P.O. v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
P.O. v. POLAND (CtEDO, 2004)
CUARTA SECȚIUNE DECIZIE FINALă No. 42618/98 de către P.O. împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care așeză la 3 februarie 2004 în calitate de cameră compusă de: Dl Nicolas Bratza Președintele Pellonpäää dna Strážnická Casadevill Maruste Garlicki, dna Fura-Sandström, judecători și dl O’Boyle Grefierul Sectorului Secțiunii O’Boyle Având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 26 martie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere hotărârea parțială a Curții din 14 ianuarie 2003, având în vedere hotărârea deliberată, hotărând după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl P.O., este un național polonez născut în 1965 și trăiește în Wrocław, Polonia. Circumstanțele cauzei Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 iulie 1995, reclamantul a fost arestat în bănuială de asasinare. La 24 noiembrie 1995, autoritățile judiciare au depus la Curtea Regională Wrocław (Sād Wojewódzki ) o procedură de acuzare împotriva reclamantului. Curtea de judecată a avut loc în total 12 audieri și la 31 octombrie 1997 a hotărât. La 19 decembrie 1997, reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii Curții Regionale. La 30 ianuarie 1998, reclamantul a solicitat Curtea de Apel Wrocław (Sād Apelacyjny să fie adusă din închisoare la ședință. La 12 Februarie 1998 Curtea a refuzat cererea sa, având în vedere faptul că prezența sa era inutile, deoarece instanța ar hotărî cauza pe baza probelor prezentate Curții Regionale. La 19 februarie 1998, Curtea de Apel Wroclaw a avut o audiere și a dat hotărâre. Acesta a schimbat hotărârea de primă instanță în favoarea reclamantului prin reducerea condamnării. La 20 mai 1998, reclamantul a depus un recurs de cassare la Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ). La 23 noiembrie 2000, Curtea Supremă a respins recursul de cassare al reclamantului. Reclamantul a fost reprezentat de un avocat în fața tuturor instanțelor menționate mai sus. Evenimentele care au avut loc după notificarea cazului la 22 ianuarie 2003 Registratorul a trimis o scrisoare reclamantului, comunicându-i că Curtea a hotărât să anunte cererii sale către Guvernul Polonez. Reclamantul nu a răspuns. La 10 aprilie 2003, Guvernul a prezentat observațiile scrise cu privire la admisibilitatea și meritul cererii. La 14 aprilie 2003, reclamantul a fost invitat să depună declarația în răspuns până la 16 mai 2003. Reclamantul nu a respectat termenul stabilit pentru prezentarea observațiilor sale și nu a solicitat nici o prelungire a Curții. La 25 august 2003 Registrul a trimis o altă scrisoare reclamantului. I s-a cerut să explice nerespectarea procedurii stabilite în cazul său. Reclamantul a fost informat în continuare că, dacă nu răspunde la scrisoarea respectivă în termen de patru săptămâni, Curtea ar putea concluziona că nu mai are intenția de a-și continua cererea. Reclamantul nu a răspuns. O altă scrisoare a fost trimisă reclamantului prin postul înregistrat la 29 octombrie 2003 care a solicitat confirmarea dacă dorește să continue cu cererea. El a fost recomandat că dacă nu a fost primit niciun răspuns până la 25 noiembrie. 2003 Curtea ar lua în considerare eliminarea cazului din lista sa. Iese din recunoașterea respectivă a primirii (semnată de reclamant) că scrisoarea i-a fost transmisă la 10 noiembrie 2003. Reclamantul nu a reluat până în prezent corespondența cu Curtea. COMPLAINTA Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii. DREPTUL Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” prevăzută la articolul § 1 din Convenție. Guvernul contestat a invitat Curtea să respingă cererea ca fiind, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Cu toate acestea, având în vedere evenimentele care au avut loc după notificarea cererii au fost transmise guvernului polonez și după ce și-au prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei, Curtea consideră că nu trebuie să se ocupe în mod substanțial de prezenta cerere și că ar trebui să se aplice art. 37 § 1 din convenție. Această dispoziție, în partea sa relevantă, reține: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să ia o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și urmeze cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, necesită acest lucru.” În acest sens, Curtea constată că reclamantul nu a prezentat în termen de timp răspunsul său la observațiile prezentate de guvernul contestat la 10 aprilie 2003. El nu a răspuns, de asemenea, la două alte comunicări din Registrul Curții, din care ultima a fost o scrisoare înregistrată din 29 octombrie 2003. În aceste circumstanțe, Curtea concluzionează că reclamantul nu intenționează să își continue cererea și că nu mai este justificat să continue examinarea cazului său. În plus, Curtea nu constată niciun motiv de caracter general, astfel cum este definit la art. 37 § 1 în amendă, care ar impune continuarea procedurii în temeiul acestei dispoziții. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să scoată cazul din listă. Președintele grefierului Michael O’Boyle Nicolas Bratza