recurentele au sesizat tribunalul judeþar din Bacon despre o aciune în litigiu administrativ împotriva comisiei locale oi primarului, pentru a fi puse în posesia terenurilor menþionate anterior.
Procedura a fost soluionatã printr-o hotărâre definitivă din 29 ianuarie 1998 din Tribunalul de Primă Instanță din Bacău, care a condamnat comisia locală să pună recurentele în posesia celor două terenuri menționate în hotărârea din 6 mai 1992 și a unui alt teren de 0,80 hectare. În cursul anului 1998, recurentele au luat cunoștință de existența mai multor titluri de proprietate emise unor terți pe aceste terenuri. au sesizat instanța în primă instanță cu privire la acțiunea împotriva acestor terțe părți, pentru a-și anula titlurile. Tribunalul a respins acțiunea printr-o hotărâre din 21 septembrie 1999, împotriva căreia recurentele au acționat. La 23 iunie 1999, recurentele l-au rugat pe primarul Salcea să le pună în posesia terenului în conformitate cu hotărârea instanței de apel.
La cererea recurentelor, la 19 august 1999, hotărârea a fost acoperită de formula executorie. La 30 august, 6 octombrie și 16 noiembrie 1999, ele au solicitat Tribunalului de Primă Instanță executarea hotărârii. La 30 octombrie 2000, recurentele au solicitat primarului să le pună din nou în posesia terenului. La 12 iulie 2004, primăria i-a invitat să se prezinte la comisia locală pentru a fi puse în posesia unui teren 11.140 (aproximativ 1,11 hectare) situat în satul Salcea, în compensarea Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentele se plâng de neexecutarea hotărârii definitive din 29 ianuarie 1998 din cauza refuzului autorităților de a le pune în posesia acestor terenuri. Citând art. 8 din Convenție, ele se plâng de scăderea de către autoritățile naționale a corespondenței lor cu Curtea.
ÎN DREPT Curtea arată că, la 3 martie 2006, președintele Camerei a decis să comunice obiecțiile întemeiate pe art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 guvernului pârât și să pună în aplicare art. 3 din Convenție. Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii din iunie 2006. Curtea constată că, prin scrisorile din 3 aprilie și 11 iulie 2006, recurentele și-au exprimat intenția de a se retrage din cererea lor. Prin scrisoarea din 15 august 2006, recurentele au confirmat, la cererea grefei, că nu mai intenționau să își mențină cererea.
Prin urmare, Curtea consideră, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, ca cei interesați să nu mai aibă intenția de a-și menține cererea și de a renunța la orice ambiguitate; pe de altă parte, aceasta consideră că nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenția nr. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenție și să se șteargă cererea de rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Organier Președinte
DÉCISION Requête n o 4624/02 présentée par Monica STANCIU et Marta Elena MOLDOVEANU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 12 octobre 2006 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , J. Hedigan , C. Bîrsan , V. Zagrebelsky, M me A. Gyulumyan , M. David Thór Björgvinsson, M me I. Berro-Lefevre, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 24 mai 2000, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérantes, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérantes, M mes Monica Stanciu et Marta Elena Moldoveanu, sœurs, sont des ressortissantes roumaines, nées respectivement en 1930 et 1931 et résidant à Ploiești et Bacău.
Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me Beatrice Rămășcanu, du ministère des Affaires étrangères. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Par un jugement définitif du 6 mai 1992, le tribunal de première instance de Suceava accueillit l’action des requérantes contre la commission départementale pour l’application de la loi n o 18/1991 (« la commission départementale ») et ordonna la reconstitution de leur droit de propriété sur deux terrains respectivement d’un hectare et de 0,67 hectare, situés dans le village de Salcea, aux lieux dits « La șosea » et « Fânaț ». En raison de la non ‑ exécution de ce jugement, les requérantes saisirent le tribunal départemental de Bacău d’une action en contentieux administratif contre la commission locale et le maire, afin d’être mises en possession des terrains susmentionnés.
La procédure fut tranchée par un arrêt définitif du 29 janvier 1998 de la cour d’appel de Bacău, qui condamna la commission locale à mettre les requérantes en possession des deux terrains mentionnés dans le jugement du 6 mai 1992 et d’un autre terrain de 0,80 hectare. Au cours de l’année 1998, les requérantes prirent connaissance de l’existence de plusieurs titres de propriété délivrés à des tiers sur ces terrains. Elles saisirent le tribunal de première instance d’une action contre ces tiers, afin d’annuler leurs titres. Le tribunal rejeta l’action par un jugement du 21 septembre 1999, contre lequel les requérantes interjetèrent appel. Le 23 juin 1999, les requérantes demandèrent au maire de Salcea de les mettre en possession des terrains conformément à l’arrêt de la cour d’appel.
Sur demande des requérantes, le 19 août 1999, l’arrêt fut revêtu de la formule exécutoire. Les 30 août, 6 octobre et 16 novembre 1999, elles demandèrent au tribunal de première instance l’exécution de l’arrêt. Le 30 octobre 2000, les requérantes demandèrent à nouveau au maire de les mettre en possession des terrains. Le 12 juillet 2004, la mairie les invita à se présenter à la commission locale pour être mises en possession d’un terrain de 11.140 m 2 (environ 1,11 hectare) situé dans le village de Salcea, en « compensation » des terrains occupés par les tiers et par la mairie. Les requérantes ne s’y rendirent pas. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérantes se plaignent de la non-exécution de l’arrêt définitif du 29 janvier 1998 de la cour d’appel de Bacău.
Sous l’angle de l’article 1 du Protocole n o 1, elles allèguent une atteinte à leur droit de propriété sur les terrains susmentionnés, en raison du refus des autorités de les mettre en possession de ces terrains. Citant l’article 8 de la Convention, elles se plaignent de la soustraction par les autorités nationales de leur correspondance avec la Cour. EN DROIT La Cour relève que, le 3 mars 2006, le président de la chambre a décidé de communiquer les griefs tirés des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 au gouvernement défendeur et de faire application de l’article 29 § 3 de la Convention. Le Gouvernement a transmis ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête le 1 er juin 2006. La Cour note que, par des lettres des 3 avril et 11 juillet 2006, les requérantes ont exprimé leur intention de se désister de leur requête.
Elles indiquaient avoir l’intention de poursuivre des démarches en Roumanie en vue de la restitution des terrains litigieux. Par une lettre du 15 août 2006, les requérantes ont confirmé, sur demande du greffe, qu’elles n’entendaient plus maintenir leur requête. La Cour considère dès lors, en vertu de l’article 37 § 1 a) de la Convention, que les intéressées n’entendent plus maintenir leur requête et que leur désistement est dénué de toute ambiguïté. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président