Secțiunea a treia Cerere nr. 36846/03 prezentată de Booto-Bongo LIONZO împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 martie 2005 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Biersan mes Tsatsa-Nikolovska Gyulumyan Jaeger, Myjer, judecători și dnii V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 13 noiembrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, Booto-Bongo Lionzo, este un resortisant al Republicii Democrate Congo (RDC), născut în 1967 și rezident în Ransbach-Baumbach. Acesta este reprezentat în fața Curții de către W. Karczewski, avocat la Neuwied. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 10 iunie 1993, reclamantul a sosit în Germania, unde a cerut în zadar să beneficieze de statutul de refugiat politic și a declarat în esență că a fost persecutat din motive politice de regimul mareșalului Mobutu. La 6 iulie 2001, reclamantul și-a prezentat a cincea cerere în reexaminare. La 10 august 2001, Oficiul Federal pentru Refugiați ( Bundesamt für die Anerkennung ausländischer Flüchtleur ) a respins această cerere și a informat reclamantul cu privire la intenția sa de a-l expulza în RDC. La 23 august 2001, reclamantul a făcut apel la această decizie și a solicitat suspendarea executării măsurii de expulzare și a susținut că suferea de dureri la coloana vertebrală și de diabet. De asemenea, a susținut că toate persoanele care s-au întors în RDC au fost arestate timp de săptămâni, abuzate sau înrolate cu forță în armată sau executate. În cele din urmă, după mai mulți ani de absență a țării sale, el a fost expus unui risc ridicat pentru integritatea fizică și viața sa, din cauza slăbirii imunității sale împotriva bolilor, cum ar fi malariei, bolii somnului (tripanosomiazei africane), meningitei, hepatitei, tuberculozei și diareei. La 10 iunie 2003, Tribunalul Administrativ din Coblence a respins recursul recurentului, în special pe baza rapoartelor Ministerului Afacerilor Externe (Auswärtiges Amt) din 6 octombrie 2000 și 2 august 2002, ale Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați din 8 august 2002, martie 2001 și a Oficiului Federal Elvețian din 5 octombrie 2001, Tribunalul Administrativ a considerat că nu există niciun risc de persecuție generalizată pentru reclamanții de azil din țara lor. De asemenea, reclamantul nu ar risca să fie expus la tratamente inumane, în special în capitala și în regiunea Kinshasa, unde persoanele deportate erau conduse ca regulă generală. În ceea ce privește starea de sănătate a reclamantului, acesta ar putea beneficia în RDC de îngrijiri și medicamente acordate de organizațiile neguvernamentale și de biserici. La 23 iulie 2003, Curtea de Apel din Renania-Palatinat (Oberverwaltungsgericht Rheinland-Pfalz) a refuzat reclamantului autorizarea de a face apel la hotărârea Tribunalului Administrativ din Coblence din 10 iunie 2003. La 27 august 2003, constatând că reclamantul beneficia de o suspendare provizorie a executării măsurii de expulzare (Duldung), autoritatea administrativă (Kreisverwaltung) a lui Mantabaur l-a informat pe reclamant că va fi expulzat cât mai curând posibil. La 8 octombrie 2003, în cadrul comitetului a trei judecători, Curtea Constituțională Federală ( Bundesverfasungsgericht) ) a refuzat să admită acțiunea constituțională formulată de solicitant. În conformitate cu art. 40 din Regulamentul de procedură al Curții, guvernul, într-o scrisoare din 14 ianuarie 2004, s-a referit la hotărârea din 10 iunie 2003 în care Tribunalul Administrativ din Coblence a descris în detaliu situația sanitară din RDC și a considerat că există suficiente posibilități de tratare a bolilor invocate de solicitant. În plus, acesta a susținut că, în interesul legitimității acțiunii administrative și din motive generale inerente puterii sale discreționare, Oficiul Federal pentru Refugiați avea dreptul de a redeschide procedura din oficiu și că o astfel de situație putea fi indicată în special din cauza unei boli grave care nu putea fi tratată în țara de origine. Având în vedere aceste circumstanțe, Biroul Federal a fost de acord să redeschidă procedura și să efectueze o nouă examinare ținând cont de boala reclamantului. Potrivit unui certificat medical din 28 august 2003, reclamantul avea diabet mellitus care necesita patru până la cinci injecții de insulină pe zi. O întrerupere a acestor injecții ar putea duce la complicații grave. În observațiile privind admisibilitatea și justificarea cererii din 30 aprilie 2004, guvernul pârât a precizat că, printr-o decizie din 30 decembrie 2003, Oficiul Federal a constatat existența unui obstacol în calea expulzării reclamantului către RDC, în special din