SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 36847/03 prezentate de Mbiyavanga NDONA împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 5 februarie 2004 într-o cameră compusă din dnii Caflisch președintele Ress Kūris Hedigan H.S. Greve Traja Gyulumyan, judecători și Berger, greffier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 13 noiembrie 2003, După ce a deliberat în acest sens, face ca următoarea decizie să o facă pe reclamantă, Mbiyavanga Ndona, să fie resortisant congoleză, născută în 1965 și rezidentă la Bad Ems. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către W. Karczewski, avocat la Neuwied. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La 22 februarie 1994, reclamanta și soțul ei au sosit în Germania. Din uniunea lor au venit doi copii, născuți în 1994 și, respectiv, 1997. La 26 ianuarie 1995, o primă cerere de azil politic depusă de reclamantă și soțul ei a fost respinsă de către Oficiul Federal al Refugiaților ( Bundesamt für die Anerkennung ausländischer Füchtleur ) pe motiv că nu au fost expulzate în conformitate cu dispozițiile relevante ale Legii privind străinii (Ausländer.) și le-a comunicat intenția sa de a-i expulza în Republica Democratică Congo (RDC). Ulterior, au fost respinse și noi cereri de azil politic (Asylfolgeanträge ). La 28 februarie 2000, recurenta și-a reînnoit cererea de azil politic și a invocat boala unuia dintre copiii săi care nu ar putea beneficia în țara sa de origine de îngrijire și de medicamente necesare și a menționat, de asemenea, riscul de foamete și, la fel ca în cazul tuturor reclamanților de azil expulzați în RDC, perspectiva de a fi torturată de autorități. La 27 noiembrie 2002, Oficiul Federal a respins această cerere. El a refuzat să revină asupra deciziei sale din 26 ianuarie 1995, a invitat recurenta să părăsească teritoriul german prin stabilirea unui termen limită și i-a comunicat intenția sa de a expulza în RDC în cazul în care aceasta nu ar părăsi în mod voluntar Germania. La 4 iunie 2003, Tribunalul Administrativ din Coblence a respins recursul formulat de recurentă împotriva acestei decizii. El concluzionează că nu există motive serioase și dovedite de a crede că expulzarea sa ar fi dus la un risc real de a fi supusă unor tratamente inumane sau degradante la întoarcerea sa în RDC. La 29 iulie 2003, Curtea de Apel din Renania-Palatinat (Oberverwaltungsgericht Rheinland-Pfalz ) a refuzat recurentei autorizația de a face recurs la hotărârea instanței administrative din Coblence din 4 iunie 2003. Aceaceasta este imma pâ u l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . constată că aceasta se află într-o situație identică cu cea a altor persoane care trăiesc în RDC și că condițiile de viață economică și socială nu au împiedicat expulzarea, în sensul dispozițiilor Legii privind străinii. La 4 septembrie 2003, recurenta a formulat o acțiune constituțională împotriva acestei decizii. Aceasta a susținut că ea nu ar avea nici o protecție pentru viața și sănătatea sa în RDC. Ea nu a avut nici familie apropiată, nici familie, nu are nici o resursă și ar fi obligată să trăiască în mizerie. După mai mulți ani de absență a țării sale, ea a fost supusă unui risc ridicat pentru integritatea ei fizică și pentru viața ei, din cauza imunității sale împotriva bolilor tropicale, cum ar fi malariei. Pe baza rapoartelor UNHCR (Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați) din iulie 2001, d ah Amnesty International din februarie 2001 și a organizației elvețiene de ajutor pentru refugiați din septembrie 2002, aceasta a subliniat faptul că țara se afla în pragul violenței și că situația economică acolo În special, femeile făceau parte dintr-un grup de persoane foarte vulnerabile și erau supuse în mod tradițional bărbaților și victimelor discriminării și violenței sexuale din partea grupărilor armate, a autorităților civile și a propriilor membri ai familiei, chiar și în capitală. La 8 octombrie 2003, în cadrul comitetului a trei judecători, Curtea Constituțională Federală ( Bundesverfassungsgericht) a decis să nu rețină acțiunea constituțională formulată de reclamantă. Invocând articolele 2 și 3 din convenție, recurenta se plânge de decizia de expulzare către RDC pronunțată împotriva sa și susține că expulzarea sa ar constitui un tratament inuman și degradant și o încălcare a integrității sale fizice, considerând că aceasta ar fi deportată împreună cu cei doi copii ai săi și nu ar beneficia de îngrijiri medicale sau de condiții de viață adecvate. În urma unui război civil, țara s-ar afla într-o situație economică catastrofală, fără sprijin familial, fără loc de muncă, fără locuință, iar soțul ei care ar urma-o în RDC ar fi obligat să caute un loc de muncă în sectorul informațiilor și ar lăsa-o singură în timpul zilei, ca soție, ar risca să fie o victimă a violurilor și a agresiunii sexuale. ÎN DREPT, recurenta se plânge că executarea deciziei de expulzare către Republica Democratică Congo (RDC) ar încălca articolele 2 și 3 din Convenție. Art. 2 din Convenție, în pasajele sale relevante, este redactat după cum urmează. Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege. Moartea nu poate fi aplicată oricui intenționat (...). La art. 3 se prevede că nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Curtea amintește că statele contractante au, în temeiul unui principiu de drept internațional bine stabilit și fără a aduce atingere angajamentelor care decurg pentru ele din tratate, inclusiv din convenție, dreptul de a controla intrarea, șederea și stabilirea străinilor. Pe de altă parte, nu există drept la azil politic ca atare printre drepturile și libertățile recunoscute în convenție și în protocoalele suplimentare ale acesteia (a se vedea în special Chahal c. Regatul Unit, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, Rec., 1996-V, p. 1853, § 73). Cu toate acestea, în conformitate cu jurisprudența constantă, o măsură de deportare de către un stat contractant poate ridica o problemă în ceea ce privește art. 3 din convenție, în cazul în care: există motive serioase și dovedite de a crede că, în caz de trimitere, va provoca în țara de destinație un risc real de a fi supus unui tratament contrar acestei dispoziții (hotărârea Chahal În această privință, Curtea subliniază că simpla posibilitate de încălcare a articolului 3 din Convenție, prin referire - de exemplu - la situația generală instabilă din țara de destinație, nu: nu înseamnă în sine o încălcare a acestei dispoziții; și mai trebuie să se demonstreze că, în mod personal, se confruntă cu așa-numitul risc (a se vedea, printre altele, În speță, Curtea arată că recurenta și-a motivat temerile din cauza situației politice și economice din RDC și a riscurilor de viol și de agresiune sexuală pe care le-ar suporta în calitate de femeie. Cu toate acestea, situația generală din RDC, din lipsă de dovezi care să demonstreze că recurenta își asumă un risc serios de persecuție personală nu este un motiv suficient pentru a ajunge la o încălcare a articolului 3 din convenție. Prin urmare, rezultă că cererea este în mod clar greșit întemeiată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție, și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din prezenta convenție, prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Lucius C aflisch Președinte
de la requête n
o
36847/03
présentée par Mbiyavanga NDONA
contre l’Allemagne
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 5 février 2004 en une chambre composée de
:
MM.
L.
Caflisch
,
président
,
G.
Ress
,
P.
Kūris
,
J.
Hedigan
,
M
me
H.S.
Greve
,
M.
K.
Traja
,
M
me
A.
Gyulumyan,
juges
,
et de
M.
V.
Berger
, greffiier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 13 novembre 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, Mbiyavanga Ndona, est une ressortissante congolaise, née en 1965 et résidant à Bad Ems. Elle est représentée devant la Cour par M
e
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Le 22 février 1994, la requérante et son mari arrivèrent en Allemagne. De leur union sont issus deux enfants, nés respectivement en 1994 et 1997.
Le 26 janvier 1995, une première demande d’asile politique présentée par la requérante et son mari fut rejetée par l’Office fédéral des réfugiés (
Bundesamt für die Anerkennung ausländischer Flüchtlinge
) au motif qu’il n’existait pas d’obstacles à leur expulsion prévus aux dispositions pertinentes de la loi sur les étrangers (
Ausländergesetz
) et leur fit part de son intention de les expulser vers la République démocratique du Congo (RDC). Par la suite, de nouvelles demandes d’asile politique (
Asylfolgeanträge
) furent également rejetées.
Le 28 février 2000, la requérante renouvela sa demande d’asile politique. Elle invoqua la maladie de l’un de ses enfants qui ne pourrait bénéficier dans son pays d’origine de soins et de médicaments nécessaires. Elle évoqua également le risque d’une famine et, comme pour tous les demandeurs d’asile expulsés vers la RDC, la perspective d’y être torturée par les autorités.
Le 27 novembre 2002, l’Office fédéral
rejeta cette demande. Il refusa de revenir sur sa décision du 26 janvier 1995, invita la requérante à quitter le territoire allemand en lui fixant un délai et lui fit part de son intention de l’expulser vers la RDC au cas où elle ne quitterait pas volontairement l’Allemagne.
Le 4 juin 2003, le tribunal administratif de Coblence rejeta le recours formé par la requérante contre cette décision. Il conclut à l’absence de motifs sérieux et avérés de croire que son expulsion allait l’exposer à un risque réel de subir de traitements inhumains ou dégradants à son retour en RDC.
Le 29 juillet 2003, la cour d’appel de Rhénanie-Palatinat (
Oberverwaltungsgericht Rheinland-Pfalz
) refusa à la requérante l’autorisation de faire appel du jugement du tribunal administratif
de Coblence du 4 juin 2003. Elle estima qu’il n’existait aucun risque de persécution générale des demandeurs d’asile congolais en cas de retour dans leur pays. La requérante ne risquerait pas non plus être exposé à des traitements inhumains en particulier dans la capitale et dans la région de Kinshasa. Quant aux problèmes de santé invoqués par la requérante, la cour
observa qu’elle se trouverait dans une situation identique à celles des autres personnes vivant en RDC et que les conditions de vie économiques et sociales ne faisaient pas obstacle à l’expulsion, au sens des dispositions de la loi sur les étrangers.
