Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Data
10 februarie 2004
Stat pârât
TUR
Concluzia
  • Partly inadmissible
conform formulării originale HUDOC

Ege împotriva Turciei

Traducere în română Auto

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 47117/99 de Mehmet Ali EGE împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 10 februarie 2004 ca Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Pillonpää Türmen Casadevill Pavlovschi Borrego Borrego dna Fura-Sandström, judecători și dna F. Elens-Passos grefierul adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 19 noiembrie 1998, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTES Reclamantul, Mehmet Ali Ege, este un național turc, care s-a născut în 1959 și locuiește în Mardin. El este reprezentat în fața Curții de către dl Ömer Öneren, un avocat care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează.

La 29 septembrie 1980, reclamantul a fost arestat și a fost arestat în custodie de poliție sub suspiciune de a fi membru al unei organizații ilegale, anume PKK. La 1 ianuarie 1981, Curtea de Lege Marțială din Diyarbakır a ordonat detenția reclamantului în reținere. La 14 septembrie 1981, biroul procurorilor publici de la Curtea Marțială din Diyarbakır a depus un proiect de pronunțare în fața acesteia, acuzând reclamantul de aderare la o organizație ilegală. Biroul procurorilor publici a solicitat acuzarea și condamnarea reclamantului în temeiul articolului 168 § 1 din Codul Penal. La 19 februarie 1985, Curtea Marțială din Diyarbakır a condamnat reclamantul de a fi membru al unei organizații ilegale și l-a condamnat la 24 de ani de închisoare în temeiul articolului 168 §1 din Codul Penal.

La 10 aprilie 1990, Curtea Militară de Cassare a anulat hotărârea Curții Marțială din cauza faptului că aceasta din urmă a interpretat greșit legislația internă în ceea ce privește infracțiunile în cauză. La 29 iulie 1990, reclamantul a fost eliberat din detenție. În urma promulgării Legii nr. 3953 la 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția Curților Marțiale, Curtea Diyarbakır Assize a dobândit jurisdicția asupra cazului reclamantului. La 13 iulie 1998, Curtea Diyarbakır Assize a ordonat ca procedurile penale împotriva reclamantului să fie încheiate din cauza expirării termenului legal în temeiul articolelor 102 și 104 din Codul penal. COMPLAINTĂ Reclamantul susține, în temeiul articolului 3 din Convenție, că a fost supus maltratului în timp ce a fost reținut în arest de poliție.

Reclamantul susține că nu a fost informat de motivele arestării sale și de acuzațiile împotriva acestuia, conform art. 5 § 2 din Convenție. Reclamantul susține că a fost reținut în arest de poliție timp de nouăzeci și nouă de zile fără a fi adus în fața judecătorului. În acest sens, se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că durata deținerii sale în reținere a fost excesivă. Reclamantul susține în temeiul articolului 5 § 5 din Convenție că nu are niciun remediu intern prin care să poată obține compensații pentru detenția sa. El susține că Curtea de casă a hotărât această Lege nr. 466, care garantează posibilitatea de plată a compensației în caz de detenție ilegală, nu se aplică atunci când procedurile penale sunt încheiate din cauza expirării termenului legal.

Reclamantul plânge că procedura penală interzisă împotriva acestuia nu a fost încheiată într-un timp rezonabil, conform articolului 1 din Convenție.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.