cauza bolii sale care ar putea avea consecințe grave. În plus, întrucât ar fi dificil să se asigure reclamantului un tratament medical adecvat în țara sa de origine, serviciul străinilor (Ausländerbehörde) din districtul Westerwald a autorizat șederea reclamantului până la 6 octombrie 2004 și a avut în vedere acordarea ulterior a unui permis de ședere reclamantului. Invocând articolele 2 și 3 din convenție, recurentul se plânge de decizia de a-l expulza către RDC unde nu ar putea primi asistența medicală necesară pentru starea sa de sănătate. ÎN URMĂTOAREle sale observații din 29 aprilie 2004, guvernul a informat Curtea că, în urma unei decizii a Oficiului Federal pentru Refugiați din 30 aprilie 2004, În decembrie 2003, reclamantul nu poate fi expulzat în RDC. Această nouă decizie nu ar putea fi anulată decât de către Oficiul Federal însuși și, în acest caz, ar fi permis reclamantului să sesizeze instanțele administrative cu privire la o acțiune care ar avea un efect suspensiv. Guvernul a invitat Curtea să anuleze cererea pentru rolul său. În observațiile sale ca răspuns, reclamantul a invitat, de asemenea, Curtea să elimine cauza rolului. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție].În plus, niciun motiv întemeiat pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție sau a protocoalelor sale nu impune continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) în fine]. În ceea ce privește cheltuielile solicitate, Curtea amintește că, în cazul în care o cerere a fost eliminată din rol, cheltuielile de judecată sunt lăsate la aprecierea sa [art. 43 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură]. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol hotărâtă să nu acorde reclamantului rambursarea cheltuielilor sale. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Moduler Președinte
Requête n
o
36846/03
présentée par Booto-Bongo LIONZO
contre l'Allemagne
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 17 mars 2005 en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
C.
Bîrsan
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
A.
Gyulumyan
,
R.
Jaeger,
M.
E.
Myjer,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 13 novembre 2003,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Booto-Bongo Lionzo, est un ressortissant de la République démocratique du Congo (RDC), né en 1967 et résidant à Ransbach-Baumbach. Il est représenté devant la Cour par M
e
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 10 juin 1993, le requérant arriva en Allemagne où il demanda en vain à bénéficier du statut de réfugié politique. Il déclara pour l'essentiel avoir été persécuté pour des raisons politiques par le régime du maréchal Mobutu.
Le 6 juillet 2001, le requérant présenta sa cinquième demande en réexamen. Le 10 août 2001, l'Office fédéral des réfugiés (
Bundesamt für die Anerkennung ausländischer Flüchtlinge
) rejeta cette demande et fit part au requérant de son intention de l'expulser vers la RDC.
Le 23 août 2001, le requérant fit appel de cette décision et demanda le sursis de l'exécution de la mesure d'expulsion. Il fit valoir qu'il souffrait de douleurs à la colonne vertébrale et d'un diabète. Il soutint en outre que toutes les personnes rentrées en RDC avaient été arrêtées pendant des semaines, maltraitées ou enrôlées de force dans l'armée ou exécutées. Enfin, après plusieurs années d'absence de son pays, il courait un risque élevé pour son intégrité physique et sa vie, en raison de l'affaiblissement de son immunité contre les maladies, telles la malaria, la maladie du sommeil (trypanosomiase africaine), la méningite, l'hépatite, la tuberculose ainsi que la diarrhée.
Le 10 juin 2003, le tribunal administratif de Coblence rejeta le recours du requérant. Se fondant notamment sur des rapports du ministère des Affaires étrangères (
Auswärtiges Amt
) des 6 octobre 2000 et 2
août
2002, du Haut -Commissariat des Nations Unies pour les Réfugiés du 8
mars 2001 et de l'Office fédéral suisse du 5 octobre 2001, le tribunal administratif estima qu'il n'existait aucun risque de persécution généralisée pour les demandeurs d'asile de retour dans leur pays. Le requérant ne risquerait pas non plus être exposé à des traitements inhumains en particulier dans la capitale et dans la région de Kinshasa où les personnes expulsées étaient conduites en règle générale. Pour ce qui était de l'état de santé du requérant, il pourrait bénéficier en RDC de soins et de médicaments dispensés par les organisations non gouvernementales et les églises. La plupart des maladies pouvaient être traitées, y compris le diabète mellitus dont le requérant était atteint.