Le 4 septembre 2003, la requérante forma un recours constitutionnel contre cette décision. Elle fit valoir qu’elle n’aurait aucune protection pour sa vie et sa santé en RDC. Elle n’y avait ni famille proche ni domicile familial, ne disposait d’aucune ressource et serait obligée de vivre dans la misère. Après plusieurs années d’absence de son pays, elle courait un risque élevé pour son intégrité physique et sa vie, en raison de l’affaiblissement de son immunité contre les maladies tropicales, telle la malaria. Des soins médicaux et des médicaments n’étaient pas disponibles. S’appuyant sur des rapports de l’UNHCR (Haut Commissariat des Nations Unies pour les Réfugiés) de juillet 2001, d’Amnesty International de février 2001 et de l’organisation suisse
d’aide aux réfugiés de septembre 2002, elle souligna que le pays était en proie à la violence et que la situation économique y
était catastrophique. En particulier les femmes faisaient partie d’un groupe de personnes très vulnérables. Elles étaient traditionnellement soumises aux hommes et victimes de discrimination et de violences sexuelles de la part de groupements armés, des autorités civiles et des propres membres de la famille, même dans la capitale.
Elle risquerait également d’être victime de viol et d’agressions sexuelles.
Le 8 octobre 2003, siégeant en comité de trois juges, la Cour constitutionnelle fédérale (
Bundesverfassungsgericht
) décida de ne pas retenir le recours constitutionnel formé par la requérante.
Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention, la requérante se plaint de la décision d’expulsion vers la RDC rendue à son encontre. Elle fait valoir que son expulsion constituerait un traitement inhumain et dégradant et une atteinte à son intégrité physique, considérant qu’elle serait expulsée avec ses deux enfants, et ne bénéficierait pas de soins médicaux ni de conditions de vie adéquate. Déchiré par une guerre civile, le pays se trouverait dans une situation économique catastrophique. Elle n’y aurait ni soutien familial, ni emploi, ni logement. Son mari qui la suivrait en RDC, serait obligé de chercher un travail dans le secteur de l’informatique et la laisserait seule pendant la journée. En tant que femme, elle risquerait d’être une victime de viols et d’agressions sexuelles.
La requérante se plaint que l’exécution de la décision de l’expulser vers la République démocratique du Congo (RDC) méconnaîtrait les articles 2 et 3 de la Convention.
L’article 2 de la Convention, en ses passages pertinents, est rédigé comme suit
:
«
1.Le droit de toute personne à la vie est protégé par la loi.
La mort ne peut être infligée à quiconque intentionnellement (...).
L’article 3 dispose
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
La Cour rappelle que les États contractants ont, en vertu d’un principe de droit international bien établi et sans préjudice des engagements découlant pour eux de traités, y compris la Convention, le droit de contrôler l’entrée, le séjour et l’établissement des étrangers. Par ailleurs, aucun droit à l’asile politique ne figure, comme tel, au nombre des droits et libertés reconnus dans la Convention et ses Protocoles additionnels (voir, notamment,
Chahal c. Royaume-Uni
, arrêt du 15 novembre 1996,
Recueil des arrêts et décisions
1996-V, p. 1853, § 73). Toutefois, selon la jurisprudence constante, une mesure d’expulsion ordonnée par un État contractant peut soulever un problème au regard de l’article 3 de la Convention, lorsqu’il existe des motifs sérieux et avérés de croire que l’intéressé, en cas de renvoi, encourra dans le pays de destination un risque réel d’être soumis à un traitement contraire à cette disposition (arrêt
Chahal
précité, § 74). A cet égard, la Cour souligne que la simple possibilité d’une violation de l’article
3 de la Convention, par référence - par exemple - à la situation générale instable dans le pays de destination, n’entraîne pas en soi une infraction à cette disposition
; encore faut-il que l’intéressé démontre qu’il se trouve personnellement confronté au risque allégué (voir, entre autres,
Vilvarajah et autres c. Royaume-Uni
, arrêt du 30 octobre 1991, série A n
o
215, p. 37, §
111).
En l’espèce, la Cour relève que la requérante a motivé ses craintes par la situation politique et économique en RDC et par les risques de viols et d’agressions sexuelles qu’elle y encourrait en tant que femme. Toutefois, la situation générale en RDC, faute d’éléments permettant de conclure que la requérante encourt un sérieux risque de persécution personnelle n’est pas un motif suffisant pour conclure à une violation de l’article 3 de la Convention.
Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention, et doit être rejetée, en application de l’article 35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Vincent
Berger
Lucius C
aflisch
Greffier
Président