Le 23 juillet 2003, la cour d'appel de Rhénanie-Palatinat (
Oberverwaltungsgericht Rheinland-Pfalz
) refusa au requérant l'autorisation de faire appel du jugement du tribunal administratif de Coblence du 10 juin 2003.
Le 27 août 2003, tout en constatant que le requérant bénéficiait d'une suspension provisoire de l'exécution de la mesure d'expulsion (
Duldung
), l'autorité administrative (
Kreisverwaltung
) de Mantabaur informa le requérant qu'il serait expulsé dès que possible.
Le 8 octobre 2003, siégeant en comité de trois juges, la Cour constitutionnelle fédérale (
Bundesverfassungsgericht
) refusa d'admettre le recours constitutionnel formé par le requérant.
Informé de l'introduction de la requête, conformément à l'article 40 du règlement de la Cour, le Gouvernement, dans un lettre du 14 janvier 2004, se référa au jugement du 10 juin 2003 dans lequel le tribunal administratif de Coblence avait décrit de manière détaillée la situation sanitaire en RDC et estimé qu'il existait des possibilités suffisantes pour traiter les maladies invoquées par le requérant. Il affirma en outre que, dans l'intérêt de la légitimité de l'action administrative et pour des raisons générales inhérentes à son pouvoir discrétionnaire, l'Office fédéral des réfugiés était habilité à procéder d'office à la réouverture de la procédure. Une telle situation pouvait être indiquée notamment en raison d'une maladie grave ne pouvant pas être traitée dans le pays d'origine. Compte tenu de ces circonstances, l'Office fédéral avait accepté de rouvrir la procédure et de procéder à un nouvel examen en tenant compte de la maladie du requérant. Selon un certificat médical du 28 août 2003, le requérant était atteint d'un diabète mellitus nécessitant quatre à cinq injections d'insuline par jour. Une interruption de ces injections pourrait provoquer des complications graves.
Dans ces observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête du 30 avril 2004, le gouvernement défendeur indiqua que par une décision du 30 décembre 2003 l'Office fédéral avait constaté l'existence d'un obstacle à l'expulsion du requérant vers la RDC, notamment en raison de sa maladie qui pourrait entraîner des conséquences graves.
En outre, considérant qu'il serait difficile d'assurer au requérant un traitement médical adéquat dans son pays d'origine, le service des étrangers (
Ausländerbehörde
) du district de Westerwald avait autorisé le séjour du requérant jusqu'au 6 octobre 2004 et envisagé d'accorder au requérant par la suite un permis de séjour.
GRIEF
Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention, le requérant se plaint de la décision de l'expulser vers la RDC où il ne pourrait recevoir les soins médicaux nécessaires à son état de santé.
Dans ses observations du 29 avril 2004, le Gouvernement a informé la Cour que, suite à une décision de l'Office fédéral des réfugiés du 30
décembre 2003, le requérant ne saurait être expulsé vers la RDC. Cette nouvelle décision ne pourrait être annulée que par l'Office fédéral lui-même, et, dans ce cas, il serait loisible au requérant de saisir les juridictions administratives d'un recours qui aurait un effet suspensif. Le Gouvernement a invité la Cour à rayer la requête du rôle.
Dans ses observations en réponse, le requérant a également invité la Cour à rayer l'affaire du rôle.
A la lumière de ce qui précède, la Cour estime qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête (article 37 § 1 c) de la Convention). En outre, aucun motif tiré du respect des droits de l'homme garantis par la Convention ou ses Protocoles n'exige de poursuivre l'examen de la requête (article 37 § 1 c)
in fine
de la Convention). Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.
En ce qui concerne les frais réclamés, la Cour rappelle que lorsqu'une requête a été rayée du rôle, les dépens sont laissés à son appréciation (article
43 § 4 de son règlement). Elle observe que le requérant n'a pas chiffré sa demande et n'a produit aucune pièce justificative relative aux frais et dépens encourus. Dans ces conditions, elle ne saurait accueillir la demande dont il s'agit.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle
;
Décide
de ne pas octroyer au requérant le remboursement de ses frais.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président